Teatru

[Supastar]

nu pot decat sa fiu sceptic in tot ceea ce inseamna teatrul national timisoara. dar de ce? m-as bucura sa iasa un spectacol bun. n-am incredere in aproape nimeni de la national, nici in hausvater nu prea am, dar in schimb am incredere in robert serban si cativa oameni de la german si maghiar. intr-o luna vedem si rezultatul!

[popalex]

nu pot decat sa fiu sceptic in tot ceea ce inseamna teatrul national timisoara. dar de ce? m-as bucura sa iasa un spectacol bun. n-am incredere in aproape nimeni de la national, nici in hausvater nu prea am, dar in schimb am incredere in robert serban si cativa oameni de la german si maghiar. intr-o luna vedem si rezultatul!

Mâine e premiera la spectacolul Athenee Palace, de la Naþionalul Timiºorean. Sunt...curios.

[Mala Portugal]

Ieri dimineata l-am vazut pe Andrei Serban in pantaloni scurti iar asta mi-a deschis apetitul pentru teatru. Nice legs!

[herbert]

Ieri dimineata l-am vazut pe Andrei Serban in pantaloni scurti iar asta mi-a deschis apetitul pentru teatru. Nice legs!

My God, ce inceput de poem! :love:

[Supastar]

Mâine e premiera la spectacolul Athenee Palace, de la Naþionalul Timiºorean. Sunt...curios.

si eu.... poate ne vedem acolo ... si desigur ne punem cap la cap parerile pe forum!

[Supastar]

Athenee Palace (regia: Alexander Hausvater):

DEBUSOLANT

[popalex]

Athenee Palace (regia: Alexander Hausvater):

DEBUSOLANT

Întradevãr...

Nu am vãzut alte spectacole sub regia Alexander Hausvater, dar am auzit de ele ºi am vãzut Scrinul Negru în regia Ada Lupu (doamna Hausvater). Se simte, substanþial, o reþetã în abordãri. Nu doar un stil specific orcãrui artist, ci ...un tipar care scate din ecuaþie surpriza, originalitatea ºi în final arta ºi ...geniul artistic.
Cu toate cã "povestea" mi-a trezit interesul, mi-a pãrut un spectacol nefinalizat. Nu din lipsã de timp, ci de...altceva. Am cunoscuþi în interiorul teatrului care mi-au confirmat cã timp a fost suficient. Alta a fost limita.
...Plin de artificii... la propriu ºi la figurat.
... Brutal ºi agitat, în mod gratuit. Ca o sticlã de ºampanie ...sau cola, agitatã bine înainte de a o consuma...
Pãcat, de munca actorilor ºi în general a celor din teatru, pentru cã e evident cã e un spectacol muncit. Prea mare discrepanþa dintre munca ºi resursele investite (ex: bãnuiesc cã liftul, decorul, proiecþiile sau artificiile, nu au fost ieftine) ºi...valoare.

PS. E opinia mea de spectator, nu sunt ºi nu mã consider un erudit.

[popalex]

Sa terminat ºi Festivalul Dramaturgiei Româneºti din Timiºoara, ediþia 2006.
"Cei mai buni actori, cele mai bune spectacole" zicea reclama. Aºa o fi fost...? Am vãzut câteva, mi-au plcãcut câteva, nu mi-au plãcut altele. Au fost multe, în opinia mea, peste nivelul spectacolelor montate la teatrul timiºorean, dar pânã la "cele mai bune"...mai e o bucatã de drum.
Mi-au plãcut :
-"Angajare de clovn"
-"O scrisoare pierdutã" (un pic cam lung totuºi)
-"Richard al III-lea nu se mai face"
Nu mi-au plãcut:
-"Fuck you, Europa"
-"Despre sexul femeii privit ca un câmp de luptã" (montarea spectacolului în Timiºoara (regia Ion Ardeal Ieremia, 1999) mi se pare net superioarã)

A sã nu uit concertele: Maria Rãducanu, Þãndãricã, Savina Yannatou - de excepþie! (...ce legãturã au cu teatrul?)

[Supastar]

Au fost multe, în opinia mea, peste nivelul spectacolelor montate la teatrul timiºorean

duh! that's just because TNT sux ass big time!

eu sunt dezamagit de spectacole

totusi mi-a placut:
- prima jumatate din richard al iii-lea etc.
- marius manole (nicollo parca... primu... ala mai mic) in angajare de clovn
- nora (parca), tipa bruneta din sexu femeii etc. si nu numai pt k mi-a dat un pahar de vodca!
- madybaby.edu si pestele si tipa din spectacol. jos palaria in fata tipului care a jucat pestele, voicu. mi-a placut l nebunie. best actor as far as i'm concerned.
- merz sau poezia stranutului (one man show-ul (semi)dadaist din sinagoga). am ras nonstop.
-si cel mai mult mi-a placut Sunshine Play. un spectacol impecabil. (am primit si joint-ul tipului la aplauze! )

PS. multe multe kestii nu mi-au placut, am ratat cateva spectacole, dar cel mai prost spectacol vazut a fost athenee palace.

[popalex]

duh! that's just because TNT sux ass big time!
......................

:lol: Deºi nu e de râs. Timiºoara parcã e blestematã. Istoria nu se mai repetã. Resurse cu grãmada ºi incompetenþã aºiºderea. Cãminul Cultural Naþional sau Teatrul de de amatori TNT, nu se dezminte. Iar alþii mulg cu sârg ºi interes din sânul sterp al (sub)culturii timiºorene, adãugânduºi "realizãri" la CV ºi portofoliu. Vezi Alexander sau Modreanu.
Mai nou teatrul se laudã cu un proiect de salã studio. Ai vãzut filmul?
Ha... ca sã vedem alte "producþii de succes"? De fapt am convingerea cã e vorba de sume importante de ...rulat. ªi sunt mulþi amatori de supt...bani de data asta. De proiectul ãsta se aude de cel puþin 8 ani ºi la câþi bani se pare cã înghiþit în faza asta de proiect ºi în timpul ãsta, cred cã se construia un mic teatru.
ªtii ce mi se pare în continuare aberant în teatru în general. Un regizor " de succes" este "rugat" sã regizeze un spectacol, (sã finalizeze un proiect, al sãu sau al teatrului), este plãtit cu câteva mii de euro , din bani publici, îºi terminã treaba în câteva sãptãmâni (5,6), se investesc miliarde în spectacol, tot bani publici, iar spectacolul se joacã de câteva ori dupã care "moare" din lipsã de public sau de resurse. Asta în timp ce actorii care duc greul spectacolului, au salarii de bugetari de max250 de euro pe lunã, iar ceilalþi angajaþi mult mai puþin. Nu înþeleg de ce nu existã sau nu se poate creea o relaþie de dependenþã între onorariul regizorului, resursele investite, muncã, bani, ºi... succesul spectacolului. De ex. resurse mari investite, succes 0 => regizorul primeºte 0 lei.

[wanna_vv]

UN MIC ANUNT: am o trupa de teatru abea pusa pe picioare si inca mai caut persoane interesate, ce ar vrea sa se implice in ea, in special baieti. media de varsta a membrilor este de 16 - 19 ani, dar asta e pt cunostiinta celor interesati, deoarece nu avem limite de varsta. cei interesati sunt rugati sa ia legatura cu mine. multumesc frumos.

[Supastar]

Mai nou teatrul se laudã cu un proiect de salã studio. Ai vãzut filmul?

dunno... poti sa dai detalii?

sunt d acord cu ce spuneai in final cu metode de recompensare in functie de rezultate.
oricat de putin mi-ar fi placut mie athenee palace si oricat m-ar fi enervat hausvater (care statea langa mine) la spectacolul dadaist din sinagoga pt k radea k bou intre dume, eu am vazut un spectacol de-a lui care mi-a placut mult: cymbeline.
adevaratele mele probleme cu tnt-ul sunt actorii (si nu-i cunosc personal k s zic k as putea avea ceva cu ei); astia si tot clanu ieremia.

PS. numai pt formarea unei idei: o cunostinta de-a mea care a fost director al teatrului o perioada mi-a pov k a incercat sa mobilizeze actorii si a organizat tot felul de workshop-uri specializate (de miscare scenica, voce etc.) cu profesionisti adusi de prin diverse parti. Rezultatul a fost k un numar impresionant de actori s-au prezentat cu scutiri medicale pt a scapa de workshop-uri. :hmm:

[popalex]

dunno... poti sa dai detalii?

E vorba de un proiect lansat prin 97-98 de ªtefan Iordãnescu, de construcþie a unui studio în magazia de decoruri a operei. Proiect reluat acum cu forþe...proaspete. A mai fost un proiect care plasa studioul în actualele ateliere ale teatrului, dar...sa pierdut. Deocamdatã, cel mai câºtigat din aceste proiecte e arhitectul sau firma care le realizeazã.

adevaratele mele probleme cu tnt-ul sunt actorii (si nu-i cunosc personal k s zic k as putea avea ceva cu ei); astia si tot clanu ieremia.

PS. numai pt formarea unei idei: o cunostinta de-a mea care a fost director al teatrului o perioada mi-a pov k a incercat sa mobilizeze actorii si a organizat tot felul de workshop-uri specializate (de miscare scenica, voce etc.) cu profesionisti adusi de prin diverse parti. Rezultatul a fost k un numar impresionant de actori s-au prezentat cu scutiri medicale pt a scapa de workshop-uri. :hmm:

ªi eu cunosc câþiva actori..ºi povestea e foarte plauzibilã. Dar nu i-aº învinovãþi în primul rând pe ei. E vorba de un sistem neconcurenþial care nu promoveazã talentul ºi munca. Majoritatea dintre ei sunt angajaþi pe bazã de afinitãþi ( conjuncturã de relaþii, în funcþie de cel,..cei care sunt la conducerea instituþiei, ...de exemplu: recenta (re)angajare a lui Alecu Reus) sau pentru cã ...nu sa gãsit altceva mai bun la îndemânã. Cei cu adevãrat talentaþi, ambiþioºi ºi muncitori, nu rãmân la Timiºoara...din pãcate. De fapt...nu vreau sã fiu foarte rãu, dar ºcoala Timiºoreanã de actorie...nu exceleazã,...dimpotrivã.

[Supastar]

oho...scoala d teatru din tm... acolo mai cunosc cativa oameni care, saracii, n-au nicio vina... cine chiar vrea teatru pleaca din tm... dar l noi in oras se pare k e o foarte proasta industrie:
la vidu l teatru intra aia care n-au medii d licee teoretice, dar n-au nici chef de tehnice; apoi copiii care, la inceput, macar sunt inocenti sunt otraviti 4 ani d zile d oameni d l tnt , oameni care NU AU CE CAUTA PE SCENA si apoi marea majoritate intra la teatru in tm, pt k nu au pregatire pt alta faculta (si nici chef dupa 4 ani de leneveala), dar nici nu pot intra la adevaratele facultati de teatru pt k pica p capete.
asa k e un cerc vicios implacabil.
si de parca toate astea n-ar fi de ajuns, mai vin rebuturi d p l diverse promotii ratate ale facultatilor de teatru din tara; in alte cuvinte, (si asta am verificat p site-ul tnt) sunt destui care au absolvit prin bucuresti, cluj, iasi, targu-mures, dar care tot varza sunt... :sleep:

[oculus]

Nu filmat. Doar teatru. Merge cineva pe acolo? Spectacole/actori favoriti?

ultima piesa la care am fost acum 4 zile "si fluturii au aripi". mi-a placut.

[Bogie]

"Uitarea / L'Oubli", de George Banu, regia Mihai Mãniuþiu

""Uitarea" e un text crepuscular, a cãrui forþã stã în ceea ce ascunde... La fel mi-am dorit sã fie ºi spectacolul. În cea de a doua variantã a sa, pe care o prezentãm, acum, în Festival, am bucuria de a-l avea, atât pe scenã, cât ºi în salã, pe autor: martor ºi participant totodatã.
„Spectacolul”, aºa cum excelent a remarcat un comentator drag mie, „e conceput ca o întâlnire între cuvânt ºi dans, dar nu dupã o logicã mimeticã, a analogiei imediate, deoarece limbajul corpurilor nu ilustreazã redundant discursul verbal, ci îl confruntã, mai degrabã, cu zona lui subliminalã, pulsionalã, adãugând puterii de reprezentare conceptualã a cuvintelor un fel de forþã sãlbaticã, de vibraþie psihicã, ce se adreseazã nu atât intelectului, cât afectelor, subconºtientului ºi imaginarului nostru.
Corporalizând întrebãrile ºi neliniºtile autorului, dansul ºi gestualitatea celor doi protagoniºti compun fulgurant secvenþele onirice ale unui posibil rit de trecere, cu morþi ºi renaºteri succesive, încarnând viziuni despre cãderea în golul mnezic ºi încercarea de a te desprinde din el, despre absenþã ºi persistenþã, despre sfâºiere ºi spaimã, despre încremenirea morþii ºi zvâcnetul vieþii.”
Un spectacol realizat sub semnul prieteniei, al iubirii ºi al strãduinþei de a resuscita acea „urmã a fiinþei fãrã fiinþã”, despre care vorbeºte George Banu - ºi care e mândra ºi fragila noastrã rezistenþã în faþa neantului."

Mihai Mãniuþiu

Eh...piesa mi s-a parut a fi mai mult o colectie de aforisme dragute....iar secventele de dans au fost cam lungi...

[Pitbull]

Scene din MOARTEA lui Meyerhold, în "Richard al III-lea se interzice"

Între Hitler si Stalin, diferenta nu a fost numai cantitativä. Dacä Führer-ul îsi deporta sau executa (cel mai adesea, färä sä se complice cu procese juridice) numai inamicii (reali sau iluzorii), Tätucul avea pläcerea perversä de a-si "epura" recurent dusmani complet inventati, alesi pe sprânceanä chiar dintre fidelii lui si ai sistemului. Se stie cä, undeva în interstitiile colmatate ale acelui creier deraiat pe panta maleficului absolut, functiona obsesia "sacrificärii" aliatilor, ca formä de autosatisfacere prin confirmarea propriei puteri discretionare.
Asemeni ulterioarei sale cópii mult mai palide, Ceausescu, Stalin era un individ de-a dreptul tâmpit, dar ca lider avea o uluitoare viclenie instinctualä de a intui adversitatea chiar si la nivelul celor mai subtile potentialitäti (de unde si mania de a-si "inventa" inamici dintre cei apropiati). Pe acest principiu, la sfârsitul anilor treizeci, dupä ce les Grandes Purges decimaserä aparatul de partid, politia politicä si corpul ofiteresc al armatei, Genialul Strateg a trecut la anihilarea intelighentiei sovietice, în a cärei capacitate de a gândi autonom simtea o amenintare oricând posibilä. Nikolai Vavilov, Daniil Harms, Mihail Koltov si Isaac Babel sunt doar câtiva dintre strälucitii exponenti ai elitei intelectuale pe care dictatorul se hotärâse s-o masacreze, cu bonusul sadic al înscenärii unor procese publice (spre deosebire de expeditivele executii sumare ale nazismului).
În lumea teatrului, obiectivul ales a fost regisorul Vsevolod Meyerhold, genial experimentator si creator de scoalä, cäruia lacheii ideologici ai regimului i-au agätat eticheta de "formalist" - numai pentru cä se ostenea sä caute mijloace de expresie scenicä mereu noi, care esentializau semnificatiile actului teatral. În fond, Stalin începuse sä ghiceascä inerentele primejdii la adresa lui din partea oricärei arte mai putin decât total devotate "realismului socialist". De la Shakespeare la Stahanov, distanta era cam mare - în acelasi timp în care, între mäcelarul Richard al III-lea si satrapul Djugasvili, apropierea devenea tot mai inevitabilä.
Fatalmente, omul de teatru a fost prins în plasa destinului dictat de Stäpân - printr-o nu întâmplätoare similitudine cu relatia dintre Molière si Ludovic al XIV-lea, redatä semnificativ, în aceeasi perioadä, de drama lui Bulgakov "Cabala bigotilor" - iar tragedia de pe scenä s-a transferat în realitate. Pe aceastä relatie se construieste structura dramaturgicä propusä de Matei Visniec.
Subtitlul este înselätor - cäci piesa nu expune "scene din viata lui Meyerhold" ci urmäreste cosmarul artistului mäcinat de infernalul mecanism al represiunii - initial doar ideologice, apoi si psihice, si în cele din urmä fizice. Asa cum se si spune în text, piesa are loc "în capul lui Meyerhold". Logica urmäritä de Visniec este cea afectiv-oniricä, suprapunând straturile amintirii, imaginatiei, autointrospectiei, angoasei si psihozei. Pornind de la scene din timpul repetitiilor si din viata de culise a teatrului, textul gliseazä rapid spre caricaturile grotesti ale comisarilor cenzori, suprapuse delirant cu motivele pärintilor decedati ai eroului, apoi spre "anchetarea" artistului, detentie si torturä, si, într-un final macabru-apoteotic, executia conjugatä cu nasterea "omului nou" - toate aceste niveluri intercalându-se cu aparitiile imaginare ale Generalissimului, în relatie directä cu omul de teatru.
Fatä de inteligenta savantä a constructiei dramaturgice si satira crudä a replicilor, spectacolul de la Bulandra beneficiazä si de aportul suplimentar al unei conceptii regisorale care nu ne mai poate surprinde, din partea unei "clasice în viatä" cum e Cätälina Buzoianu. Asa cum ne-a obisnuit, chiar si dupä trei decenii de carierä, regisoarea îsi pästreazä aceeasi inventivitate si fortä incisivä de expresie cu care uluia odinioarä în "Sä îmbräcäm pe cei goi" sau "Maestrul si Margareta". Ar fi de remarcat în primul rând supralicitarea precis dozatä a textului, prin adaosul insertiilor documentare (date biografice si fotografii ale personajelor reale, la fiecare aparitie, citate din actele de acuzare si stenogramele procesului lui Meyerhold), etc. Admirabilä, mai ales, este reconstituirea miscärilor scenice create de Meyerhold cu trupa sa, downloadate de pe Internet, unde au ajuns sub forma unor transpuneri digitale ale vechilor imagini filmate, si refäcute meticulos de coregrafa Mälina Andrei si corpul de balet al teatrului.
Dincolo de aceaste laborioase eforturi de documentare, realizate cu sprijinul profesorilor Valeriu Moisescu si Nicolae Mandea, Cätälina Buzoianu se dezläntuie din nou, räspândind mizanscena prin toatä sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra, din fundalul decorului si pânä pe scara foyerului sau ultimul rând de la balcon. Trupa, în costume albe, adesea pätate cu sânge, si haine de piele neagrä, mobileazä dinamic acest spatiu, la nivel atât formal, prin crearea unor imagini scenice de mare efect, cât si de fond, angrenând si implicând publicul. Acelasi univers este potentat în plan scenografic de constantul colaborator de cursä lungä al regisoarei si al teatrului, Mihai Mädescu, care ne tulburä din nou cu unul dintre stilizatele sale decoruri economic-sumbre si realist sugestive, îmbinând lemnäria nudä a scärilor, esafodajelor si contururilor din "Richard", în ultimul plan, cu micile buzunare ale teatrului lui Meyerhold (birouri, cabine, magazie de costume) în lateralele mediane, si cu faraoniada rosie a comisiei staliniste, complet de judecatä si altar al apostaziei, în mijlocul auditoriului.
La nivelul inspiratiei regisorale, în prima parte spectacolul se coaguleazä rapid si sigur într-o satirä politicä nemiloasä cu accente absurde, culminând cu antologicele vizite ale pärintilor morti, deveniti comisari. Prin zona de mijloc, montarea cunoaste singurele incertitudini - liantul scenelor e mai diluat, iar decizia stilisticä mai soväitoare, în special în jurul särbätoririi piciorului eliberat din gips. Aceeasi ezitare se remarcä, paradoxal, în scena de maximä fortä a ospätului cu creierul artistului. Mijloacele de expresie, marcat naturaliste, sunt atât de puternice, încât alunecä dincolo de limita acceptabilului, în insuportabil, ostentativ si didactic. Spre acelasi registru de involuntarä cabotinärie scenicä tinde si nasterea "tovaräsului bebe", unde semnificatiile funeste pentru conditia umanä se pierd sub excesul de recuzitä (päpusa animatä, nasul de clown, coroana lui Richard, urina, etc.). Din fericire, spectacolul îsi regäseste echilibrul si tonul spre final, sprijinindu-se pe coloanele masive ale scenelor dintre Meyerhold si gardian. În jurul acestora, interventiile comisarilor, sugestiile de torturä si halucinanta paradä a monumentelor lui Stalin se orchestreazä într-un crescendo armonios, focalizat în jurul proiectiei plastice de mare efect a montajului fotografic ce sugereazä moartea, mântuirea si nemurirea eroului.
Färä sä-si dezmintä nivelul de elitä sustinut constant în ultimele decenii, Teatrul Bulandra valorificä si acest spectacol cu ajutorul unei trupe aproape ireprosabile. Virgil Ogäsanu întrupeazä un artist främântat pânä la descompunerea fizicä, dar nicidecum moralä, în pofida tumultuoaselor schisme la care-l supune conjunctura vitregä a terorii staliniste. În viziunea lui, Meyerhold se mentine permanent la un nivel uman plin de candoare dar crutat de naivitäti, lucid si debusolat, invincibil si dezarmat, îngropat si înältat spre imortalitate. Îl secondeazä Valeria Ogäsanu, cu dramatism puternic si consistent, si Anca Sigartäu, spontanä si simplutä în personajul cu accente de tragism subtil al sufleusei. Coca Bloos, al cärei talent nu mai surprinde pe nimeni, îsi îmbogäteste repertoriul cu încä o femeie imposibilä - comisara peste ale cärei haine de piele se suprapun accente din Ana Pauker, straturi mämoase slave si o rochie elizabethanä care împreunä cu cäciula îmblänitä costumeazä personajul "clasei muncitoare". Petre Lupu completeazä tandemul cu propriul säu comisar, din päcate cu scäpäri prea accentuate în comedia la îndemânä. Isterizat si versatil ca de obicei, Radu Amzulescu suprapune într-un singur tot personajul Richard, interpretul acestuia, poltronul societätii comuniste si hidosul copil-mutant care rezultä din experimentul utopic. Valentin Popescu, Mihai Bisericanu si alti câtiva întregesc galeria comisarilor, cu cinismele lor obtuze intercalate cu false bonomii. În sfârsit, o mentiune specialä pentru Doru Ana, în dublul rol complementar al Generalissinului si al gardianului sef. Dacä Visniec a preferat sä semiabstractizeze persoana tiranului, evitând sä-i rosteascä numele, conceptia vizualä asupra personajului duce aceastä intentie pânä la capät, prevalându-se de reconstituiri fizionomice facile. Desi îsi pästreazä propriile semnalmente, actorul reuseste un Stalin autentic si credibil, în special prin reproducerea migäloasä a gesticii si intonatiilor. Totusi, si mai läudabil se achitä Doru Ana de gardian, în care izbuteste sä închege toate contradictiile omului simplu, de la tarä, ajuns rotitä în masina de tocat vieti: cumsecädenie si obtuzitate, sentimentalism si cruzime inconstientä, ignorantä si istetime, bun-simt funciar si dezumanizare totalä.
Chiar dacä, asa cum am spus, spectacolul Cätälinei Buzoianu se fundamenteazä pe o documentatie extrem de scrupuloasä, rämâne totusi remarcabil faptul cä rezultanta nu esueazä în superficialitatea unei "fresce istorico-sociale" sau a altor platitudini fotografice, ci accede la nivelul fictiunii semnificative. Prin conjugarea actelor lor de creatie, dramaturgul si regisoarea realizeazä o autenticä radiografie paranoicä a stalinismului - si, prin extrapolare, a oricärei tiranii. Dansul macabru al realului si al imaginariului, al oamenilor vii si al fantomelor, prin mintea tulburatä de teroare a artistului, aratä pe deplin dimensiunea dezumanizärii unui asemenea regim totalitar - demers cu atât mai necesar într-o lume unde încä mai supravietuiesc un Castro si un Kim. Chiar dacä zilele (poate chiar minutele) le sunt numärate, un asemenea spectacol rämâne oricând o necesitate pentru toti cei ce nu doresc ca, într-o bunä zi, ciuma sä-si trezeascä din nou sobolanii, spre a-i trimite sä moarä într-o cetate fericitä.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12-13 noiembrie, 2006
Bucuresti, România

[Pitbull]

"Eu vä uräsc cu toatä dragostea...!" - "Biloxi Blues"

"...Nu cu iubire-ti aperi patria!" declara celebrul Plutonier din antologicul spectacol "Am sä mä întorc bärbat" montat de Vama Veche pe scena Teatrului National din Bucuresti în 2002 - primul (si unicul, deocamdatä) rock opera românesc integral (färä sä uitäm recentul "Jesus Christ Superstar", adus astä varä pe scena ARCUB de Adrian Pintea si studentii U.N.A.T.C., pe cunoscuta partiturä a lui Andrew Lloyd Weber). Dacä Tudor Chirilä, ca solist vocal al formatiei (scindatä recent în Vama si Trupa Veche), acoperea atât rolul recrutului sinucigas Andrei Gavrilä cât si pe cel al abuzivului Plutonier, acesta din urmä îi oferea totusi o sansä mult mai consistentä actorului Tudor Chirilä, care cu acel prilej reusea sä compunä una dintre cele mai detestabile mästi ale brutalitätii cazone.
În acelasi an 2002, pe scena Teatrului de Comedie, vedea luminile rampei spectacolul "A fost odatä în Brooklyn", dupä piesa "Brighton Beach Memoirs" a uriasului Neil Simon. În regia Iarinei Demian si cu acelasi Tudor Chirilä în distributie, comedia amar-duioasä, de inspiratie semi-autobiograficä, a lui Simon consta într-o serie de scene din viata familiei de evrei americani Jerome, în perioada îngrijorätoare a ascensiunii nazismului în Europa. Cu acel prilej, surprindea pläcut tânärul student la actorie Paul Ipate, care-si asuma sarcina titanicä de a purta pe umeri întregul spectacol, în calitate nu numai de personaj principal, ci si de narator: Eugene Morris Jerome, fiul adolescent al familiei.
În acelasi demers autobiografic, autorul a urmärit viata eroului säu în urmätoarele douä piese ale trilogiei Brighton Beach: "Biloxi Blues" si "Broadway Bound". Maturizându-se treptat, tânärul Eugene trece prin experienta serviciului militar, pentru ca în final sä se realizeze ca dramaturg - asemenea creatorului si modelului säu, ajuns cunoscut în lumea întreagä ca "regele comediei de pe Broadway". Evolutia eroului o traseazä si Teatrul de Comedie din Bucuresti, care în aceastä stagiune ne oferä spectacolul "Biloxi Blues", pus în scenä de aceeasi echipä: Iarina Demian regia, Paul Ipate în rolul lui Eugene, si Tudor Chirilä în rolul... nu al lui Stanley, fratele mai mare prezent în prima piesä, ci al Sergentului Toomey - un autentic alter-ego al Plutonierului din "A.S.M.I.B.".
Asemenea primei piese, si "Biloxi Blues" e construitä sub forma unei succesiuni memorialistice de scene din viata unui nucleu restrâns de personaje. În locul familei Jerome, întâlnim aici noua "familie" a lui Eugene, cei câtiva camarazi de armatä împreunä cu care suportä lunile de instructie anterioare plecärii pe front. Firul narativ al piesei este în mod deliberat destul de conventional (simpla jalonare a procesului de formare cazonä), servind doar ca un pretext pentru organizarea celor câteva scene semnificative din viata personajelor: trenul spre unitate, sosirea în cazarmä si prima întâlnire cu Sergentul, dormitorul, cina, spälätorul, sectoarele, marsul, camera prostituatei din oras, cancelaria Sergentului si, într-un final, peronul de la care pleacä trenul spre front. Fiecare dintre aceste spatii prilejuieste alte si alte situatii umane, confruntäri între personaje, releväri de sentimente, gânduri si idei - astfel încât, în ultimä instantä, piesa si spectacolul urmäresc mai degrabä o orchestratie psiho-afectivä decât epicä; ceea ce face cu atât mai percutante concluziile finale.
Cäci, într-o primä fazä, spectacolul poate induce în eroare. Avem de-a face cu glumele grobiene ale soldatilor, cu sugestii ale promiscuitätii de tip cazon, cu paiateriile brutale ale sergentului, cu farsele si jocurile îndoielnice de dormitor. Un spectator neavizat s-ar astepta la o simplä glosare superficial-hazoasä peste micile mizerii ale armatei. Dar, treptat, demersul autorului dobândeste profunzimi nebänuite si tot mai accentuate. Printr-un paradoxal paralelism invers cu procesul de spälare pe creieri propriu lumii militare (si aplicat cu deliberare de cätre Toomey, inclusiv prin aberatii disciplinare menite sä învräjbeascä soldatii si sä le distrugä personalitatea la nivel atât individual cât si colectiv, transformându-i într-o turmä gregarä si manipulabilä), pe mäsurä ce instructia avanseazä, se contureazä tot mai puternic personalitätile tinerilor: polonezul rudimentar si robust, mulatrul semi-irlandez delicat si vulnerabil, suspectul de homosexualitate, cei doi evrei cu problemele lor, etc... Totodatä, fantosa gälägios-zbuciumatä a Sergentului începe la rândul säu sä se deschidä asemeni unei Matriose rusesti, läsând sä transparä crâmpeie din lumea sa interioarä... Comentariul intermitent al lui Eugene Jerome / Neil Simon puncteazä cu precizie ideile principale ale dezumanizärii/reumanizärii soldätesti, si pe mäsurä ce momentul plecärii la luptä se apropie, în mod subtil tensiunile se amplificä. Rämâne semnificativ în acest sens momentul culminant al piesei, cu betia lui Toomey si strania rästurnare (de situatie si conditie) liber asumatä a personajului - finalizatä prin iesirea sa din scenä (în piesä si, dupä cum va sugera epilogul, si în viatä). Practic, în acea scenä din camera Sergentului se finalizeazä ciclicitatea de tip "Catch 22" (paralelismele cu Joseph Heller si Mike Nichols nu lipsesc) a vietii în armatä, sau a armatei ca viatä.
Asa cum ne-a obisnuit din montärile sale anterioare, regisoarea Iarina Demian se dovedeste din nou o acutä si subtilä analistä a umanitätii oricärei piese si dinamicii personajelor. Mozaicul simplu (dar deloc simplist) al celor câteva scene din "Biloxi Blues" este citit cu sensibilitate si penetrantä, identificându-i-se acele resorturi care propulseazä vivacitatea si adevärurile esentiale ale piesei. Cei câtiva soldati ce graviteazä între polii opusi Eugene si Toomey (axä asupra cäreia intervine perpendicular incidenta femininä, reprezentatä de prostituata Rowena si neprihänita Daisy), formeazä tot atâtea universuri umane capabile sä genereze forte gravitationale în continuä crestere. Tensiunile astfel create sunt paginate printr-o conceptie regisoralä extrem de economicä si sobrä - o scenä esentialmente goalä, mobilatä modular de câteva obiecte plurifunctionale care compun dormitoarele, sala de mese si celelalte spatii, dar mai ales cu aportul unui ecleraj discret si savant dozat, care potenteazä totul prin jocuri de lumini, umbre si culori (din nou, sub coordonarea lui Tudor Chirilä). În ton cu energiile interioare ale textului, regia atinge si ea cota maximä în scena penultimä, a confruntärii finale cu Toomey - apogeul flotärilor, marcat printr-o dramaticä schimbare a cheii de luminä, ca directie si culoare, transformä oamenii de pânä atunci într-un fel de târâtoare grotesti, amintind în acelasi timp de insecte si, poate nu întâmplätor, de monstrii bondoc-bipezi ai lui Bosch.
Trupa care evolueazä prin aceastä topografie semioticä este compusä integral din tineri, cu totii distribuiti atent si denotând date artistice incontestabile. Asa cum remarcam si în analiza filmului "Hârtia va fi albasträ" (debutul säu ca actor principal de cinema), Paul Ipate s-a desprins definitiv de micile ezitäri de pe vremea când "a fost odatä... în Brooklin", stäpânind cu sigurantä, dezinvolturä si expresivitate a doua etapä din viata lui Eugene Jerome si acelasi rol de raisonneur si agent coagulant al întregului spectacol. Antagonistul säu, Tudor Chirilä, jongleazä cu noi procedee de caracterizare a paradigmaticului "Plutonier", încarnând un Sergent Toomey si mai bogat în nuante decât antecesorul säu din "A.S.M.I.B." Dacä în prima instantä actorul-cântäret fäcea uz de fluxul muzical al partiturilor pentru a-si înscrie personajul pe sinuozitätile muzical-coregrafice ale acestor umanoizi cvasi-automatizati care sunt cadrele militare, de astä datä actorul-pur-si-simplu realizeazä acelasi tur de virtuozitate cu mijloacele mult mai dificile, prin autonomia lor, ale teatrului de prozä. Tiradele lui Toomey curg ca niste torente bolovänoase de munte, urmând logica simplificatä si agresivä a gândirii cazone, iar personajul îsi plimbä în acelasi ritm prin scenä fäptura obtuzä, de la o ipostazä la alta a autoritätii declarative. În plus, textul lui Neil Simon prilejuieste, asa cum am mai spus, punctarea câtorva sugestii läuntrice de umanitate pe care Tudor Chirilä le fructificä mai ales prin momente de täcere ezitantä între câte douä partide de rägete, sau prin vibratii enigmatice ale privirii dincolo de masca opacä a omului-uniformä.
Fiecare cu propriile lui sensibilitäti si subtilitäti, Constantin Ditä, Bogdan Cotlet, Radu Iacoban, Dan Rädulescu si Andrei Vizitiu izbutesc portrete credibile si consistente, presärate tot timpul cu sclipiri de umor spontan si savuros (si, în plus, cu admirabila capacitate de a glumi mârläneste färä pic de vulgaritate sau alte cäderi în inestetic). Ca o fatalä reiterare a "Curvei regimentului" din "A.S.M.I.B.", Caroline Gombe propune o foarte interesantä vivandierä: Rowena, prostituata pragmaticä färä cinism si caldä färä dulcegärii, care-si face meseria cu o fermecätoare onestitate. La antipozi, fecioara catolicä Daisy, îsi structureazä doar din douä scene parcursul îndrägostirii de Eugene, într-un registru de gingäsie suavä prin care transpar tot mai puternic elementele unei mari forte interioare - pânä la sustinerea apoteozei din final: despärtirea pe peron, sub amenintarea fatidicä a trenului care va duce soldatii spre Europa sau Pacific... Desi dispune de o economie mult mai redusä a desfäsurärii personajului, Ioana Barbu se situeazä deja la un nivel superior lui Alex din "Legäturi bolnävicioase", ca vigoare si complexitate artisticä, încä o datä confirmând perspectivele unei actrite în plinä ascensiune.
Singurele zone în care spectacolul dä semne de neîmplinire se revendicä, din fericire, nu de la dramaturgie sau teatru, ci de la traducere - i-am atrage atentia Loredanei Tiron cä "novel" înseamnä "roman", nu "nuvelä" (de Agatha Christie), cä "barracks" se traduce prin "cazarmä", nu "baräci", cä omniprezentul "Wrong!" rämâne mult mai aproape de adevär sub forma "Prost!" sau "Aiurea!", decât "Gresit" - si cä, în general, e nevoie de multä experientä pentru a face un slang anglo-saxon atât de specific cum e cel militar sä sune firesc în românä; sub acest aspect, mai ales în prima parte a spectacolului, subzistä o serie de momente în care se cam simte cä bäietii sunt românasi de-ai nostri care încearcä sä-si imite camarazii din U.S. Army.
Din fericire, aceastä impresie usor dezagreabilä se estompeazä spre final, când temperatura dramaticä a spectacolului creste si substratul säu ideatic se încheagä într-un mesaj incisiv si compact. Nu întâmplätor, si nici în numele vreunui artificiu stilistic, am început aceastä analizä prin recursul la Plutonierul din "A.S.M.I.B.". Polaritatea creatä între cele douä personaje si, împrejurul lor, cele douä viziuni scenice (imageria din "Biloxi Blues" rimeazä adeseori, compozitional si cromatic, cu cea din neuitatul rock opera), departe de a se märgini la reiterare sau autopastisare, valorificä si semnificä. În fond, ambele spectacole vorbesc despre personajul autoritätii în armatä - dar contextele diferä fundamental: tragedia lui Andrei Gavrilä se desfäsoarä în aberatia anacronicä a unei armate de factura celui de-Al Doilea Val tofflerian, masificatä, mecanicizatä si abrutizantä, care se perpetueazä în timp de pace, la räscrucea mileniilor, când Al Treilea Val ne-a luat pe creasta lui cel putin la nivel uman si individual, dacä nu si social. În schimb, Eugene Jerome si Sergentul Toomey coexistä în plin räzboi mondial din toiul Valului Secund, când de severitatea instructiei si rigoarea disciplinei depindea literalmente viata fiecäruia si a tuturor. Câtä vreme Plutonierul e un dinozaur, Toomey era un "räu necesar". Spunea cineva, la un moment dat: "Armata nu e rea - räu e numai räzboiul". "Biloxi Blues" comunicä si demonstreazä din nou, cu limpezime si fortä, cä dacä räzboiul e într-adevär räu, armata nu este decât la fel de räul säu... rezultat? Sau cauzä? Sau... si una si alta?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
5 decembrie, 2006, h. 22:00-23:58
Bucuresti, România

[piranha]

Pitbule, e adevarat ca tu esti ala care a tradus cu picioarele :sick: "Al Treilea Val" de Alvin Toffler ? Am mai intrebat o data asta, dar s-a sters topicul...

[drudu]

hamletmachine, odeon
oribil, groaznic, what in god's name am cautat acolo??!! adik in afara de faptul ca trebuia sa platesc pentru ultima oara cand am ales eu o piesa proasta... niste costume din materialele care i-au ramas doinei levintza de la piesele anterioare, o incropeala de muzica combinata cu obsesia lui galgotiu pt ticait si pendule, actrite proaste, de regie nici macar nu merita sa mentionez ceva... a se evita, din tot sufletul