Dublura lui Lena Headey, despre scena de nuditate și „Drumul Rușinii” din Urzeala Tronurilor

de Gloria Sauciuc în 21 Iun 2015
Cum a fost realizat Walk of Shame (Drumul Rușinii): Actrița sparge tăcerea relatând filmarea scenei, derulată timp de trei zile

Dublura actriței Lena Headey, cea care a realizat scena „Drumului Rușinii” din Urzeala Tronurilor, a dat primele declarații despre uimitoarea secvență, publicației Entertainment Weekly. Actrița Rebecca Van Cleave a colaborat îndeaproape cu Lena Headey, cea care joacă rolul lui Cersei: scena apare în încheierea sezonului 5 al serialului, difuzat de HBO România, filmările fiind realizate la Dubrovnik, în Croația, în octombrie anul trecut.

Van Cleave juca complet dezbrăcată, în timp ce Headey purta o îmbrăcăminte în culoarea pielii. Echipa de efecte speciale a combinat apoi secvențele, adăugând expresia feței lui Headey cu mișcările lui Van Cleave, gesturi coordonate de altfel cu limbajul corporal al lui Headey pentru a crea impresia că Lena Headey însăși ar apărea într-o scenă de nuditate.

Peste 1000 de actrițe au aplicat pentru a fi dublura Lenei Headey: personajul ei, Cersei Lannister, este umilită în public, dezbrăcată și obligată să meargă kilometri întregi printr-o mulțime furioasă, în Debarcaderul Regelui...

„A fost una dintre cele mai înspăimântătoare, mai ieșite din comun experiențe trăite pe care mi le-aș putea imagina, dar a meritat”, relatează Van Cleave pentru Entertainment Weekly. „Nu mi-aș fi imaginat vreo dată că aș putea apărea la Dubrovnik, înconjurată de sute de figuranți și de persoane de pe platou care să arunce în mine cu resturi de mâncare, dar a fost ieșit din comun”.

Peste 1000 de actrițe au aplicat pentru a fi dublura Lenei Headey: personajul ei, Cersei Lannister, este umilită în public, dezbrăcată și obligată să meargă kilometri întregi printr-o mulțime furioasă, în Debarcaderul Regelui. Șapte finaliste au ajuns la Belfast, inclusiv Van Cleave, o actriță americană care avea în palmares mai multe roluri minore și de teatru, dar care nu mai jucase nud: „De fapt, a fost cel mai confortabil casting la care am participat”, relatează Van Cleave. Anterior, actrița Lena Headey, refuzase posibiliteatea de a juca ea însăși scenele nud, „din mai multe motive”, după cum susține, printre care acela de a se putea concentra asupra transmiterii emoțiilor specifice rolului. De asemenea, a preferat să nu se implice în procesul de casting al dublurii sale.

Regizorul David Nutter relata alegerea lui Van Cleave drept unul dintre elementele cheie în realizarea scenei finale: „Aveam nevoie de cineva care să realizeze concret scena Drumului rușinii, de cineva cu aceeași consecvență, intensitate a emoțiilor și sensibilitate ca și Lena”, continuă Nutter. „Am găsit o actriță extraordinară în Rebecca: a fost ca un dar. Curajul acestei fete, care nu a mai făcut nimic asemănător toată viața, dar care a înțeles ce anume era mai important... odată ce am întâlnit-o am simțit că poate realiza orice”.

Desigur, experiența filmării nu a fost neapărat cea mai plăcută: „Mai ales momentele în care aruncau în tine cu tot felul de resturi, cu (conținutul) oalelor de noapte", relatează Van Cleave. Și Lena Headey laudă atitudinea lui Van Cleave la filmări: „A fost un proces de durată în a găsi pe cineva care să înțeleagă ce înseamnă să te implici, acolo, cu tot ceea ce înseamnă asta, iar Rebecca este o actriță așa cum trebuie. Ai nevoie de multe ca să poți traversa, în pielea goală, o mulțime furioasă”.

Totuși, Van Cleave a păstrat discreția asupra apariției sale nud, în cercul ei de cunoscuți. Asta până la premieră, pentru că deși, de obicei, dublurile sunt aproape invizibile pentru cei din afara industriei, presa britanică a dat publicității numele lui Van Cleave joi, așa că rolul ei nu va mai rămâne mult timp unul anonim.

Actrița, de asemenea, a luat apărarea Lenei Headey, acuzată de către public în decizia de a fi folosit o dublură: „Nu pot fi de acord cu cei care pretind că o dublură distrage de la rol”. Lena a pus suflet în acea scenă. Contează produsul final, și nu care corp și care cap apărea în rol”.

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
danny987 pe 21 iunie 2015 18:07
Chiar ma intrebam daca Lena Headey arata atat de mine,sau e dublata.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells