Darren Aronofsky a creat primul film pentru Sfera din Las Vegas

de Gloria Sauciuc în 9 Oct 2023
Suprafaţa este de 15000 de metri pătraţi, ce depăşește câmpul vizual periferic al publicului, deasupra şi în spatele capetelor acestora

Filmul Postcard from Earth a avut premiera vineri în Las Vegas, la noul cinematograf ce a fost inaugurat săptămâna trecută cu concertul U2 (foto). După lansarea exuberantă de pe 29 septembrie la care a participat U2, Postcard from Earth a devenit primul film ce a avut premiera la cinematograful sferic din Las Vegas, „cel mai mare cinematograf din lume”, scrie thehollywoodreporter.com

La limita dintre poem narativ și documentar, filmul îi aruncă pe spectatorii săi într-o gamă largă de experienţe, ca de exemplu plimbarea alături de elefanţi într-un safari, înotul cu rechinii sub apa oceanului, sau vederea Pământului de la distanţă. Filmul demonstrează potenţialului acestui nou mediu pentru producătorii de filme.

„Încă procesez totul”, declara regizorul lui Black Swan pentru The Hollywood Reporter despre Sferă, al cărei interior este placat cu display-uri LED de 16 K cu suprafaţa de 15000 de metri pătraţi ce depăşesc câmpul vizual periferic al publicului deasupra şi în spatele capetelor acestora.

Imaginile – proiectate la o rezoluţie înaltă care creează o senzaţie de profunzime şi de imersiune – sunt însoţite de un sistem de sonorizare cu divizor de fascicul şi cu accesorii 4D precum curenţi de aer şi scaune haptice (care creează senzaţii tactile).

„Într-adevăr este un mediu cu totul şi cu totul diferit datorită naturii imersive a tuturor imaginilor create şi a modului în care se traduce pentru spectator”, relatează Aronofsky, povestind că - atunci când au pregătit filmul - li s-a amintit de filmul Fraţilor Lumiere din 1895, The Arrival of a Train at La Ciotat Station, cunoscut pentru că şi-a speriat publicul care a văzut pentru prima oară un tren în mişcare pe marele ecran.

Ca la începuturile cinematografului, limbajul vizual şi instrumentele de producţie au fost dezvoltate pe măsură ce filmul era realizat. „Am început cu nouă camere Red sudate laolaltă pentru a obţine imaginea la rezoluȚia necesară Sferei”, îşi aminteşte Aronofsky, adăugând că apoi au primit primul prototip al camerei Big Sky cu rezoluţia de 18K inventată pentru a adăuga conţinut în Sferă. Camera – folosită pentru a filma cea mai mare parte din filmul Postcard... – a evoluat pe parcursul producţiei pe măsură ce „încercam să ne dăm seama care este limbajul cu care se filmează un film cu panorama de 270 de grade, cum să facem publicul să se simtă bine cu o vedere periferică plină de imagini.”

Autoarea montajului lui Oppenheimer, Jennifer Lame, a fost cooptată să semneze montajul, realizat cu ajutorul Avid Media Composer. Un nou program dezvoltat pentru Realitatea virtuală i-a permis acesteia să revizuiască montajul în ceea ce pare să fie Sfera (au mai testat, de asemenea, fragmente în Big Dome, cu dimensiunea de un sfert din mărimea Sferei, la studiourile din Burbank). Industrial Light and Magic şi Digital Domain au fost printre companiile care au contribuit la producţie.

Exploreaza subiecte similare:

Darren Aronofsky, Jennifer Lame

Alte știri din cinema

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells