Cinci ani fără niciun rol: ce se întâmplă cu Emma Watson?

de Ştefan Dobroiu în 3 Mai 2023
Actriţa din franciza Harry Potter pare să fi spus adio actoriei

În 2001, Emma Watson avea 11 ani şi devenea o celebritate globală după premiera superhitului Harry Potter and the Philosopher's Stone, în care juca rolul lui Hermione. Timp de un deceniu cariera ei a fost complet dominată de franciza Harry Potter şi, după terminarea acesteia, marile roluri au lipsit până la remake-ul live action Frumoasa şi Bestia (2017), în care Watson joacă rolul principal feminin. Lucrurile păreau să se redreseze pentru cariera ei, dar iată că nu a fost aşa.

După apariţia ei în Little Women (foto), ecranizare ale cărei filmări s-au terminat în decembrie 2018, actriţa nu a mai jucat într-un film sau serial şi nu a semnat niciun contract să joace în vreo producţie din cursul acestui an. Asta înseamnă o pauză de cinci ani de la actorie, calculează publicaţia Variety.

Motivul pauzei pare să fie faptul că Watson nu se regăseşte în procesul de creaţie a unei producţii de film. Într-un interviu pentru Financial Times, actriţa explică ce a cauzat despărţirea ei de actorie: "Mă simţeam prinsă în cuşcă. Cel mai dificil mi se părea să ies în lume şi să promovez un produs în al cărui proces de creaţie nu am avut vreun cuvânt de spus. Era dificil să fiu faţa unui film şi să fiu întrebată de jurnalişti dacă el reprezintă în vreun fel punctul meu de vedere. (...) Nu aveam niciun control şi a devenit extrem de frustrant faptul că lumea mă considera pe mine responsabilă."

Watson spune că ar reveni cu drag la actorie, dar că nu are nicio problemă să aştepte proiectul potivit.

Exploreaza subiecte similare:

Emma Watson, Beauty and the Beast, Little Women

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells