Să sperăm că în weekend nu plouă, pentru că unica premieră a săptămânii în România nu prea are de ce să te scoată din casă: cu un scenariu previzibil, glume nu foarte amuzante şi o psihologie cel puţin ciudată, Omu' de la Zoo o să-i amuze doar pe cei mai indulgenţi dintre amatorii de divertisment uşor.
Povestea este cât se poate de simplă (şi susceptibilă să facă orice adult cu mintea întreagă să pufnească): când simandicoasa lui iubită (Leslie Bibb) îi refuză cererea în căsătorie pentru că nu-i decât un "amărât" de îngrijitor la Zoo, Griffin (Kevin James) se gândeşte să-şi dea demisia, ceea ce le face animalele de la zoo să rupă codul tăcerii şi să înceapă să-i dea sfaturi de amor. Până şi când scriem acest scurt sinopsis ne dăm seama cât de trăsnită este ideea, dar stai să vezi cum arată pe ecran când un leu, o leoaică, o maimuţă capucin, o girafă, un elefant şi o gorilă încep să-şi dea cu părerea despre cum se impresionează partenerele.
Sărmanul Kevin James a reuşit să ne amuze şi/sau înduioşeze în câteva rânduri (în Hitch - consilier în amor, de exemplu), dar The Zookeeper categoric nu-i unul dintre filmele sale de ţinut minte. Noi ne-am cam săturat de pămpălăii cu inima bună care au nevoie de 100 de minute din timpul nostru pentru a-şi da seama că nu mironosiţele blonde şi pline de fumuri trebuie iubite, ci colegele de la zoo, practice şi înţelegătoare (şi frumoase pe deasupra, mai ales când sunt interpretate de Rosario Dawson). Rareori am văzut la cinema personaj mai antipatic decât Stephanie, fost iubită a blajinului Griffin: noi am lăsa-o liniştiţi în cuşca unor lei şi-am veni câteva ore mai târziu...
S-a făcut mare tam-tam din faptul că animalele de la zoo (realizate cu ajutorul tehnologiei CGI) au voci celebre: o să-i auzi pe Cher şi Sylvester Stallone, pe Adam Sandler şi Nick Nolte, dar la ce platitudini pronunţă, e greu să-i bagi în seamă, mai ales că e cât se poate de clar faptul că toţi şi-au rostit replicile separat: dialogurile lor nu sună ca un dialog obişnuit, ci ca o suită de monologuri montate împreună. Plictisitor!
Dacă te ia somnul pe parcurs, roagă-ţi prietenii mai stoici să te trezească la genericul de final: este un montaj de momente comice de la filmări, de departe mult mai amuzante şi caraghioase decât toate gagurile din scenariu (atenţie, a fost scris de nu mai puţin de cinci persoane, cărora le dorim să muncească tot mai rar la Hollywood sau să se reprofileze pe horror-uri, poate le iese).
Ce mai, sfatul nostru e să intri la Omu' de la Zoo doar dacă ţii morţiş să stai pe un scaun de cinema şi să te gândeşti la ale tale, că altfel n-o să ieşi prea câştigat...
Cronică: The Zookeeper
de Ştefan Dobroiu în 22 Iul 2011Citeşte şi:
Taguri:
Zookeeper, Leslie Bibb, Kevin James, Hitch, Rosario Dawson, Cher, Sylvester Stallone, Adam Sandler, Nick Nolte, actor
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Un nou rol proeminent pentru Nicholas Galitzine!
Actorul britanic îl va juca pe He-Man într-un film inspirat de jucăria Mattel - Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
- Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
The Acolyte: lupta dintre bine şi rău a încetat?
Noul serial Star Wars nu va câştiga noi fani francizei, ba chiar ar putea să şi înstrăineze câţiva... - Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
- Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Marioara Murărescu
Shake It Up!
Beauty & the Briefcase
Broken English
Jessica Biel
Alberto Sordi
The Croods
Black Panther
In the Land of Women
Emmanuelle Chriqui
Smoke
Bridesmaids
Blood: The Last Vampire
The Three Musketeers
Baywatch
Ana Maria Orozco
The Princess and the Frog
The Pineapple Express
Blackthorn
Alicia Machado
James Maslow
Miss Pettigrew Lives for a Day
Suburban Girl
Anna Paquin
Early Edition
Fargo
The Lady in the Van
Mike Newell
Priest
Jasmine Villegas
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
- Harold and the Purple Crayon
- It Ends with Us
- Trap
- Borderlands
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Cronică: The Zookeeper
Părerea ta
Spune-ţi părerea.....Oamenilor, fiti putin mai ingaduitori. Daca ar fi sa luam la bani marunti toate filmele, sincer, dupa parerea mea, la toate le putem gasi defecte si destule puncte slabe pentru a le incadra la sectiunea "lamentabile". Spuneti-mi un film care este un monument cinematografic si la care nimeni nu are ceva de comentat...asta ar insemna sa cautati perfectiunea, iar perfectiunea nu exista.