Alexandru Belc, premiat la Cannes pentru regia filmului Metronom în cadrul secțiunii Un Certain Regard 2022, a acordat un interviu publicației Cinemagia despre filmul său, plasat în România, în toamna anului 1972. Filmul a avut parte la Cannes de o primire călduroasă din partea presei internaționale. Filmul, cu lansarea pe marile noastre ecrane toamna aceasta, va avea premiera națională la TIFF, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, pe 23 iunie, în Piața Unirii Open Air. Redăm, mai jos, răspunsurile cineastului pentru cititorii Cinemagia.
Eroina filmului este Ana, o adolescentă de 17 ani, care află că iubitul ei va fugi definitiv din țară în câteva zile. Cei doi îndrăgostiți decid să-și petreacă ultimele zile împreună. Irina Margareta Nistor transmitea de la Cannes despre film, pentru cititorii Cinemagia, că „debutul în lungmetraj de ficțiune al lui Alexandru Belc, Metronom, e și mai tulburător la a doua vizionare, pentru detaliile vremii, pentru scenografie (Bogdan Ionescu), fiind filmat impecabil de Tudor Panduru (DOP și la R.M.N., al lui Cristian Mungiu). Jocul lui Vlad Ivanov este nuanțat și înfricoșător; a studiat cum să intimidezi o adolescentă (Mara Bugarin) să devină o delatoare, cu tot șantajul de rigoare! Te îngheață. Și ai vrea ca istoria să nu se mai repete niciodată. Ar mai merita un Gopo”.
1. Gestul de a face un film plasat în comunism, aș spune chiar în „anii de glorie” ai acestuia, cât îl vedeți de necesar pentru publicul tânăr de astăzi? Există aici o poveste care trebuie spusă? Să ținem cont că există și voci, chiar în rândul tinerilor, care manifestă nostalgie vizavi de comunism. Vă propuneți să demontați miturile după care „în comunism era mai bine?"
Alexandru Belc: Metronom este, în primul rând, un film pentru generația tânăra, pentru publicul născut după 2000, pentru care „comunismul” este doar un concept, o mică felie de istorie învățată la școală. Nu mi-am propus să demontez mituri, ci să arăt o realitate, așa cum o văd eu, să prezint o poveste universală, de dragoste, plasată într-un context istoric precis pe care l-am studiat și eu, la rândul meu. Cu siguranță există numeroase povești care trebuie spuse, memoria istorică trebuie conservată prin orice mijloace, iar filmul este un instrument foarte bun prin care putem face acest lucru. Am încercat să fiu cât se poate de onest din punct de vedere istoric, dar asta nu înseamnă că nu am o doză de subiectivism. Până la urmă, asemenea spectatorilor tineri, nici eu nu am trăit acele timpuri, le-am descoperit citind, vorbind cu oameni care mi-au împartasit experiențele lor.
2. Ce anume v-a făcut să alegeți perioada începutului anilor '70? Numeroase filme recente au tratat perioada ultimilor ani ai comunismului, înainte de Revoluție, când condițiile de viață erau tot mai grele și represiunea mai puternică. Mă gândesc și la faptul că perioada respectivă era privita drept una relativ bună a comunismului din România.
Alexandru Belc: Am pornit de la emisiunea Metronom, de la Radio Europa Liberă, de la personalitatea lui Cornel Chiriac și influența pe care el a avut-o în rândul tinerilor din România anilor '70. Mă interesează mult ideea de libertate transmisă prin muzică, am vrut să fac un film despre generația anilor '70, despre tinerii care respirau puțină libertate. Sau cel puțin așa credeau - Tezele din iulie 1971 începeau deja să-și facă simțite efectele.
3. Care este amintirea personală legată de perioada comunistă? Regăsiți pe cineva dintre apropiații dumneavoastră în acest film? Știm că, pe atunci, numeroși tineri - și nu numai - ascultau Europa Liberă și simțeau că, prin aceasta, sunt mai aproape de libertate.
Alexandru Belc: Am prins nouă ani în comunism, ultimii, cei mai urâți și întunecați. Am amintiri puternice din acea perioadă, cel mai bine mi s-a întipărit în minte atmosfera din familie, discuțile purtate în șoaptă, cu ușile închise, serile de film pe video, în care se adunau mai multe familii în fața televizorului, filmul Spartacus al lui Kubrick.
4. Din sinopsis reiese că filmul are o notă dramatică - e vorba despre fuga din România comunistă, un fapt ilegal pe atunci și foarte grav. V-ați propus și o notă comică/acel Comic Relief pe undeva în film, ca în lungmetrajul Hawaii, cu Dragoș Bucur, ce fugea cu un balon pe care era desenat Ceaușescu, astfel încât securiștii nu au mai tras în balon?
Alexandru Belc: Probabil că, prin umor, poți uneori transmite lucruri dramatice, însa eu nu mi-am propus această manieră. Am încercat să prezint o poveste de dragoste, văzută prin ochii unei adolescente care tocmai a aflat că iubitul ei va pleca din țară pentru totdeauna. Am urmărit parcursul ei emoțional, am căutat ca fiecare scenă să servească acestui demers. Am încercat să nu fac un film despre comunism, m-am ferit de clișeele vizuale ale epocii. Metronom este o poveste de dragoste, un film despre maturizare, despre hazardul și ingenuitatea tinereții, plasat în România anilor '70.
5. Dintre filmele plasate în comunism, există unele care condamnă sistemul, iar altele privesc viața asa cum era, din care sistemul comunist era o parte între altele. Cum s-ar defini filmul dvs?
Alexandru Belc: Filmul meu este făcut cu detașare. Vorbesc desigur aici de o detașare istorică. Cred totuși că nu poți să faci un film despre comunism fără să condamni, într-un fel sau altul, acel sistem. Însă n-am făcut asta cu patimă, ci mai degrabă cu celeritate.
8. Cum vă raportați la muzica acelor ani? Pentru că era, în mod evident, una dintre puținele moduri de a te simți cosmopolit și de a accede la cultura universală, aflându-te într-o țară închisă.
Alexandru Belc: În primul rând, muzica anilor '70 însemna libertate. Muzica era poate unul dintre puținele mijloace prin care tinerii simțeau apartența la ceva mai mare, simțeau că acced la ceva ce depașeste granițele lumii închise în care se aflau. Muzica îndemna la revoltă, la revoluție, îi încuraja pe tineri să aibă o voce, să se facă auziți. Prin muzică li se promitea o lume care să le aparțină, în care se pot regăsi.
Copyright foto portret Alexandru Belc: Ionuț Rusu
