Corespondență de la Cannes. Topul Irinei Margareta Nistor

Irina Margareta Nistor a urmărit aproape toate filmele din principala secțiune competițională de la Canes și ar da Palme d'Or-ul filmului italian Mia madre.

Mia Madre o urmăreşte pe Margherita pe măsură ce filmările propriului film devin afectate de probleme personale, în special agravarea stării mamei ei bolnave. Propriul mediu familial al regizoruluii Nanni Moretti pare să semene îndeaproape cu cel al Margheritei: mama lui, Agata, o profesoară de latină foarte respectată care a apărut în Aprile, filmul autobiografic al lui Moretti din 1998, a murit în 2010. În timp ce fratele ei Franco este un profesor de literatură celebru, Margherita se află chiar în mijlocul unei conferințe de presă într-un film remarcabil de similar cu cel al vieţii lui Moretti. Pentru a crea o situaţie de confuzie chiar mai mare, Moretti ia rolul lui Giovanni, fratele capabil al Margheritei.

După paisprezece ani de când regizorul italian a câștigat Palme d'Or cu drama lui despre doliu, el revine la propria ţară, cu povestea unei regizoare de film care jonglează cu trei persoane dificile - fiica ei adolescentă, mama formidabilă și un star pretenţios de la Hollywood (jucat de Turturro).

Filmul Mia Madre a lui Nanni Moretti este cald, plin de duh și seducător: cel mai bun film al său de la The Son’s Room/Camera fiului, el revenind la temele despre cinema, viață, legături de familie și vinovăția familiei, deși avem aici aici o imagine mai blândă și mai puțin severă. Mia Madre este parțial un film despre cum se face un film, și realizând că – oricât haotică, reală și apăsătoare este totul în această profesie – să faci filme înseamnă o evadare din realitate.

Regizoarea însăşi est Margherita (Margherita Buy) care este extrem de calmă, competentă, dar distrasă; este divorțată de tatăl fiicei ei adolescente şi acum rupe relaţia cu ultimul ei iubit, un actor din filmul ei. Ea trebuie să gestioneze această situație, la care se adaugă o criză tot mai mare: mama ei în vârstă, Ada (Guilia Lazzarini) este în spital, iar Margherita este in negare privind situația din ce în ce gravă. Fratele ei Giovanni (jucat de Moretti însuşi), aflat într-un concediu fără plată de la propriul loc de muncă, este cel care face cea mai mare parte din munca grea pe care o implică vizitarea mamei. Obosită și exasperată, Margherita trebuie să fie o mamă exemplu pentru copilul ei mare, adorabil şi răsfăţat, făcut cu un actor principal – un star american numit Barry Huggins, interpretat minunat de John Turturro, care, ca şi Moretti, şi-a găsit cea mai bună formă după ani de zile. Barry este fermecător, exuberant, încântat ca un copil că se află în Roma.

Pe locul doi în topul preferințelor Irinei Margareta Nistor este Youth, în care are un rol de cinci minute Mădălina Ghenea, iar pe locul patru filmul Fiul lui Saul, cu actorul Teatrului Maghiar din Cluj Napoca în distribuție. Son Of Saul are regia semnată de Laszlo Nemes, iarîn distribuție îl întâlnim pe actorulul Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Levente Molnar. Filmul este o coproducție Ungaria-Franța . Subiectul filmului este centrat pe două zile din viața lui Saul Auslander (Geza Rohrig), un prizonier evreu din Ungaria forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare de la Auschwitz. Levente Molnar, angajat al Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film; el îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagarul de concentrare.

Iată, așasar, topul Irinei Margareta Nistor cu filmele deja proiectate pentru presă. Duminică, 24 mai, se va decerna la Cannes Palme d'Or-ul

1. Mia Madre a lui Nanni Moretti, pentru că e dramatic și plin de haz, perfect echilibrat, între creație, pe paltoul de filmare (când regizorul își găsește un alter ego în sora lui din film, având grijă să-și rezerve și lui un rol neutru) și momentele grele de despărțire de o mamă tulburător de atașantă (o intelectuală fină, de modă veche), și - la polul opus - actorul american aterizat în Europa (John Turturro), cabotin și disprețuitor, dar atât de nostim, într-un fel de scheciuri strălucite, deloc vulgare, și cu vedere spre culisele meseriei.

2. Youth al lui Sorentino, care e mai intens și mai plin de ironii la adresa vârstei care nu iartă decât La grande bellezza, chiar dacă ești Michael Caine sau Harvey Keitel... Cei doi sunt cuceriți de Miss Univers (Mădălina Ghenea), socotită „dumnezeiască”, sau - cum ar fi zis francezii - „o creatură de vis” (care la conferința de presă a venit în ie, racord cu pelicula lui Woody Allen, The Irrational Man, unde Emma Stone face... reclamă mascată delicatelor țesătur atent brodate).

3. Carol a lui Todd Haynes, cu doua frumuseți amețitoare: Cate Blanchett și Rooney Mara, de o eleganță a anilor 1950, pe care n-o știam decât din filme, în România deja tovărășească. Cele două cad pradă unei pasiuni mistuitoare, greu de acceptat acum peste o jumătate de veac.

4. Fiul lui Saul, Auschwitz -ul asa cum nimeni n-a îndrăznit până acum să-l arate pe ecran, într-o obsesie a sunetelor, a terorIi la care devii mai implicat ca niciodată, aproape fizic înspăimântat , o producție maghiară la debut, a lui Lazlo Nemeș, care pare să-și fi adjudecat Camera d'Or-ul.

5.Tale of Tales al lui Garrone, chiar dacă grotesc pe alocuri, e original în reinterpretarea unor povești ca Piele de măgar, tratată cu romantism până acum, iar în 2015 devenită un coșmar, cu aluzii clare la bătrânețea cu care mai ales doamnele nu se pot împăca (s-ar zice că în Italia a ajuns un subiect care inspiră regizorii de film) Pe scurt, trei filme italienești, din care două vorbite în engleză, care se concurează între ele... Dar încă mai sunt titluri de văzut, cel al lui Audiard stârnind cea mai mare curiozitate!