Daisy Ridley, viitoarea Lara Croft?

de Cristina Grigore în 11 Mar 2016
Starul lui The Force Awakens se află în vizorul realizatorilor viitoarei pelicule Tomb Raider

Producţia noului Tomb Raider nu a oferit prea mari surprize până acum, căci realizatorii au avut greutăţi în a găsi regizorul potrivit – planul era să atragă în proiect o cineastă. Însă scaunul regizoral i-a revenit la finalul anului trecut lui Roar Uthaug, ce s-a făcut remarcat cu un disaster movie - The Wave - iar următorul pas este găsirea actriţei principale.

Potrivit Deadline.com, cea pe care au luat-o în vizor Warner Bros. şi MGM este chiar protagonista din Star Wars: The Force Awakens, Daisy Ridley. Nu s-a menţionat ce alte actriţe au mai fost luate în considerare – şi nu va fi uşor ca următoarea vedetă a francizei să egaleze măcar sex-appeal-ul Angelinei Jolie – însă în acest moment şi includerea în distribuţie a lui Ridley este destul de incertă, actriţa fiind ocupată pe viitor cu filmările la producţiile Star Wars.

Dacă va accepta să apară într-o nouă franciză şi care va fi povestea următorului Tomb Raider, urmează să aflăm. Până atunci şi lista posibilelor protagoniste ale filmului rămâne deschisă.

Exploreaza subiecte similare:

Daisy Ridley, actor, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Tomb Raider, Roar Uthaug, Angelina Jolie

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
catasmile17 pe 12 martie 2016 16:28
pls no..
Qube86 pe 23 martie 2016 21:26
Nu cred ca ar fi potrivita pentru acest rol...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells