Povestea capodoperei care a fost cât pe ce să nu fie: Naşul

de Ştefan Dobroiu în 3 Feb 2021
Iată giganticele probleme înfruntate de film acum aproape o jumătate de secol

Vestea că Armie Hammer a renunţat, în urma unui scandal online, la rolul principal din aşteptatul serial The Offer, care descrie complicata producţie a clasicului Naşul/The Godfather, ne-a făcut să revenim asupra acestui film extrem de apreciat. Iată mai jos câte obstacole a avut de înfruntat Naşul înainte de a deveni premiera cu cele mai mari încasări din 1972 şi câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 1973.

Puţine sunt titlurile mai cunoscute decât Naşul. Şi încă şi mai puţine sunt filmele care au reuşit să convingă în aceeaşi măsură publicul, criticii şi Hollywood-ul. Naşul nu a fost doar cel mai de succes film din 1972, ci a fost lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istorie (ignorând inflaţia) între anul lansării şi 1975, când a fost detronat de ultra-popularul Jaws/Fălci al lui Steven Spielberg. Dar, până să fie încununat cu atâţia lauri, Naşul a fost cât pe ce să moară în faşă.

Sunt nenumărate anecdote despre producţia devenită legendară a filmului. Eforturile lui Albert S. Ruddy, producătorul Paramount (şi cel pe care Armie Hammer ar fi trebuit să-l interpreteze în The Offer), de a găsi un regizor par inexplicabile acum, dar în epocă mai nimeni nu voia să se atingă de ecranizarea după romanul de succes al lui Mario Puzo: nu mai puţin de 12 regizori au refuzat proiectul. Iar Francis Ford Coppola a ajuns pe listă mai întâi pentru că era italoamerican (iar studiourile voiau un regizor căruia cultura poveştii să-i fie cât mai familiară), apoi pentru că era ieftin şi, având abia 31 de ani când s-a apucat de Naşul, influenţabil.

Trebuie spus că regizorului nici măcar nu i-a plăcut romanul lui Puzo, ba chiar a spus despre el că este "destul de ieftin" şi i-a reproşat în repetate rânduri senzaţionalismul. Cu toate acestea, regizorul şi romancierul au lucrat împreună cu folos la adaptarea romanului, munca lor fiind recompensată cu un Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat.

Conflictele dintre regizor şi studiouri au fost atât de dese şi atât de serioase, încât Coppola a fost de mai multe ori la un pas de a-şi da demisia. Iar studiourile la un pas de a-l concedia. Practic, studiourile voiau un film cât mai puţin costisitor, în timp ce Coppola ştia foarte bine că are nevoie de mult, mult mai mulţi bani pentru a realiza ce avea în minte. Fiecare sută de mii de dolari a fost obţinută cu greu de Coppola, asta în timp ce regizorul avea parte de conflicte şi pe platouri: când editorul Aram Avakian şi regizorul secund Steve Kestner s-au coalizat împotriva lui, Coppola abia a reuşit să-i convingă pe capii Paramount să-i concedieze pentru a-şi vedea liniştit de treabă. Iar asta în timp ce mafia din New York pusese mâna pe scenariu şi insista ca toate menţiunile cu privire la mafie şi Cosa Nostra să dispară...

Nici Marlon Brando nu a fost prima opţiune pentru rolul principal, distribuţia fiecărui rol fiind un alt motiv de certuri între Coppola, care i-a vrut rând pe rând pe Brando, Laurence Olivier,  George C. Scott, Anthony Quinn şi Orson Welles, şi studiouri, care aveau obiecţii, prin producătorul Albert S. Ruddy, la toate aceste nume. Brando, de exemplu, nu era dorit pentru că filmele sale recente nu avuseseră succes şi pentru că actorului i se dusese vestea din cauza comportamentul irascibil şi capricios de la filmări.

Dar cea mai grea luptă dusă de Coppola a fost pentru Al Pacino, pe atunci foarte puţin cunoscut. Ping pong-ul negocierilor a durat atât de mult în timpul preproducţiei, încât Pacino a fost angajat abia cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor. Ştim deja că Naşul i-a adus lui Pacino prima nominalizare la Oscar şi a pus bazele unei extraordinare cariere...

Montajul lui Naşul a durat şase luni de zile, zeci de persoane făcând modificări şi propuneri pentru forma finală a filmului. A fost o luptă continuă între Coppola şi studiouri privind durata. Coppola considera că filmul său avea nevoie de aproape trei ore pentru a include toate secvenţele relevante, în timp ce studiourile voiau o durată mult mai vandabilă publicului larg, de aproximativ două ore. La premieră, Naşul a avut 177 de minute, ceea ce ne determină să credem că regizorul a câştigat...

Exploreaza subiecte similare:

The Godfather, Francis Ford Coppola, Marlon Brando, Al PAcino, Albert S. Ruddy, Mario Puzo, Jaws

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells