"10,000 B.C."

[Pitbull]

"10,000 B.C." - O încrucişare de Mel Brooks cu Sergiu Nicolaescu


1. Unde-s vraja şi misterul?

"1,000,000 B.C." se numea în original acel "Loana" care m-a zăpăcit de cap în clasa întâi, de m-am îndrăgostit şi de Raquel Welch, şi de dinozauri - de nu m-au mai întors din drum, pe urmă, nici toate Jurassic Parkurile din lume, chiar că nu peste mult m-am lămurit ce ridicol era să pui oamenii, oricât de paleolitici erau ei, să joace leapşa cu diplodocii şi t-recşii. E clar că şi Hollywood-ul s-a lămurit, aşa că acum au tăiat două zerouri din indicele calendaristic, şi au înlocuit saurienii giganţi cu pachiderme şi feline. Măcar la partea cronologică stăm mai bine.
Fără a fi un remake propriu-zis al "Loanei" (care, la rândul ei, prelua varianta iniţială a lui Hal Roach din 1940, cu Carole Landis, Victor Mature şi Lon Chaney jr.), actualul recurs la preistorie are toate şansele să fie asimilat ca atare, atât prin similitudinea de titlu, cât şi datorită racordării efectelor speciale la specificul contemporan. În 1940 se folosiseră animale reale, "costumate" şi "machiate" - era de-a dreptul înduioşător să vezi elefanţii în paltoane de blană, "interpretând" mastodonţi, sau crocodilul cu dorsală cornoasă legată-n cârcă, în rol de dimetrodon. Varianta lui Don Chaffey, din 1966, folosea deja păpuşi "realiste", însufleţite prin filmarea fotogramă cu fotogramă, ca la Animafilm - iar trucajele păreau, la vremea respectivă, cât se poate de credibile; ţin minte că eu juram că erau oameni costumaţi, iar un prieten insista că "aveau mecanisme". Astăzi, evident, n-avem de ce să ne mai încontrăm: C.G.I.-uri, şi stare de real perfectă.
Ca atare, ce s-a ales de vraja şi misterul romantic al vechilor filme cu subiect preistoric? Prin ce ne-ar mai atrage? Noul "... B.C." încearcă să mute miza pe altă pătrăţică a covorului verde: civilizaţiile pierdute, paleoastronautica şi alte enigme arhaice. În scenariul scris de Harald Kloser şi Roland Emmerich, noul Tumak (aici pe nume D'Leh - Steven Strait) parcurge un drum (forţamente iniţiatic) printre tigri-cu-dinţi-sabie, mamuţi şi struţi gigantico-ucigaşi, pe urmele unui trib războinic care i-a răpit domniţa, Evolet pe numele ei (Camilla Belle pe-al actriţei), până la poalele unor... piramide ce străpung cerul şi zgârie norii. Bine-bine, ştim că paleontologia a postulat deja existenţa unei mari civilizaţii în acea perioadă (de la care ne-au rămas Sfinxul şi Marile Piramide, revendicate ulterior de dinastiile faraonilor), dar ipotezele sunt încă tulburi, aşa că orice abordare cinematografică nu poate fi decât riscantă. Pentru un singur lucru mă rog: să nu apară din piramidele alea predatori zbenguindu-se cu alienii! În rest, poate să facă orice Roland Emmerich, că măcar la acţiune se pricepe, cum a dovedit în "Universal Soldier" (1992), "Stargate" (1994), "Independence Day" (1996) "Godzilla" (1998), sau "The Day After Tomorrow" (2004) - ca să nu mai vorbim de sobrul "The Patriot" (2000), mânca-l-ar mama pe el de Sergiu Nicolaescu!...


2. "Nea Tumak El-Libertador"

...Scriam aceste candide rânduri în 29 ianuarie, nevoit să fac nu cronica filmului, ci doar o prezentare, căci premiera încă nu avusese loc, şi de dat jos de pe net, neam - şi-l păzeau ca pe sfintele moaşte, nu care cumva să-l vadă cine nu trebuie, şi să le strice surpriza...
Şi surpriză este! Căci asemenea idolului său încă nedescoperit, Sergiu Nicolaescu, după al cărui chip şi asemănare e croit, Roland Emmerich îşi încearcă aici puterile într-un gen cu totul neaşteptat! Aşa cum Sergiu făcuse "Nea Mărin Miliardar", Roland se încumetă să abordeze şi genul comic - deşi, să fim drepţi, pentru a doua oară; primul chix îl dăduse în 1987, cu "Hollywood-Monster"; de data asta, însă, chapeau! Mărturisesc cu mâna pe cordu-mi adânc încercat că n-am mai râs aşa de bine de la "Logodnicii din America", iar înainte, doar "Azucena" mai reuşise o performanţă similară.
Dar s-o luăm în ordine... Deşi Roland încearcă să ne păcălească o vreme, intenţiile i se divulgă cam prin minutul cinci al proiecţiei, când încă suntem în pregeneric şi preteen (adică eroii încă se joacă cu ţuţurelu-n ţărână). Probabil publicul american-globalizat a muşcat momeala, căci ei n-au văzut nici "Năicii", nici "Veronicile", ca să ştie la ce face aluzie autorul - da' nu şi noi, care recunoaştem numaidecât arhetipul personajului puerobotic, adus pe ecran doar ca să ne înmoaie inima în vederea tribulaţiilor de mai la vale. Şi, într-adevăr, bietul trib tribulează de nu mai poate. Mai întâi, vin Manakii - adică mamuţii - şi tribuliţii cei zgribuliţi (că-i iarnă), se pun să-i vâneze cam ca Adrian Năstase, Ţiriac şi alţi amatori de puşti cu rol de penis-enlargement în poligonul de distracţii tembel-sadice de la Balc. La fel cum mistreţii din Bihor, săracii, nu fac decât să alerge bezmetic prin bătaia armelor acelor sceleraţi, şi mamuţii de-aici baletează graţios printre tribangii, fără să calce în picioare nici măcar unul, să-i proptească un fildeş în cap, să-i ardă o trompă peste cur, din greşeală, acolo... Într-o pioasă plecăciune către Hal Roach şi Don Chaffey, Roland Emmerich ne arată că este posibil să faci nişte animale prăsite pe computer să se mişte ţeapăn şi fals, schiţând totodată şi o ironică făcătură cu ochiul la adresa antilopelor şi leilor din "I Am Legend". Totodată, pentru că de-aici purcede toată dandanaua, scenariul născoceşte cea mai neveridică motivaţie cu putinţă - cică D'Leh n-a vrut el să lupte, săracu', făcea-n pantaloni (ăsta, în blăniţe) la fel ca tot poporu', da şi-a prins lăbuţa-n plasa de pescuit mamuţi şi pas de-a mai fugi, aşa că dilema flight-or-fight i s-a rezolvat forţamente. Dar cum noi avem onoare, ieşim în faţa colectivului şi ne facem autocritica tovărăşeşte, ca-ntr-o admirabilă parodie după Vitanidis, Săraru şi Vasilica Istrate.
Taman ce ne-a pus bine pe pista asta, Emmerich - zvâc! - cu multă artă dă un bobârnac formulelor de scenariu care brusc schimbă macazul c-aşa vrea muşchii lor. Mama Omida a tribului (Omidă nu bag mâna-n foc c-o chema, da' Mama, da - pe Mona Hammond a picat măgăreaţa) intră-n fibrilaţii şi anunţă că vor veni "demonii cu patru picioare" (adică călăreţii, în caz că nu v-aţi prins - dar sigur v-aţi prins, pentru că ironia la adresa acestui tip de răsturnări telefonate e mult prea evidentă!). Respectivii vin, în frunte c-un fel de Atilla cu mutră de taliban, fură mândra şi p-aci ţi-e drumul. D'Leh (apropo, recunoaştem aici miştoul la adresa numelor preistorice care conţin musai apostroafe şi cratime printr-însele), evident, hai după ei - cu tot cu fostu-i adversar care acum frate-i devine, şi-l cheamă Tic'Tic - despre care Emme'ric nu ne spune dacă-i Tit'Tic de Portocile, sau Tic'Tic Nervo'tic (pe Tic'Tic îl joacă Cliff Curtis cel cunoscut din "The Majes'tic", "Traf'fic", şi mai recent "River Queen", "The Fountain", "Sunshine", "Fracture", "Die Hard 4.0" - adică tot filme un'u şi un'a!).
Aşa că o iau ei iavaş-iavaş pe urmele răpitorilor, mergând obligatoriu pe creste de munţi filmate din elicopter dând târcoale, semn că Emmerich a văzut "Lord of the Rings" şi i-a plăcut.
Pe drum, tot întâlnesc triburi de diverse rase, culori şi etnii, şi fiecare îşi desemnează câte-o delegaţie să li se-alăture - pentru că, vezi dumneata, în fiecare trib exista câte-o profeţie care spunea c-or să vină D'Leh şi Tic'Tic să-i mântuiască (apropo: ei mergeau după o stea-sus-răsare). De asemenea, fiecare hoardă avea şi câte-un translator, care fie fusese trimis la studii-n satul lui D'Leh, fie făcuse A.S.E.-ul la noi pe vremea lui Ceaşcă, fie îl cunoscuse pe tata lui D'Leh - da, nu vă miraţi! D'Leh n-a fost generaţie spontanee, nu s-a procreat în eprubetă - a avut şi el un tată, care făcuse acelaşi drum, la vremea lui, şi le spusese la toţi: "Vedeţi că peste vreo două decenii trecute fix vine fi-miu, aşa că vedeţi cum vă purtaţi cu el, c-altfel dracu' v-a luat!"
Nu mai irosesc timp şi spaţiu ca să explicitez toate aceste trimiteri, e cât se poate de clar (pentru noi, cel puţin), unde bat citatele lui Emmerich). Merită, totuşi, să amintim monumentalul mişto la adresa "Codului lui Da Vinci", formulat prin existenţa constelaţiei de cicatrice punctiforme de pe dosul mânuţei lui Evolet. Mult mai târziu, cam spre sfârşitul filmului, un astronom se uită cu luneta la cer şi ce vede? Că punctuleţele alea formau constelaţia Vânătorului - Orion, adică. E, şi-atunci să vezi belea!
Pe tot acest drum iniţiatic, prin care Emmerich se iniţia în arta parodiei, prima poantă cu adevărat irezistibilă e atuncea când D'Leh cade-ntr-o groapă unde mai era şi un tigru-cu-dinţi-sabie. Mânat de-o pulsiune ecologist-tovărăşească, D'Leh dezimobilizează lighioana, iar când aceasta vrea să-l sfâşie, îi face puţină morală: "Băi, nu fi mârlă! Adică eu ţi-am salvat viaţa şi tu acuma te oftici? Ia vezi!" Tigrişorul Petre vede, şi nu e mârlă. A doua zi, D'Leh are nişte texte c-un trib, şi - cine vine? Tigrişorul Purpuriu Căruia-i Plăceau Clătitele! El se uită lung la D'Leh... şi, ţup! drept peste el sare, fără măcar să-l atingă - adică: "Okay, noi suntem pretenari"). Noi, ăştia din sală, care nu suntem pretenari, eram deja pe jos de râs - aşa că Emmerich, încurajat, a supralicitat: Uraniu (adică Urania tribului, da' era un el), îl ia pe D'Leh de mânuţă şi-l duce să-i arate un desen rupestru vechi şi de demult, care ce reprezenta? Pe Conu' D'Leh faţă cu Tigrişoru'!
Când veţi vedea secvenţa asta, luaţi-vă disconocalmele, că de-aici încolo poantele merg în cascadă - ce Mel Brooks, ce Billy Wilder, ce Mr. Bean, ce Garcea şi oltenii...!
Deci, ajungem la un râu (Nilul, evident!), pe care navigă maiestuos nişte corăbii cu vele roşii, unde-au fost îmbarcaţi sclavii luaţi de Attila Korodi ăla, sau cum îl chema. O luăm teleap-teleap după corăbii, şi ajungem la Gizeh, unde ăia tocmai nălţau piramidele. Care "ăia"? Păi ăia, ce, nu v-aţi prins? Nişte unii îmbrăcaţi în perdele de pluş, ca juzii de la Curtea Constituţională, care se închinau nu la P.S.D., nici la Iliescu, Patriciu şi Felix, ci la unu' gătit în voaluri, care-şi zicea "Ultimul zeu pe Pământ". Aicea vine frumos, fiindcă Emmerich îşi aminteşte cum a făcut el în "Stargate", şi-l pune pe D'Leh să ieie o suliţoaie şi zvârrr, drept în cheptu' mişelului! Bâldâbâc - se dă mişelul de-a dura pe treptele templului de reşedinţă, drept pentru care poporul trage concluzia: "Halal zeu!" - şi să te ţii prăpăd!
Dacă vi se pare c-am sărit ceva - mea culpa (da, dom'le, ştiam eu de ce nu se-nţelege!): cu-o zi înainte, D'Leh îşi adună toţi luptătorii pentru libertate, democraţie, neatârnare şi desfiinţarea exploatării omului de către om, şi le ţine un discurs mobilizator încheiat cu: "Jos sclavagismul! Trăiască Feudalismul, viitorul luminos al întregii omeniri!" Piosul omagiu adus secvenţei similar-orgasmice din "Independence Day" e grăitor. Şi înălţător.
Tot cam pe-aici, Emmerich ia în tărbacă şi filmele cu arte marţiale, toţi Chuck Norrişii şi toate Bruce Lee-urile şi "Legiunile străine", punându-l pe D'Leh să se bată cu bodyguarzii de la piramide pe care-i dezarmează în doi timpi şi trei mişcări - cei drept, nu singur, că şi sclavii eliberaţi au toţi câte şase-şapte dani la jiu-jitsu.
Construiau piramidele cu mamuţi îmblânziţi (ca să nu uit).
Şi foloseau planul înclinat - superbă zeflemea, semn că Emmerich a surfat pe net şi a aflat că toată povestea cu "pârghii, scripeţi, plan înclinat" la construcţia piramidelor era o imposibilitate practică).
Şi Evolet moare.
Naşpa, nu?
Nu.
Fiindcă Mama Omida (v-o mai amintiţi? Noi nu - când a apărut iar, la faza asta, tocmai hăt în vârful sătucului ei de pe munte, bâţâind ca-n toiul unui atac de apoplexie, a trebuit să stăm puţin până să ne amintim unde-o mai văzuserăm) - ce face ea? Se jertfeşte pe altarul iubirii, şi-şi trimite viaţa în trupul eroicei fetişcane. Evolet fâlfâie din gene, se reanimă, şi se mărită cu D'Leh. Toţi se-ntorc la triburile lor, şi acolo, în vârf de munte, ai noştri pun de-o masă festivă, cu mistreţ şi şampanie, şi Cacofonix legat de-un copac.
Asta n-a fost ideea lui Emmerich, ci a lui Collins. Şi nu la filmare, ci la vizionare. Şi ştiţi de ce?
Fiindcă Emmerich, săracu', nu ştia că făcea o comedie. Şi cred că nici acum n-a aflat.
Curat Sergiu Nicolaescu!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 ianuarie - 13 martie, 2008,
Bucureşti, România

[vladvaidianu]

oh yah!
cred ca e singurul film de la care chiar am vrut sa ies si sa cer napoi banii de bilet. desi sunt convins ca exista, oricat as sta sa ma gandesc nimic mai prost nu imi vine in minte acum. mai bine rasfoiam un rahan :oops:

[redmen]

M`ai convins .. nu o sa ma uit la el.Chiar ma bucur ca ai adus vorba despre filmul cu Loana ... uitasem de el si o sa il revad pe acela in schimb.M`a fascinat filmul ala cand eram mic

[tailgunner]

am astepta cronica la 10000 bisi, pitbull. I knew I'd have fun with it! And I did! :lol: :lol: tx

[Pitbull]

Regret cä-s asa de previzibil, da' uneori, they leave me no choice!

[ZENO]

M-am enervat, dupa aia am ris si dupa aia iar m-am enervat. Timp pierdut. Fi Filmul asta = 0.

[savoria]

cred ca am facut o greseala ca am fost sa vad filmul asta la cinematograf.
sunt dezamagita de film :hmm:

[morphego]

Unul dintre cele mai "ilare in mod nefericit" filmulete de anul asta ... singurul lucru care mi-a potolit putin zambetele si rasetele la stupizenia scriptului si falsitatea actorilor au fost efectele speciale, destul de ok puse in scena ... cine nu si-ar dori un mamut drept animal de casa ... cea mai amuzanta replica a venit de la eroul principal, catre un tigru cu dinti-sabie si suna ceva in genul "Acum ca ti-am salvat viata, te rog sa nu ma mananci" :oops:

[Neuptolem]

Da, doar acum ce m-am intors si eu de la film...ce pot spune? are farmecul lui, adica nu poate fi considerat un film prost, nici pe langa prost, e dragutzel. si tocmai aici e hiba caci la blockbustere de calibru asta nu ai voie sa te rezumi doar la acceptabil, efecte speciale faine, casting ok numai ca actorii nu prea au inteles scenariul, mai bine zis, nu a existat un scenariu in adevaratul sens al cuvantului; filmul trece dpdv dramaturgic prea repede prin momente ce necesitau un popas scriitoricesc, "odihna personajelor" - acu' jelim, imediat apoi zambim" - Pacat..avea potential, sub asteptari, din trailer, parea cine stie ce megaproductie rasunatoare in top-five of the year...Roland Emerich s edovedeste doar un bun regizor si realizator de special effects de calitate, in rest...la fel ca si-n restul filmelor lui; muzica aia bate un ritm pe dinafara cu filmul, e pe alaturi tot timpul, exagerata, inceata, prea tare, nepotrivita, samd. smiorcaieli si clisee din alte filme, gasim destule productii hollywoodiene pe aici, poate cel mai bun exemplu: Apocalypto, doar o umbra a acestuia...scenele de fight scrise de un soarece de biblioteca, un om ce n-are habar de arta razboiului, tehnicii de lupte corp la corp, la polul opus filmelor sangeroase, ce m-a deranjat e ca parca e facut sa multumeasca pana si copii, nu tu sange deloc, nici acolo unde clar stiam ca ar trebui sa curga sange, nu c-as fi adeptul bloodmoviesurilor, putina credibilitate, SERIOZITATE! Eh, destule, multe lacune...Eu nu pot uita scena din final cand alearga el in relanti sa o s-o prinda pe ea - inocenta si divina - in brate: "Evoleeeeet!" ca si cum: "Nu pot rata sanii astia, your piece of shit! Doamne ce frumoasa e! Trebuie s-o am!", pot concluziona si eu: ..."Doamne ce frumoasa e! Trebuie s-o am!"
Semidezamagire...

[HappyFeet]

Eu inca nu am vazut filmul,va vine sa credeti?,oare cand apare si in Baia Mare,offff.... ,deja m-am saturat de atatea trailere vazute,astept filmullllll