"Medalia de onoare"

[Pitbull]

"Medalia de onoare" - Cehovian
Atât de uman, atât de dens

*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***

Dac-aş fi ştiut ieri ce-mi rezerva Călin Peter Netzer, nu-mi începeam analiza filmului "Takers" citând mantra lui Syd Field despre personaje - care mi s-a repetat prin minte pe tot parcursul "Medaliei de onoare". Dar, cum în cazul haoticului caper american aplicarea ei era negativă, socotesc că abia aici se impune cu adevărat - astfel încât, cu scuzele de rigoare pentru eventuala lipsă de originalitate, o reiau:
Fără personaje, nu poate exista conflict.
Fără conflict, nu poate exista acţiune.
Fără acţiune, nu poate exista poveste.
Fără poveste, nu poate exista scenariu.
Fără scenariu, nu poate exista film.
Nu e o întâmplare că, pe genericul final, Aurelian Andreescu cântă "Oameni, oameni...!" - căci calitatea definitorie a filmului este umanitatea, în tot ce are ea mai profund şi mai complex. Un coleg de la "România liberă" întreba, la conferinţa de presă, dacă autorii au dorit un film cehovian - şi pe bună dreptate, căci Ion I. Ion este prin excelenţă un personaj de această factură. Aminteşte de Ivan Dimitri Cerveakov, din "Moartea unui slujbaş", de Ivan Petrovici Voiniţki, din "Unchiul Vanea", de Mişa Vasilievici din "Platonov" - şi nu numai atât: are ceva şi din cu mult anteriorul Akaki Akakievici, de sub a cărui gogoliană manta s-au tras toţi urmaşii. Este acel arhetip al omului mărunt şi mediocru care, când părea definitiv împăcat cu zădărnicia unei întregi vieţi, pare să primească şansa nesperată a strălucirii... numai ca să descopere că, şi de astă dată, este doar o iluzie. Atât de universal, şi totodată atât de bogat e acest portret, încât nu cred că-şi va epuiza vreodată resursele, în timp şi spaţiu. Cu ajustările necesare, i s-ar putea aplica oricărui bătrânel bigot din Midwest, fermier extenuat din Australia, profesoraş francez sau funcţionar japonez - vi-l mai amintiţi pe Watanabe (care, însă, era unul dintre rarii învingători - căci, paradoxal, pentru el "medalia de onoare" era cancerul iar rezultatul consta în autodescoperirea sinelui)? Şi, cu atât mai mult, e valabil pentru pensionarul român care trăieşte terorizat de restanţele la întreţinere, din neghiobie şi-a înstrăinat familia, a votat ca tembelul cu Vadim - şi deodată...
"Medalia de onoare" este eminamente un film de personaje - funcţionează, trăieşte şi se înalţă din vitalitatea atât de duioasă şi credibilă a celor câteva figuri umane din anturajul lui Ion I. Ion (un nume ales anume spre a semnifica anonimatul - inclusiv ca efect al confuziei finale). Nina, soţia care nu-i mai vorbeşte de şase ani (amintind de resentimentele mocnite din "Motanul", de Georges Simenon, sau de Anita din "Cu cărţile pe faţă", de Antonio Buero Vallejo), este o prezenţă care potenţează enorm personajul principal, plasând tacit în jurul lui întrebări ale căror răspunsuri se vor devoala treptat, iar Camelia Zorlescu, o actriţă pe care cinematografia a folosit-o, pe vremuri, mult şi mărunt (rolişoare sexy prin nenumărate filmuleţe), îşi aduce aici masiva experienţă scenică pentru a construi figura vârstnicei soţii cândva frumoase, din tăceri încărcate, priviri lungi şi reci, ba chiar şi felul cum adoarme citind câte un romance gen Sandra Brown. Ion Lucian, această legendă vie a teatrului românesc comic, dramatic şi pentru copii, îl conturează pe bătrânul general în retragere, şef de filială a Asociaţiei Veteranilor de Război, drăgălaş şi plin de hachiţe, din numai patru secvenţe scurte şi percutante. Mircea Andreescu e recognoscibil pentru orice locatar de apartament la bloc, în Leoneanu - portretul robot al administratorului plin de idei (să-i facă lui Ion I. Ion o poză cu medalia-n piept şi s-o afişeze-n hol, cu sloganul: "Vecine! Nu uita să-ţi plăteşti întreţinerea!") şi fixuri pensionariceşti. În cercul următor din jurul nucleului uman central se situează Cerasela Iosifescu, în rolul unei funcţionare care cere palme mai ceva ca-n viaţă, Constantin Drăgănescu, pe post de cocoş chiar şi la bătrâneţe, regretata Cătălina Murgea, capabilă să dea viaţă unei neveste ciufute chiar şi făcând un singur gest din planul secund al unui plan întreg, Gabriel Spahiu şi Ovidiu Niculescu, dezinvolţi ca de obicei în rolurile de oameni simpli însă cu personalitate, Anca Pandrea ca tandru-irascibila Ginuţa de la veteranii de război, sau Simona Bondoc şi Eugenia Bosânceanu, sumar-expresive ca vecine bârfitoare. Merită câte o remarcă aparte cele trei "participări extraordinare" - interpreţi speciali în câte o singură secvenţă scurtă: Radu Beligan, un Ion J. Ion sătul de fleacuri cu siktir amar, Mimi Brănescu, conferind concreteţe unui Cornel până atunci sugerat in absentia, şi bineînţeles, ultimul pe listă cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu as himself, decernând medalia buclucaşă la Cotroceni - un rol cu totul special: fără elemente actoriceşti propriu-zise (politicianul se joacă pe sine însuşi într-o ipostază solemnă care-i este mai mult decât familiară), dar foarte important ca impact - un preşedinte fictiv, sau jucat de o sosie, ar fi împins în convenţional şi semi-derizoriu drama personajului principal. Inevitabil, colaborarea pe platou între Iliescu şi Victor Rebengiuc, figură emblematică a Golaniei, ar suscita întrebări şi comentarii - aşa că se impune să precizăm că actorul, conform celor declarate categoric la conferinţa de presă, a luat totul cât se poate de firesc şi refuză fabricarea unui eveniment pornit de la această situaţie inedită.
În fond, adevăratul eveniment este revenirea lui Victor Rebengiuc pe ecran într-un rol de mare greutate, după nenumăratele apariţii onorabile, dar nesemnificative, pe care le-a prilejuit în ultimii ani generozitatea lui faţă de cineaştii care-l solicită. S-au făcut unele analogii cu Niki Ardelean - complet deplasate în fond, nu atât fiindcă respectivul era ofiţer (spre deosebire de fostul simplu soldat de aici), cât mai ales dată fiind deosebirea de abordare - cu obişnuitul teribilism agresiv al lui Pintilie, faţă de subtilitatea şi bunul-simţ pe care i le imprimă Netzer. Ponderat şi profund cum îl ştim încă de la Apostol Bologa, Victor Rebengiuc creează aici cu mijloace pe cât de economice, pe atât de consistente, un omuleţ mărunt care parcurge o traiectorie de erou tragic, reuşind performanţa ca, din vecin pe care-l saluţi convenţional în lift, întrebându-te ce rost o mai avea şi el pe aceeaşi lume cu tine, să-ţi sfâşie inima în momentul când funcţionara şi soldatul îi smulg cu forţa medalia din piept, când îşi sacrifică economiile ascunse ca să-şi cumpere alta de la casa de amanet, sau când izbucneşte în plâns la masa festivă a familiei, în cadrul final - un cadru care aminteşte deliberat de celebra petrecere din "Patru luni, trei săptămâni şi două zile". Călin Netzer povesteşte că, pe lângă acel cadru fix, trăsese şi prim-planurile complementare ale celorlalte personaje, dar varianta de montaj pe care o presupunea folosirea lor crea o discordanţă accentuată cu restul concepţiei regisorale a întregului film, astfel încât a preferat să-şi asume riscul unor evetuale acuzaţii de pastişare - un exemplu de motivaţe legitimă: să foloseşti un anumit mijloc fiindcă ai nevoie de el şi nu găseşti o soluţie mai bună, nu pentru a epata sau a copia. Deosebirile esenţiale faţă de formula lui Cristian Mungiu, care înlătură temeiul oricărui plagiat, convertind soluţia în reconfigurare, constă la nivel structural în faptul că aici avem de-a face cu un cadru final, având ca atare valenţe cu totul diferite de cele din filmul anterior, unde funcţionase ca plot point 2, iar pe plan stilistic, în acel travelling înainte, până la plan mediu strâns, care paginează altfel empatia cu personajul central, spre deosebire de fixitatea contrastantă care o potenţase pe Anamaria Marinca în raport cu restul mesenilor.
De altfel, viziunea regisorală a lui Călin Netzer, deşi se revendică din curentul minimalist, căruia în mod firesc îi duce mai departe sarcina estetică, recurge vizibil şi la elementul personal, într-o relaţie creativă similară cu a altor filme incipient-postminimaliste din ultimii doi ani, cum ar fi "Cealaltă Irina", "Francesca", "Morgen", "Despre alte mame", dar mai ales vârfurile "Eu, când vreau să fluier, fluier" şi "Felicia înainte de toate", pe care aş aprecia că reuşeşte chiar să le depăşească, prin coeziunea sa mult mai organică şi omogenă. Regăsim atât cadrele lungi şi ample, dătătoare de tensiuni lăuntrice, proprii minimaliştilor, cât şi diverse mijloace de factură clasică - de pildă, planurile strânse, mai ales în sfera portretelor. La fel ca în cazul minimaliştilor, fundalul cotidian prozaic este extrem de viu, responsabil pentru empatia cu spectatorii - însă relaţia sa cu avanscena unde acţionează personajele este altfel constituită. Călin Netzer compune, economic şi eficient, un minuscul cerc de personaje dincolo de care se întrezăreşte laconic realitatea socială a anului 1995. În fond, e cât se poate de limpede că tânărul regisor stăpâneşte cu mână sigură metoda sugestiei - şi nu numai la crearea atmosferei, ci şi ca tehnică narativă, inclusiv prin relaţia cu scenariul.
Ca de obicei, Tudor Voican a oferit un script extrem de dens (la drept vorbind, de aici originează substanţa atât de generoasă a personajelor, despre care am vorbit pe larg mai devreme). Fiind vorba de o poveste cotidiană, deloc spectaculoasă (inspirată, în treacăt fie zis, dintr-un caz real), scenaristul a aplicat paradigmei dramaturgice o serie de ajustări proprii genului, inclusiv sub aspectul câtorva porţiuni tranzitive de tip "mărgele pe aţă", alcătuite din mici peripeţii succesive (ca secvenţele cu vecinele, sau cea cu copiii dornici de povestiri din război); pornind de la acelaşi principiu, Voican optează pentru un final nu convergent (ca în "Schimb valutar", unde după o lungă acumulare de incidente juxtapuse, toate firele epice se adunau în episodul de pe aeroport), ci compozit, reîntregind concluzia din mai multe întâmplări succesive - formulă aplicată şi în "California Dreamin' (nesfârşit)". Modul de lucru al lui Călin Netzer, atât la nivel de mizanscenă şi colaborare cu actorii, cât şi prin decupaj şi montaj, sudează foarte unitar aceste elemente compoziţionale, într-o povestire cinematografică fluidă şi acumulatoare de mari tensiuni (de unde şi identificarea cu drama personajului, care în final atinge dimensiuni sfâşietoare). Se remarcă în special felul cum atât scenariul, cât şi regia, îmbină abil această înşelătoare liniaritate cu metoda sugestiei la care mă refeream adineaori: toate plot-point-urile povestirii, atât principale cât şi secundare, sunt mai mult implicite decât declarative. Incidentul din 1988, care a declanşat ruptura dintre tată şi fiu, se subînţelege din comentarii indirecte. Conţinutul scrisorilor nu e expus imediat, ci se deduce din reacţiile ulterioare ale personajelor. În convorbirile telefonice, auzim exclusiv replicile celor de lângă noi, pentru a reconstitui din imaginaţie contribuţia interlocutorilor - şi aşa mai departe. Aceeaşi discreţie funcţionează şi la construirea ironiei amare care învăluie tot filmul, prin plasarea pe ici, pe colo, de indicii şi detalii care vor dobândi semnificaţie abia în final (de exemplu: Ion I. Ion a votat cu P.R.M., lui Iliescu îi spune că a votat cu el, de la un televizor se aud la un moment dat lătrăturile lui Vadim, iar în cadrul final vedem că din Canada i-a venit un nepoţel mulatru) fără a se insista prin nici un accent special asupra oricăruia dintre aceste amănunte şi nuanţe. Ar fi nedrept să nu recunoaştem în acest sens profesionalismul lipsit de ostentaţie al imaginii lui Liviu Marghidan (care aici îşi asumă şi ipostaza de coproducător, alături de Ada Solomon), şi al montajului lui Cătălin Cristuţiu - două personalităţi cărora filmul românesc contemporan deja le datorează enorm.
Inevitabil, dincolo de numeroasele sale premii internaţionle, se pune întrebarea perspectivelor de box-office ale "Medaliei de onoare" - la care ar fi normal să ne aşteptăm, în condiţiile unor spectatori educaţi. Din păcate, experienţa tristă din ultimii ani vădeşte o drastică degradare a publicului românesc de cinema (şi nu numai), astfel încât, cel puţin în principiu, nu prea întrezăresc mulţimile îmbulzindu-se la acest film de conţinut, ale cărui aparenţe de banalitate ascund substraturi calde şi sensibile, de o mare bogăţie şi profunzime. Totuşi, îndrăznesc să mă alătur autorilor în a miza măcar pe trucul folosirii lui Ion Iliescu (inclusiv pe afiş), alături de cei câţiva actori de super-calibru, pentru ca odată atras în sală, spectatorul să descopere valenţele cu adevărat importante ale filmului şi să ducă vorba mai departe - ceea ce ar avea şanse apreciabile de a răsturna balanţa popularităţii. Pentru că, în ultimă instanţă, "Medalia de onoare" nu poate dezamăgi pe nimeni.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
11 noiembrie, 2010, h. 7:10-9:16
Bucureşti, România

[Lelouche]

Mai frate, cum reusiti voi sa vedeti filmele inainte de a fi lansate in cinematografe? Ca ma roade pizma si invidia...........Chiar asa, pe mine de ce nu ma invita nimeni la avanpremiere?

Cu cel mai al draqu respect.

[Pitbull]

Majoritatea filmelor au o vizionare de presä (cele românesti, urmatä de o conferintä de presä cu realizatorii), de obicei în dimineata uneia dintre zilele imediat anterioare premierei.
De invitat, se invitä numai presa - dar de intrat, poate intra oricine.

[StefanDo]

iar medalia a fost si la tiff

[Lelouche]

acum inteleg ce fru sa spuie poietu'.ok

[rvn]

Ca ma roade pizma si invidia...........Chiar asa, pe mine de ce nu ma invita nimeni la avanpremiere?

invidiosilor nu le ies "pasentele".
filmul merita vazut, deci nu vei da banii degeaba pe bilet. garantez!

[SMC]

Intamplarea a facut ca "Medalia..." sa poata fi vizionat si aseara, tot la Elvira Popescu, unde de dimineata fusese vizionarea de presa. Si asta inainte de premiera de gala (vineri seara, la Cinema Studio). A fost insa tot cu invitatii (multi ziaristi, parteneri media si critici, care-l ratasera de dimineata, au fost acolo), dar s-a intrat si cu bilet (7 ron), in limita locurilor ramase. Si au fost destui.

[rvn]

mai bine zi de film...ti-a placut?

[SMC]

Foarte mult!
O sa scriu si eu, sambata sper, daca nu sufar vreun accident pana atunci, cate ceva despre el.

[rvn]

era de asteptat.
un asemenea film, cu actorii care au fost protagonisti, n-are cum sa nu placa.
se vorbea ca scenariul a pornit de la un fapt real, o intamplare povestita de un student actorului Radu Gabriel( pe care l-am vazut si-n film) si care povestita lui Tudor Voican, a ajuns subiect de film.
mi se pare extraordinar cum au reusit cei doi, Camelia Zorlescu si Victor Rebengiuc sa dea viata pe ecran cuplului de pensionari.mi-au placut multe momente din film.
zic doua: primul, scena cand ea il "chinuia" si nu voia sa-i citeasca scrisoarea primita de la Cornel si al doilea, cel al impacarii, cand tot ea, a vrut in sfarsit sa joace rummy cu el.
iar melodia de pe generic...absolut inspirata.

[SMC]

Apropo de... "placut tuturor.
Aseara, dupa proiectie, intr-un Q&A fara percutie, o tipa simte nevoia sa-si exprime admiratia pentru film mentionand entuziasmata ca a citit un comentariu pe IMDB, al cuiva ce-l vazuse la TIFF,care sustinea sus si tare ca "Medalia..." poate lesne fi alaturat capodoperelor cinematografice romanesti, alaturi de "Moartea d-lui Lazarescu" si "Hartia va fi albastra".
Dupa un moment de tacere si de oarecare stanjeneala Netzer zice ca-i onorat. Rebengiuc nu auzise asa ca-l intreaba pe regizor ce si cum. Ii spune in soapta la ureche. Rebengiuc lamurit aproape imediat simte nevoia sa contribuie : "Da...! Da' ala stie ce vorbeste? Si unde ziceai ca scris?"
A fost delir.

[rvn]

tipic morometian....

[SMC]

Ion I. Ion


In Medalia de onoare, Victor Rebengiuc e Ion I. Ion. O replica umana a nimicniciei, neinsemnatatii, nici macar a mediocritatii. Amintirile sale (memoriile din ce-l de-al doilea Razboi Mondial – scrisori trimise catre sotia sa si fotografii din tinerete) incap lesne intr-un sertar. In aparenta e un batranel plat, fost contabil – aflam cele din urma doar intr-o singura replica - , precaut si previzibil ( verifica din nou inchiderea sertarului, in care, intr-o carte, ii stau bine ascunse economiile, se debaraseaza discret de o hartie pe care o mototolise si o aruncase pea vizier, cand scopul ei era instiintarea tuturor locatarilor ca respectivul este “rau platnic” la intretinere – aici “previzibil”, gratie unor cadre fixe, in gros-plan, ramase neclintite pe subiectul secvential), cugetator ocazional – in baie, in fata unei sticle de vodka pe jumatate umpluta cu apa; in tramvai; in jumatatea sa de pat, dimineata. Vorbeste mult si cu oricine – inclusiv cu niste copii vecini de bloc, ce vor sa-i asculte ispravile din razboi - , e glumet, iubitor si grijuliu cu sotia sa, cateodata trist. Fara vreun motiv evident. E vesnic nemultumit – ba e prea frig in apartament iarna, ba, dupa “interventia” lui, devine prea cald - , neindreptatit si in relatii insinuant- cordiale cu fiul emigrat, inainte de Revolutie, in Canada. E sugerat nationalist – votase cu Vadim - , resemnat dar si oportunist – atunci cand sansa ii da ocazia. Isi doreste atentie : din partea sotiei, a tovaraselor ei de rummy, a angajatului de la reteaua de termoficare. Din partea oricui. E batranelul cu pantaloni prea scurti, si un cojoc ponosit, ce are intodeauna cu el o sacosa. Nici macar un nume ce nu poate fi confundat cu altul nu are. Pare o reflectie pragmatica, mioritica, si stearsa a lui Julien Boudin intr-o Romanie a lui 1995, dar nu numai, in timp ce introvertita sa sotie Nina (alintata Ninotchka) aminteste de Clemence Boudin, sotii autoexilati in propriile “carcase”, a sentimentelor si resentimentelor, interpretati de Jean Gabin si Simone Signoret in “necrologul” Le Chat, semnat Pierre Granier-Deffer, acum patru decade.
Totusi, Ion I. Ion, in aparenta-i nimicnicie, e un personaj filozofic. Scenaristul Tudor Voican il prefateaza doar ca depinzand de celelalte personaje, ori structurandu-si existenta in jurul lor. Dar asta nu-l face nici individualist/egoist/egocentric. Il face si mai empatic. Scenariul ii plaseaza mici noduri comportamentale, configurate in reactii surprinzatoare ale propriului caracter : nu sta pe ganduri cand este rugat de administratorul blocului sa inmaneze o petitie presedintelui ; incearca sa amane vizita fiului sau, dezamagit de oficialitati, de birocrati, de el insusi ; insista, pana cand este bruscat, la ghiseul functionarei, refuzand sa accepte ca medalia nu-i apartine ; se isterizeaza de dezinteresul veteranului cu care este confundat, cand acesta, din considerente personale, ii refuza ajutorul cerut ; se incapataneaza sa accepte o realitate in care nu crede. Altfel spus, da inainte in loc sa traga inapoi.
Scenariul lui Voican, minutios si riguros construit din prima scena pana-n ultima, eviscereaza in carne vie cu precizia unui bisturiu existenta si simtamintele unei fiinte trecatoare, nesemnificative, defavorizate, caruia apelului la neuitare, strigat din toti rarunchii, uneori prin gesturi si masuri disperate, i se aduce un aport regizoral pasional.
Calin Peter Netzer ingusteaza majoritatea scenelor in care apare Ion, punctandu-si astfel dramarurgic metrajul cu inubliabile cadre-portret, favorizeaza simbolistica juxtapunandu-si personajul peste obiecte si spatii – “coincidentele” constand in imbinarea filmarii statiei de metrou Eroilor si, in cateva randuri, monumente istorice (tot cu eroi)-personaj - , interpune obiecte si distante intr-e Ion si Nina subliniindu-le mocnita disputa, fibreaza importanta dialogurilor filmand adesea in spatii stramte, tipic minimalistilor – intr-e peretii galbui ai apartamentului, in interiorul unor resedinte, minimizand asadar plasarea actiunii intr-un habitat exterior – si, dar nu neaparat in ultimul rand, un cadru – in plan secventa – fix, definitoriu pentru ceea ce inseamna inca Ion, in capul mesei de Craciun, captand singur intreaga atentie a aparatului, cu familia forfotindu- in jur. Se gandeste, privind in gol, in jos. Si aproapa ca izbucneste in plans. Poate pentru ca lucrurile ar fi stat altfel astazi, cu el si cu familia lui, daca nu s-ar fi pripit sa judece. Poate pentru ca a trisat (tocmai in acest moment festiv, de mare importanta pentru el si familia lui). Ori poate pentru ca nu este intrebat nimic si nimanui nu-i pasa. Decat lui. Nu stim.

[rvn]

ion i. ion este un om singur. chiar daca traieste in aceeasi casa cu sotia lui, faptul ca aceasta nu-i vorbeste si s-a coalizat cu fiul lor, il macina si-l face sa aiba mustrari de constiinta.
el vede in medalie o ocazie, aceea de a arata tuturor ca a facut ceva cu care fiul lui ar putea sa se mandresca si spera din tot sufletul ca aceasta sa-i aduca si impacarea mult dorita.
cerseste atentia. si pe cea a Ninei si pe cea a lui Cornel. isi primeste pedeapsa chiar daca nu e de acord cu ea.in schimb, nu poate inapoia medalia. asta e adevarata durere a lui, nu faptul ca excelenta Camelia Zorlescu ii face viata un chin,traind in casa cu el aproape fara sa-l bage in seama si nici faptul ca fiul lui intreaba ironic in scrisoarea trimisa din Canada, daca el mai traieste sau a murit intre timp.
Rebengiuc l-a intruchipat perfect pe Ion I Ion. de fapt, e portretul robot a miilor de pensionari din Romania. viata lor zilnica arata la fel, foarte rar mai exista evenimente care sa le tulbure existenta.primirea acestei medalii a fost ceva deosebit si unii au considerat-o un fapt neimportant cu o lipsa profunda a umanitatii.

[civica65]

Un film perfect...Mi-a placut foarte mult...Un singur cusur i-am gasit, dar este vorba doar de un detaliu minor....Pana in 1996, Vadim nu candidase niciodata la functia suprema in stat....

[Stalker2009]

Gasit intamplator... absolut intâmplator...

(...)

E proaspat si aburind ca pâinea calda scoasa din cuptor.

[Pitbull]

Regret, dar Cinemagia nu încurajeazä pirateria.
Mai ales când filmul abia a iesit! Sä-l läsäm sä-si facä încasärile, barem! (Cum îmi si spunea Cälin, vineri noaptea la petrecere: "Of... Sä vedem cum trece primul weekend!") Oricum, site-ul romania-inedit.3xforum.ro e al românilor de peste ocean, dornici de filme din patrie, pe care adesea n-au cum sä le vadä altfel. Pe ei îi putem întelege - da' noi? Ne doare cardul sä däm un ban pentru un film atât de bun...?

[Windom]

Oricum, site-ul romania-inedit.3xforum.ro e al românilor de peste ocean, dornici de filme din patrie, pe care adesea n-au cum sä le vadä altfel.

Si pentru noi astia "din patrie", care altfel nu au acces la filmele din patria respectiva...

[Pitbull]

Sper sä ajungä si la voi - chiar meritä sä-l vedeti pe ecran.
(Sau mäcar scos pe DVD - mai mic, dar forever!)

[rvn]

Medalia de onoare” cu Victor Rebengiuc si Ion Iliescu in distributie intra pe ecrane
din 12 noiembrie

Lungmetrajul reprezintă debutul în actorie al fostului presedinte al României, Ion Iliescu, care va fi prezent la proiectia de gală, alături de Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Ion Lucian si Mimi Brănescu, informeaza Parada Film. Până acum, „Medalia de onoare“ a participat la numeroase festivaluri de film din întreaga lume obtinand numeroase premii.

Filmul „Medalia de onoare” este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor ’90, care primeste o distinctie pentru faptele sale de vitejie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Personajul principal primeste accidental, într-o zi, o medalie de onoare pentru faptele sale eroice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vremuri pe care bătrânul abia si le mai aminteste. Odată primită, medalia îl face pe Ion să îsi reexamineze întreaga viată – se gândeste acum că poate nu a fost un învins. Poate că viata sa înseamnă de fapt, mai mult. Pentru doar câteva momente, medalia îl face să se simtă apreciat de cei din jurul lui. Din păcate, pentru doar câteva momente, Ion este un om împlinit.

Distributia filmului este plină de nume sonore - în rolurile principale îi regăsim pe Victor Rebengiuc si Camelia Zorlescu, iar în roluri secundare îi puteti vedea pe Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu, Doru Ana. Filmul se bucură de participarea extraordinară a fostului presedinte al României, Ion Iliescu.

Până acum, „Medalia de onoare“ a participat la numeroase festivaluri de film din întreaga lume, obţinând premii la Festivalul de Film de la Torino (Premiul „Scuola Holden” pentru scenariu, Premiul Publicului, Mentiune Specială pentru Victor Rebengiuc), Festivalul de Film de la Salonic (Marele Premiu al Juriului „Silver Alexander“, Cel mai bun Scenariu, Cel mai bun Actor, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai Bun Film din Competiţia Internaţională), Festivalul Internaţional de Film de la Miami (Menţiunea specială a Juriului si Premiul Cineuropa), Festivalul Internaţional de Film Transilvania (Cea mai bună Regie si Cel mai bun Actor în rol principal). Cel mai recent premiu este Mențiunea Specială a Juriului obţinută la Festivalul de Film de la Zagreb, în octombrie 2010, pentru „un amestec – simplu, în aparentă – de politică, tragism si umor, cu o urmă de căldură si umanitate”.

Călin Peter Netzer a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală si Cinematografică, la sectiunea de Regie Film. Până la obtinerea diplomei, Netzer realizase deja o serie de scurtmetraje, selectionate în festivaluri de film, ca cele de la Berlin, Buenos Aires, Barcelona, Bilbao, Roma si Istanbul. Lungmetrajul cu care a debutat în 2003, „Maria“, a fost, la rândul său selectionat în peste 40 de festivaluri de film din toată lumea si premiat de Academia Europeană de Film, de Festivalurile de la Locarno, Paris, Cottbus.

Tudor Voican este unul dintre cei mai premiati scenaristi români la ora actuală. Printre cele mai cunoscute scenarii ale sale sunt cele scrise în colaborare cu regretatul Cristian Nemescu, cum ar fi „Mihai si Cristina“,„Poveste la scara C“,„Marilena de la P7“,„California Dreamin’ (nesfârsit)“. De asemenea el a scris scenariul si pentru lungmetrajele „Italiencele“, în regia lui Napoleon Helmis, „Binecuvântată fii, închisoare“ si „Schimb valutar“ (regia Nicolae Mărgineanu).
Lungmetrajul de fictiune „Medalia de onoare“ este o coproductie Scharf Advertising, Pandora Film si Abis Studio, realizată cu spriinul Centrului National al Cinematografiei, Arte/ZDF, Eurimages, HBO România, TVR, BV Mc Cann Erickson Romania, Odyssey Comunication, Abis Studio si Teleclub.

sursa: D.S. HotNews.ro