Angelina Jolie, distinsă de Regina Angliei cu echivalentul gradului de Cavaler

de Cristina Grigore în 16 Iun 2014
Pe lista Royal's Birthday Honours din 2014 se mai află actorii Daniel Day-Lewis, Maggie Smith şi Damian Lewis

Fostă ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (2001 – 2012) şi emisar special al acestui organism ONU, actriţa şi regizoarea Angelina Jolie a fost distinsă vineri cu un înalt titlu onorific, în cadrul Royal’s Birthday Honours, organizate de Casa Regal[ a Marii Britanii şi acordat de către regina Elisabeta a II-a.

Titlul de Honorary Dame, alături de cel de Comandor al Ordinului Saint Michel şi Saint George, sunt echivalentul unui ordin de Cavaler/Doamnă a Marii Cruci şi se acordă persoanelor care aduc un serviciu extraordinar și de o importanță non-militară într-o țară străină. În cazul lui Jolie, acea contribuţie majoră se referă la implicarea sa exemplară în campania de prevenire a violenţei sexuale (PVSI) şi împotriva folosirii violului ca armă de război.

''A primi o distincţie legată de afacerile externe înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece aş vrea să îmi dedic toată viaţa acestei activităţi. Faptul că am lucrat cu PVSI şi cu supravieţuitoare ale violului [în zone de conflict]este o onoare în sine. Ştiu că va dura foarte mult până ce ne vom atinge obiectivele, dar sunt dedicată trup şi suflet acestei iniţiative'', a declarat Jolie, care este co-fondatoare a iniţiativei de prevenire a violenţei sexuale.

Pe lista Royal's Birthday Honours din 2014 se mai numără actorul Daniel Day-Lewis (cu trei premii Oscar la activ), care a fost ridicat la rangul de cavaler pentru ''contribuţiile aduse artei spectacolului”, actriţa Maggie Smith, din serialul britanic ''Downton Abbey'', numită Companion of Honor, dar şi starul lui Homeland, Damian Lewis, numit ofiţer al Ordinului Imperiului britanic.

Exploreaza subiecte similare:

Angelina Jolie, actor, Daniel Day-Lewis, Maggie Smith, Damian Lewis

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells