Adele îşi pregăteşte debutul cinematografic. Va juca alături de nume celebre

de Cristina Grigore în 12 Nov 2015
Artista are în palmares un Oscar, primit în 2013 pentru melodia Skyfall de pe coloana sonoră a peliculei cu acelaşi nume

Are deja o statuetă în palmares şi nenumărate alte premii aduse de hiturile sale. Însă Adele pare să fie acum atrasă de roluri mai consistente decât apariţiile sale din videoclipuri, scrie Vulture.com, aşa că a primit cu entuziasm oferta lui Xavier Dolan – cel alături de care a lucrat la videoclipul piesei “Hello” – de a avea un scurt rol în viitorul său film, The Death and Life of John F. Donovan.

Pelicula spune povestea unui star american al cărui dialog scris cu un actor de numai 11 ani ajunge public şi iscă un scandal ce începe să-i distrugă încet viaţa şi cariera. Jessica Chastain, Susan Sarandon, Kathy Bates şi Kit Harrington au fost deja confirmaţi în distribuţie.

Adele, care a primit în 2013 Oscarul pentru Cel mai bun cântec original (din Skyfall), a declarat postului de radio britanic Kiss FM în legătură cu oferta de a juca în The Death and Life on John F. Donovan, primul film în limba engleză a lui Dolan: „Sunt convinsă că voi primi câteva critici pentru lucrul acesta, dar chiar mi-ar face plăcere să interpretez un rol adevărat după experienţa de lucru alături de Xavier. Pentru el, accept cu siguranţă să joc într-un film.”

Exploreaza subiecte similare:

Adele, Skyfall, Xavier Dolan, The Death and Life of John F. Donovan, actor

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells