Articole Amintiri din copilărie
(1964)Amintiri din copilărie
-
O stea care va dăinui: Margareta Pogonat
12.05.2014 „Ce roluri mai joci, Cala...?" a întrebat-o o prietenă, prin anii '70. „Ce să joc, iar o nevastă de ilegalist... Tot gătesc, tot calc..." Li se acrise şi lor, actorilor, de clişeele acelei perioade - dar adevărul este că erau atât de solicitaţi fiindcă erau buni, chiar şi în cele mai banale sau chiar inepte roluri. Reuşeau să le dea viaţa care lipsea din scriitură, să le confere un farmec care să acopere chiar şi cele mai nesuferite falsităţi şi tezisme - cum se întâmpla şi cu Cala Pogonat, pe care atât căldura şi sensibilitatea interpretării, cât şi tipologia, o îndreptau frecvent spre personaje conforme cu descrierea de mai sus. Născută pe data de 6 martie, 1933, la Iaşi, Margareta Pogonat s-a stins din viaţă duminică, 11 mai. Era fiica jurist... Taguri: Nicolae Mărgineanu, Binecuvântată fii închisoare, Cornelia Alexoi-Columbeanu, Eusebiu Ştefănescu, Liviu Rebreanu, Carol Corfanta, Geo Costiniu, Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan, Andrei Blaier
-
Regizoare românce de cinema
04.10.2012 Cinefilii vor avea ocazia să (re)vadă „Serata", de Malvina Urşianu, proiectat în afara competiţiei la Cannes, în 1972, în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (19 - 25 octombrie). Născută în 1927, Malvina Urşianu este una dintre cele mai importante regizoare românce. Şi-a făcut debutul în 1967, cu „Gioconda fără surâs”, şi a regizat peste 10 filme. Cinemagia vă prezintă astăzi, în semn de salut pentru aducerea acestui film la eveniment, regizoarele românce de cinema.... Taguri: Cristiana Nicolae, Stanca Radu, Adina Pintilie, Catalina Buzoianu, Sorana Coroama-Stanca, Cristina Ionescu, După ea, Ruxandra Zenide, Crulic - drumul spre dincolo, Întâlniri încrucişate
-
Elisabeta Bostan - premiata la Gopo pentru intreaga activitate
18.02.2009 Elisabeta Bostan, cel mai important autor de film pentru copii din istoria filmului romanesc, atat in ceea ce priveste numarul de productii si longevitatea carierei, cat si in ceea ce priveste popularitatea-record a filmelor sale in cadrul publicului larg romanesc este laureata Premiului Gopo pentru intreaga Activitate, care ii va fi decernat in cadrul Galei de pe 2 martie de la Fratelli Studio din Bucuresti. Regizoarea si scenarista Elisabeta Bostan este si mentorul catorva zeci de generatii de regizori romani, printre ai caror reprezentanti se numara Constantin Vaeni, Nae Caranfil, Radu Nicoara, Laurentiu Damian, Ovidiu Bose Pastina sau Marius Sopterean.Lungmetrajele Veronica, Veronica se intoarce, Mama si Campioana, serialului TV Fram si scurtmetrajele Amintiri din copilarie si Pupaza ... Taguri: Pupaza din tei, Fram, Amintiri din copilărie, Veronica se întoarce, Veronica, mama, Elisabeta Bostan, campioana
Amintiri din copilărie(1964)Amintiri din copilărie
|
Filme de urmărit la TV
HBO
20:00
|
The Lobster(2015)Homarul
|
Duna
20:45
|
Roman Holiday(1953)Vacanță la Roma
|
PRO TV
20:00
|
Kingdom of Heaven(2005)Regatul Cerului
|
CineCloud
La stagiaire
Ava
Shutter Island
Rounders
Page Eight
Jack Frost
Ice Cube
Madame Bovary
Najarra Townsend
Weaponized
The Men Who Stare at Goats
Gabriel Corrado
Full House
Closed Circuit
Drea de Matteo
Carrie Stevens
Baltagul
The Game Plan
Wallace & Gromit in The Curse of the Were-Rabbit
Katharine McPhee
Dorel Vișan
We Own The Night
Engin Akyürek
Henriette Richter-Röhl
Absolutely Fabulous
The Chronicles of Riddick
Agnes Bruckner
Black Beauty
The Lobster
Trandafirul galben
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Presumed Innocent
- Shadow Land
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Senna
- Baby Reindeer
- If
- Mufasa: The Lion King
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Cats in the Museum
- Digimon Adventure 02: The Beginning
- Munch: Love, Ghosts and Lady Vampires
- Boy Kills World
- Lefkovicsék gyászolnak
- În inima Naționalei
- The Strangers: Chapter 1
- How to Have Sex
- The Garfield Movie
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
Filme noi în SUA
- Back to Black
- Terra Infirma
- The Crow
- The Exorcism
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Despicable Me 4
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Articole Amintiri din copilărie