Documentarul Cazul inginerului Ursu urmărește, retrospectiv, moartea inginerului Ursu și ancheta derulată, de-a lungul a decenii, de către fiul supraviețuitor (foto), cu concursul oamenilor interesați să facă dreptate, în timp ce foștii securiști reciclați de către noul regim postdecembrist încearcă să facă îngropat dosarul și să îi scape de închisoare pe adevărații vinovați. Dizident politic, inginerul Ursu rămâne una dintre cele mai cunoscute victime ale represiunii Securității din ultimii ani ai comunismului. Un dizident care și-a asumat sarcina de a înfrunta regimul comunist pentru binele public, trimițând o scrisoare la postul Europa Liberă (fără ca asta să fie principalul cap de acuzare al lui).
Arestat pentru declarațiile sale trimise postului de Radio Europa Liberă, unde își făceau auzită vocea persoanele care aveau păreri critice la adresa regimului, Gheorghe Ursu avea să fie omorât în arestul Securității, la indicațiile ofițerilor care îi anchetau cazul, moartea lui contrazicând punctele de vedere cum că în anii 80 Securitatea nu ar mai fi utilizat violența și tortura ca mijloace de constrângere.
Documentarul urmărește în ordine cronologică faptele legate de viața dizidentului: momentul cutremurului din 1977 și consecințele acestuia, decizia lui Ceaușescu de a interzice reabilitările clădirilor vechi (și astfel de a condamna la moarte, într-un eventual viitor cutremur, pe locatarii acestora), indignarea inginerului Gheorghe Ursu și scrisoarea citită la postul România Liberă, urmată de anchetarea, sancționarea administrativă și în cele din urmă închiderea dizidentului. După aproape o lună de închisoare, Gheorghe Ursu era declarat decedat. După Revoluția din decembrie 1989, familia și prietenii urmăresc în instanță vinovații, ofițerii de Miliție și Securitate care au pus ca Ursu să fie asasinat.
Filmul este o colecție de interviuri cu familia, cu procurorul de caz, de mărturii, materiale filmate ori din arhive (scene de la cutremur sau de la manifestațiile comuniste). Reconstituirea faptelor ar fi ajutat, dramatizările ar fi făcut mai puțin liniar acest documentar, ca și o muzică de film dramatică.
Nu putem să nu facem o paralelă cu filmul Arest, o ficțiune inspirată de cazul inginerului Ursu, film criticat de către Andrei Ursu, fiul dizidentului. E de înțeles că imaginea personajului din Arest, un arhitect obișnuit arestat pentru o faptă măruntă, nu se compară cu figura exemplară a personajului real, un om care a riscat totul - și-a pierdut viața pentru a face oamenii să fie în siguranță. Totuși, punând în pielea protagonistului un om obișnuit, filmul transmite un lucru care riscă să fie uitat: în comunism, nu doar dizidenții erau în pericol. Chiar și oamenii obișnuiți, prinși într-un moment nepotrivit, puteau intra în sistemul represiunii, iar consecințele puteau fi tragice.
