Ce spune o femeie Dominatrix despre scenele erotice din Fifty Shades of Grey

de Gloria Sauciuc în 14 Feb 2015
Protagonistul este Christian Grey, un afacerist cu înclinaţie spre perversiuni sexuale, care seduce o studentă virgină, pe Anastasia Steele

Atunci când E.L. James îşi publica, în 2011, romanul de dragoste Fifty Shades of Grey, devenit ulterior un best-seller, făcea din BDSM (Bondage-Domination-Sado-Maso), până atunci o perversiune, un subiect literar mainstream. Vineri a avut loc premiera adaptării cinematografice, producţie Universal Pictures, în regia lui Sam Taylor-Johnson. Premiera, chiar în ajunul zilei de Valentine's Day, a dat naştere zvonurilor despre povestea de dragoste dintre cei doi protagonişti, jucaţi de Jamie Dornan şi de Dakota Johnson. Totuşi, cât de verosimil este, din perspectiva BDSM, Fifty Shades...?

Pentru a răspunde la această întrebare, publicaţia Variety a stat de vorbă cu o persoană care practică aşa ceva şi care a urmărit premiera filmului. Lena Marquise, cu numele de scenă „Mistress Lady Wednesday”, este de 10 ani încoace o dominatrix (persoană de gen feminin care are, într-un joc erotic, un rol de stăpână). Iată ce spune tânăra de 29 de ani despre film.

Reporter: Am observat că ai râs în timpul scenelor când, în film, fata era biciuită...

Lena Marquise: Pentru că de fapt nu o biciuia. A biciu pe cineva nu înseamnă să laşi un bici să îi cadă peste corp. Cred că în tot filmul a biciuit-o o singură dată „corect”, adică cu mâna ridicată şi cu pocnet al biciului când loveşte pielea. Totul stă în felul cum ţii mâna. Şi nu loveşti în stomac.

Reporter: Dar despre hamuri ce ne puteți spune?

Lena Marquise: Era varianta cea mai simplă. Modul în care a legat-o cu cravata era ceva, mai degrabă în genul Shibari, o practică din Japonia care constă în legarea cu frânghii. Dar totuşi nu a legat-o de nimic. Nu era hotărât! Şi atunci când, în final, a legat-o cu frânghii de inele, mi s-a părut ceva periculos de făcut în realitate. Ea nu ştie ce face, aşa că ar putea să ajungă să fie strânsă într-un mod care să îi afecteze nervii. Atunci când ştii că cineva trage, trebuie să te asiguri că nu e strâns până într-atât încât să împiedice circulaţia.

Reporter: Bărbatul şi-a ţinut jeanşii pe el de-a lungul scenelor erotice.

Lena Marquise: E de cinema! Mi-a plăcut, pentru că era o fantezie din aceea cu bărbat dominator, în genul „nici măcar nu îmi bat capul să îmi dau jos pantalonii, pentru că vreau s-o fac repede". Singura dată când el s-a implicat complet a fost atunci când a dezvirginat-o, şi asta este cea mai bună scenă de sex.

Reporter: Nu ţi se pare că filmul e mai bun decât cartea?

Lena Marquise: Cred că datorită umorului e, într-adevăr, mai bun. Ei s-au axat pe latura comică, deoarece cred că scenariştii erau conştienţi de reacţia negativă pe care o va avea publicul în faţa filmului. Pentru cine cunoaşte lumea BDSM sau pur şi simplu mai multe lucruri despre fetişism şi mici perversiuni, filmul te face să ai o reacţie mai echilibrată şi să nu ai toate inhibiţiile pe care le au personajele.

Reporter: Nota unei femei dominatrix de profesie pentru Fifty Shades?

Lena Marquise: B-/C+ (7-8). M-a captivat pentru că era amuzant. Era captivant din punct de vedere estetic. Îmi place la nebunie scenografia.

Exploreaza subiecte similare:

Fifty Shades of Grey

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 14 februarie 2015 17:12
''M-a captivat pentru că era amuzant. Era captivant din punct de vedere estetic'' are perfect dreptate femeia dominatrix ;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells