Ce vedem în IMAX şi 4DX iarna aceasta

de Cinemagia în 5 Feb 2017
Iată câteva lucruri pe care trebuie sa le ştii despre eroii care îţi vor oferi o porţie dublă de aventură şi spectacol în această perioadă

Anul începe în forţă pe marele ecran, eroii luând cu asalt sălile de cinema. „Resident Evil: The Final Chapter”, „The LEGO Batman Movie” şi „xXx: Return of Xander Cage” sunt doar câteva dintre filmele care pot fi urmărite iarna aceasta în revoluţionarele formate IMAX şi 4DX.

Iată câteva lucruri pe care trebuie sa le ştii despre eroii care îţi vor oferi o porţie dublă de aventură şi spectacol în această perioadă:

 „Resident Evil: The Final Chapter” - „Resident Evil: Capitolul final”, în avanpremieră din 2 februarie

  • În ultimul capitol al seriei, acţiunea se petrece la trei săptămâni după evenimentele care au avut loc în „Resident Evil: Retribution” din 2012. Alice (Milla Jovovich), unica supravieţuitoare a ceea ce trebuia să fie ultima bătălie a umanităţii împotriva celor reîntorşi din morţi, se întoarce acolo unde a început totul - Raccoon City, locul în care Umbrella Corporation îşi strânge forţele pentru lovitura de graţie împotriva ultimilor supravieţuitori ai apocalipsei.
  • „Resident Evil: The Final Chapter” este al şaselea film al seriei şi este lansat la aproape 15 ani de la primul film “Resident Evil” din 2002.
  • Filmările au avut loc în Africa de Sud, iar întâmplarea face ca mai mulţi YouTuberi să se afle în Cape Town la o convenţie, având astfel ocazia să apară în câteva secvenţe din film ca zombi.
  • „Resident Evil” este cea mai de succes franciză de film inspirată după un joc video, cel mai recent titlu din această serie de jocuri video de acţiune-horror, “Resident Evil 7: Biohazard”, fiind lansat chiar luna aceasta.

 

„The Lego Batman Movie” – „Lego Batman: Filmul, în avanpremieră din 8 februarie în IMAX 3D subtitrat şi 4DX 3D dublat

  • Povestea filmului este separată de cea din "The Lego Movie" din 2014, unde Batman şi-a făcut apariţia în rol secundar. În spiritul plin de amuzament al filmului anterior, Batman are acum parte de propria aventură pe marele ecran, iar în speranţa de a salva Gotham City de preluarea ostilă pusă la cale de Joker aceasta trebuie să înveţe importanţa prieteniei şi a muncii în echipă. 
  • Mai mulţi răufăcători îşi fac apariţia alături de Joker pentru a distruge Gotham City - Harley Quinn, Bane, Riddler, Two-Face, Catwoman, Poison Ivy, Penguin şi Clayface.
  • În timp ce majoritatea răufăcătorilor îşi păstrează aspectul din benzile desenate, sunt şi câţiva care se aseamănă cu omologii lor din filmele de acțiune anterioare. Penguin seamănă cu Danny DeVito din „Batman Returns” (1992), Poison Ivy se aseamănă cu Uma Thurman din „Batman & Robin” (1997), Catwoman seamănă cu Halle Berry din „Catwoman” (2004) și Two-Face seamănă cu Billy Dee Williams din „Batman” (1989).
  • Lansarea lui “Batman v Superman: Dawn of Justice” din 2016 alături de „Lego Batman Movie” din acest an marchează prima dată în peste douăzeci de ani când două filme cu Batman sunt lansate în ani consecutivi. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat a fost cu “Batman Returns” în 1992 și „Batman: Mask of the Phantasm” în 1993.

Amuzament şi supereroi în IMAX şi 4DX:

„xXx: Return of Xander Cage” – „Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage

  • Xander Cage (Vin Diesel), un fost sportiv aventurier devenit agent guvernamental, despre care se credea că a fost omorât, este forțat să iasă din exilul autoimpus și să pornească alături de echipa sa într-o cursă pe viață și pe moarte pentru a recupera “Cutia Pandorei”, o armă care amenință să distrugă lumea.
  • Filmul prezintă o serie de sporturi caracteristice lui Xander Cage - ski în junglă, curse pe motociclete care se continuă pe apă şi alte activitaţi extreme, din distribuţie făcând parte mai mulţi sportivi şi luptători profesioniști.
  • De asemenea, filmul reprezintă debutul pe marele ecran al fotbalistului brazilian, Neymar.
  • Al treilea film al seriei, după “xXx” din 2002 şi “xXx: State of the Union” din 2005 îi mai are în distribuţie pe Samuel L. Jackson ca agentul Augustus Gibbons, Ice Cube care îşi reia rolul soldatului Darius Stone din “xXx: State of the Union”, Deepika Padukone, Nina Dobrev şi Ruby Rose.

Mai extrem în IMAX şi 4DX:

Poţi alege să experimentezi filmele în formatul IMAX (în AFI Palace Cotroceni din Bucureşti sau Shopping City Timişoara), pe cel mai mare şi mai imersiv ecran existent, pentru o experienţă cinematografică cu totul unică. Sau poţi alege o vizionare de film care activează toate cele cinci simţuri, într-o sală 4DX (în Mega Mall Bucureşti, City Park Constanţa şi Shopping City Timişoara).

Filmele sunt disponibile și în format 2D toate cinematografele din ţară.

 

Exploreaza subiecte similare:

Resident Evil: The Final Chapter, The Lego Batman Movie, xXx: Return of Xander Cage

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells