Despre tehnologia inovatoare utilizată la filmările lui Gemini Man

de Cristina Grigore în 30 Sep 2019
Filmată în 3D, la 120 cadre pe secundă, noua peliculă a lui Ang Lee se încadreaza în avangarda „noii ere a cinematografiei”

Noul film al regizorului Ang Lee (Life of Pi, Brokeback Mountain, Crouching Tiger, Hidden Dragon), este unul cât se poate de ambițios în ceea ce privește tehnologia de producție folosită. Pentru a scoate în evidență această particularitate a lui Gemini Man, studiourile Paramount Pictures au lansat în acest week-end un clip video cu imagini din culise, ce explică tehnologia 3D+ folosită, în care detaliile sunt mult mai bine redate, iar spectatorul se simte purtat chiar în mijlocul acțiunii.

Cineastul vorbește chiar de o „nouă eră în cinematografie”, datorată acestor inovații în modul de capturare și de redare a imaginii.

Will Smith interpretează în film două personaje – un asasin al Guvernului de vârstă mijlocie, pe nume Henry Brogan, și clona sa tânără, Junior, care este trimis să îl elimine. Evident, pentru versiunea mai tânără a lui Smith s-a apelat la grafica digitală, însă la 120 cadre pe secundă utilizarea cascadorilor și motion-capture-ul facial asigurat de Will Smith (la care s-ar fi aplicat „întinerirea digitală„) ar fi fost insuficiente. Cei de la Weta Digital au ales să recreeze integral personajul (procesul a durat nu mai puțin de doi ani), căci o simplă ștergere a ridurilor de pe fața actorului ar fi fost mult prea costisitoare și ar fi făcut ca personajul să arate artificial.

„Când faci lucrul acesta [stergerea digitală a efectelor bătrâneții de pe față, n. red.], elimini mai toate detaliile... Îmbătrânirea este ceva mult mai complicat, este chiar viața”, a subliniat Lee într-un interviu acordat techcrunch.com. Cinestul a fost preocupat nu doar ca tânărul personaj creat să arate cât mai convingător pe ecran, dar să surprindă și șarmul actorului celebru a cărui „clonă” este. Cât de bine a reușit să facă acest lucru, ne vom convinge din 11 octombrie, când filmul ajunge și pe marile noastre ecrane.

Exploreaza subiecte similare:

ang lee, Will Smith, Life of Pi, Brokeback Mountain, Gemini Man

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells