Atypical, noul serial Netflix, are un personaj principal autist, pe care îl înconjoară cu o familie gata de orice pentru a-l proteja. Rezultatul este ataşant, adesea amuzant, şi, pentru cei mulţi care nu cunosc provocările vieţii alături de un membru al familiei cu nevoi speciale, interesant. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la serialul lansat pe 11 august.
În goana sa către senzaţional, Hollywood-ul a privilegiat dintotdeauna autiştii savanţi, ale căror aptitudini le explorează ori în lungmetraje precum Rain Man, ori în sitcom-uri precum The Big Bang Theory. Atypical se poziţionează mult mai realist pentru a spune povestea familiei Gardner, al cărei fiu, Sam (un excelent Keir Gilchrist), se poate integra relativ bine în societate, dacă are parte de sprijinul constant al familiei. Exact când părinţii Elsa (Jennifer Jason Leigh) şi Doug (Michael Rapaport) se relaxează crezând că dificultăţile de comunicare ale lui Sam s-au diminuat, adolescentul vine cu o idee la care nu se aşteptau: vrea o prietenă.
Spunem de la început că Atypical nu este un serial de nişă. Nu este doar pentru cei care cunosc sau au în familie persoane autiste. Atypical este destinat publicului larg şi foloseşte resorturi scenaristice pentru a explora momentele speciale din istoria unei familii în care atenţia, disponibilitatea de a înţelege şi de a ajuta ar trebui să primeze. Da, Sam este autist, dar problemele sale de a interpreta ceea ce se întâmplă în jur pot fi uşor extrapolate pentru orice familie. Provocările familiei Gardner sunt cunoscute tuturor spectatorilor, pentru că privesc cele mai puternice legături din sânul familiei şi contradicţiile acestera.
Keir Gilchrist este foarte convingător în rolul lui Sam, liceanul de 18 ani care-şi ia familia pe nepregătite când anunţă că a venit vremea să-şi caute o prietenă. Faptul că Sam are o formă de autism din zona sindromului Asperger, că nu înţelege corect interacţiunile cu cei din jur şi ia tot ce i se spune literal provoacă o mulţime de probleme în demersul său în care ne-am putea recunoaşte cu toţii, acela de a-şi găsi o persoană mai apropiată decât familia. Este un demers plin de dificultăţi pentru oricine, iar faptul că Sam este autist nu face decât să sublinieze că uneori aşteptările noastre nu sunt realiste sau că ar trebui să fim atenţi mai degrabă la calităţile unei persoane şi nu la defectele ei.
Dar Atypical nu este un serial doar despre dificultăţile romantismului adolescentin când unul dintre pretendenţi este autist. Serialul navighează mai multe ape pline de potenţial, iar aici intră în scenă mama Elsa sau sora Casey. Unicul nume cât de cât cunoscut de pe genericul acestei producţii Netflix, Jennifer Jason Leigh este foarte bine aleasă în rolul mamei între două vârste a cărei existenţă este validată de confortul psihologic al fiului ei. Scenariul îi oferă personajului suficiente ocazii pentru a ieşi din această zonă a dedicării familiei, discutând în acelaşi timp despre modul cum ne putem pierde într-un rol şi refuza să-l renegociem în ciuda trecerii anilor.
În acelaşi timp Casey (Brigette Lundy-Paine), sora mai mică a lui Sam, are parte de propriile provocări în viaţa de liceu. Pe lângă grija de a-i fi mereu alături fratelui ei, Casey este un element al echilibrului în familie. Pentru ea, Sam este doar fratele, nu fratele autist, prin urmare Casey nu face deloc concesii statutului său special: îl ironizează şi îl tachinează, garantând momentele comice, dar . Casey este şi una dintre convenţiile serialului: un personaj mult prea matur pentru vârsta ei şi interpretat de o actriţă care pare mult mai matură decât cei 15 sau 16 ani pe care ar trebui să-i aibă, Casey ţi se bagă totuşi repede pe sub piele. Pe Brigette Lundy-Paine o s-o revedem anul acesta în Downsizing, cel mai recent film al lui Alexander Payne.
Într-un sezon estival în care foarte puţine seriale noi se lansează pe glob, Atypical e o idee foarte bună pentru a petrece câteva ore (cele opt episoade au câte 30 de minute) în compania unei familii ataşante şi interesante.
