Copilul-problemă, „copilul-minune” al cinematografiei europene, din 6 decembrie în cinematografe

de Cinemagia în 27 Nov 2019
Copilul-problemă vorbește despre relațiile puternice și speciale care se creează între copii și adulți, despre neputința unui sistem de a se descurca cu un copil cu probleme și despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi iubiți și înțeleși

Este rebelă, agresivă și impredictibilă. Oriunde ajunge Benni, este dată afară. Are doar 9 ani și tuturor le este frică de ea. Este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei!

Actrița Helena Zengel este revelația cinematografiei europene în anul 2019.  Are acum 11 ani și a jucat deja în 3 filme, 2 serilare și un scurtmetraj. Momentan se află la Hollywood, unde filmează alături de Tom Hanks într-un film regizat de Paul Greengrass. Din 6 decembrie o puteți vedea pe Helena Zengel pe marile ecrane din cinematografele românești în filmul Copilul-problemă, în rolul care i-a adus prima nominalizare la European Film Awards!

Copilul-problemă/Systemsprenger/System Crasher este filmul de debut al regizoarei Nora Fingscheidt și a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a fost premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru invoație în cinematografie. 10 luni mai târziu, filmul adună peste 30 de nominalizări și premii în festivaluri internaționale importante, este nominalizat la European Film Awards (Oscarurile Europene) pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță în rol principal (Helena Zengel). Membrii Academiei Europene de Film au ales System Crasher ca fiind filmul cu Cea mai bună coloană sonoră a anului, a fost desemnat Propunerea Germaniei la Premiile Oscar iar  în țara de origine a depășit, la nici o lună de la lansare, 500.000 de spectatori. În România, Copilul-problemă a rulat în avanpremieră în competiția TIFF 2019, unde, în urma votului spectatorilor, a primit Premiul Publicului. La București a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului German în două proiecții, ambele sold-out.

La nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei! Angajații de la protecţia copilului încearcă din răsputeri să găsească un cămin stabil pentru Benni. Așa ajung la  Micha, un psiholog specializat în management-ul agresivităţii, care o însoţește pe Benni la şcoală.O rază de speranţă îşi face apariţia.

Va reuşi Micha acolo unde toţi ceilalţi au eşuat? Va primi Benni atenția și afecțiunea celor din jur?

FB Page: https://www.facebook.com/CopilulProblema.Filmul

Din 6 decembrie, Copilul-problemă va ajunge și în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuție de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup și suflet/On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat/God’s Own Country, Pororoca, Atelierul/L’atelier, Dovlatov, Utøya - 22 iulie/Utøya: July 22, Vinovatul/The Guilty, Păsări Călătoare/Birds of Passage, Amanda, MO, Dumnezeu există și numele lui e Petrunija/God Exist and Her Name is Petrunija.

                                                                       

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Systemsprenger

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells