Ultima Carte Citita

[bremen1980]

Mie-mi place mult Pascal Bruckner , dar in calitate de eseist / ganditor l .Cand e vorba de literatura lui

[MariaMona]

Asta-i a doua carte pe care o citesc de Bruckner. Dar Luni de fiere mi-a lasat asa un gust amar... as zice de Romania, dar e mai rau....

[chuckyfan]

Am terminat Pădurea Norvegiană. @Twinsen - nu m-am plictisit, dar sunt surprins de faptul că mi-a plăcut un astfel de roman.

Cred că voi mai încerca niște Murakami în viitorul apropiat.

[varu]

M-am apucat de "Omul fara insusiri", sunt hotarat s-o duc pana la capat, cartea asta n-are voie sa fie expediata in topicul celalalt.

[MariaMona]

Am terminat Pădurea Norvegiană. @Twinsen - nu m-am plictisit, dar sunt surprins de faptul că mi-a plăcut un astfel de roman.

Cred că voi mai încerca niște Murakami în viitorul apropiat.

Nu stiu de ce esti surprins, dar eu sigur iti recomand Murakami, Padurea Norvegiana mie nu mi s-a parut cea mai buna dintre cartile lui. Mie mi se pare ca Murakami e foarte universal, adica eu l-am perceput foarte occidental dupa primele carti, chiar ma miram ca e japonez!

[infectedrain]

Deși, cică, e un bestseller, nu pot să zic că am rămas fără cuvinte, e bunicică cartea, cu unele secvențe de anosteală totală.

[aniela07]

Cees Nooteboom - Urmãtoarea poveste 9/10
Herman Mussert se trezește într-o dimineaţã într-o camerã de hotel din Lisabona, deși adormise în patul lui din Amsterdam. Iși dã seama cã trebuie sã retrãiascã un episod de iubire din tinereţe, de fapt, un episod de douã iubiri: una carnalã, cealaltã idealizatã, dar ambele conectate într-un mod foarte complicat, fãcut posibil prin incapacitatea lui Herman de a relaţiona cu ceilalţi oameni.

"Viaţa este o gãleatã de rahat, din ce în ce mai plinã, pe care trebuie sã o cãrãm cu noi pânã la capãt. Se pare cã fraza aparţine Sfântului Augustin [...] Ar fi trebuit sã uit aceastã femeie de mult, cãci întâmplarea este veche. Tristeţea se cuvine a se întipãri pe chip, nu în memorie. Si apoi, memoria este ceva depãșit. Abia dacã mai auzi ceva despre ea. Si mai este și mic-burghezã. De douãzeci de ani nu am mai simţit întristare."

Mohammed Hanif –Explozia întârziatã a fructelor de mango 10/10
Am hotãrât sã-mi fac și eu o listã (idee împrumutatã de pe un blog) cu cel puţin o carte cititã din toate ţãrile. Așa am ajuns la Pakistan și l-am gãsit la promoţie de 7 lei în Real pe Mohammed Hanif. Ce-mi place mie cel mai mult la lista aceasta e cã te ajutã sã faci niște descoperiri literare uimitoare. Cum a fost pentru mine Hanif.
Oarecum în stilul sarcastic privind birocraţia militarã din „Catch-22”, romanul este o satirã parţial militarã pe marginea împrejurãrilor haotice, și încã nelãmurite, în care s-a petrecut prãbușirea în Pakistan a avionului care l-a ucis pe președintele Mohammed Zia ul-Haq în 1988, oferind o perspectivã serios de ironicã asupra începuturilor dominaţiei islamiste din zonã. Tema care mi-a plãcut mie cel mai mult a fost cea a trãdarii sub torturã. Se pune intr-adevãr trãdarea prietenilor dacã ești torturat?

Cãtãlin Dorian Florescu –Maseurul orb 9/10
Intâlnirea dintre candidul Teodor, reîntors in Romania dupa o tinereţe tristã, deși financiar fructuoasã, în Elveţia, și carismaticul Ion, orbul pasionat, în mod paradoxal, de cãrti.

"Ion avea pe benzi zgomotul strãzilor din Cluj, Arad sau Timișoara, din Iași sau din București. Avea pe casete voci de copii care cereau jucãrii și de soţi care întrebau ce era de mâncare. Pisici, câini și o mulţime de gãini și cocoși. Cãpãta lecturi din John Irving însoţite de gâgâieli sau din Thomas Mann cu cântece de cocoș. Când mama Lolitei alerga pe stradã și era cãlcatã de mașinã, în fundal îl auzeai pe soţul cititoarei venind acasã. Când Mr. Humbert și Lolita au plecat în cãlãtorie ca un cuplu de îndrãgostiţi, soţul își îmbrãţișa nevasta. Când Humbert și-a împușcat rivalul, soţul sforãia alãturi.
Erau parcuri cu mame care își duceau copiii la plimbare. Uneori, de emoţie cã își vedeau iubiţii, unele femei uitau sã opreascã aparatul și atunci auzeam printre rânduri șoapte de iubire"

Torgny Lindgren - Caltaboșul 9/10
O carte bizarã, la fel cum sunt, de altfel, și suedezii în carne și oase. Romanul e construit pe modelul caltaboșului. Ce naiba nu gãsești în aceastã carte?! Teorii despre muzicã, despre scris, relatãri de fapte diverse încadrate în chenar separat de textul principal, oameni simpli cu vorba lor frustrã și tot felul de povești din folclor și mai câte altele. Deja, ce mai conteazã dacã e realitate sau ficţiune, povestire sau jurnalism, atât timp cât întregul este deosebit de gustos? Mã rog, cred cã respectivul caltaboș din titlu e de fapt un fel de tobã, dar probabil s-a ales traducerea prin caltaboș ca sã se evite confuziile.

[chuckyfan]

bună ideea asta cu o țară - o carte . ar trebui să încerc, numai să scap de sesiune. nu prea știu de unde să încep totuși, sunt atâtea țări

[aniela07]

Mai bine te uiti la filme in sesiune. La mine functiona mereu.

[Rapture]

Arta și Percepția Vizuală - Rudolf Arnheim

Este, într-adevăr, o carte de căpătâi...nu numai ca e o carte pe care fiecare artist plastic (și nu numai!!) ar trebui să o citească, educânău-i, cel puțin, discursul plastic, dar este și o carte care deschide apetitul pentru tot ceea ce ține de lectură.

[norww3]

Everville si Cabal de Clive Barker

[MariaMona]

Am citit Ma numesc Rosu de Orhan Pamuk. Mi-a placut foarte mult. E un fel de roman mystery filozofic. Un miniaturist este ucis, iar unul dintre ceilalti renumiti miniaturisti pare a fi criminalul. Negru, eroul principal, incearca sa dea de urma criminalului pentru a-si cuceri iubita din tinerete. Actiunea o aflam prin gurile protagonistilor, dar si ale personajelor pictate de acestia. Asta mi s-a si parut cel mai interesant. Filosofia vine din discutiile purtate de miniaturisti despre importanta si felul in care ar trebui desenate lucrurile, despre ce da valoare unei miniaturi sau unui pictor. Eu n-am putut-o lasa din mana, dar doua prietene mi-au zis ca au inceput-o si li s-a parut un pic prea stufoasa. Mie nu mi s-a parut... De gustibus... Nota 10.

[sigalia]

Mie nu mi-a mers asa bine cu Pamuk .
Tema cartii m-a atras foarte mult initial,pentru ca imi plac povestile exotice,montate in cadre vechi,
iar tot ce ai surprins tu atat de bine si precis raspundea (teoretic!) interesului meu atat din perspectiva miezului,a continutului cat si din cea a ambalajului.Pretextul - lumea miniaturistilor - mi se parea ,din nou,seducator si plin de parfum.
Numai ca miniaturistii astia vorbeau toti la fel:aceeasi tonalitate,acelasi ritm,parca Pamuk s-ar fi jucat cu 5 note muzicale la un soft care-i genera variatiuni infinite.Stiu ca lentoarea expunerii a fost o maniera de racord la spiritul epocii,in plus filigranistii sunt prin definitie si structura mai degraba statici decat dinamici,dar uite asa ....eu am clacat si Pamuk al meu ar trebui sa mearga la thread-ul lui varu.Cartea nu mi s-a parut prea stufoasa, ci prea diluata,intr-un cuvant un raport inegal intre forma si continut care a sfarsit prin a ma obosi.
Faptul ca Pamuk m-a pierdut pe drum nu e nici o mandrie pentru mine,dar cum si la case mai mari am auzit de astfel de patanii,am reusit sa-mi pastrez moralul la linia de plutire.Ceva imi spune ca o sa-mi spal rusinea cu "Istanbul",eu fiind mare amatoare de non-fictiune.

[varu]

Faptul ca Pamuk m-a pierdut pe drum nu e nici o mandrie pentru mine,dar cum si la case mai mari am auzit de astfel de patanii,am reusit sa-mi pastrez moralul la linia de plutire.Ceva imi spune ca o sa-mi spal rusinea cu "Istanbul",eu fiind mare amatoare de non-fictiune.

Spre rusinea mea, mie mi-a mers prost cu "Istanbul"-ul cumparat in engleza dintr-un aeroport. Am citit din el vreo doua ore cat a durat zborul, l-am abandonat dupa aia. Deci nedus pana la capat, tocmai bun pentru threadul complementar.

Ontopic
Am descoperit un scriitor bun si o carte foarte frumoasa: Stefan Zweig - Lumea de ieri: amintirile unui european. Stefan Zweig a fost unul dintre cei mai de succes scriitori interbelici, echivalentul unei vedete culturale atent cladita in timp cum e la noi Cartarescu, dar multiplicata ca nivel de receptie la intreaga Europa occidentala. Fiu de evreu bogat, spirit erudit renascentist (il interesau toate - literatura, teatrul, pictura, muzica, filozofia, critic literar, scria studii despre Hölderlin, Kleist si Nietzsche la un loc), scriitor cu har, a avut (ne?)sansa sa strabata cea mai zbuciumata perioada a Europei: 1880-1940. De la o Viena imperiala si lipsita de orice griji cu singurele preocupari aplecate catre arte la un Paris boem si la un Berlin in crestere ca oras, toate astea traite ca tanar in formare, la anii negri ai razboiului si ai depresiei post-razboi la nivel de comunitate traite ca adult, la formarea fanatismului si iar razboi - omul le-a dus pe toate cu stoicism si cu gratie intelectuala si cu omenie si cu un pacifism sincer, nedisimulat. Tipul de intelept autentic, de om cultivat caruia sa-i sorbi cuvintele, de la care ai ce invata. Eu i-as cara geamantanul unui Zweig aflat la batranete, compania unui om ca asta m-ar onora si timpul petrecut pe langa un asemenea maestru m-ar ridica si pe mine un pic ca om. Asta e senzatia pe care ti-o lasa scrisul lui, cartea asta. Humanitas i-a mai publicat o carte, Orele astrale ale omenirii, o s-o citesc ca sa termin povestile.
Coincidenta face ca in ultimele luni sa fi citit trei scriitori austrieci ale caror vieti puse cap la cap acopera un secol: Zweig, Musil (cu care inca ma lupt, merge greu) & Bernhard. Si nu pot sa nu ma gandesc cu uluire ca intre ultramizantropul, superdepresivul Bernhard si selenarul, bonomul, rationalul, echilibratul, omenosul Zweig ala care s-a sinucis programat a fost Zweig.

Iubitorilor de non-fictiune/amintiri scrise aproape de perfectiune le recomand aceasta carte frumoasa. Ca trivia fara legatura cu cartea, Wes Anderson a facut scenariul de la The Grand Budapest Hotel pornind de la scrierile lui Zweig.

[sigalia]

Am descoperit un scriitor bun si o carte foarte frumoasa: Stefan Zweig - Lumea de ieri: amintirile unui european.

Oh,daaa - o carte de neratat si un scriitor excelent, remarcabil prin accesibilitatea care-i dubleaza talentul si care nu-i stirbeste cu nimic din valoare.De altfel profunzimea si puterea analitica ambalate in formule accesibile sunt o combinatie mortala careia nu ai de ce sa-i gasesti nod in papura sau la care sa strambi din nas.De aici si nuanta inspirat punctata de tine - ca Zweig a fost un fel de VIP cultural al Europei occidentale in perioada interbelica.
Eu l-am descoperit cu proza scurta .Povestile lui sunt de-a dreptul hipnotizante,tipul se joaca pur si simplu cu emotiile tale; "Jucatorul de sah",probabil cea mai faimoasa dintre povestirile sale,m-a bantuit mult timp si la fiecare recitire tensiunea se reconstituia intact,fara nici un fel de uzura sau plictis.
E si un artist al biografiilor istorice : "Maria Stuart" , "Maria Antoaneta " redau glamuros si bine intemeiat destine,epoci si conditionarea dintre ele.

http://lesderniersjoursdestefanzweig.blogspot.ro/

[aniela07]

Alexandru Vlad -"Curcubeul dublu" 8/10
Este o colecţie de povestioare care surprind lumea actualã a satului românesc din prisma unui intelectual care cautã refugiul de pervertirea citadinã în mult-cântatul bucolism inocent rural.
Doar cã realitatea se dovedește a fi puţin diferitã, oamenii de la sat s-au schimbat, o datã cu cei de la oraș, repetând decepţiile acestora. In afarã de natura, rãmasã (relativ) neschimbatã, viaţa la ţarã suferã și ea de poluarea umanã, de vecini hoţi, beţivi, petrecãreţi, care se mai bucurã printr-o puternicã erecţie matinalã de binefacerile vârtoaselor bãuturi spirtoase.

"Si apoi mi-a trecut prin cap, cum mi se întâmplã mai nou, o idee de afacere: greieri pentru cei bogaţi, ca sã doarmã și ei bine. Desfacere la domiciliu. Fiecare sã aibã greierul lui, în lumea asta postmodernã. Natura livratã în vilele lor mari și tãcute, într-o cutiuţã de lemn. Greierul casei."

Ludmila Uliţkaia -Cei dintâi și cei de pe urmã 9/10
Este o colecţie de povestiri unde personajele sunt în principal femei, rusoaice simpatice, dotate cu bovarismul rusesc caracteristic, care se sacrificã de multe ori pentru ceilalţi, pentru fericirea comunã.

"Important e cã Lidia era fericitã ca niciodatã, dar își dãdea seama cã ultimele clipe de fericire se duc, cã n-o sã-l mai întâlneascã niciodatã pe Martin ãsta, omul ãsta atât de neobișnuit. In general, asemenea bãrbaţi nu existã, lui nici mãcar transpiraţia nu-i miroase, exact ca la îngeri."

Chinua Achebe -Things Fall Apart 8/10
Era pe lista mea pentru Nigeria. Este ca un rãspuns literar la "Heart of Darkness" al lui Conrad (bineînţeles cã am citit ideea asta, nu e o concluzie personalã) în care Chinua Achebe a încercat sã construiascã o imagine mai complexã și mai apropiatã de realitate a societãţilor africane, și în special a celei nigeriene. Este povestea metaforicã a unei societãţi prospere, funcţionale, dar care se destabilizeazã la intruziunea violentã a unei civilizaţii cu aere de superioritate.

Ioan Lãcustã - Replace all (Colcãiala) 10/10
A fost una dintre cele mai plãcute surprize de lecturã româneascã de anul trecut. Se dorește a fi un "Mestru și Margareta" românesc, și din punctul meu de vedere i-a reușit foarte bine. M-a prins atât cu dimensiunea fantasticã puternic marcatã de un folclor românesc de mahala (una din placerile mele vinovate), cât și cu modul în care sunt descrise personajele. Candelãreasa este, pentru mine, cel mai reușit personaj din literatura românã contemporanã la nivel lingvistic.

"Zâmbi cu un kilogram de chininã turnatã peste amintiri și cu un alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picãturã cu picãturã, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișcuri de câte douã kilograme, îi explodã în nostalgii."

Alaa al-Aswani -Blocul Iakubian 9/10
Folosește ca metaforã o clãdire faimoasã dintr-un cartier central al Cairoului ai cãrei locatari reflectã structura socialã și diversele problematici ce caracterizeazã situaţia moralã, economicã și politicã a egiptenilor. Blocul Iakubian, construit în 1934 pe o stradã faimoasã din centrul capitalei egiptene, decade o datã cu lovitura de stat din 1952 care i-a alungat pe toţi locatarii bogaţi sau strãini pentru ca locuinţele lor sã fie ocupate abuziv de ofiţeri de armatã, pentru ca acum sã adãposteascã o varietate de personaje, de la bei școliţi în Franţa pânã la provincialii sãraci cu speranţe de o viaţã mai bunã în prosperul Cairo și care nu-și permit decât sã închirieze debaralele de pe terasã transformate în locuinţe claustrofobe.

"-Vrei sã ai garantat succesul în alegeri și ai întrebat ce ţi se cere, iar eu am desenat ce ţi se cere....
-Un "iepure" întreg? Un milion de lire, Kamal Bey? E prea mult!
Azzam se așteptase la aceastã sumã, dar încercã sã se tocmeascã în speranţa cã poate cine știe...
-Ascultã, Hagg! Allah mi-e martor...
Cei prezenţi intonarã expresia "Nu existã altã divinitate în afarã de Allah" când auzirã rostit numele celui de sus."

Ian McEwan –Mângâieri strãine 8/10
Colin și Mary, un cuplu de englezi, relaxaţi, fãrã prejudecãţi, își petrec vacanţa în Veneţia.Aici întâlnesc, printr-o întâmplare prea forţatã pentru a nu fi fost planificatã și prea neobișnuitã pentru a nu prevesti ceva rãu, un alt cuplu ciudat de care se simt atrași într-un mod foarte straniu, într-o atmosferã tensionatã care își gãsește justificarea în episodul revelator de la finalul romanului, în stilul caracteristic al lui McEwan.

Lena Constante -Evadarea imposibilã 10/10
Am descoperit-o pe Lena Constante dupã o vizitã la Muzeul Zambaccian unde m-a fermecat peisajul ei din București. Am cãutat mai multe informaţii și astfel cãrţile ei au ajuns pe lista mea de lecturi obligatorii. "Evadarea imposibilã" este cea de-a doua carte scrisã de Lena Constante despre cei 12 ani de închisoare comunistã. Prima parte a întemniţãrii, acei teribili opt ani de izolare completã, când i s-a refuzat orice contact cu alte deţinute și a fost menţinutã într-o lipsã totalã de comunicare (nu i se dãdea voie nici mãcar sã vadã soarele pe fereastrã), este povestitã în cartea "Evadarea tãcutã", pentru ca ceilalţi patru ani petrecuţi în penitenciarul politic de femei de la Miercurea Ciuc sã facã subiectul celei de-a doua cãrţi autobiografice, "Evadarea imposibilã".
Deși face unele referinţe punctuale la aspectele politice ale detenţiei sale, Lena Constante alege sã-și concentreze confesiunile pe partea umanã a celor patru ani de închisoare politicã alãturi de alte prizoniere victime ale aceluiași sistem ideologic absurd. Lena Constante, dupã cum declarã chiar ea în carte, vrea sã ne povesteascã despre lentoarea scurgerii celor 86400 de secunde zilnice, cu eforturile continue și chinuitoare de a-și pãstra speranţele și demnitatea umanã.

"Cu lecţiile de bucãtãrie și de francezã, cu gimnastica și peretele, cu poveștile, douã-trei ore zilnic treceau mai repede. Alte câteva ore cu spãlatul, mãturatul celulei, programele, plimbarea și mesele. Dar mai rãmâneau de suportat peste zece ore goale. Ore în care nu mai aveam absolut nimic de fãcut. Când peretele amuţea mai multe zile în șir, toropeala se fãcea încã și mai simţitã. Am fi fost mulţumite sã aţipim câte puţin, dar sã dormim nu aveam voie. Ne-ar fi fost mai ușor dacã am mai fi avut câte ceva de mâncare, dar de mâncare nu aveam nimic. Ne era foame și nu aveam ce mânca. O lene totalã paraliza minţile. O visare vagã și tristã înceţoșa gândurile. Pe chipurile tuturora, în ochii ce nu aveau nimic de vãzut, se reflecta aceeași inconștientã plutire."
*"peretele" este modalitatea de a comunica prin alfabetul morse cu deţinutele din celulele alãturate

"Cu apa adusã la "programul" dimineţii, ne puteam spãla rufele în celulã. Dar tot în celulã rufele trebuiau sã se și usuce. Femeile le întindeau pe frânghii rãsucite de ele, din rufe personale, prea rupte pentru a mai putea fi cârpite. Sau din pãr. Din pãrul rãmas pe piepteni, când femeile își descurcau pletele. Din carenţã alimentarã, în pieptene rãmâneau foarte multe fire de pãr. Douã ţãrãnci –Bibica și Cati- se îndeletniceau cu strânsul pãrului în niște ciorapi rupţi. Ciorapii odatã umpluţi, ele torceau lungile fire de pãr. [...] Tot pãrul strâns, tors și rãsucit în frânghii groase, era întins între paturi. Dar Bibica își fãcuse din pãr și o pereche de cipici, împletind frânghii mai subţiri cu douã nuiele smulse din mãturã. Nu m-am încumetat niciodatã sã ating nici frânghiile, nici cipicii. Aveau o înfãţișare respingãtoare, aproape maleficã. Acoperite cu zbârlituri de pãr murdar de toate nuanţele, cipicii pãreau animale stranii, cãci la fiecare pas, strivite pe podele, în urma lor nu lãsau nici o urmã sângerie."

"Mã voi strãdui deci, mai departe, sã duc la bun sfârșit aceastã uriașã poștã, pe care o voi trimite cu aceeași emoţie și teamã, ca și telegraficele mele poște lipite cu sãpun, ici și colo, purtãtoare de prietenie și speranţe. Voi continua, pânã la capãt, în pofida certitudinii cã nu sunt în stare sã fac simţitã, realã și prezentã, viaţa noastrã acolo. In tot golul ei, toatã jalea și intolerabila ei mizerie. [...]
Cum poţi sã te pretinzi, într-adevãr, nenorocit, când cheia casei tale, sau chiar numai a odãii tale, tu o ţii în buzunarul tãu și poţi deschide sau închide ușa ta oricând dorești? Când setea ta cu un simplu pahar de apã o poţi atât de lesne potoli? Foamea ta, sãtura mãcar cu o bucatã de pâine. Murdãria ta, o poţi spãla. Când o lacrimã de dragoste pierdutã este atât de repede uscatã de zâmbetul unei dragoste noi. Când al tãu este și cerul, ai tãi norii și soarele și pomii și toatã frumuseţea pãmântului? Scriu cu deșarta dorinţã ca viaţa noastrã chinuitã sã fie pentru ceilalţi un imbold, un elan spre culturã și bucuria de a trãi."

[Rippa]

Poirot- Cei cinci purcelusi...o carte extraordinara!!!..merita cititca

[varu]

Ca trivia fara legatura cu cartea, Wes Anderson a facut scenariul de la The Grand Budapest Hotel pornind de la scrierile lui Zweig.

Oh,daaa - o carte de neratat si un scriitor excelent, remarcabil prin accesibilitatea care-i dubleaza talentul si care nu-i stirbeste cu nimic din valoare.De altfel profunzimea si puterea analitica ambalate in formule accesibile sunt o combinatie mortala careia nu ai de ce sa-i gasesti nod in papura sau la care sa strambi din nas.De aici si nuanta inspirat punctata de tine - ca Zweig a fost un fel de VIP cultural al Europei occidentale in perioada interbelica.

Se pare ca e vorba si de Lumea de ieri ca sursa de inspiratie pentru The Grand Budapest Hotel.
Stefan Zweig, Wes Anderson, and a Longing for the Past
plus la sfarsitul articolului un alt link catre un interviu cu Anderson in care vorbeste despre Zweig si cum a proiectat in film ce Zweig a scris in amintiri si povestiri. Am aflat aseara de la cineva care cunoaste bine cultura germana ca multe dintre povestirile lui Zweig au ca sursa de inspiratie propriile lui vise. Scria ce visa.
'I stole from Stefan Zweig': Wes Anderson on the author who inspired his latest movie

Abia astept sa vad filmul.

[faraimaginatie]

Am citit recent doua carti care mi-au placut foarte tare. Prima-i Talking it Over a lui Barnes. I {heart} Barnes. Un triunghi amoros povestit din cele trei puncte de vedere foarte diferite. Extrem de interesant. Daca un narator la persoana intai ii unreliable...apai 3? Mi se pare extrem de talentat nenea asta cum da celor 3 personaje voci total distincte. Ii plac mult romanele de genul asta

A doua e The Age of Reason a lui Sartre. Need I say more? Am zis sa ma mai delectez cu niste Sarte printre dozele de soc pe care le primesc de la Beauvoir si al ei Second Sex. Pe langa domul asta cartulia lui Sartre pare abecedar. Mi-e sa nu ma alatur miscarii feministe la final.

[varu]

Dan Alexe - Miros de roşcată amară

Sau "De ce iubim femeile?" în variantă machistă. Bun. Mai bun decât Cărtărescu pe tema asta.
O obraznicatura talentata ce-si joaca rolul convingator.

Bonus: interviu.