Sergiu Nicolaescu - Tunarul no. 1 al filmului romanesc!

[Pitbull]

Unii nici mäcar nu stäpânesc limba românä la un nivel elementar, si vorbesc de "decupaj regizoral" - pe care, culmea idioteniei, îl pomenesc în contextul concursurilor de finantare la C.N.C.

Concluzionati, bäieti, orice, numai concluzionati.

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu, interviu pentru revista "The One"

Cel mai prolific regizor român vorbeşte despre cei care-l contestă, despre Revoluţia din 1989, despre relaţiile cu Becali şi Nicu Covaci, precum şi despre intenţia de a-l asasina pe Ceauşescu.

În 1962, aţi câştigat la Cannes premiul pentru film documentar, cu „Memoria Trandafirului” . Destul de curând mai apoi aţi renunţat să mergeţi la festivaluri. Ce s-a întâmplat?

Sergiu Nicolaescu: În toată viaţa mea, eu am fost de trei ori la festivaluri. Există o lume a festivalurilor din care eu pur şi simplu nu aveam timp să fac parte. Eu nu sunt un vânător de festivaluri, dar nu e rău să fii vânător de festivaluri, e bine, pentru că aşa se afirmă o cinematografie. Eu am muncit, am muncit ca un zmeu, am făcut film după film – 64 de filme româneşti plus 28 străine. E imens, e o muncă imensă. Dacă nu intram în politică, în 20 de ani de la Revoluţie în mod sigur făceam încă 18-20 filme. Or, n-am făcut decât opt. Am realizat „Oglinda”, un film politic, singurul film politic românesc în care i-am arătat pe Antonescu, pe Hitler, întâlnirile dintre ei şi adevărul despre 23 august şi despre cei care au trăit în acea perioadă. Un film foarte tare, pe care mi-am dorit dintotdeauna să-l fac şi l-am făcut.

Aţi spus, la un moment dat, că aţi fost în politică, dar n-aţi fost politician. Cum se poate?

În 1990, a fost o şedinţă, că se facea FSN-ul partid. La acea şedinţă, Brucan a zis: „Eu îmi ridic pălăria în faţa lui Nicolaescu ca revoluţionar, dar mi-o pun la loc când face pe politicianul”. De ce? Pentru că eu am spus, la acea şedinţă: „Nu uitaţi de Basarabia!”.

Ion Cristoiu scria într-un editorial din Jurnalul Naţional că „Sergiu Nicolaescu a regizat, printre alţii, Revoluţia din decembrie 1989”.

Să spună el ce înseamnă asta.

Că aţi fost în spatele a ceea ce s-a întâmplat atunci.

Să nu exagerăm, eu am acţionat în 21-22. Am scos uzinele în stradă, am fost în faţa la Griviţa Roşie şi am scos muncitorii de acolo şi i-am pus într-un tramvai să vină în centru. Eu am scos în stradă platformele 23 August şi Pipera şi am venit în fruntea oamenilor până în Piaţa Romană. Cristoiu ştie şi el nişte detalii, le ştiu şi eu, dar nu le voi spune niciodată.

De ce?

Pentru că acum nu sunt credibile şi cine le spune acum nu le poate dovedi. O să-ţi arăt nişte arme pe care le-am adus pe vremea lui Ceauşescu – arme cumpărate şi introduse pe şest în ţară, fără aprobare, fără nimic. Eram proprietarul a două arme de foc, una fiind o puşcă semiautomată cu amortizor. Toate luate în anii ‘70 şi ceva, eu gândindu-mă încă de pe atunci la 1989.

Cum adică?

Mă gândeam la o schimbare şi atunci m-am înarmat. Mă gândeam la un sacrificiu. Să fiu sincer, am şi martori, am şi armele, dar e prima dată când spun asta: eu şi cu Nicu Constantinescu planificasem să-l împuşcăm pe Ceauşescu. Erau gânduri prosteşti. Nu mă gândeam la revoluţie, n-am crezut niciodată că regimul Ceauşescu va cădea. Dar la dispariţia lui Ceauşescu m-am gândit.

Dar de ce să-l împuşcaţi pe Ceauşescu? Eraţi cel mai important regizor al vremii…

Nu la începutul lui 1970, atunci nu făcusem decât Mihai Viteazul. Cel mai mare film românesc, orice ar spune cineva de filmele mele, nu poate zice nimic de Mihai Viteazul – a fost cumpărat de Columbia, au dat pe el 200.000 de dolari.

Aţi colaborat multă vreme cu Titus Popovici şi la un moment dat aţi întrerupt relaţiile cu el...

Foarte multă vreme am colaborat. La un moment dat spuneam despre el că mi-e cel mai bun prieten. Dar în 22 decembrie, am intrat în cabinetul lui Ceauşescu şi am văzut pe un birou mare şi lung multe dosare. Şi acolo recunosc un dosar de-al meu – îl scot şi acolo era scenariul de la Mircea şi o scrisoare de 17 pagini prin care Titus se scuza lui Ceauşescu pentru ce nu filmasem eu sau pentru ce filmasem diferit.

Vă acuza în vreun fel?

Da, bineînţeles. Şi atunci m-am îndoit de Titus, pe moment chiar mai mult decât atât, dar pe urmă Titus a murit şi l-am iertat. Ceea ce a făcut el pentru mine – mi-a scris scenariile la „Dacii”, „Mihai Viteazul” şi atâtea altele – era mult mai important.

Sunt mulţi care vă contestă filmele şi anti-comunismul dumneavoastră, spunând că, totuşi, aţi făcut film, aţi mers în străinătate, pentru că eraţi regizorul favorit al regimului.

Nu-i adevărat, dovadă că mi s-au oprit filme. Mircea Drăgan a folosit politicul, a făcut lucruri care plăceau regimului. Când am venit eu, au văzut spectatorii cu totul altceva şi le-a plăcut mai mult. Şi eu ar fi trebuit să fac ca Drăgan, dar n-am făcut. Ce am avut de spus, am spus. Vezi filmele şi pe urmă trage concluziile. Şi mai vreau să spun un lucru: de ce eram iubit, de ce sunt iubit de spectatori? De ce mă iubeşte lumea?

Aţi ţinut loc de Spielberg şi Stallone, dacă ar fi să-l citez pe criticul Andrei Gorzo.

Eu am arătat istoria. Şi istoria aceea pe care eu am arătat-o e adevărată. Eu făceam filme care mergeau fiindcă erau filme patriotice. Cine vedea, îi plăcea, îi mergea la suflet. Cei care mă contestă nu ştiu ce a însemnat filmul „Dacii” la vremea respectivă. Lumea se ridica în picioare şi aplauda. Eu strecuram în filmele mele adevăruri istorice, singurele adevăruri istorice… Spuneam în filme că, pe atunci, comuniştii au câştigat fiindcă au fost mulţi şi puternici. Şi asta o spun şi acum. Şi tot ei l-au răsturnat pe Ceauşescu. Cei care au făcut revoluţia au fost muncitorii, muncitorii s-au revoltat, nu intelectualii, nu studenţii. Uzinele au venit să-l dărâme pe Ceauşescu. Ei aveau ceva cu el, trăiau prost, aveam televizor două ore pe zi. Şi nu numai ei…

Dar au venit la chemarea unor intelectuali.

Muncitorimea l-a dat jos pe Ceauşescu. Muncitorimea care în ’46-’49 a pus mâna pe putere, cu ajutorul ruşilor, fireşte.

După revoluţie aţi propus amnistierea tuturor crimelor săvârşite în decembrie 1989, în cadrul Comisiei de Cercetare a Evenimentelor din Decembrie 1989. Aţi cerut inclusiv graţierea şefului Securităţii, a generalului Iulian Vlad.

Bineînţeles. Eu cu Vlad m-am văzut de multe ori.

Aceste iniţiative au fost vehement contestate de asociaţiile de revoluţionari.

N-aveau ce face. Ştii ce se întâmplă, eu n-am mulţi duşmani, am mai mult prieteni şi admiratori. Iar duşmanii mei nu sunt duşmani, sunt doar invidioşi.

Nicu Covaci de la Phoenix v-a dat în judecată pentru că aţi folosit muzica Phoenix pe coloana sonoră de la „Nemuritorii”. Cum s-a tranşat chestiunea?

Se judecă. Vreau să spun că legea spune aşa – muzică special scrisă pentru film. Or, melodiile lui erau deja puse pe disc, discul l-a adus Covaci la judecător. Dar discul e dinainte de a face eu filmul. Mai poţi spune că e muzică originală? Autor e muzicianul care scrie muzică specială de film, nu a cântat o melodie şi eu o iau şi o pun pe film.

Păi, aşa, puteţi lua oricare melodie a oricărui artist. Dar e vorba de drepturile de autor.

Păi el mi-a dat voie. Şi a fost plătit, există un contract.

Covaci v-a dat voie?

Sigur că da, a vorbit şi cu mine personal.

Atunci, în ’70?

Da, în ’72-’73.

Din ce ştiu eu, Covaci era atunci în Germania şi a spus că dumneavoastră i-aţi folosit muzica fără să-i cereţi acordul...

Nu, el a fugit după film. Şi a doua minciună pe care a spus-o e că nu l-am trecut pe generic. Să vadă filmul, scrie Nicu Covaci pe generic. E trecut şi el, şi Tiberiu Olah. Nicu Covaci loveşte acum spunând prostii, două minciuni grave pentru care pot să-l dau oricând în judecată, fiindcă le-a spus public. Dar e jenant să ne judecăm noi, artiştii, între noi. Mie mi-ar fi ruşine să-i fac o acţiune de dare în judecată.

La un moment dat, Becali a folosit imagini din filmele dumneavoastră în clipurile electorale. Cum de l-aţi lăsat?

Nu mi-a ceut voie, dar nici nu l-am dat în judecată.

De ce? Vă e frică de Becali?

Frică de Becali? Dom’le, mie nu mi-e frică de nimeni. Nu mi-a fost frică de Ceauşescu, cum să-mi fie frică de Becali? Dar nici nu cred că omul a vrut să facă rău. Oana Pellea l-a ameninţat că-l dă în judecată şi până la urmă s-a împăcat cu el.

Dar nici n-aţi protestat.

Ba da, am protestat. Legal, am protestat.

L-aţi dat în judecată?

Nu, era o instituţie, ORDA parcă, la care am depus o plângere. Şi ei au zis: „Noi ce să facem? Daţi-l în judecată!”, „Eu? Nu-l dau, dom’le”. Sigur că nu-mi convine ca toată lumea să ia din film, dar n-au mai fost alţii.

Aţi mai fost căsătorit de două ori. Cum se vede căsnicia prin ochii unui om atât de ocupat?

Nu discut despre căsniciile mele. Eu am trăit pentru film şi nu am avut altceva în afară de film. Acum sunt căsătorit a treia oară. Sunt la a treia căsnicie şi probabil cu asta voi rămâne până la capăt.

Aţi făcut foarte multe filme. Credeţi că veţi rămâne în istoria cinematografiei româneşti ca un reper cantitativ sau calitativ?

Eu n-am urmărit cantitatea. M-am sacrificat ca să fac lucruri importante, să fac din fiecare film ceva important. Ce rămâne după mine, nu ştiu, trage dumneata concluziile!

[Pitbull]

E foarte interesant cum, de la un interviu la altul, el mereu inventeazä altele si altele... pur si simplu, färä sä-si dea seama! I se pare cä le-a mai zis, sau... nu i se mai pare nimic. Aproape sigur, la vârsta lui, chiar crede o mare parte din tot ce zice!

[gicacontraeu]

Clipul asta al trupei "Salamandra" cu secvente din filmele lui Nicolaescu mi se pare bestial!:
http://www.youtube.com/watch?v=YW2IQ...t=1& index=31

[Pitbull]

"Hai, nu mai sta deopaaarte,
Si luptä cu mâinile curaaate!"

Rimeazä fix din cur (...ate?)

[zapata]

"Eram proprietarul a două arme de foc, una fiind o puşcă semiautomată cu amortizor. Toate luate în anii '70 şi ceva, eu gândindu-mă încă de pe atunci la 1989. (...) E prima dată că vorbesc despre lucrurile acestea. Să fiu sincer, am şi martori, am şi armele, dar e prima dată când spun asta: eu şi cu Nicu Constantinescu planificasem să-l împuşcăm pe Ceauşescu." zice Serge in Gandul

[dragonfly_drk]

ia sa vedem ce mai zice inarmatul din acelasi articol:

" Ştii ce se întâmplă, eu n-am mulţi duşmani, am mai mult prieteni şi admiratori. Iar duşmanii mei nu sunt duşmani, sunt doar invidioşi."

extraordinar. sa ii spuna cineva omului cati dusmani are. (care nu sunt nici pe departe invidiosi pe cele 64 de filme romanesti si 28 straine)
sincer, uite, chiar va provoc pe cei care ati trait pe vremea aceea si ati apucat sa vedeti filmele lui tovarasu' Sergiu, cate va mai aduceti aminte? (desigur, fara search in arhiva personala sau pe goagal... doar din memorie.) Poate asa o sa isi deie si el seama ca e mai mult cantitate decat calitate.

apropo de cantitate:

"Eu n-am urmărit cantitatea. M-am sacrificat ca să fac lucruri importante, să fac din fiecare film ceva important. Ce rămâne după mine, nu ştiu, trage dumneata concluziile!"
mai spune "regizorul".

cred ca s-au tras deja concluziile:
"Eu am trăit pentru film şi nu am avut altceva în afară de film."= egoism, egoism, egoism!!!


"Să nu exagerăm, eu am acţionat în 21-22. Am scos uzinele în stradă, am fost în faţa la Griviţa Roşie şi am scos muncitorii de acolo şi i-am pus într-un tramvai să vină în centru. Eu am scos în stradă platformele 23 August şi Pipera şi am venit în fruntea oamenilor până în Piaţa Romană. Cristoiu ştie şi el nişte detalii, le ştiu şi eu, dar nu le voi spune niciodată"

copilaria ne omoara! Mai ales la batranete!

un singur lucru a fost aproximativ real din tot interviul:

"Eu am arătat istoria. Şi istoria aceea pe care eu am arătat-o e adevărată. Eu făceam filme care mergeau fiindcă erau filme patriotice. Cine vedea, îi plăcea, îi mergea la suflet. Cei care mă contestă nu ştiu ce a însemnat filmul "Dacii" la vremea respectivă."

de ce? pentru ca a folosit timpul narativ perfect. totul a fost iar acum nu mai este.

[omudindulap]

Sa-l impuscam si p-asta, nu?

[dragonfly_drk]

pe nenea Serj'? nuuu...
e prea "a funny guy" ca sa renuntam asa usor la el. )

[paul_aramis]

hai să vedem dacă se autosesizează nenea parchetu' la autodenunţu' lu' conu Serj.
haloeo, da' ce ne facem dacă-l bagă la ţuhaus? vă zic eu: mai trânteşte un film cu comisarul redivivus.

[Pashpix]

Zborul lui Sergiu Nicolaescu (Grid Modorcea, Tricolorul)

Nu odată am discutat cu Sergiu Nicolaescu despre credinţă, Dumnezeu şi iertare. Poate că nici el nu se închină, nici nu se duce la biserică, asemenea bigoţilor, dar ştie să ierte. Nicolaescu ştie ce-i iertarea. M-a iertat pînă şi pe mine, care într-o vreme n-am fost prea cuminte cu el. Iertarea, faţă de spovedanie, un act natural, e un fapt mult mai greu, imposibil de aplicat fără educaţie. La animale nu există iertare. Se sfîşie între ele fără milă. Deşi oamenii au ieşit demult din junglă, de sub umbrela sălbaticiei, totuşi mulţi dintre ei nu cunosc ce-i iertarea. Ce fenomenal e personajul Andrei Bolkonski din romanul lui Tolstoi, Război şi pace, personaj construit pe ideea iertării, cum evoluează de la ură la iertare! Poare că aşa e azi şi Sergiu Nicolaescu. Oricum, aşa cum mi-a mărturisit deunăzi, în biroul său de la UARF, el îi iartă pe cei care îl contestă sau îi răstălmăcesc vorbele şi faptele. Aşa este cazul celor care au făcut o petiţie împotriva legii pe care el a conceput-o pentru cinematografie, dar îi iartă şi pe cei care i-au răstălmăcit cumplit un vis. Pe care mi l-a povestit şi mie: "Un bătrîn se bărbiereşte şi, cum îşi dă jos barba, nu se mai recunoştea pe sine. Cine e cel din oglindă? Cocoşat, gîrbovit, cu faţa brăzdată de riduri? Nu se poate. Sînt eu sau alt eu? E altul cel ce se uită la mine! Şi aşa, tulburat, ieşi din casă, ajunse la metrou. Şi trenul veni. Se urcă şi, cum se întîmplă la metrou, la fiecare staţie, unii se urcau şi alţii coborau. Şi privea acest du-te vino, acest balans, cum unii urcă şi alţii coboară. Dar, ciudat, cei care se urcau erau îmbrăcaţi frumos, în frac, în costume princiare, erau numai personaje de demult, pe care le cunoştea, în care se vedea, erau Carol I, Antonescu, Mircea, Mihai Viteazul, dar printre ei era şi un copil. Era el, copil. Cei care coborau însă erau îmbrăcaţi naşpa, în tenişi, în blugi, ca Titel Pangică din Poker, borfaşii de azi, milionari în tenişi. Şi bătrînul, un bătrîn aşa ca mine, de peste 80 de ani, îşi vede astfel trecutul, trecutul său şi al ţării, dar vede şi prezentul, prezentul odios. Nu e ca Faust, nu vede şi viitorul. Iese din tren, din metrou, şi ajunge la un bloc turn, din mijlocul oraşului, precum e cel rotund, din oţel şi sticlă, de pe Calea Victoriei, ridicat în locul unui bloc vechi, căzut la cutremur. Şi intră în el şi ia liftul. În lift, vede iar copilul, dar îi vede şi pe cei de azi, pe toţi, ca nişte şacali, ca nişte hiene. Ajunge la ultimul etaj. Şi cînd iese din lift, deodată îşi revine, omul gîrbovit de pînă atunci devine un bărbat puternic, solid, agil, cum sînt eu acum. Şi merge pe culoar, merge, urcă nişte trepte, trece printr-o uşă îngustă, pînă ajunge pe terasă, mai face cîţiva paşi şi e chiar acolo, la marginea terasei, la buza blocului. Şi de acolo, de sus, se aruncă. Desface braţele, ca nişte aripi. Şi zboară. Zboară, doar zboară, înţelegi?!"


Şi Nicolaescu izbucni deodată într-un rîs ca al Lăpuşneanului. "E o metaforă, nu? Nu trebuie să înţelegi că vreau să mă sinucid, cum au înţeles nişte proşti. Trăim într-o lume de proşti! Sinucidere? Ha, ha, ha, ha! Eu, acum, la 80 de ani! Nici prin cap nu-mi trece! Ce, Meşterul Manole a vrut să se sinucidă? A vrut să zboare, să vadă cum e zborul. E o metaforă, înţelegi?" Toate astea Nicolaescu mi le-a spus ca în transă, ca un personaj post-apocaliptic din Resident Evil: Afterlife, unde se imaginează Viaţa de Apoi. Şi mi-a mai spus: "Nişte copii, ziarişti de azi, au deformat totul. Ce ştiu ei ce-i metafora? Ei vor numai zîzanie, scandal. Nu există nici un conflict între generaţii. Fiindcă generaţiile curg dintr-una într-alta. E ceva natural ca generaţia mea să se ducă şi să vină alta. Un conflict nu e posibil decît numai dacă cineva are interes. Cine are interes ca între mine şi puişorii ăştia să fie un conflict, greşeşte. Pentru că eu sînt în situaţia de a nu mai avea nici un interes. Eu nu mai iau, ci dau. Am luat, am, mi-ajunge. Veniţi să vă dau! Le dau o lege din care să tragă foloase. O lege care să-i apere, să-i facă tari. Dar ei nu văd, nu înţeleg, nu vin la izvor. Sînt manipulaţi". De cine? "Sînt mulţi profitori, mai mulţi decît ei. Cocoţaţi care-încotro. De vină e sistemul, cine îl dirijează. Şi înainte erau profitori, dar nu-i găseai printre şefii de întreprinderi, de fabrici, de studiouri... fiindcă veneau de jos. Erau recrutaţi din neica-nimeni. I-am cunoscut pe mulţi. Nu erau specialişti. Erau muncitori, ţărani de la coada vacii. Dar erau cinstiţi. Nu furau. Nu erau hoţi. Nu trebuie să fii specialist să conduci o uzină dacă eşti cinstit şi te bazezi pe specialişti, pe oamenii cu care lucrezi. Însă acum, în loc de oameni cinstiţi, la conducerea întreprinderilor avem specailişti. Şi uite unde am ajuns, la o ţară bolnavă, nevindecabilă. Să fi fost comuniştii, oameni ca Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, mai deştepti şi mai pricepuţi decît cei care ne conduc azi?" Păi şi dvs sînteţi printre ei. Sînteţi senator, nu?! "Da". Şi ce propuneţi? "Lăsaţi copiii să vină la mine!, a spus Iisus. Şi el nu era cineast. Dar eu am fost cineast toată viaţa. De 55 de ani fac filme. Şi le spun copiilor din branşă să vină la mine. Să profite de experienţa unui om care toată viaţa a lucrat numai într-o direcţie! Cei care mă contestă acum uită că vor veni alţii în locul lor, altă generaţie. Dacă nu a şi venit. Ei sînt bătrîni deja, au 40 de ani. Vine generaţia 20. Tineri şi foarte tineri. Lor am să mă adresez, lor am să le dau ce-mi cer".

Şi Nicolaescu privi pe fereastră, în zare, de parcă îi vedea venind de acolo. Şi îşi atinse barba, ca şi cum se afla în faţa oglinzii şi voia să se radă. Artiştii români au avut vocaţia zborului, de la Meşterul Manole la Constantin Brâncuşi şi Jacques Hérold. De ce nu ar avea-o şi un cineast?

[civica65]

Nicolaescu mărturisește ce a generat vacarmul în mulțime la ultimul miting al lui Ceaușescu

http://www.kamikazeonline.ro/2010/10...lui-ceausescu/

Am mers la Sergiu Nicolaescu acasă să facem un interviu legat de ideea bătrînului actor Iurie Darie (82 de ani) de a juca în filme porno. Din una în alta, am atins cel mai fierbinte subiect legat de numele lui Sergiu Nicolaescu: faptul că el a generat vuietul suspect de la mitingul din 21 decembrie 1989, care a făcut mulțimea să freamăte și pe dictator să fugă cu elicopterul.

În premieră absolută, Sergiu Nicolaescu a recunoscut că este implicat în acel eveniment, ba chiar a spus și cu ce a generat vacarmul. Restul detaliilor rămîn secrete personale. Din cauza securiștilor de care crede că nu vom scăpa niciodată.


Porno sau biceps? – asta-i întrebarea la 82 de ani

Reporter: Cum vi se pare ideea lui Iurie Darie de a apărea, la 82 de ani, în filme porno?

Sergiu Nicolaescu: E jenant pentru mine, pentru că Iurie mi-a fost coleg de liceu la Timișoara și îi cunosc cariera, am lucrat cu el ca actor, e un om remarcabil.

Rep.: Poate că i-a lipsit în tinerețe latura asta, a vrut să joace atunci în filme porno, nu s-a putut în comunism, joacă și el cînd se poate.

S.N.: Nu, nu, niciodată. Cred că a fost o insistare din partea presei. Un om la o anumită vîrstă poate să greșească.

Rep.: Dar poate că i-a și plăcut. E omul încă în vînă și a vrut să arate.

S.N.: Dacă ești încă în vînă, îți arăți bicepșii. Atunci cînd te duci la un om bătrîn, el poate să accepte. Nu știu în ce măsură a fost conștient de ce face.

Rep.: Dar sînt mulți actori mari care vor să‑și arate virilitatea la bătrînețe. Anthony Queen Quinn a făcut un copil pe la 80 de ani. L-a făcut inconștient?

S.N.: Dumneata chiar crezi că Anthony Queen Quinn a putut să facă un copil la 82 de ani? Eu nu cred.

Rep.: Păi, din cîte îmi amintesc, și pe dumneavoastră v-am văzut la braț cu o domnișoară tînără. Presupun că nu stătea doar pentru texte cu dumneavoastră.

S.N.: E posibil. Nu vreau să fac comparație și nici nu vreau să mă gîndesc ce poate Iurie Darie și ce nu poate. E o greșeală din partea lui, dar e o greșeală mai mare din partea presei.

Rep.: Dar n-a dat în cap cuiva, a pus și el mîna pe un sîn în fața aparatului de fotografiat.

S.N.: Din păcate, s-a făcut un scandal de presă.

Cum a cucerit Mihai Viteazul marea Uniune Sovietică

Rep.: Să trecem la lucruri mai serioase. În comunism se făceau filme deocheate? Și aș vrea, mai întîi, dacă tot vorbim de filme, să vă felicit pentru Osînda, cred că e cel mai bun film al dumneavoastră. Alea cu comisarul Moldovan, cu linia întîi, sînt niște glumițe de copii. Osînda e cu totul altceva.

S.N.: Așa este. Osînda și Moartea lui Ipu sînt cele mai mari filme ale mele.

Rep.: Cum de au lăsat comuniștii să apară în film crucea, biserica? Astea erau lucrurile deocheate în comunism, erau „pornografia“ vremii, zona tabu.

S.N.: E un mare rezultat în regimul comunist. În Osînda, Amza Pellea urcă o Golgota cu o cruce în spate, la fel ca Iisus, se cîntă colinde prima dată într-un film românesc. Se întîmpla în 1978.

Rep.: Cum de au închis comuniștii ochii la astea?

S.N.: A, a fost interzis. La vizionarea cu Dumitru Popescu, care era tartorul cenzurii…

Rep.: „Dumnezeu“, cum i se spunea…

S.N.: …s-a ridicat în picioare și a spus: „Filmul ăsta nu iese!“. În timpul verii am primit un telefon de la un maior care era proiecționist, se ocupa de vizionările lui Ceaușescu, la cinematograful lui de acasă. Și mă întreabă: „N-aveți un film nou?“. „Ba am, dar e interzis!“, zic. „Eee, este interzis pentru alții, nu pentru tovarășul Ceaușescu“, zice. I-am zis: „Bine!“ și i l-am dat. Iar lui Ceaușescu i-a plăcut filmul, fiindcă era un film despre țărani, după răscoala din 1907. Plăcîndu-i lui filmul, i-a dat drumul. Și a ieșit cum l-am făcut eu, cu colinde, cu nașterea într-o biserică, cu preotul care în final își face semnul crucii. Lucru pe care nu-l reușise nici un film pînă atunci. Vreau să spun că filmul s-a dus la festival la Moscova, care era al doilea festival după Oscar. Și a sunat un ministru rus și a spus: „Să vină Sergiu Nicolaescu, că-i dăm un premiu mare!“. M-a anunțat ministrul și eu mi-am adus aminte că am fost la Moscova și cu Mihai Viteazul și tot așa, trebuia să iau premiu mare. Dar în momentul proiecției, la Moscova, în plin festival, mi-au scos bobina cu Moldova, cucerirea Moldovei de Mihai Viteazul. În momentul acela, i-am spus ambasadorului României (prezent la festival – n.n.) ce s-a întîmplat. Și în momentul acela ambasadorul cu soția s-au ridicat și au plecat. Și i-am spus: „Domnule ambasador, dumneata pleci. Eu sînt regizorul filmului, eu nu plec!“. M-am urcat sus la proiecție. Era în față la proiecție un tip solid, l-am dat la o parte și am intrat. Dimineața eu vizitasem și văzusem o bobină din Mihai Viteazul în sala respectivă și știam unde e. Am apăsat pe un buton verde, s-a stins lumina în sală și a început proiecția. Au fost aplauze! Cinci mii de oameni erau în sală!

Rep.: Cum naiba, nu era nimeni de pază la butoane acolo, la sala bobinelor, ca să spun așa? Kaghebiști, ceva?

S.N.: Ți-am spus, era un om de pază, dar l-am dat la o parte și am intrat.

Rep.: Ce și-a zis ăla? „Aoleo, mă lovește comisarul Moldovan, am încurcat-o, mai bine mă dau la o parte!“

S.N.: Păi, da, bineînțeles, cu mine nu se joacă nimeni, să știi! Nu se joacă! Deci am dat proiecția cu Moldova și a doua zi m-am suit în avion și am plecat. Nu mi-au mai dat premiul. Scandalul s-a mușamalizat la București. Și, revenind, acum mă chemau la Moscova să-mi dea premiul pentru Osînda. Și am refuzat. „Nu merg! Dacă vrea să-mi dea premiul, îl dă. Eu la Moscova nu mai merg!“ Și atunci sovieticii i-au dat lui Amza Pellea premiul mare pentru cel mai bun actor, în rolul din Osînda. Tot Amza Pellea care făcuse Mihai Viteazul. Ei au încercat s-o dreagă, să se împace cu mine. Eu am fost căpos, recunosc. Astăzi, cu înțelepciunea de acum, m-aș duce, era totuși un mare premiu.

Ceaușescu și vibratoru’!

Rep.: La Revoluție, s-a mirat Elena Ceaușescu că sînteți printre revoltați. A zis: „Ce mai vrea și ăsta, că a fost peste tot, a avut de toate!“.

S.N.: Da, am fost peste tot, dar n-am făcut compromisuri.

Rep.: Apropo de Revoluție, se spune că dumneavoastră ați produs, cu aparate folosite pe platourile cinematografice, vuietul ăla de la ultima cuvîntare a lui Ceaușescu, care a înfiorat mulțimea și a declanșat fuga dictatorului cu elicopterul.

S.N.: Nu-i subiectul pe care-l discutăm astăzi.

Rep.: Păi, cînd, că ați scos cărți despre Revoluție, dar asta n-ați spus-o niciodată.

S.N.: Nu a venit momentul s-o spun…

Rep.: A venit momentul, au trecut douăzeci de ani de atunci totuși, nu cred că ar trebui să vă fie rușine…

S.N.: Hai să vorbim despre cinematografie.

Rep.: Păi, ăla a fost cel mai spectaculos rol al dumneavoastră, ați reușit să schimbați un regim.

S.N.: Da, așa e, a fost cel mai spectaculos, a fost momentul pe care-l așteptam de-o viață întreagă.

Rep.: Bun, și cu ce aparatură s-a făcut vuietul ăla acolo?

S.N. (zîmbește): Simplu.

Rep.: Cum? Nu e un lucru de care să vă fie rușine, e un lucru cu care ar trebui să vă mîndriți.

S.N.: Au fost două lucruri. Întîi a fost o explozie…

Rep.: Tot cinematografică?

S.N.: Nu, explozia a fost de grenadă de antrenament. După explozie a fost sunetul care, cu un vibrator pus pe fire, a început să facă să intre în vibrație difuzoarele.

Rep.: Și v-ați gîndit dumneavoastră la chestia asta? Haideți, spuneți!

S.N.: Nu, nu m-am gîndit… (zîmbește)

Un fleac, i-am păcălit pe securiști!

Rep.: Ce-o să faceți, lăsați răspunsul în memorii? Au trecut douăzeci de ani, domnule Nicolaescu, e păcat…

S.N.: Sînt o grămadă de mincinoși și n-am nevoie…

Rep.: Adevărul trebuie spus, domnule Nicolaescu! Aveți o vîrstă… Eu, unul, l-aș spune acum, la vîrsta mea. La vîrsta dumneavoastră l-aș cînta, adevărul!

S.N. (zîmbește): Nu, o spunem, dar nu acum.

Rep.: Cînd să vă caut ca să-mi spuneți cum ați făcut cu vuietul ăla la Revoluție?

S.N.: Dacă mai trăiesc, peste un an… V-am spus, cu un vibrator, o chestie rotundă, electrică, care se pune pe fire.

Rep.: Păi, nu s-au prins securiștii care erau în piață?

S.N. (ridică din umeri): Securiștii erau între mulțime și Ceaușescu, ca să-l păzească.

Rep.: Și vibratorul unde l-ați pus?

S.N.: Aproape de mașina care ținea amplificarea, stația de amplificare.

Rep.: Și acolo nu erau securiști, în jurul mașinii ăleia?

S.N.: (zîmbește în stilul comisarului Moldovan): Eee, dacă te cunoșteau, treceai.

Rep.: Am înțeles. Păi, l-ați avut în buzunar vibratorul ăsta?

S.N.: Eu nu spun nimic. Nu acuma.

Rep.: Un film despre Revoluție, care să spună ce a fost în culise, nu faceți?

S.N.: Eu am făcut un film despre revoluție, 15. Dar nu spune tot adevărul. Revoluția a fost lucrul cel mai serios pe care l-am făcut în viața mea…

Rep.: „Pe care l-am regizat“, aș zice…

S.N.: …nu merită să glumesc cu asta. Cînd va fi momentul…

Rep.: De ce depinde acel moment? Sînteți om politic, aveți susținere, aveți tot. Sînt oameni cărora nu le tremura cămașa pe ei, erau cu pluton de execuție în fața lor și totuși spuneau adevărul.

S.N.: Adevărul e faptul că s-a întîmplat.

Rep.: Dar cum s-a întîmplat…?

S.N.: Asta e altceva.

Rep.: N-ar trebui să vă temeți, ați avut curaj în fața comuniștilor. Cum spuneați, ați avut curajul să aprindeți, forțînd paza, proiectorul cu bobina de film cenzurată la Moscova, în inima URSS, și acum vă temeți de amărîții de securiști?

S.N.: Degeaba aș spune cum a fost, de securiști nu scăpăm, chiar dacă aș spune. Nu e momentul, lumea nu e pregătită să afle.

Rep.: Bun. Ne fixăm ceasurile acum și peste un an vin aici la dumneavoastră să spuneți tot, cum a fost.

S.N.: De acord.

La ieșirea din casa lui, Sergiu Nicolaescu m-a oprit, arătîndu-mi bicepsul lui încordat: „Pune mîna aici! Vezi ce tare e la vîrsta mea?“. I-am răspuns: „O, văd că faceți încă antrenament. Dar ce folos? Bicepsul tare la 82 de ani nu vă dă curajul să spuneți ce s-a întîmplat la Revoluție. Totuși, de ce mi-ați spus mie ceea ce nu ați recunoscut niciodată, și anume că ați fost implicat în generarea vuietului din piață, la ultimul miting al lui Ceaușescu?“. „Să spunem că m-ai prins tu într-un anume moment.“ (Alexandru Căutiș)

[paul_aramis]

aţi văzut? ce v-am spus io? Titanicu' frate! acu' că ştim cine a făcut revoluţia (doar el e cel care a scos şi muncitorii în stradă, de i-a urcat într-un tramvai şi i-a trimis la loviluţie) putem dormi liniştiţi. Conu Serj' veghează!

[civica65]

Sergiu Nicolaescu povesteşte că a descoperit o casetă cu rămăşiţele regale, la o filmare la Bran: «Directorul muzeului a pus mâna pe inima reginei!»
LIBERTATEA

Foarte apropiată de spiritul romanesc, Regina Maria a dorit ca inima ei să se odihnească la Balcic, astăzi in Bulgaria. Insă, după pierderea Cadrilaterului (1940), caseta cu inima reginei a ajuns la Bran, unde a fost descoperită de echipa de filmare a lui Sergiu Nicolaescu.

Libertatea: În emisiunea “Doamne de poveste”, difuzată de postul Acasă TV, aţi menţionat o întâmplare legată de inima Reginei Maria, petrecută la Bran, la nişte filmări...Puteţi să detaliaţi?

Sergiu Nicolaescu: Din ce mi-aduc eu aminte, eram la Bran prin 1970, filmam scenele de turnir din “Mihai Viteazul”. Am vrut un plan mai amplu la unele cadre şi am văzut, chiar lângă castel, pe o stâncă, o scobitură în perete, de unde credeam eu că se putea filma mai bine de la înălţime. Aşa că mi-am trimis băieţii acolo, să pună camera.

Ce s-a întâmplat apoi?

Au început să mă strige, să vin şi eu, că au descoperit ceva în stâncă. M-am dus, normal, şi acolo am văzut un grilaj, iar în spatele lui, o scobitură adâncă. Oamenii au dat grilajul la o parte şi au scos de acolo o casetă masivă, foarte frumos lucrată, în aur şi argint. Am coborât de pe stâncă şi ne-am dus repede cu ea la directorul muzeului de la Castelul Bran, să-l întrebăm ce să facem cu caseta.

«M-a şocat cât de bine era păstrată»

V-a lămurit?

După ce i-am ară-tat-o şi i-am zis unde am găsit-o, directorul mi-a spus: “Să vezi că-i inima Reginei Maria!”. Şi m-a întrebat dacă vreau să deschidă caseta. I-am spus că nu, dar dacă el vrea să umble la ea, să umble sănătos. Aşa că a forţat încuietoarea şi a deschis caseta.

Şi ce-aţi văzut?

Înăuntru mai era o casetă, mai mică, de argint cred, care adăpostea, sub o catifea albă şi fină, chiar inima reginei. Pe mine m-a şocat cât de bine era păstrată, conservată, după atâta timp. Cred că-i făcuseră injecţii cu ceva, prea se păstrase bine...Directorul muzeului chiar a pus mâna pe inima reginei, era foarte moale, şi a vrut să mi-o dea şi mie, dar am refuzat categoric. Apoi a sunat la Securitate, au venit “băieţii”, le-a spus ce s-a întâmplat şi mai departe ei ştiu ce au făcut.


--------------------------------------------------------------------------------

Traseul Balcic-Bran-Bucureşti

Din 1938 până în 1971, caseta cu inima Reginei Maria a fost plimbată prin mai multe locuri, până a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Cea mai mare dorinţă testamentară a Reginei Maria a fost ca inima să-i fie depusă la bisericuţa Stella Maris, la Balcic. În octombrie 1938, la trei luni de la moartea reginei, inima acesteia, aşezată într-o casetă de argint, introdusă în altă casetă, de argint aurit cu peste 300 de pietre preţioase, era depusă la Balcic. În 1940, România a pierdut Cadrilaterul, deci şi Balcicul, în favoarea Bulgariei, aşa că inima a fost adusă în bisericuţa de la Bran.

Peste un an, caseta e din nou mutată, într-un sarcofag situat pe o stâncă din apropierea Castelului Bran. Conform istoricilor, care sunt contrazişi de varianta susţinută de Sergiu Nicolaescu, comuniştii au vandalizat capela şi au spart sarcofagul cu răngile, au descoperit caseta şi au ascuns-o în casa de bani a Muzeului Castelului Bran. A stat acolo până în martie 1971, când a fost adusă la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde se află şi astăzi.

[paul_aramis]

în episodul următor: cum a găsit conu' Serj picioru' lipsă a lui Tito.

[rvn]

sau banii din conturile lui Ceausescu...

[Pashpix]

Florin Iepan: "Sergiu Nicolaescu a creat istoria noastră prin filmele sale"

Florin Iepan a declarat într-un interviu pentru Institute of Documentary Film din Praga - despre cel mai nou film al său, "Odessa", care prezintă masacrarea evreilor de către trupele române, în cel de-Al Doilea Război Mondial - că, în prezent, nimeni nu acceptă că România a fost o ţară fascistă. Filmul "Odessa", al lui Florin Iepan, aflat în postproducţie, va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Amsterdam, care începe pe 17 noiembrie. "Odessa" este o poveste a masacrelor ce au avut loc în Europa centrală şi de est în al Doilea Război Mondial.

În interviu, Iepan a spus că ideea peliculei i-a venit când a fost abordat de televiziunea publică pentru a face un film despre Ion Antonescu, în seria "Mari români". Acesta a povestit că, în timpul emisiunii TV, tot mai mulţi români au votat pentru Antonescu. "Atunci, percepţia mea despre Antonescu a fost, de asemenea, pozitivă - un luptător împotriva comunismului, care a fost executat de către ruşi, în 1946", a spus el, adăugând: "De fapt, noi nu ştiam că el era adevăratul criminal de război. A fost un model pentru politicienii noştri".

Regizorul a spus că a descoperit, în urma documentării, că Antonescu a avut o politică împotriva evreilor mai puternică decât cea din Germania de atunci. "În 1941, nu existau lagăre de concentrare naziste, dar, la acea vreme, Antonescu ucisese mii şi mii de oameni. Era un pragmatic. În viziunea sa, populaţia evreiască din nordul României era pro-comunistă şi pro-rusă. Acolo nu a fost vorba de purificare etnică", a mai spus regizorul, în interviul acordat Hanei Rezková. Acesta a spus că a dorit să îi includă în documentarul său pe Regele Mihai, care era şeful statului în perioada atrocităţilor, şi pe singurul supravieţuitor al masacrului, "domnul Zaslawski", dar nu a putut ajunge la rege, despre care regizorul spune că "nu a declarat niciodată nimic referitor la uciderea a sute de evrei din timpul domniei sale".

Iepan povesteşte în acelaşi interviu că în cărţile de istorie româneşti tinerii puteau citi că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, românii "au salvat mulţi evrei". "Azi, nimeni nu acceptă că România a fost o ţară fascistă. Niciun istoric nu doreşte să facă ceva împotriva status quo-ului". În ceea ce priveşte promovarea filmului "Odessa", Iepan a spus că îşi doreşte ca acesta să fie prezentat ca "un produs comercial", adăugând că va promova pelicula prin cele mai moderne mijloace. "Aş vrea să colaborez cu regizorul de film Sergiu Nicolaescu, care a creat istoria noastră prin filmele sale. Noi nu avem istorie. Avem filme istorice. Dacă l-aş convinge pe Nicolaescu să facă un film despre Odessa, acest fapt ar deveni parte din istoria noastră".

[lalaby]

Oameni buni! Pai cand Nicolaescu a spus acum vreo 4 ani la tv cum se juca el prin gardul de la Palatul Regal cu copilul care urma sa devina Carol I.... ce vreti mai mult?

Mama mea s-a jucat pe la gard cu Regele Mihai... si mama mea are o varsta un picut mai mare decat Nicolaescu (adica vreo 3 ani) care nu justifica ce a zis el.

Ok, e complet plecat dintre noi. Dar il omoram? Oricum e regizorul cel mai mult pe suflet-ul romanilor!

Asta trebuie sa invete Noul Val... presa scrisa, tv-ul... nu ii ajuta in fata spectatorilor obisnuiti!

[dragonfly_drk]

ce sa invete noul val? sa faca filme pe banda chiar daca nu ii merge?
sa abereze?
sa ce?

filmele isotrice nu mai sunt la moda... nimic din ce a facut Sergiu Nicolaescu nu mai e la moda. cu cat face mai multe filme, cu atat isi da cu firma in cap si mai mult.
e genul de om care nu stie cand sa se opreasca.
asta sa invete noul val?

[lalaby]

Poate m-ai inteles gresit. Nu spun ca Nicolaescu e ok. Tocmai asta am scris... ca el nu se putea juca cu Carol I la gardul Palatului Carol I... razboiul de independenta... pai Nicolaescu era copilandru la vremea aia?

Deci e varza.

Vroiam doar sa spun ca la vremea lui a facut filme pentru public. Si asta ar trebui sa invete si cei de acum. Sa mai faca si astfel de filme.