Un film despre o „furie colectivă”, dar și despre eliberarea de teamă: Întoarcerea în Havana

de Cinemagia în 30 Iul 2015
Aceasta poate fi povestea Cubei de astăzi

În data de 14 august 2015 va avea loc în cinematografele din România premiera filmului Întoarcerea în Havana, în regia lui Laurent Cantet (Entre les Murs, Foxfire). Filmul este distribuit de Independența Film.

Apusul, pe o terasă situată deasupra Havanei. Cinci prieteni s-au întâlnit să sărbătorească întoarcerea lui Amadeo după 16 ani de exil. De la apus până în zori s-au lăsat în voia amintirilor povestind despre tinereţea lor, despre grupul pe care îl formau atunci, despre încrederea în viitor, dar şi despre dezamăgirile suferite. „Prin destăinuirile aduse de revenirea acestor personaje în Cuba, am încercat să construim un portret probabil şi realist al acelor bărbaţi şi femei care în tinereţile lor participau activ în viaţa socială a vremii şi care, la fel ca mulţi alţii, au visat că roadele sacrificiilor din prezent (acum trecut) vor fi culese în viitor”, a declarat Leonardo Padura, scriitor si jurnaist cubanez, autor al romanului Povestea vieții mele, care stă la baza filmului.

Toate personajele au sentimentul că le-au fost furate vieţile şi poate ei înşişi au contribuit într-un fel la asta.

Se simt trădaţi sau de parcă s-ar fi trădat pe ei înşişi. 

În 1970 s-au simţit în mijlocul unei mişcări istorice împotriva lumii: construiau un sistem care ar fi putut să funcţioneze..

„Întoarcerea în Havana este povestea unor vieţi şi prin ele, povestea generaţiei mele. Cu siguranţă nu este singura perspectivă posibilă, dar fără îndoială este reflectarea incertitudinilor, speranţelor, realizărilor şi frustrărilor multor cubanezi – aruncaţi cu cruzime în larg prin valurile istoriei unde mulţi dintre ei nu au găsit un ţărm sigur. Aceasta poate fi povestea Cubei de astăzi. Pot exista şi alte perspective – de fapt, chiar sunt, dar cu regizorul acestui film, prin această poveste am încercat să ne deschidem ochii şi minţile faţă de o realitate tragică a prezentului – a Cubei zilelor noastre unde este uşor să găseşti multe poveşti de viaţă asemănătoare cu cele ale lui Amadeo, Tania, Rafa, Aldo şi Eddy”, a adăugat Padura.

Întrebat despre modul în care a transpus emoția pe ecran, regizorul filmului, Laurent Cantet, a declarat: „De obicei sunt mai reţinut: depind mai mult de substratul ascuns în text lucrând la elementele dintr-o scenă care ar putea crea diversiune. De data aceasta mi-am permis să filmez lamentările şi exploziile furiei. Scriitura lui Padura m-a invitat să aleg această cale pe care m-au condus si actorii. Astfel, filmul ia un grad de emoţii pe care am putut să le simt de la primele repetiţii şi din serile petrecute acolo”.

Toți actorii din distribuție sunt cubanezi, iar filmările au durat 17 zile și au avut loc într-o sigură locație. „Ideea a fost să aducem realitatea oraşului pe terasă în loc să rătăcim pe străzi. În Havana totul pare aproape. Zgomotele sunt invazive, locuieşti într-un colectiv. Poate că am filmat într-o singură locaţie, dar nu a fost nici pe departe ermetic. Am căutat mult până când am găsit terasa pe care am filmat. Am urcat un număr incredibil de trepte. Am vrut să aibă vedere spre Malecón, bulevardul lung de lângă malul mării, pentru că am vrut să deschid un spaţiu dual: de o parte marea largă şi oraşul cu terasele pe acoperiş de cealaltă parte. Am găsit într-un final această terasă a cărei gărduleţ ne-a lăsat priveliştea deschisă. Se află în Centro Habana, unul dintre cele mai derăpănate cartiere ale oraşului. În prima zi de filmare am fost loviţi de o furtună tropicală. Era apă de 1,5 m pe stradă şi nu ştiu câte case s-au prăbuşit”, a precizat regizorul.

Sinopsis extins

Apusul, pe o terasă situată deasupra Havanei. Cinci prieteni s-au întâlnit să sărbătorească întoarcerea lui Amadeo după 16 ani de exil. De la apus până în zori s-au lăsat în voia amintirilor povestind despre tinereţea lor, despre grupul pe care îl formau atunci, despre încrederea în viitor, dar şi despre dezamăgirile suferite. 

Exploreaza subiecte similare:

Retour à Ithaque, Laurent Cantet

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells