17 filme românești în Competitia de Ficțiune și Animație a Festivalului ANONIMUL 2015

de Cinemagia în 13 Iul 2015
Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării

Scurtmetrajele românești incluse de către criticul de film Irina-Margareta Nistor în Competiția de Scurtmetraj Ficțiune și Animație a „Festivalului pe nisip” au fost anunțate luni, 13 iulie, de către Fundația Anonimul. 17 filme românești concurează pentru Premiul „Cel mai bun scurtmetraj românesc”, acordat prin votul publicului. Printre concurenți se numără cineaștii Gabriel Achim, Andreea Vălean și Radu Potcoavă.

Competiția de lungmetraj va prezenta și anul acesta șase titluri propuse de selectorul Ludmila Cvikova, curator de film și fost selector la Rotterdam IFF și la Doha IFF. Trofeul Festivalului ANONIMUL, Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc și, respectiv, Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj străin vor fi acordate în baza voturilor exprimate de publicul prezent la Festival, în timp ce Fundația Anonimul va acorda Premiul Ovidiu Bose Paștină.

Festivalul, organizat de Fundația Anonimul, se desfășoară după structura de acum foarte cunoscută publicului și include Panorama Internațională (filme premiate la alte festivaluri importante din 2015, omagii, retrospective), secțiunea Actori în spatele camerei, secțiunea OFF Românesc. În 2014, Festivalul ANONIMUL s-a desfășurat în mod excepțional la București pentru că Dolphin Camping și Complexul Green Village au fost închise.                                                                                                                               

Line-up Competiție Ficțiune și Animație. Entry-uri românești 

Verigheta, regia Gabriel Achim

Soţul îşi scapă din neatenţie verigheta sub o ladă frigorifică dintr-un supermarket. Ceea ce transformă totul într-o zi memorabilă. Mai ales pentru soţia lui.

Dispozitiv 0068/ 0068 Sniper’S Nest, regia Radu Bărbulescu

Un lunetist se instalează în apartamentul unei bătrâne pentru a asigura perimetrul pe parcursul Summit-ului NATO. Acolo o descoperă pe proprietara apartamentului, o bătrână semi-paralizată, care nu vorbeşte niciodată. Deodată, bătrâna îi face lunetistului o propunere care le va schimba amândurora viaţa. 

Paper Bag, regia Roxana Benţu

Dl. B se trezeşte vesel într-o dimineaţă, nerăbdător să îşi înceapă rutina în jurul casei, dar de îndată ce se întâlneşte cu pisica lui mult iubită, află că aceea nu este o zi obişnuită...

Profesioniștii/The Big Boys, regia Tudor Botezatu

Un antrenor își instruiește elevul să trucheze un meci de box, spre fericirea și bunăstarea tuturor.

Lingura veche/ The Silver Spoon, regia Mick Davis

O tânără femeie în culmea disperării- chinuită de un secret dureros pe care l-a ascuns ani de zile, întâlnește un bărbat excentric. Iar sentimentele ei se vor schimba pentru totdeauna.

Robot Love, regia Codrin Iftodi

Un robot, care „respiră” prin fire și cipuri, este pus într-o situație tipic umană. O persoană apropiată lui moare, iar el este singurul care o poate salva. Va reuși el să-și depășească condiția și să ajute oamenii să redescopere esența celui mai profund sentiment uman: sacrificiul? 

Casting Call, regia Conrad Mericoffer

Victor Rebengiuc este doar un actor oarecare din Bucureşti. Este chemat la un casting pentru o reclamă la o „cremă minune". O parodie la adresa situaţiei actorilor din România.

La Tentation/Temptation, regia Vlad Nedelcu

Azi „La tentation” este un teren de joacă pentru muzicieni, dansatori și diverși artiști. În trecut, clădirea, un fost magazin de materiale textile, oferea numeroase locuri de muncă, dar o încăierare va schimba totul- nu uitați: trecutul nu dispare pur și simplu, își schimbă forma, evoluează.  

Dumneavoastră, tu/I Don't Know Which Maria, regia Bogdan Theodor Olteanu

Un bărbat. O cameră de hotel. O vizită neanunțată.

What God Wants, God Gets, God Help Us All, regia Mihai Pîrcălabu

Drama unui psihopat hedonist, narcisist și obsedat sexual care ajunge la andropauză. Personajul își narează criza prin trei momente cheie din viața lui care l-au determinat să ajungă ceea ce descoperim pe ecran. 

Femei, regia Silvia Popescu

Tiu, un scriitor sumbru și blazat, ține o lectură în cafeneaua lui obișnuită. Un film eseu despre trei întâlniri cu trei femei în trei momente diferite ale veșnicei relații Bărbat-Femeie.

Mesagerul, regia Radu Potcoavă

Bucureşti, Drumul Taberei. În drumul spre casă, Vlad vede cum Laur împuşcă în plină stradă trei băieţi de cartier. Vlad se sperie şi fuge. Se ascunde într-o scară de bloc. Inutil: Laur îl prinde aici. Vlad are o singură şansă să rămână în viaţă...

Hoinari, ’89/Vagabonds,’89, Regia Andrei Răuțu

21 decembrie 1989. După ce a condus la spital un tânăr grav rănit, un student- la rândul său afectat de o grenadă cu gaz, se întoarce acasă, unde, în timpul cinei, îi va istorisi mamei sale situațiile amuzante ale primei zile din Revoluția Română.

Recunoștință/Gratitude, regia Ştefan& Andrei Scărlătescu

Ceremonie ciudată, în care Generalul îşi arată recunoştinţa, faţă de camarazi şi subalterni, într-un mod neaşteptat. 

Fabula „Corbul și vulpea”/The Fable „The Fox And The Raven”, regia Vera Surățel

Corbul a furat o bucată de cașcaval, iar vulpea l-a văzut. Vrând și ea o bucată de mâncare, dânsa se gândește cum să-i fure corbului cașcavalul.

Nu există-n lumea asta, regia Andreea Vălean

Doi prieteni vechi se reîntâlnesc după mult timp. Unul este un dubios patron de bar, celălalt e art designer familist cu mari datorii la poker. Au vieţile extrem de diferite. Este prietenia lor destul de puternică pentru a îndeplini o promisiune dată unui tată mort?

The Guardian, Regia Andrei Stan

Un bătrân misterios urmărește îndeaproape evenimentele intense și pline de suspans care marchează o zi din viața lui Mickey și a găștii sale. Intervenția bătrânului într-un punct crucial pare să schimbe dramatic viața protagonistului.

Exploreaza subiecte similare:

Irina Margareta Nistor, Gabriel Achim, Andreea Vălean, Radu Potcoavă, Roxana Bentu, Tudor Botezatu, Codrin Iftodi, Radu Barbulescu, Mick Davis

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 13 iulie 2015 22:10
Ma bucur ca avut ocazia sa citesc macar descrierea pe scurt a acestor filme.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells