Sergiu Nicolaescu - Tunarul no. 1 al filmului romanesc!

[Pitbull]

Ilizibil...
Pe la jumate m-am plictisit.
Poliloghie de aberatii.

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: “Mă retrag din politică”
(inpolitics.ro)

La 80 de primăveri, maestrul Sergiu Nicolaescu anunţă iminenta sa retragere din viaţa politică a României. Concret, după finalizarea actualului mandat de senator, în anul 2012, reputatul regizor va face pasul la ofsaid. “Nu mă mai interesează viaţa de politician. Acum sunt senator şi trebuie să-mi respect responsabilităţile. Să vă spun sincer, aştept să mi se termine mandatul, în 2012, după care o să mă retrag definitiv din politică. Până în acel moment, care se apropie, o să îmi fac munca bine”, explică Sergiu Nicolaescu. (R.G.)

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: “Am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme”

(Simona Rădoi, Academia Caţavencu)

Indirect, dar suficient de transparent pentru cunoscători, Andrei Gorzo îl face "porc bătrîn". Cristian Tudor Popescu – "bătrîn libidinos". Ştefan Dobroiu ne roagă frumos să nu-i urăm lui Sergiu Nicolaescu "La mulţi ani!". S-o spunem noi, cît se poate de direct: săptămîna trecută, favoritul CNC-ului a împlinit 80 de ani. Şi da: ultimul său film, Poker, nu ne spune nimic nou – Nicolaescu e într-o cădere liberă care se măsoară în zeci de ani. Pe care el însuşi n-o va conştientiza niciodată, întrucît nu-şi permite nici măcar cinci minute de luciditate critică. Dar, ştiind prea bine de la ce publicaţie sînt, m-a primit în casa lui şi mi-a acordat, încîntat că Academia Caţavencu îl abordează c-un reportofon, un interviu halucinant. În continuare, vă prezentăm cîteva ziceri memorabile de-ale lui Sergiu Nicolaescu, despre care nu mi-am schimbat nici o secundă părerea. Ci doar modul în care mi-o exprim.

Reporter: În ultimii trei ani aţi făcut anual cîte un film.
Sergiu Nicolaescu: Am fost obişnuit cu două filme pe an şi, după Revoluţie, am întrerupt un timp. Acum am reluat în ritmul obişnuit - măcar un film pe an. După cum vezi, mă ţin bine.

Rep.: Am văzut aseară Poker. Ce v-a apucat de l-aţi distribuit pe Malăele în rol de interlop? Nu m-a convins deloc cu faţa aia de băiat cuminte, de tocilar.
S.N.: Tocmai contrariul. Am ales patru prieteni, care de mici copii, pînă au ajuns maturi, şi-au făcut o carieră. Bineînţeles că destinul lor a fost schimbat de Revoluţie. În acest sens, unii dintre ei au făcut carieră după, pentru că într-un regim comunist nu ar fi putut să existe aceşti patru prieteni. Special am exagerat interlopii, i-am făcut de tip american, cu arme, cu maşini. Am făcut o metaforă, ceea ce îmi permite să fac anumite exagerări, tocmai pentru a da impresia adevărului. Nu toţi senatorii sînt cum e senatorul respectiv, nu toţi interlopii folosesc armele şi metodele lui Mălăele. A fost un principiu al meu, un principiu extrem de cunoscut de la Caragiale.

Rep.:Mi s-a părut mie sau în filmul ăsta sunt cîteva referinţe la The Godfather şi La Piovra? Mai mult, sunt rostite replici celebre din Ultimul cartuş.
S.N.: Da, fac de multe ori lucruri de genul ăsta.

Rep.:Ba chiar am observat că şi una dintre melodiile de pe coloana sonoră seamănă destul de mult cu una din Caracatiţa.
S.N.: Nu ştiu. Mie mi-a plăcut melodia şi am luat-o. Dacă el s-a inspirat de undeva, nu ştiu. E făcută de Petru Mărgineanu.

Rep.: Aţi folosit poanta cu almanahe. De ce nu aţi băgat-o şi pe aia cu succesuri?
S.N.: Eh...

Rep.: Credeţi că peste 10 ani se mai înţelege glumiţa asta cu almahele?
S.N.: Mai bine decît se înţelege astăzi. Şi pe Caragiale l-au înţeles mai tîrziu.

Rep.: De asemenea, am văzut un Bendeac gay, creator de modă, care cotizează la interlopi. V-a inspirat Răzvan Ciobanu?
S.N.: Nu, că filmul e făcut dinainte. Fireşte, m-au inspirat anumite momente, dar nu pot să spun că un personaj e cutare.

Rep.:Aţi jucat vreodată poker pe dezbrăcatea? Dar pe bani?
S.N.:Am jucat, dar nu pe bani. Pe dezbrăcatea, da.

Rep.: Apropo, cum au fost filmările cu Jojo goală? A avut trac? Dumneavoastră aţi avut?
S.N.: Nu, n-a avut. S-a purtat absolut normal. Era o echipă foarte mică, nimeni n-a glumit, nu s-au făcut bancuri. Am o anumită experienţă şi ştiu să creez atmosfera ca actriţa care se dezbracă să se simtă bine. Şi, în acelaşi timp îi dau şi explicaţii: “Draga mea, aşa cum eşti acum nu o să mai ajungi. Lasă să rămînă ceva, să se bucure lumea de cum eşti acum”.

Rep.: Da’ aţi avut-o în cap de cînd aţi adaptat scenariul sau aţi ales-o ulterior?
S.N.: Am văzut piesa de teatru şi în momentul ăla am ales-o pe ea. Am zis: “Jojo e rolul principal”.

Rep.:Claudiu, personajul interpretat de Valentin Teodosiu, este un senator îngropat în datorii...
S.N.: Aşa spune el.

Rep.: Care dintre colegii de la Senat v-a inspirat?
S.N.: Nici unul. Nu cred că există un personaj de tipul ăsta.

Rep.: Cum, nu există nici un senator îngropat în datorii?! Nici către moguli?
S.N.:Nu cred că există. Nu vezi că acum un coleg de-al meu discută de 200.000 de euro? Ăsta din film vorbea de milioane. Nici vorbă. Sigur că există, probabil, dar eu nu am un model.

Rep.: Adică senatorii reali sunt mai săraci decît cel din film ?
S.N.: Nu pot să bag mîna în foc pentru nici unul dintre ei, dar în orice caz nu sunt aşa. Nu pot să locuiască într-o casă ca aia. Claudiu avea o super vilă, a lu’ Ceauşescu. Deci, îţi dai seama.

Rep.: V-aţi revăzut vreodată filmele, v-aţi făcut autocritica? Ce anume vă reproşaţi?
S.N.: Un lucru odată încheiat e bine încheiat.

Rep.: Care vi se pare cel mai reuşit?
S.N.:Mihai Viteazu e un film de excepţie. Dovada e că se află pe locul III în topul filmelor istorice de cînd există cinematografia. E uluitor! După 40 de ani obţin această performanţă care este cea mai înaltă perfomanţă făcută de un film românesc. Am cinci moduri de filme: biografice, istorice, de război, de acţiune şi dramă. În toate cele cinci categorii mă aflu pe acel site american, imdb. E o satisfacţie faptul că îţi vine recunoştinţa din lume. Filmul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie este Mihai Viteazu. Ceea ce ar fi putut să fie cu actorii Charlton Heston, Richard Burton, Laurence Harvey ş.a.m.d era de departe pe locul I cu posibilităţile pe care mi le crea regimul comunist. Vezi dumneata, posibilitaţile pe care mi le-a creat regimul sînt unele pe care nu le obţii în orice ţară din lume. Dacă aveam aceşti actori, mă ridicam, e clar, la suprafaţă.

Rep.: Eu nu înţeleg cum un regim ca ăla v-a acordat atîtea favoruri.
S.N.: Nu erau favoruri pentru că eu le dădeam satisfacţii şi lor şi străinilor. Filmele mele au fost văzute de un miliard de spectatori. E o cifră. Condiţiile pe care mi le dădea regimul, le dădeau tuturor regizorilor. Nu-mi dădeau mie, că eu aveam origine proastă, burgheză. Că ăilalţi nu au făcut la fel, aşa sunt oamenii. Nu toţi oamenii sunt la fel.

Rep.: Păi nu tuturor regimul communist le-a dat şansa să facă filme cu asemenea desfăşurări de forţe.
S.N.: Bineînţeles, şi cînd am făcut eu, m-am bătut cu americanii.

Rep.: Da’ de ce?
S.N.: Adică, m-am bătut în sensul că am fost la nivel american, cel mai înalt nivel la care puteam să fiu. Dar asta e altceva. Am muncit imens.

Rep.: Aha... Da’ v-aţi mai apuca acum să faceţi filme din astea istorice?
S.N.: Bineînţeles, pînă la urmă filmele le fac uşor.

Rep.: Păi, cine v-ar mai putea ajuta acum, în afară de CNC?
S.N.: Nu, acum regimul nu m-ar mai putea ajuta cum m-a ajutat regimul trecut pentru că nu mai are armată. Dacă ceri o mie de soldaţi, se ascunde sub scaun ministrul. Cînd am cerut la Mihai Viteazu, mi-a dat cinci mii de oameni. La Dacii am avut 3000.

Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut bine, în afară de Mihai Viteazu?
S.N.: Ar fi Osînda, Ciuleandra, Ultima noapte de dragoste şi Orient Express. Nici unul nu este istoric.

Rep.: Ce vi se pare c-aţi făcut prost?
S.N.: Nu cred că am făcut vreun film nereuşit. Nici unul nu m-a nemulţumit. Ah, că nu se compară cu celălalt... Nu compar comedia Poker cu Nea Mărin. Satisfacţia pe care o aveau cei care mă lăsau să fac ce vreau- nu tot ce vreau, să ştii că am fost la fel de cenzurat ca toţi colegii mei, dar nu m-am plîns- nu am schimbat nici o fotogramă în filmele mele vechi, nu am schimbat montajul. Nu se poate aşa ceva. Nici nu aş putea să umblu într-un film. Am refuzat ceea ce ei doreau, dar am acceptat altele mai mici.

Rep.: Comisarului Moldovan are vreo legatură cu poveştile bandiţilor din Giuleşti ale lui Dinică?
S.N.: Nu. Comisarul Moldovan e în realitate unchiul meu, un frate de-al mamei. Gheorghe Cambrea a fost comisar de poliţie, un bărbat înalt, subţire, bine făcut. L-am jucat pe el pentru că am locuit la el în perioada bucureşteană, de prin ’48. L-am cunoscut bine. Era un om extraordinar. Mergeam cu el pe stradă şi îmi spunea « Uite, ăsta e cutare, ăla a făcut, ăla e homosexual”. Ştia tot. Pe vremea aia, în Poliţie treceai prin toate serviciile. El trecuse, iar pînă la urmă a picat la brigada anticomunistă şi a luat 25 de ani închisoare. A stat 15 ani, a ieşit şi a murit. Am făcut personajul respectiv în memoria comisarului Cambrea.

Rep.: De ce comisarul Moldovan nu a avut niciodată gagică, ca Bond, ca Sfîntul?
S.N.: E adevărat, nu am deloc un personaj feminin. În clipa în care bagi un personaj feminin trebuie să creezi o intrigă, adică să se petreacă ceva între cele două personaje. Din cauza asta am făcut Osînda. Acolo era o chestie ultra gravă, el care se întoarce din închisoare din 1907, are o iubire, ea naşte în biserică şi pînă la urmă moare. El duce crucea lui Isus în spate, o pune pe mormîntul ei şi împuşcat de jandarm se agaţă pe cruce şi se prăbuşeşte cu ea. Sunt lucruri fantastice pentru perioada comunistă, dar ei le lăsau pentru că le plăcea filmul. Şi atunci, treceam. Ăsta e favorul pe care mi l-a făcut regimul. Ei erau satisfăcuţi şi ei îmi dădeau drumul. Ăsta e adevărul.

Rep.: De ce atît de puţin sex în filmele dumneavostră?
S.N.: Aproape deloc. E puţin jenant să... M-am apropiat în Ultima noapte de dragoste, dar am păstrat o decenţă pentru că romanul era unul care descria nu dragostea, ci gelozia, care e altceva. M-am axat pe gelozie, pentru că asta transforma omul. În final, de aia am diferit subiectul de roman, el este executat pentru greşeala pe care a făcut-o. Se împlineşte total, se închide cartea. Nu las lucrurile neterminate. În aproape toate filmele în care am jucat eu mor la sfîrşit.

Rep.: Unii zic c-aţi fost un fel de dandy în tinereţe. Oamenii din generaţia mea nu ştiu care sînt femeile cu care aţi avut relaţii speciale. Una dintre ele este Ioana Pakula.
S.N.: Îmi dau seama că lucrezi pentru un ziar care trebuie să aibă ceva...

Rep.: Nu vă pot obliga să spuneţi nimic, în definitv.
S.N.: Nici nu pot să mai spun ceva, la vîrsta mea. N-am spus o viaţă întreagă, nu spun nici acum. Vreau să explic următorul lucru: am crezut foarte mult în sex la viaţa mea ca să îl mai redau şi în filme.

Rep.: Pe cînd o continuare la Orient Express? ☺
S.N.: La Orient Express am murit. Este superb. Este un film în care mi-am dat drumul complet la nebunia pe care o am în mine. Sunt convins că puţini oameni sunt cei care au înţeles filmul respectiv. Adică, am depăşit puţin măsura. De obicei ştiu măsurile. La filmele istorice mă adresez marii populaţii, tuturor oamenilor, iar cu cît urc mai sus se restrîng. Şi la Orient Express mi-am dat drumul la tot ce aveam în cap. Vedeţi dumeavoastră, în Orient Express eroul principal moare de la început.

Rep.: Care dintre regizorii noului val cinematografic românesc vă plac?
S.N.: Ca să îmi placă un regizor trebuie să facă cel puţin trei filme. Mi-au plăcut multe filme ale noilor regizori, dar vreau să îl văd şi pe al doilea, pe al treilea, şi pe urmă pot să spun. Din generaţia nouă avem băieţi talentaţi, dar nu pot să spun că avem o generaţie... E o generaţie medie.

Rep.: Din regizorii ăştia tineri vedeţi vreunul care să poată aduce la cinematograf cel puţin atîţa oameni cît a adus Orient Express?
S.N.: Oricare dintre ei poate să facă un astfel de film, dar nu îl fac.

Rep.: Aţi văzut Eu cînd vreau să fluier, fluier?
S.N.: Bun film. Ca să îi spun acum ceva regizorului, “Atenţie la culori!”. E un film care a lăsat totul aşa cum este. Am alte pretenţii. Filmez într-o puşcărie, dar culoarea o fac eu. Nu laşi verdele pe pereţi cum ai găsit acolo. La mine verdele nici nu există, decît verdele copacilor.

Rep.: Dar de albastrul din Avatar ce ziceţi?
S.N.: Avatarul e altceva, e o altă tehnică, e un gen nou, care va fi viitorul. Filmele astea pe care le facem noi vor fi o amintire în viitorul apropiat.

Rep.: Mai pictaţi?
S.N.: Nu am mai lucrat în ultima vreme. Am avut vreo patru, cinci ani, în care nu am făcut film şi m-am apucat de pictură. Am făcut lucruri interesante. Dar după cum vezi, nu am nici un tablou în casă. Tablourile le vînd sau le dau prietenilor. Am vîndut bine, să ştii. Cît am fost senator, dispăreau într-o zi.

Rep.: La 75 de ani, Florin Piersic vrea să devină student.
S.N.: Foarte frumos. Dacă mi-ar plăcea ceva, şi eu aş face la fel.

Rep.: Domnu’ Nicolaescu, cum e cu povestea aia cu Matrix? Că am auzit că americanii s-au inspirat dintr-un film de-al dumneavostră.
S.N.: Nu, nici vorbă. Chiar nu am zis aşa ceva. Eu apreciez americanii. Îi consider de departe cei mai buni din lume, pe locul doi ruşii, apoi francezi. Orient Express, spre exemplu, e tratat ca un film franţuzesc din anii ’60. Ăsta era genul de filme franţuzeşti, foarte fine, pline de imaginaţie.

[Pashpix]

CATERINCĂ
Sergiu Nicolaescu şi pensionarii mercenari

http://www.happyfish.ro/stirile_de_l...arii_mercenari

[Pashpix]

Click! - Scrisorile lui George Stanca -

Dragă Sergiu Nicolaescu,


Aţi fost printre idolii români ai tinereţilor mele, ca regizor de filme de senzaţie, cât şi ca actor.



Dintr-un punct de vedere, vă asemăn lui Ion Cristoiu, cel care a inventat, re-inventat, presa de senzaţie; un fel de prototabloid, dar niciodată tabloid.

Filmele dumneavoastră erau de aventuri, mă refer la cele de început, de succes. Da, erau din perioada aia cu legionari, liberali, ţărănişti răi; "ai noştri", în filmele dv., erau comuniştii. Asta nu mi-a plăcut mie.

Plus idealizarea aia a figurii comunistului de omenie din faşă, a protocomunistului din '44 - ‘47 şi "fiara" demonizată de legionar sau ţărănist. Dar, ştiu, aşa era comanda, nu făceai ca ei, nu trecea filmul. Punct.

Dubiile, îndoielile se nasc în priviţa persoanei dv., de la Revoluţie încoace. De când aţi fost participant activ, lider decident la Revoluţie; după care, mai mereu senator, om politic apropiat preşedintelui Iliescu; plus autorul unui film destul de corect despre Mareşalul Antonescu, despre execuţia sa, despre Regele Mihai, peliculă născătoare de controverse. Dar un film despre care nu se vorbeşte are viaţă scurtă.

V-a plăcut ca în mai toate filmele să alegeţi femei frumoase, senzuale, superbe, letale, monumentale; lucru ce denotă şi conotă un senzualism deloc disimulat.

Nu vă comentez viaţa particulară, dar mă ghidez după distribuţia feminină din „Poker" spre a susţine aserţiunea că sunteţi un senzual "de profesie".

Căci, cu aceeaşi migală şi aplecare cu care ni i-aţi zămislit pe Lăscărică şi ai lui, aţi construit şi scenele de erotism din „Poker".

Şi, apropo, aţi furnizat naţiunii o replică mai celebră decât imnul naţional; fiindcă ea a apărut la momente fierbinţi - alegerile de preşedinte, sau la fel de ardent în fotbal, prin gura lui Jiji: "Un fleac, i-am ciuruit!".

Ultimele evenimente ce au premers ultimul "Poker", însă, v-au marcat, tarat, căci aţi avut de suferit ceva intervenţii medicale.

Apoi, rămâne acuza aia gravă a lui Doru Mărieş referitoare la Revoluţie: "Unde a apărut Nicolaescu, au fost morţi".

Cu asta va trebui să ne lămuriţi. Căci ar fi mai bine să fiţi de la început un nume cert de stradă şi un bust de bronz, decât întâi să fiţi, apoi să nu fiţi, precum generalul Milea.

George Stanca

[Pashpix]

Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Floreasca după ce a căzut şi s-a lovit uşor la cap

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut şi s-a lovit la cap, având o rană uşoară la frunte, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa. Bogdan Opriţa a precizat că în urma căzăturii, maestrul Sergiu Nicolaescu are o rană uşoară la frunte, dar nu şi-a pierdut cunoştinţa. Sergiu Nicolaescu se află în prezent în sala de operaţii, unde medicii îi suturează plaga. El a precizat că Sergiu Nicolaescu va rămâne internat cel puţin 24 de ore.

În luna mai a anului trecut, Sergiu Nicolaescu a fost internat pentru câteva zile în Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme digestive.

În luna ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier, din cauza unui hematom la cap, care îi apăruse cu două luni înainte, în urma unei căzături pe scări. La câteva zile de la intervenţiile chirurgicale, regizorul a ajuns din nou spital din cauza unor tulburări de ritm cardiac. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a revenit.

UPDATE, DUMINICĂ: O comisie pluridisciplinară a evaluat, duminică, starea de sănătate a maestrului Sergiu Nicolaescu, reuşind să-l convingă să mai rămână şi astăzi în spital, a precizat medicul Bogdan Opriţa. "Maestrul a cerut să fie externat duminică, dar medicii au apreciat că ar fi mai bine ca el să rămână încă o zi în spital, chiar dacă lovitura la frunte este uşoară, a spus Opriţa.

UPDATE II, LUNI: Sergiu Nicolaescu (80 de ani) a fost externat astăzi, în jurul orei 13.30, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca unde fusese internat în urma unei căzături. Incidentul a avut loc, şi de această dată, pe aceleaşi scări ale casei în care locuieşte, pe care regizorul a mai căzut şi în urmă cu doi ani. Surse din cadrul spitalului spun că regizorul a povestit că s-a accidentat nu din cauză că s-ar fi împiedicat pe scări din neatenţie, ci pentru că ameţise. De asemenea, medicii sunt de părere că Nicolaescu s-ar putea să aibă probleme cardiace şi de aceea a fost ţinut câteva zile în spital. În plus, cadrele medicale se temeau să nu-i apară iar vreun hematom.

[civica65]

Sergiu Nicolaescu, scos din spital pe la morgă

Oana Neacşu (Click!)

Sergiu Nicolaescu a fost externat, ieri la prânz, după ce medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală s-au asigurat că regizorul e în afara oricărui pericol. Ca să nu dea ochii cu presa, maestrul a preferat să iasă pe la morgă!

După aproape trei zile de spitalizare, timp în care medicii i-au îngrijit rana de la cap şi i-au făcut diverse investigaţii, Sergiu Nicolaescu a plecat, ieri, acasă. „Maestrul a fost externat la prânz, având o stare generală bună şi o evoluţie favorabilă. Investigaţiile medicale nu au relevat probleme deosebite. Pacientul va trebui să revină peste câteva zile pentru a i se scoate firele", ne-a declarat dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Fiind unul dintre cei mai buni regizori români, Nicolaescu şi-a regizat chiar şi ieşirea din spital. Nedorind să dea ochii cu presa, maestrul s-a externat pe la morga spitalului. „A ieşit pe la morgă şi s-a urcat într-o maşină mare, neagră, cu geamuri fumurii", a spus unul dintre bodyguarzii spitalului. Surse din spital ne-au mărturisit că regizorul a ajuns la Urgenţă, sâmbătă, după ce a ameţit, a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. Medicii s-au temut ca nu cumva ameţeala să fie o consecinţă a unei suferinţe cardiace, motiv pentru care l-au supus mai multor analize. „În afară de faptul că este foarte slab, maestrul este perfect lucid şi are o musculatură excelentă pentru 80 de ani", au spus aceleaşi surse.

[Pashpix]

Regizorul Sergiu Nicolaescu a confirmat, pentru ROMPRES, că va realiza o ecranizare a cărţii – documentar “Tragedia navei Independenţa – cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti”, semnată de jurnalistul şi scriitorul Constantin Cumpănă. Volumul reprezintă debutul jurnalistului amintit şi are la bază o documentare ce a durat ani de zile, precum şi o serie de interviuri cu familiile victimelor şi ale celor care au supravieţuit tragediei maritime de pe apele Mării Marmara, din noiembrie 1979, în care a fost implicată nava românească “Independenţa”. Sergiu Nicolaescu a precizat că filmul va reda povestea navei “Independenţa care s-a scufundat la Istanbul”. Este “un subiect pe care îl aveam de mult timp în minte”, a spus el. “Sunt pregătit, am mai făcut un film cu treaba asta”, a mărturisit Nicolaescu – unul dintre cei mai prolifici regizori români, care va semna şi scenariul viitoarei pelicule. Cât despre distribuţie, Nicolaescu nu a oferit nicun detaliu, deşi autorul cărţii a declarat într-un interviu apărut în cotidianul “Telegraf de Constanţa”: “M-a uimit cât de repede şi clar a simţit subiectul (n.r.- Sergiu Nicolaescu), spunându-mi că deja vede cinci dintre personajele principale”.

[Pitbull]

C-eşt' copil...?!?
El nu mai e-n stare nici de-un film cu trei pokerişti şi-o matracucă, şi vrea catastrofe navale?
Asta-i ca şi cum aş zice eu: "Mi-am pus în cap ca la viitoarele Jocuri Olimpice să câştig maratonul."
(In fiecare zi-i mulţumesc lui Dumnezeu cä m-a înzestrat cu simtul realităţii. Doamne, ai milă de mine şi fă-mi cadou un infarct înainte să mă sergilizez... ăsta - se-ni-lizez...)

[civica65]

scurtmetraj "Răvaşul Misterios", cu Amza Pellea, regia Sergiu Nicolaescu.
(de pe youtube am aflat întâmplător de existenţa lui)

http://www.youtube.com/watch?v=3UViA...next=1&index=1 PARTEA I

http://www.youtube.com/watch?v=iNYv2...next=1&index=2 PARTEA II

http://www.youtube.com/watch?v=YPLXu...next=1&index=3 PARTEA III

[Pitbull]

Ah, da! Imi amintesc când l-am väzut în premierä, în noaptea de Reveillon '76!
Pe-atunci, mä amuza...

[civica65]

Vizită neaşteptată! Sergiu Nicolaescu - Lucian Bute, întâlnirea campionilor

Sergiu Nicolaescu a fost mereu un împătimit al boxului. De fiecare dată când a vorbit despre sportul cu mănuşi, regizorul a făcut-o în termeni elogioşi. Conform propriilor spuse, Sergiu Nicolaescu a practicat mult timp boxul, chiar fără acordul părinţilor, care se temeau că va avea probleme din cauza loviturilor. Mai mult decât atât, marele artist a interpretat rolul principal al filmului "Ringul", dedicat în întregime luptelor de acest gen. Ştiind aceste lucruri, Lucian Bute s-a gândit că o vizită din partea sa nu ar face altceva decât să-l bucure nespus pe regizor, care se află în refacere după accidentul pe care l-a suferit la cap în propria casă. Campionul mondial în versiunea IBF, de la categoria supermijlocie, i-a făcut lui Nicoleascu un cadou de suflet: o pereche de mănuşi. Actorul i-a răspuns pe măsură oaspetelui său şi i-a dăruit o icoană, care să-i poarte noroc la următoarele meciuri şi care să-l conducă spre unificarea centurilor la toate versiunile.
http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz...or-102243.html

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: „În film, i-am ucis copilul lui Mihai Viteazul“ (Revista Historia)

De unde pasiunea pentru filmele istorice?

O am din copilărie, să zic aşa. Patriotismul meu s-a manifestat din iubirea istoriei. O dragoste care a ţinut mulţi ani. Am făcut primul film istoric dintr-o întâmplare. Îmi doream ca primul meu film să fie „Ultima noapte de dragoste“, era subiectul care-mi plăcea. Mai doream să realizez un film după un roman al lui Radu Tudoran, „Întoarcerea fiului risipitor“, dar pe care nu l-am făcut niciodată, din păcate, şi regret acest lucru. Era şi greu de realizat. Este povestea unei fete care începe cu vârsta de 16 ani şi ajunge la 34 de ani. E foarte greu să găseşti o actriţă care să treacă prin toate aceste etape ale vârstei. Sau să găsesc cel puţin două să semene între ele. Povestea se sfârşea în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul unui bombardament în Bucureşti.

Aşa aţi ajuns la „Dacii“?

Înainte de „Dacii“ trebuia să regizez un alt film, „Castelul din Carpaţi“, după Jules Verne. Nici acela n-a mers. Eram în Franţa. „Castelul din Carpaţi“ urma să fie produs de un francez. Scenariul a căpătat o formă, însă lucrurile n-au mers întocmai cum a vrut producătorul Henry Deutschmeister, evreu de origine română. El mi-a creat cariera. Tot ce am realizat, am realizat sub influenţa lui. Sunt un om foarte serios şi, când fac un lucru, îl fac al dracului de bine. Chiar când e imposibil. Nu mă las până nu iese bine. Nu sunt optimist, nici pesimist. Sunt luptător. Plec cu toate gândurile rele, dar înving. Aşa s-a întâmplat şi cu „Dacii“. Am început o documentare extraordinară. Henry Deutschmeister m-a trimis la Roma. Aici m-am uitat pe Columnă pentru a afla povestea războiului daco-roman. Am copiat de acolo costumele, m-am întors la Bucureşti, le-am făcut din in necolorat şi, într-o dimineaţă de ianuarie, am ieşit cu toţii pe câmp să vedem costumele. Până atunci nu le văzusem şi când m-am uitat la cei 12 cascadori îmbrăcaţi în costume, parcă m-a lovit cineva cu lăuca în cap. Eram în faţa unor ţărani mexicani. Pictoriţa s-a uitat la mine şi i-am zis că nu pot să fac filmul aşa. I-am zis să vopsească costumele în culoarea stâncilor, a pietrelor. A fost colosal. Aveam 36 de ani când am făcut „Dacii“. Sunt inginer de profesie şi am intrat în cinematografie dintr-o întâmplare. Niciodată nu mi-am dorit să fac filme.

Dar eraţi pasionat de filme...

Aşa este. Vedeam filme multe, americane în special. Vedeam chiar şi de două-trei ori un film. Când fugeam de acasă, mama ştia unde mă găseşte. Luam o sticlă de lichior, i-o dădeam proiecţionistului şi mă lăsa să stau cât voiam. Aveam un sistem de apreciere a peliculelor. Când mă întreba cineva cum e filmul, îi spuneam că este bun sau prost în funcţie de câte zile mă gândeam la el. Dacă m-am gândit trei zile, atunci e un film bun. Asta se întâmpla când nu ştiam să citesc. Mă aşezam lângă un domn sau o doamnă pe care îi simţeam eu că nu mă refuză. Îi rugam să-mi citească subtitrarea.

Ce film v-a rămas în minte din acea perioadă?

Multe-multe... „Pe aripile vântului“ este unul dintre filmele cele mai iubite de mine, pentru că avea de toate. Este o capodoperă.

Câte zile v-aţi gândit la el?

Vreo patru-cinci zile. Şi mi-a rămas în minte.

Să revenim la primul Dvs. film istoric...

Pentru „Dacii“ am avut la dispoziţie 2.000 de oameni în prima zi de filmare. M-am descurcat.

Astăzi aţi mai putea face un astfel de film?

Nu. Ar costa foarte mult. Cinematografia românească nu mai e capabilă să facă aşa ceva. Chiar dacă aş avea banii, tot ar fi mult prea greu. În 1968 am coregizat „Lupta pentru Roma“, cu mari actori: Laurence Harvey şi Orson Welles. Nu-mi venea să cred când i-am cunoscut. Eram un puşti. E adevărat că aveam 38 de ani, dar păream de 28. Am avut tupeu în meseria asta. M-am apucat să fac ce era mai greu.

Cât de dificil este să faci un film istoric?

În primul rând, cere o documentare serioasă. Prima condiţie a fost respectul pentru istorie. Sigur că am făcut şi modificări, pentru că filmu-i film. De exemplu, Mihai Viteazul avea o nevastă şi un fiu, care l-au trădat. Atunci eu l-am pus pe copil să moară, iar ea dispare în clipa când Mihai Viteazul reuşeşte să înfăptuiască Unirea.

Mulţi spectatori ai producţiilor Dvs. au învăţat puţină istorie uitându-se la ele...

Pentru ei am făcut filme istorice. N-am făcut filme istorice de dragul acestui gen sau de dragul meu. Sau al istoriei. Făceam filme pentru spectatori, prin care îi readuceam la dragostea de ţară, la patriotism.

N-aţi simţit vreodată că i-aţi trădat sau că aţi deformat realitatea?

Numai snobii au zis vreodată ceva. Spectatorii filmelor mele au învăţat istorie. Cred că prin cele opt filme istorice pe care
le-am făcut, a câte două serii fiecare, sunt regizorul cu cele mai multe filme istorice din lume.

Cum a fost cu „Mihai Viteazul“, un film cu o desfăşurare imensă de forţe în perioada când a fost făcut, la începutul anilor ’70?

Când m-am hotărât să fac „Mihai Viteazul“, americanii au auzit de acest lucru. Îmi aduc aminte că a fost o luptă grea, dusă de Titus Popovici şi de mine, pentru a realiza acest film.
După succesul internaţional al filmului „Dacii“, firma americană Columbia a confirmat dorinţa de a produce filmul, alături de noi. Îmi dădeau nişte actori fabuloşi: Orson Welles – împăratul Rudolf, Laurence Harvey – sultanul turc, Elisabeth Taylor şi Richard Burton – cuplul Bathory, iar Kirk Douglas şi Charlton Heston concurau pentru rolul lui Mihai Viteazul. În plus, americanii ofereau 4 milioane de dolari pentru producţia filmului. Cu aceşti bani filmul ar fi fost de patru ori mai bogat. Eram constrâns de timp. În ultima zi, m-am dus la Comitetul Central, la Niculescu-Mizil, care era secretar, am rămas în birou, iar el s-a dus la Ceauşescu să obţină aprobare. Mi-a zis că e în regulă. Trebuia să zbor cu avionul în ziua aceea. După ce am primit aprobarea, m-am urcat în avion. Avionul a plecat. Pe pistă, în timp ce se ridica de la sol, a apărut o maşină. Cineva a urcat în avion şi mi-a spus să cobor. Am fost dus la Comitetul Central şi acelaşi Niculescu-Mizil mi-a spus că nu se mai aprobă. Totul s-a spulberat când Ceauşescu a hotărât să fie făcut numai cu actori români. Despre această întâmplare, Titus Popovici mi-a povestit că Mircea Albulescu ar fi făcut o scrisoare să nu se facă filmul cu actori americani. În realitate, se pare că a fost însuşi Titus Popovici, pentru că s-a mai repetat povestea. El bănuia că în momentul în care americanii iscălesc contractul urmau să facă modificări şi aruncau în aer subiectul pe care el îl scrisese. Pentru rolul lui Mihai Viteazul au existat nu mai puţin de 128 de variante, iar filmările au avut loc şi în Cehoslovacia şi Turcia. Am plătit din bani personali deplasarea la Istanbul a unei echipe de 32 de oameni şi patru cai. Fără ezitare pot spune că a fost cel mai greu film din cariera mea, dar a meritat. Acest film a fost cel mai greu „pariu“ al meu. Am avut nenumărate cenzurări.

Cum aţi reuşit să faceţi aceste filme în perioada comunistă?

Recunosc că regimul comunist mi-a dat nişte condiţii uluitoare. Am avut 2.000-3.000 de oameni la „Dacii“, 5.000 de oameni la „Mihai Viteazul“, mii de figuranţi la „Lupta pentru Roma“. Întotdeauna am avut preţul cel mai mic. La noi, era pe vremea aceea cel mai ieftin film din Europa. De-atunci începuseră să vină străinii la noi. N-am scăpat nici eu de cenzură. Dar tăceam din gură. La filmare mă mai scăpa. Am avut oameni de la Securitate care mergeau cu mine, tocmai pentru că ştiau că sunt slobod la gură. Dar niciodată nu m-am plâns că vor să-mi schimbe filmul. Am acceptat sau n-am acceptat. La „Mihai Viteazul“, seria a doua mi-a fost oprită de cenzorul Dumitru Popescu.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/...eazul%E2%80%9C

[Judex]

Bai, asta a luat-o razna de-a dreptul!
Pisa-m-as pe piaristii astia care ii publica tampeniile!
De fapt sa ma pis pe piaristi in general - jurnalisti ratati. Care jurnalisti sunt scriitori ratati. Care scriitori sunt vai de mama lor in Romania. Care Romania... Stop! O sa-mi iau muie de la 'patrioti'.

[keepwalking]

pashpix,
cu tot respectul, dar avem si noi o singura viata, ce naiba!
am vrea sa o traim fara sa aflam ce basini a mai tras sergiu nicolaescu.

[djinjis]

pov lu' m. viteazu a mai fost, ce s teti papagali?

[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: "Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri"

Cultura românească se află, din 1989, într-o criză gravă din care nu şi-a revenit nici până astăzi, iar aceasta nu are nicio legătură cu actuala criză economică, declară într-un interviu acordat AGERPRES regizorul, actorul şi politicianul Sergiu Nicolaescu.

AGERPRES: Ne aflăm în plină criză - financiară, economică. Putem vorbi despre o criză a culturii, în speţă a cinematografiei? Cum percepe lumea actorilor, a regizorilor, criza economică?

Sergiu Nicolaescu: Eu pot să spun că după 1989 am intrat într-o criză puternică, gravă a culturii româneşti, care nu şi-a revenit nici până astăzi. Nu există nicio legătură între criza culturii şi criza economică. Trebuie să precizez că cinematografia, care a avut o dezvoltare normală în regimul trecut, începând cu 1991-1992, a început şi ea să intre într-o criză care, la un moment dat, prin anii 2000, a devenit şi o criză economică. În cinematografie lucrurile sunt mai simple, astăzi. Să le judecăm. În primul rând, este succesul de public care, la noi, a dispărut complet, total. Poţi să mai vorbeşti de un film care a făcut 26.000 de spectatori că e record într-un an când eu obţineam cu un film de-al meu minimum şase milioane într-un an? Deci, vă daţi seama, criza este foarte gravă. Un alt motiv este şi numărul de cinematografe. De la peste 800 de cinematografe, astăzi mai sunt doar puţin peste 30 de cinematografe. Mai puţine săli decât reşedinţe de judeţe. În aceste condiţii, numărul de spectatori s-a redus şi el imens. Ce s-a întâmplat cu aceste cinematografe? Termenul pe care o să-l spun este puţin cam dur. Au fost prăduite - s-au făcut săli de joc, restaurante, discoteci. În primul rând, au fost închiriate şi în al doilea rând, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, au fost probabil vândute. Deci, având asemenea oameni şi având o conducere a cinematografiei inconstantă în perioada respectivă, din patru în patru ani schimbându-se şi directorii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi ai ministerului şi aşa mai departe - aici vreau să fac o paranteză - e o înţelegere greşită a democraţiei, o democraţie nu are voie să dureze doar patru ani, cât durează un parlament care a câştigat alegerile. Nu. Ea trebuie să fie o instituţie de stat bugetară, care să meargă înainte. Cinematografia face parte dintre acele instituţii care nu ar trebui să simtă influenţa politică.
Eu îmi aduc aminte că am lucrat ani de zile, cel puţin 30 de ani am lucrat în Franţa, Germania, Italia. Niciodată, acolo, nu am simţit o influenţă politică. Niciodată nu mi-a spus cineva 'Acum e regimul X sau Y', 'Acum s-a schimbat guvernul', sau 'S-a schimbat ministrul'. Nimeni, niciodată, timp de 30 de ani. Am intrat într-o prăbuşire totală, acesta este adevărul. Se reflectă schimbările datorită politicii, datorită alegerilor, care sunt democrate, fără doar şi poate, am luptat pentru treaba asta şi am reuşit să facem o ţară europeană, democrată, dar nimic nu am reuşit pe plan intern. În toate domeniile ne-am prăbuşit. Unii mi-ar imputa că sunt pesimist. Nu sunt pesimist. Eu sunt un luptător şi atrag atenţia asupra gravităţii şi a viitorului, şi a ce ne aşteaptă în viitor pentru că moartea cinematografiei înseamnă moartea unei culturi. Sigur că acest lucru a coincis cu o extrem de gravă defecţiune care a avut loc în cinematografia română. S-a ajuns, în prezent, să avem 20.000-30.000 de spectatori pe an în loc de 13 milioane de spectatori. Este o scădere fantastică, fabuloasă, mai gravă decât economia naţională. Indiferent cine a condus cinematografia a fost un dezastru şi an de an a mers mai rău. În momentul de faţă am ajuns să ne lăudăm cu nişte filme minimale care vor duce, prin evoluţia pe care au luat-o, la filmul mut.

AGERPRES: În filmele dumneavoastră aţi lucrat cu o pleiadă de mari actori, adevăraţi maeştri ai scenei şi ecranului. Credeţi că noua generaţie de actori se poate ridica la nivelul generaţiei de actori din care faceţi parte? Credeţi în conflictul dintre generaţii?

Sergiu Nicolaescu: Un conflict între generaţii este o falsă problemă. Niciodată nu a existat un conflict între generaţii în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care erau mai în vârstă de cât mine, care erau o generaţie înaintea mea, le respectam eforturile, greutăţile pe care le au şi încercam să îmbunătăţesc atât situaţia noastră, cât şi cea din viitor, pentru că nu poţi să trăieşti numai pe prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut. Ce au reuşit să facă, ce au făcut bun şi ce au făcut mai puţin bun, să te întorci la prezent, la generaţia ta, să vezi dacă lucrurile merg bine şi, pe urmă, să te gândeşti şi la generaţia următoare, cea de schimb. Toate lucrurile acestea trebuie să fie în fiecare creator, om de creaţie, sau fiecare cineast - fiindcă cinematografia este şi o artă tehnică în acelaşi timp, o industrie tehnică, formată atât din tehnicieni cât şi din creator, fără doar şi poate.

AGERPRES: Ce se poate face pentru revigorarea cinematografiei româneşti?

Sergiu Nicolaescu: În momentul de faţă lucrez la o lege nouă, pentru că sunt în Parlament şi de mine depinde aceasta. Pot să spun că am parte numai de piedici. Dacă vreodată m-aş fi gândit că aş putea avea atâtea piedici, m-aş fi ferit. Aş fi făcut orice altceva. Rămâneam în Occident. Eu vrea să spun că în perioada comunistă, când am ieşit prima dată peste graniţă, în 1963, a fost la festivalul de la Cannes cu filmul "Memoria trandafirului", o peliculă de opt minute. Filmul a fost cumpărat, în final, de Columbia Film cu 20.000 de dolari, în timp ce filmul "Tudor Vladimirescu" se vânduse cu 3.000 de dolari. Pentru acest film am fost chemat acolo. Dacă aş mai avea vârsta de atunci, aş uita că am fost român. Asta trebuie scris ca să ajungă şi la spectatorii pe care-i iubesc, pentru care am făcut filme, dar şi la aşa-zişii duşmani ai mei. Duşman este oricine îmi pune greutăţi în încercarea mea de a reface cinematografia pe o fundaţie serioasă şi de viitor. Pot spune acum că, datorită unor şefi ai CNC-ului, s-a prăbuşit orice intenţie bună. Avem în cadrul CNC-ului cea mai stupidă lege din România. Asta deşi ei aveau avantajul că eu, în Parlamentul României din 1990, reprezentam totuşi cinematografia. E adevărat că m-am ocupat, în acea perioadă, de politica externă, am fost preşedinte la apărare, dar acum, de un an şi jumătate, sunt preşedintele Comisiei de cultură. Nu am putut face absolut nimic. Am numai proiecte, mii de pagini scrise şi nu am reuşit cu nimic să organizez sau să influenţez legea existentă. Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri, dar dacă am ajuns la vârsta la care am ajuns şi am început să simt oboseala, acest lucru se întâmplă fiindcă în jurul meu este un dezastru. Fostul ministru al culturii Teodor Paleologu este ministrul cu care nu am comunicat sub nicio formă şi care a încurajat lupta între generaţii pentru a-şi justifica el lipsa de eficienţă şi de activitate profesională.

AGERPRES: Sunteţi cel mai prolific regizor român, cu creaţii deosebite mai ales în filmul istoric. Aţi îmbinat filmul cu cascadoria, aţi făcut chiar şcoală în acest domeniu şi aţi putea da oricând sfaturi, chiar lecţii. Vi le-a cerut vreun tânăr regizor?

Sergiu Nicolaescu: Eu nu am făcut o pregătire şcolastică privind cinematografia. Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, veneam de la IOR, mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile ''Sahia'', unul dintre ele a ajuns chiar şi la Cannes, şi după aceea, timp de 10 ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului. Cu tinerii am avut mână bună. Dar am şi nişte metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viaţa de toate zilele şi îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesionişti sau nu, cu oricare am aceeaşi metodă.
Sunt primul care a făcut şcoală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut "Dacii", "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles şi cu Laurence Harvey. Nimeni, niciodată, nu m-a întrebat ceva despre cascadorie. Nici nu cunosc, de fapt, tineri care să vină să zică 'vin să lucrez la dumneavoastră'. Vorbesc aici de ultima perioadă, de după 1989. Nu a existat niciunul care să vină să vrea să stea lângă mine să fure nişte meserie. Ceea ce am eu şi mă deosebeşte de colegii mei sunt energia şi modul de lucru. Probabil că nu sunt întotdeauna bune de exemplu, dar rezultatele sigur sunt bune. Sunt destul de dur cu echipa de filmat şi este greu să lucrezi cu mine. Eu ştiu treaba asta, dar cine vrea, lucrează.

AGERPRES: Filmele româneşti au fost bine primite în ultima perioadă la festivalurile internaţionale, fiind premiaţi tineri actori, tineri regizori. Cum comentaţi acest aspect?

Sergiu Nicolaescu: E foarte bine că de ceva timp se fac filme care ajung să câştige şi premii. M-am mândrit atunci când s-a câştigat la Cannes, m-am bucurat şi mi-am adus aminte de tinereţe când Ion Popescu Gopo a câştigat şi el Palm d'Or la scurt metraj. M-am bucurat că şi Cristian Mungiu a câştigat la lungmetraj. Mă bucură când se realizează orice film bun.

AGERPRES: Printre proiectele dumneavoastră cinematografice se numără ''Candele de zăpadă'', după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor şi ''Trenul morţii''. În ce stadiu se află? Care va fi primul pe care îl vom vedea pe ecrane şi când?

Sergiu Nicolaescu: Până la sfârşitul anului sper să fac "Candele de zăpadă". Momentan se pare că "Trenul morţii" nu se mai poate face, pentru că nu mai avem armată. Deci, o armată care să-mi dea 500 de oameni nu mai există. Nu mai există nici tancuri de epocă, nu mai sunt costume la Buftea. Mii de costume pe care eu le-am făcut nu mai există. E o categorie de filme care a adus bani mulţi României şi pe care astăzi nu le mai putem face. Suntem la fel ca Bulgaria sau Ungaria. Nu o spun cu dispreţ, o spun cu acelaşi respect cu care ei îmi spuneau, la vremea respectivă, că apreciau filmele mele. Şi filmele mele au avut succes la ei şi nu numai la ei. Filmele acelea aduceau cei mai mulţi spectatori, peste un miliard de spectatori plecând din Asia şi până în Cuba.

[Pitbull]

Eu nu am făcut o pregătire şcolastică privind cinematografia.

Pardon...?
Scuzati...?
Bonne nuit!

...Asta-mi aminteste de altä gafä a täntäläului autodidact.
Odatä, când pregätea "Pentru Patrie", a avut o întâlnire cu scriitorii. Si zice:
"Ce mä enerveazä ästia, cä nu mä lasä sä-l arät pe Brätianu în film! Si le-am zis clar cä acum tocmai fac filmul ästa cu 1907 ("Osînda" - n.Pb.), în care arät cum a dat el ordin sä se tragä în tärani!"
La care Zigu Ornea, amuzat de incultura istoricä a trogloditului, zice:
"Päi stati putin, cä äla nu era acelasi Brätianu de la 1877, era fiul lui!"
Da' agramatu', de colo:
"Stiti pozitiv aceasta?"

[Judex]

Senzational!

PS
Dar vezi ca nu te iert ca te-ai luat de mama.

[Pitbull]

M-am luat de tine, nu de ea.
"Mä-ta" era o locutiune.