Digging for gold

[Windom]

Ideea topicului pe care il propun se datoreaza faptului ca in ultima vreme am vazut niste filme deosebite (unele chiar mici capodopere) peste care am dat absolut din intimplare, navigind pe IMDB sau pe Amazon. Sint de parere ca asemenea filme trebuie impartasite pentru a afla citi mai multi despre ele asa ca m-am gindit ca aici sa fie locul unde sa scoatem la iveala acele mici bijuterii de care nu a auzit multa lume dar de care ar trebui sa auda. As dori sa incep eu cu citeva dintre filmele despre care vorbeam mai sus:
Primul ar fi Le conseguenze dell'amore, in regia lui Paolo Sorrentino, aflat in competitie la Cannes in 2004 (nu stiu cum naiba a pierdut in fata lui Farenheit 9/11, pentru ca nici nu se compara). Filmul m-a lasat masca, este un film absolut bestial din toate punctele de vedere, de la acting, la modul de filmare extrem de stylish (cadrele curg pur si simplu, de la primul pina la ultimul), de la atmosfera deprimanta, pina la finalul ce nu se poate exprima in cuvinte (cred ca e cel mai haunting final pe care l-am vazut).
Ar fi apoi citeva filme spaniole deosebit de interesante, de care, din nou, am dat din intimplare - La noche de los girasoles (Jorge Sánchez-Cabezudo, 2006), un thriller inteligent cu o poveste care porneste de la o anumita premiza pentru a ajunge intr-un final cu totul altundeva; Palabras encadenadas (Laura Mañá, 2003), din nou un thriller facut cu cap, cu twisturi pina in ultimul moment; El habitante incierto (Guillem Morales, 2004), tot thriller, tot spaniol, cu o poveste un pic trasa de par dar destul de original; The Killing Kind (Curtis Harrington, 1973), un horror, american de data asta, o poveste oedipiana cu un John Savage foarte tinar...
Ar mai fi, dar nu vreau sa plictisesc pe cei care le-au vazut si care nu le considera chiar raritati. Ar fi interesant totusi ca asemenea experiente cinematografice sa fie impartasite de cit mai multi. Daca considerati ca ati dat peste o asemenea mica comoara ingropata, scoateti-o la lumina sa ne bucuram toti de ea...

[Windom]

In continuarea acestui thread, o alta mica bijuterie, obscura poate, pentru unii, dar recomandata cu caldura:

The Man From London (2007)

Prova unei nave brăzdate de umbre, spatele unei jachete din lînă al cărei proprietar stă gîrbovit la o masă, ori secvenţa finală în care camera de filmat zăboveşte cîteva minute bune pe chipul unei femei, pentru ca acesta să poată fii analizat precum un peisaj, toate aceste detalii, prezentate într-o manieră aparte de Bela Tarr, au ceva mistic în semnificaţia lor, alb-negrul creează o atmosferă lugubră, amintind, din acest punct de vedere, de Eraserhead.
La fel ca în cazul lui Tarkovski, cadrele lungi se succed unul după altul, de multe ori trebuie să te uiţi la colţul imaginii pentru aţi da seama dacă se mişcă sau stă pe loc...
Ca şi în capodopera regizorului, Sátántangó, lăcomia este predominantă şi aici, toate motivaţiile personajelor se învîrt în jurul ei. Maloin, un acar dintr-un oraş-port a cărui locaţie nu este precizată cu exactitate, este martor al unei crime al cărei motiv o constituie o valiză cu bani. Făptaşul fuge de la locul crimei iar Maloin intră în posesia valizei. Există o scenă ce merită amintită aici pentru că subliniază una dintre principalele „binecuvîntări” pe care ţi le aduce banul – să te poţi juca cu ei înainte de a-i cheltui şi a se face nevazuti – după ce recuperează valiza, eroul, ia fiecare bancnotă în parte şi o usucă, cu răbdare, pe o sobă cu cărbuni. Însă banii sînt relevanţi doar în măsura în care aceştia declanşează lăcomia personajelor, pentru că pînă la urmă avem de-a face cu o parabolă despre lăcomie...
În film apare şi Tilda Swinton, care pare o prezenţă ciudată aici dar tocmai asta se şi urmăreşte – trăsăturile ei fantomatice se potrivesc perfect în peisaj.
Nu este un film pentru oricine, mulţi vor considera încetineala cadrelor insuportabilă, dar tocmai în asta cred că stă farmecul – asemenea cadre de o intensitate hipnotică îţi ascut simţurile la maxim astfel încît nu ratezi nici un detaliu. Fundalul sonor contribuie la această atmosferă hipnotică – sunetul valurilor, al paşilor, acordurile obsedante ale unui acordeon...
E unul dintre filmele la care nu te uiţi pentru poveste ci , în primul rînd, pentru calităţile sale estetice. Dar, cei care sint interesati de poveste, il pot da pe rapid şi au văzut totul într-o jumătate de oră...

Nu stiu citi dintre voi sint familiarizati cu universul regizorului, ar fi interesant sa aflam mai multe opinii...

[Windom]

Under the Volcano (1984)

Este unul dintre filmele mai puţin cunoscute ale lui John Huston, din nou un film peste care am dat din întîmplare, navigînd pe site-ul celor de la Criterion. Under the Volcano reprezintă un tur de forţă a lui Albert Finney care portretizează un diplomat tras pe linie moartă, alcoolic, dezamăgit de toţi şi toate, fost consul britanic în Mexic. Îl urmărim pe perioada a 24 de ore din viaţa sa, în timp ce bîntuie străzile unui orăşel mexican, doborît de vina unei vieţi irosite în van, de faptul că a fost abandonat de soţie (Jacqueline Bisset) şi de patima neostoită pentru spirtoase.
Ajuns acasă după o noapte de beţie, descoperă reîntoarcerea soţiei sale, cu gînduri de a lua totul de la început. Curînd, fratele său vitreg Hugh (Anthony Andrews), apare şi el, „dezertor” din războiul spaniol (acţiunea filmului se petrece în 1938). Hugh avusese o relaţie cu Yvonne, soţia consulului, aventură ce continuă să-l roadă pe acesta din urmă.
John Huston ne prezintă, cu detaşare, imaginea unui Mexic rural, peisaj dominat de clădiri decrepite, uliţe prăfuite şi crîşme bîntuite de prostituate aflate la a doua tinereţe, creînd astfel o atmosferă generală deprimantă a unui loc uitat de lume. Cea mai importantă rămîne perfecta colaborare dintre Huston şi Finney, ambii aflaţi la apogeu, rezultatul fiind un exemplu de cinema pe care astăzi nu-l mai poţi întîlni. Există puţin din John Huston în personajul interpretat de Finney, acel „privilegiat” printre băştinaşi (regizorul deţinea şi o reşedinţă în Mexico).
Personajul principal mi-a amintit de cel portretizat de Nicholas Cage în Leaving Las Vegas, însă în cazul de faţă interpretarea este mult mai subtilă şi mai complexă. Nu este împins totul la extreme, personajul lui Finney nu este nici un bufon dar nici un sfînt. Avem un personaj netemător în a explora cele mai întunecate abisuri ale unui spirit învins.
Under the Vulcano este un film care zugrăveşte destinul unui om în tumultoasa perioadă dinaintea celui de-al doilea război mondial, o meditaţie despre viaţă şi moarte şi nu în ultimul rînd, o dovadă a adaptabilităţii regizorului, a curajului de a aborda o viziune artistică în cadrul unui sistem care, nici în acea perioadă, nu răspundea tocmai pozitiv unor asemenea tendinţe.

[Windom]

Urmatorul pas e citirea cartii (daca reusesc sa pun mina pe ea). Am auzit multe pareri cum ca e mai complexa cartea decit filmul. In majoritatea cazurilor asa se intimpla. Probabil ca e adevarat si in cazul asta...

[Windom]

Cu cîteva zile în urmă postase cineva un comentariu la The Hurt Locker, afirmînd faptul că americanii nu sînt în stare să treacă peste patriotismul lor de prost gust şi că nu au realizat niciodată un film care să critice, mai mult sau mai putin pe fata, această atitudine. E drept, astăzi puţini regizori s-ar mai încumeta să facă acest lucru. Însă dacă aruncăm o privire în urmă, vom observa că au existat cîţiva asemenea regizori cu „cojones” care s-au încumetat sa realizeze acest lucru, într-o măsură mai mică sau mai mare, mai în serios, mai la băşcălie, chiar daca prin asta si-au aprins paie in cap. Alex Cox şi al său Walker constituie unul dintre cele mai bune exemple. Chiar dacă l-a costat pînă la urmă cariera de regizor, Cox nu s-a codit şi i-a lovit pe americani acolo unde-i doare mai tare. Cu efect.
Filmul este povestea lui William Walker (Ed Harris), avocat, doctor, publicist şi (autointitulat) preşedinte al Nicaraguei pentru o perioadă de doi ani. Cu ajutorul unui afacerist veros, interpretat de Peter Boyle, ale cărui interese comerciale în Nicaragua erau periclitate, Walker preia cu forţa controlul acestei ţări (într-un mod foarte curios – practic „gaşca” lui de nelegiuiţi suferă înfrîngere după înfrîngere pe cîmpul de bătălie). Respectat şi admirat de către „armată”, Walker ajunge să fie privit în ţara natală ca un bufon, numai coaie, fără creier, implementator al unor principii morale de care se leapădă chiar el în cele din urmă (îndeosebi problema abolirii sclaviei – la început susţinător fervent al acesteia, apoi oponent, în condiţiile în care avea nevoie de sprijinul Sudului pentru a-şi duce planurile la capăt).
Filmul preia această biografie şi o transformă într-o farsă care degenerează, spre final, în haos total. Povestea este punctată de cîteva anacronisme simpatice (apar în cadru, rînd pe rînd, un pachet de Marlboro, un Mecedes, un exemplar din Newsweek ori People, cu Walker pe copertă) ce culminează cu lovitura de graţie finală, detractată de mulţi, genială în opinia mea – o secvenţă în care un elicopter militar american aterizează şi-i culege pe „eroii” noştri rămaşi în viaţă după masacru, scenă ce aminteşte de evacuarea ambasadei americane din Saigon, care a marcat finalul războiului din Vietnam.
Cu o coloană sonoră aparte, marca Joe Strummer, Walker este unul dintre cele mai originale filme ale anilor 80, dar şi unul dintre cele mai controversate, hulit de unii, admirat (să nu zic adorat) de alţii, depinde din ce parte a baricadei este privit. Este o dovadă că şi americanii sînt (erau) capabili de autoironie şi autocritică. Astăzi probabil că nu ar mai fi posibil un asemenea film.

[Windom]

Cei care ati vazut aceasta bijuterie, spuneti-va aici parerea...
Am dat peste filmul asta absolut din intimplare, navigind pe Amazon. Mi-a stirnit curiozitatea, asa ca l-am cumparat. A fost, cred, cea mai placuta surpriza de care am avut parte, in materie de cinema. E o mica capodopera, pur si simplu nu i-am gasit nici un cusur.
Exista secvente, aparent banale, insa saturate de semnificatii... Spre exemplu, pe la inceputul filmului, personajul principal,Titta, priveste impasibil pe fereastra o duduie care trece prin multime. Un trecator, fermecat de prezenta femeii, intoarce privirile spre ea si intra cu capul intr-un stilp - the consequences of love? Intreaga scena e un preview pentru ceea ce urmeaza sa se intimple (domnisoara respectiva va avea o influenta asemanatoare si asupra personajului sus-numit).
In centrul povestii se afla acest Titta, un personaj taciturn, calculat, impasibil, ajuns, de voie de nevoie, pe statele de plata ale mafiei. Din cind in cind, isi scoate BMW-ul de la naftalina si face pe curierul – duce o valiza dintr-un punct in altul. Asta e tot ce are de facut. In rest, rutina...
În momentul in care EA apare, toata aceasta impasibilitate se duce naibii... Rationalul se transforma in irational, incep sa apara greselile si nu mai exista cale de intoarcere...
Interpretarile sint de zile mari, in special Toni Servillo in rolul lui Titta – respectivul este absolut magnific. Stilul de filmare este uluitor, secventele pur si simplu curg pe ecran, exista o miscare continua de camera care, alături de sobrietatea generala a filmului, creează un efect unic. Sint cele mai frumoase miscari de camera pe care le-am vazut intr-un film...
Nu vreau sa dezvalui finalul. Spun doar atit. Demential. M-am gindit şi am meditat asupra lui zile in sir dupa vizionare...
Ori de cite ori am ocazia recomand cu caldura acest film. Este o experienta unica...

[Windom]

De wisselwachter este un film aparte care sfidează încadrarea într-un anumit gen. O experienţă unică.
O franţuzoaică coboară dintr-un tren, din greşeală, la dracu-n praznic în mijlocul pustietăţii, lîngă cabina părăginită a unui acar olandez. Tipa e stilată, elegantă, pare că a coborît din înalta societate tocmai în sălaşul omului nostru. Acesta, pe de altă parte, e un ciudat singuratic cu 0 experienţă la capitolul socializare. În plus, între cei doi mai există şi bariera limbii. Prin urmare, aproape întregul film este lipsit de dialog. Domnişoara mai scapă cîte o boabă pe franţuzeşte (la un moment dat, văzînd condiţiile în care îşi duce traiul acarul, aceasta exclamă: Degutant! Omul crede că asta-i numele ei...).
Între cei doi se înfiripă o relaţie extrem de curioasă: constrînsă de împrejurări să rămînă acolo, domnişoara îi dă omului peste cap întreaga existenţă, iar noi asistăm la un ciudat ritual de socializare între cei doi, constînd, exclusiv, din gesturi şi mimică (un omagiu filmului mut şi, în special, lui Buster Keaton, ale cărui slapstick-uri apar ici şi colo). Mai apar în peisaj două personaje, unul mai ciudat ca altul – un poştaş şi un mecanic de locomotivă, accentuînd umorul absurd şi împingînd anumite secvenţe pe teritoriul suprarealismului.
Finalul este năucitor, din categoria celor la care meditezi multă vreme după vizionare...

[Chambord]

Cartea este excelenta si folosind un termen din gaming pot zice ca este imersiva .Eu mi-am cumparat cartea acum 4 ani cind era la reduceri la Polirom la uriasul pret de 4 lei.Vezi poate o reediteaza moldovenii.

Si eu tot in "lotul" ala am prins-o. Foarte buna intr-adevar. Nu e de 10 dar oricum, challenging.
N-o reediteaza nici un moldovean. Asteptam oltenii. Ca bucurestenii ... m-am lamurit.

[Lelouche]

Felicitari Windom pentru post. Salutara si binevenita ideea ta de digging. Cu ceva timp in urma am avut si eu ideea asta si intentionam (ba chiar intentionez) sa fac un blog cu subiectul asta. Numai ca citindu-te aici,incep sa am unele indoieli in ceea ce ma priveste,indeosebi legate de discurs.Imi pare ca tu ai un stil narativ frumos si cultivat. Astfel ca sincer,te invidiez.
In orice caz, imi place mult scriitura ta.

[anaemona]

De wisselwachter ...

Win, eu am vazut in copilarie un film asemanator, as vrea sa-i aflu titlul, dar cred ca e destul de neinsemnat. Actiunea se petrecea in Grecia, unde ajunge o englezoaica, in vacanta si cunoaste un grec, cioban, dar nu la figurat, asta era meseria lui. Tot asa, erau cuvinte foarte putine si printre altele grecul ajunge in inchisoare din cauza ei. Tipa se intoarce in Anglia cind i se termina vacanta si filmul se termina cu el in gara, in Londra, presupun. Nici pina in ziua de azi nu inteleg cum de mi-a ramas filmul asta in cap, cind am uitat atitea altele.

Sper ca nu ti-am stricat topicul prea tare.

On topic: eu am gasit 2 bijuterii sub forma de colectii de filme scurte.

Prima e Amore e rabbia

http://www.youtube.com/watch?v=1zN_-IJz4zM
Filmele lui Bertolucci si Bellochio m-au impresionat cel mai putin dar restul

A doua e I nuovi mostri unde imi plac absolut toate, fara retineri.

http://www.youtube.com/watch?v=yZEMO...eature=related - e aproape intreg si din restul cred ca pot fi gasite pe bucatele.

[Windom]

@Lelouche
Multumesc pentru aprecieri, crede-ma insa ca pe forumul asta exista persoane muuuult mai pricepute la mestesugul scrisului decit mine.

@anaemona
Singurul film care imi vine acum in minte cu un subiect cit de cit asemanator cu cel descris de tine e Shirley Valentine (1989). Dar nu cred ca te refereai la el, in filmul respectiv grecul e proprietar de taverna, nu cioban.
http://www.imdb.com/title/tt0098319/

Secventa de mai jos, oricum, e priceless:
http://www.youtube.com/watch?v=OQZZAPp1HhU

[Windom]

130076-large.jpg
Spring Forward este încă o dovadă a faptului că nu ai nevoie de un buget exorbitant, efecte speciale ori actori hiper-cunoscuţi pentru a realiza un film excepţional. E de ajuns să pui scenariul în mîna unor actori extrem de talentaţi (deşi mai puţin cunoscuţi) şi să-i laşi să creeze magie şi artă strict prin intermediul unui dialog inteligent şi ataşant.
Practic, avem de-a face cu un two men show, inteligent orchestrat de către regizorul Tom Gilroy (aflat la primul său film), care explorează prietenia, greu de închipuit la prima vedere, dintre un tînăr ex-con (Liev Schreiber) şi o persoană mult mai în vîrstă, aflată în pragul pensionării (Ned Beatty).
Dacă căutaţi adrenalină, renunţaţi la filmul de faţă. Aici avem de-a face cu frînturi de conversaţie care, treptat, dezvăluie puţin cîte puţin din personalitatea celor doi, în vreme ce, în jurul lor, toamna se transformă în iarnă, într-un orăşel mic din Connecticut, unde cei doi sînt angajaţi ai serviciului Parcuri & Amenajări Peisagistice, un job lipsit de stress şi care te îndeamnă la meditaţie & conversaţie. Prin urmare, filmul are aspectul unei piese de teatru, doar că se petrece în aer liber, decorurile fiind înlocuite de superbe peisaje care ilustrează, pe măsură ce filmul se derulează, schimbarea anotimpurilor.
Neexcelînd la capitolul „acţiune”, se pune mare bază pe jocul actorilor: Beatty (cunoscut, mai ales, pentru rolul din Deliverance) şi extrem de subapreciatul Schreiber (condamnat, datorită aspectului, mai mult la roluri secundare de bad guy), într-un recital de zile mari, două interpretări subtile şi ataşante ce creează scene cu un impact emoţional garantat.
Paul, personajul interpretat de Schreiber, a petrecut o perioadă „la răcoare”, după o tentativă eşuată (şi debilă) de jaf armat. Cu un temperament destul de greu de ţinut în frîu, se completează de minune cu mult mai aşezatul Murph, un tip mulţumit cu propria viziune asupra vieţii, spre deosebire de Paul, ce pare mereu avid de cunoaştere (om citit, strecurînd din cînd în cînd, cîte o idee filozofică în conversaţie).
Căutînd, în cărţi, răspunsuri pe care nu a reuşit să le afle încă din experienţă, Paul încearcă să-i bage pe gît şi afabilului Murph idei şi impresii legate de spiritualitate, New Age etc. De fiecare dată, însă, este pus la colţ, cu o replică scurtă, amuzantă, izvorîtă din bun simţ (de exemplu, la un moment dat, Paul încearcă să-i explice cum stă treaba cu karma – îi ţine o teorie întortocheată vreo 5 minute, la care Murph îi răspunde: “you mean what goes around, comes around?”)
Este un adevărat regal să-i vezi pe aceşti doi actori, obişnuiţi mai mult să stea în linia a doua, oferind un recital actoricesc de primă mînă, în pielea unor oameni obişnuiţi care îşi deşartă sufletul unul în faţa celuilalt, pentru a ne oferi aproape două ore magice.
O mică bijuterie, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2000...

[Windom]

just-another-love-story-389130.jpg

trailer

Unul dintre cele mai interesante thrillere văzute în ultima vreme, filmul lui Bornedal mi-a amintit de fraţii Coen la începuturi şi de al lor Blood Simple. Încă din primele secvenţe îţi dai seama că ai de-a face cu o poveste întunecată, captivantă, cu un fir narativ neortodox. Există un prolog alcătuit din trei scurte secvenţe, trei momente din povestea ce urmează a se derula pe ecran, botezate, în mod ironic, „love stories” – în prima secvenţă, un tip îşi dă duhul pe trotuar, sub privirile consoartei; a doua secvenţă ne introduce în intimitatea dormitorului cuplului respectiv, unde aceştia fac dragoste şi discută despre viaţa lor (o secvenţă cu puternice valenţe artistice); a treia secvenţă începe cu un extreme close-up pe un personaj care, la prima vedere, urmează a se sinucide cu un glonţ în cap, însă, pe măsură ce camera se retrage, observăm că pistolul este ţinut la tîmpla sa de către o femeie care, ulterior, îl împuşcă în piept. Toate trei secvenţele se vor potrivi mai tîrziu în mozaicul narativ. Nu e indicat să dezvălui prea multe deoarece risc să stric plăcerea vizionării.
În mare, este vorba de un tip cu o viaţă normală (a se citi monotonă), cu o soţie şi doi copii; despre o tipă nonconformistă, un accident şi despre consecinţele acestuia asupra celor doi; despre o relaţie imposibilă (la prima vedere) între un bărbat şi o femeie care nu au nimic în comun. It’s Just Another Love Story and much more... Un thriller deosebit de inteligent, stilat, impecabil jucat. Se spune extrem de mult doar prin imagini, fără dialog, acesta fiind şi motivul pentru care l-am asemănat cu Blood Simple. Este un film care însumează toate elementele unui noir american, realizat în stil european.

[anaemona]

Poate ce descopar eu a fi bijuterie ascunsa, pentru altii e un film clasic, dar vreau sa va spun citeva cuvinte despre filmul asta, Alexandre le bienhereux. Este o apologie facuta lenii, huzurului intr-un mod cit se poate de comic si in acelasi timp o critica foarte fina adusa societatii. Am fost uimita de cit era de moderna viata la tara in vremea respectiva iar peisajele sint absolut superbe. Distributia este cu citeva exceptii parte din viitoarea distributie a Marelui blond. Pierre Richard tatoneaza un stil care-l va face celebru in urmatoarele filme. Philip Noiret e tinar si cu o multime de par in cap . Marlene Jobert este la inceputurile carierei actoricesti, ingenua dar capabila sa profite de o oportunitate atunci cind apare. Rolul pricipal este de fapt al unui catel si tot el infasoara si desfasoara intriga. Este o comedie marca Yves Robert si chiar daca nu are geniul Marelui blond, ramine o bijuterie.

Un mic fragment reprezentativ pentru lenea lui Alexandre. Pe cei care vor sa vada filmul ii sfatuiesc sa nu se uite la clipul Philippe Noiret & Marlene Jobert .....je me marie!

http://www.youtube.com/watch?v=A2paUbjlmLI

Ah, era sa uit de muzica lui Vladimir Cosma :

http://www.youtube.com/watch?v=2WRt9PVlPL8

[anaemona]

Cei care ati vazut aceasta bijuterie, spuneti-va aici parerea...
Am dat peste filmul asta absolut din intimplare, navigind pe Amazon. Mi-a stirnit curiozitatea, asa ca l-am cumparat. A fost, cred, cea mai placuta surpriza de care am avut parte, in materie de cinema. E o mica capodopera, pur si simplu nu i-am gasit nici un cusur.
Exista secvente, aparent banale, insa saturate de semnificatii... Spre exemplu, pe la inceputul filmului, personajul principal,Titta, priveste impasibil pe fereastra o duduie care trece prin multime. Un trecator, fermecat de prezenta femeii, intoarce privirile spre ea si intra cu capul intr-un stilp - the consequences of love? Intreaga scena e un preview pentru ceea ce urmeaza sa se intimple (domnisoara respectiva va avea o influenta asemanatoare si asupra personajului sus-numit).
In centrul povestii se afla acest Titta, un personaj taciturn, calculat, impasibil, ajuns, de voie de nevoie, pe statele de plata ale mafiei. Din cind in cind, isi scoate BMW-ul de la naftalina si face pe curierul – duce o valiza dintr-un punct in altul. Asta e tot ce are de facut. In rest, rutina...
În momentul in care EA apare, toata aceasta impasibilitate se duce naibii... Rationalul se transforma in irational, incep sa apara greselile si nu mai exista cale de intoarcere...
Interpretarile sint de zile mari, in special Toni Servillo in rolul lui Titta – respectivul este absolut magnific. Stilul de filmare este uluitor, secventele pur si simplu curg pe ecran, exista o miscare continua de camera care, alături de sobrietatea generala a filmului, creează un efect unic. Sint cele mai frumoase miscari de camera pe care le-am vazut intr-un film...
Nu vreau sa dezvalui finalul. Spun doar atit. Demential. M-am gindit şi am meditat asupra lui zile in sir dupa vizionare...
Ori de cite ori am ocazia recomand cu caldura acest film. Este o experienta unica...

Nu stiu cum m-ai convins sa vad filmul dar m-ai convins. Este intr-adevar o experienta unica, diferit de orice vazut pina acum. Nu e un film pe care-l poti inscrie la capodopere dar e un film care te pune pe ginduri. Povestea este departe de curgere, mai degraba se afunda si muzica este foarte potrivita scenelor. Mersi pentru recomandare Win

[Windom]

Cu placere, ma bucur ca ti-a placut. Sint curios daca Dragomara a reusit sa-l vada pina la urma...

[redmen]

Spring Forward este încă o dovadă a faptului că nu ai nevoie de un buget exorbitant, efecte speciale ori actori hiper-cunoscuţi pentru a realiza un film excepţional.
O mică bijuterie, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2000...

Il urmaresc chiar acum pe Pro Tv.

[Windom]

Ulee-s-Gold-17318-497.jpg

Ulee (Peter Fonda) e un apicultor retras şi introvertit care, după o viaţă plină de frustrări, a reuşit să-şi afle pacea sufletească în hobby-ul pe care-l practică cu pasiune şi dedicaţie. Marcat fizic şi psihic de războiul din Vietnam, văduv de 6 ani, cu un fiu în spatele gratiilor, Ulee trebuie să aibă grijă de cele două nepoate ale sale, Penny şi Casey (Jessica Biel, într-unul din primele sale roluri).
Trecutul îl ajunge din urmă. Primeşte un telefon de la Jimmy, fratele său, care-l roagă să facă un drum pînă în Orlando, Florida, pentru a-i scoate din încurcătură nevasta drogată, înhăitată cu doi no good trailer park white trash thugs, fosti tovarăşi de nelegiuiri ai lui Jimmy. Cei doi află însă de la Helen (nevastă-sa) că Jimmy a ascuns de ei o sumă importantă de bani rezultată din ultimul jaf pus la cale împreună. Constrîns de circumstanţe, Ulee e nevoit să afle unde sînt ascunşi banii, să o forţeze pe Helen să renunţe la droguri, să îndepărteze ameninţarea care planează asupra familiei, legată de respectiva sumă de bani, încercînd, în acelaşi timp, să nu-şi neglijeze atribuţiile de crescător de albine.
Povestea e destul de simplă insa jocul actorilor şi ritmul impus de regizorul Victor Nunez ii dau un farmec aparte. Pentru Fonda, rolul lui Ulee e cel care l-a scos la liman, după ce rămăsese împotmolit în roluri de mîna a doua. Uscăţiv, calm, inteligent, Ulee gîndeşte calea de ieşire precum un jucător de şah, cu discernămînt şi sînge rece, antiteza eroului de acţiune. Între el şi vecina sa se înfiripă o legătură romantică, abordată cu sfială de către protagonişti, talentul regizoral reuşind să ocolească cu graţie clişeismele. Conflictul final cu cei doi golani e rezolvat fără tunete şi fulgere, anticlimatic, minimalist.
Recomandat cu căldură, mai ales ca azi nu prea mai apar asemenea filme (îl puteţi vedea pe MGM, il tot redifuzeaza).

[Windom]

happy end.jpg

Un tip duce o viata destul de anosta sub papucul mamicii. Respectivul e pompier si la un moment dat salveaza viata unei tinere zglobii de care, ulterior, se indragosteste. Parintii fetei initial se opun relatiei, apoi cedeaza si cei doi ajung sa se casatoreasca. Urmeaza un copil. Apoi adulterul din partea ei. Tipul nostru afla ca soata i-a calcat strimb, ii surprinde pe cei doi si ii ucide. Este arestat, condamnat si executat. The end. Asta e, in mare, povestea.
Unde-i happy end-ul atunci? Pai e foarte simplu - intreaga poveste e intoarsa cu curu-n sus, adica incepe cu sfirsitul. Literally. Cu alte cuvinte, privesti filmul asta la fel cum ai privi imaginile de pe o caseta video pe care o derulezi inapoi. Inclusiv dialogurile sint pe dos. Care-i farmecul atunci?
Trebuie mentionat ca avem de-a face cu o comedie. E drept, una cu totul si cu totul aparte. Care sint resorturile comicului? In primul rind, modul in care personajul principal nareaza ceea ce i se intimpla pe ecran. Tipul e un fel de Benjamin Button: se "naste" sub lama ghilotinei. Iar ca orice nou nascut, habar n-are de ce se intimpla in jurul lui, asimilind totul pe parcurs. Isi retraieste, adica, propria viata, luind-o inapoi spre copilarie, interpretind insa totul dintr-o perspectiva inocenta si nestiutoare. Vede inchisoarea unde isi sfirsise zilele ca pe o gradinita, isi vede propriul copchil ca pe o sursa de lapte, avind in vedere ca, totul fiind pe dos, biberonul se umple cind i-l baga in gura, nu se goleste. E doar un exemplu, trebuie sa vezi ca sa crezi...
Dialogurile rastalmacite sint irezistibile prin intelesurile pe care le capata. Trebuie sa-ti pui un pic neuronii in miscare, cel putin la inceput, pina iti dai seama cum stau lucrurile, insa rezultatul merita efortul.
Luati Memento si The Curious Case of BB, bagati-le in mixer, apoi presarati o doza generoasa de umor absurd peste amestec. Nu o sa fiti dezamagiti. E un film unic ce merita toata atentia, mai ales ca dureaza doar vreo 70 de minute, asa ca nu risca sa plictiseasca pe nimeni. In plus de asta, cind ati vazut ultima data o comedie cehoslovaca?

[Windom]

Closet Land (1991, r. Radha Bharadwaj)

closetland.jpg

O altă mică bijuterie, descoperită din pură întîmplare. Două recitaluri actoriceşti de excepţie: Alan Rickman, în rolul inchizitorului, Madeleine Stowe în rolul victimei. Sînt singurele personaje ale acestei drame minimaliste consumate pe fundalul unui regim totalitar orwellian, într-o ţară neprecizată. Personajul lui Stowe, o scriitoare de povestiri pentru copii, este acuzată că a conceput ultima sa carte, Closet Land, drept metaforă a totalitarismului, Rickman reuşind, pe parcursul filmului, să interpreteze fiecare element al cărţii în favoarea acestei idei. Ceea ce urmăreşte e cu totul altceva, dar asta se va vedea doar în final. În pielea inchizitorului, Rickman e superb – birocratul rezonabil este înlocuit de temnicerul sadic într-o clipă, o atitudine schizofrenică păstrată pînă la final, menită să zdrobească zidul de apărare pe care victima, mereu, şi-l reface, cu mai mult sau mai puţin succes. Un film care te ţine în priză pînă în ultimul moment, încă o dovadă a faptului că, acolo unde există talent, o cameră şi două personaje sînt suficiente pentru a creea ceva interesant & worth watching.

Pentru cei interesati, filmul poate fi urmarit online, pe youtube:
http://www.youtube.com/watch?v=6x2drQHkXWw