Cate Blanchett, posibil rol în ecranizarea popularului joc video Borderlands

de Gloria Sauciuc în 6 Mai 2020
Jocul e plasat într-un univers SF, pe planeta Pandora, ce a fost abandonată

Actrița câștigătoare de Oscar Cate Blanchett este în negocieri pentru a juca rolul Lilith în ecranizarea popularului joc video Borderlands, a studioului Lionsgate, anunță Variety.

Eli Roth (Meg, The House with a Clock in Its Walls etc.) va regiza, iar producători sunt Avi și Ari Arad (The Amazing Spider-Man, Venom, Morbius). Craig Mazin, câștigătorul premiului Emmy pentru scenariul serialului HBO Chernobyl a lucrat la ultimul draft al scenariului Borderlands.

Dacă Lionsgate bate palma cu Cate Blanchett, va fi un nou succes major, după ce studioul l-a angajat pe Francis Lawrence pentru prequel-ul la seria de filme distopice Hunger Games, dar și după ce l-a convins pe Eric Warren Singer să scrie următorul film din seria Now You See Me, comentează Variety.

Borderlands este un joc video de tip first-person shooter, având - de asemenea - și câteva caracteristici de RPG/role-playing game, creat de Gearbox Software, și publicat de Take-Two Interactive Software al 2K Games. A fost anunțat pentru prima oară în numărul din septembrie 2007 al revistei „Game Informer”. Versiunile pe consolă au fost lansate în 2009.

Jocul e plasat într-un univers SF, pe planeta Pandora, ce a fost abandonată. La începutul jocului, jucătorii își aleg unul din cele patru personaje, fiecare având câte o abilitate unică, și diferite avantaje pentru anumite arme. Cele patru personaje sunt: Roland (soldatul), Mordecai (vânătorul), Lilith (sirena) și Brick (luptătorul). Seria a vândut peste 57 milioane de copii global. Cel mai recent joc din serie, Borderlands 3, s-a lansat anul trecut în luna septembrie.

Lilith este unul dintre protagoniștii francizei. Este una dintre cele șase femei din galaxie ce aparțin puternicei rase de sirene, cu puteri supraomenești incredibile.

Blanchett poate fi văzută în aceste momente în miniseria Mrs. America, ce marchează debutul ei pe micul ecran. Blanchett a obținut recent o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul Where’d You Go, Bernadette? și filma pentru thrillerul lui Guillermo del Toro Nightmare Alley, alături de Bradley Cooper, atunci când s-a instalat starea de urgență din cauza pandemiei de COVID-19.

Exploreaza subiecte similare:

Cate Blanchett, Eli Roth, Ari Arad, Craig Mazin, Bradley Cooper, Mrs. America, Where'd You Go Bernadette, Guillermo Del Toro

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells