Al doilea joc, pe ecrane

4 Apr 2014
Premiera naţională a documentarului experimental a avut loc joi seara

Al doilea joc, filmul experimental al regizorului Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?, Poliţist, adjectiv, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism), un documentar cu valoare personală, intră în cinematografe vineri, 4 aprilie. Premiera de gală a avut loc joi seara, de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco, unde au fost prezenţi şi foşti jucători ai meciului Steaua - Dinamo din 3 decembrie 1988. Gică Hagi, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Tudorel Stoica, dar şi Adrian Porumboiu şi Ion Crăciunescu au venit la premiera documentarului.

Al doilea joc este meciul de fotbal din 1988 dintre echipele Steaua şi Dinamo, un tensionat derby al epocii comuniste, partidă disputată pe o ninsoare infernală şi arbitrată la centru de Adrian Porumboiu, tatăl regizorului. După 25 de ani, fiul îşi convinge tatăl să revadă meciul şi să-l comenteze împreună, neştiind la acel moment că din acea discuţie va ieşi un film.

Vineri, de la ora 20:00, Al doilea joc va fi proiectat în prezenţa regizorului la Cinemateca Union, iar sâmbătă, de la aceeaşi oră, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (NCRR). În ambele seri, proiecţia va fi urmată de un Q&A, când publicul va putea discuta cu Porumboiu.

Filmul va rula, într-o primă perioadă, la Cinemateca Union (4-10 aprilie), Muzeul Ţăranului Român (4, 5, 6 aprilie, apoi în 18 şi 19 aprilie), Elvira Popescu (17, 20, 24 şi 27 aprilie), Cinema Studio (18-24 aprilie). Pelicula va ajunge şi la Cluj, la TIFF 2014, unde vor avea loc două proiecţii în cadrul popularei secţiuni Zilele Filmului Românesc.

Porumboiu despre provenienţa titlului “Al doilea joc”
Având în vedere că pe parcursul filmului Adrian Porumboiu povesteşte că derby-ul respectiv, Steaua - Dinamo, este cam al treilea sau al patrulea arbitrat de el, regizorul a fost întrebat de ce şi-a numit filmul Al doilea joc.

“Tata are ca ton de apel la telefon Al doilea vals, al lui Şostakovici”, spune Corneliu Porumboiu. Şi, într-adevăr, în timpul filmului, lui Porumboiu senior îi sună telefonul, iar înregistrarea nu se opreşte, aşa că o parte a discuţiei se poate şi auzi pe film. “Într-o primă fază m-am gândit că un posibil titlu ar fi chiar Al doilea vals, pentru că de la un moment dat jocul devine absurd, un fel de dans macabru. Mi s-a părut totuşi mai potrivit titlul Al doilea joc - era a doua oară când vedeam meciul şi el devenea altceva”, îşi aminteşte regizorul.

Adrian Porumboiu şi Al doilea joc
Până aseară, la premieră, tatăl lui Corneliu nu văzuse încă filmul al cărui protagonist este. “Dar el ştie că nu-i un film serios”, râde Corneliu. “Mă tachinează tot timpul întrebându-mă 'Când o să faci şi tu un film serios, un film mare, cu emoţie?'”

Unde a fost “platoul de filmare” pentru Al doilea joc
Deşi filmul constă dintr-o înregistrare video, cea originală, a meciului din 1988, şi una audio, a comentariilor celor doi din prezent, demersul cinematografic nu a fost total lipsit de dificultăţi.

“Am vizionat filmul acasă, la Vaslui, pe un DVD player rudimentar, care nu avea comanda Pause”, povesteşte Corneliu Porumboiu. “Am început să vedem meciul şi să discutăm, dar după câteva zeci de minute de înregistrare s-a blocat DVD-ul. A trebuit, prin urmare, să îl vedem de la capăt şi am reluat discuţia de la zero. De data aceasta mi-am dat însă seama după vreo 20 de minute că nu mergea reportofonul.

M-am întâlnit cu tata din nou a doua zi ca să reluăm înregistrarea şi iar am avut probleme, de data asta după minutul 60, aşa că a trebuit să începem să vedem meciul pentru a patra oară de la început pentru a duce la bun sfârşit atât vizionarea, cât şi înregistrarea discuţiei. Astfel, până la minutul 60 aveam trei duble cu discuţia, iar de la minutul 60 până la capăt am avut una singură.”

Dificultăţile de înregistrare au avut, spune regizorul, şi un avantaj. “În prima înregistrare tata intrase într-un soi de discurs de televiziune, adoptând o atitudine cumva neutră. Răspunsurile lui erau exterioare, fiind un tip obişnuit cu interviurile TV şi cu camerele de filmat. Aşa că până la urmă a fost bine că am fost nevoiţi să întrerupem discuţia de mai multe ori, pentru că asta cred că l-a făcut să renunţe la raportarea mecanică faţă de meci”, spune Porumboiu.

O întrebare pe care şi-ar fi pus-o mulţi ar fi fost “De ce nu a montat regizorul, ulterior, comentariile valoroase, capturate pe primele înregistrări?”. Tot Corneliu Porumboiu e cel care explică: “... Deşi am pierdut din înregistrare lucruri care mi-ar fi plăcut să rămână, am considerat că îmbinarea între imagine şi discuţia noastră funcţionează şi ca un document al întâlnirii dintre mine şi tatăl meu, şi că nu are rost să încerc să-i confer în mod artificial alte semnificaţii. Dacă aş fi adăugat inserturi care să explice anumite date din discuţie care pot fi dezorientante pentru spectatorii care nu cunosc parcursul carierei lui, sau dacă aş fi reînregistrat părţile de discuţie pierdute, aş fi riscat să pierd prospeţimea momentului dintre noi. Ar fi ieşit un alt tip de film, cu un alt tip de emoţie, sau chiar fără emoţie.”

Al doilea joc/The Second Game a participat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia a 64-a, în afara competiţiei, în cadrul secţiunii Forum, cea dedicată filmelor experimentale. Recent, a fost invitat la Festivalul Internaţional de Film de la Hong Kong (24 martie - 7 aprilie), la secţiunea Documentar, la Festivalul Indie de la Lisabona (24 aprilie - 4 mai), secţiunea Observatory şi la Festivalul de Film de la Sydney (4 - 15 iunie).

Exploreaza subiecte similare:

Corneliu Porumboiu, Adrian Porumboiu, Al doilea joc, A fost sau n-a fost?, Poliţist adjectiv, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 19 august 2014 00:46
Chiar suna interesant, cel putin la prima vedere. Sper sa am si eu ocazia sa il urmaresc odata.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells