Ştiri cu tagul "Radu Botar"
-
Tata mută munții, thrillerul semnat de Daniel Sandu, își lansează astăzi trailerul
05.07.2021
Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie și va putea fi văzut pe marile ecrane din toată țara.Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, China și a fost selectat de curând în cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc la cea de-a 20-a ediție a TIFF ce va avea loc la Cluj între 23 iulie și 1 august.Inspirat dintr-o întâmplare reală, Tata mută munții spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul. Când băiatul lui Mircea (interpretat de Adrian Titieni) se pierde accidental pe un traseu de munte în plină iarnă, tatăl e gata să treacă peste orice și investește toata tenaci... citeşte
Taguri:
Un pas în urma serafimilor, Radu Botar, Elena Purea, Tudor Smoleanu, Judith State, Valeriu Andriuţă, Tudor Reu, Mircea Olteanu, Tudor Vladimir Panduru, Adrian Titieni
-
Tata mută munții, cu Adrian Titieni, selecționat în cel mai important festival de film din Asia
04.06.2021
Tata mută munții, cel de-al doilea film de lungmetraj regizat de Daniel Sandu după Un pas în urma serafimilor, a fost selecționat și va participa în competiția celei de-a 24 ediție a Festivalului de Film de la Shanghai, desfășurată între 11 și 20 iunie.
Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul.
Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul
Adrian Titieni interpretează rolul principal. Scenariul și regia sunt semnate de Daniel Sandu, imaginea de Tudor Vladimir Panduru, scen... citeşte
Taguri:
Valeriu Andriuţă, Radu Botar, Tudor Smoleanu, Judith State, Tudor Vladimir Panduru, Un pas în urma serafimilor, Daniel Sandu, Tata mută munții
-
Nominalizările la Premiile Gopo 2020
17.02.2020
Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), Monștri. (r. Marius Olteanu), Parking (r. Tudor Giurgiu) și Touch Me Not (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
22 de lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2019 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo.
Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: La Gomera (13 nominalizări), Heidi (10 nominalizări), Monștri (9 nominalizări... citeşte
Taguri:
Sunset, Leto , The House That Jack Built, The Favourite , Dolor y gloria , Timebox, Omul care a vrut să fie liber, Jurnalul familiei -escu, Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole, Distanţa dintre mine şi mine
-
Filmul Cardinalul, o lecție de istorie
24.11.2019
Filmul Cardinalul, de Nicolae Mărgineanu, este o incursiune într-un subiect destul de străin publicului românesc în general, dar care merită evocat, anume prigoana din timpul primilor ani ai comunismului împotriva prelaților greco și romano-catolici, în prim-plan fiind destinul episcopului Iuliu Hossu.
Filmul Cardinalul reușește sarcina unui documentar: să povestească despre viața și suferințele unui preot care s-a distins prin verticalitate morală, apărându-și de fiecare dată țara, credința și valorile: orator în fața mulțimilor de la Alba-Iulia în ziua Marii Uniri, apoi în fața politicienilor români, și în cele din urmă aruncat în temnițele comuniste, deși cu totul nevinovat - se știe că acest gest a fost dictat de la Moscova pentru a rupe orice ... citeşte
Taguri:
Remus Mărgineanu, Radu Botar, Mircea Andreescu, Nicolae Margineanu, Cardinalul
-
„Un pas în urma serafimilor” - din 22 septembrie în cinematografe
22.05.2017
Cel mai așteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, în această toamnă, pe 22 septembrie 2017.
Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le în... citeşte
Taguri:
Cai putere, La bloc, Nimeni nu-i perfect, Ioana Draghici, Ada Solomon, Adrian Cristea, Radu Botar, Marian Popescu, Marius Leftărache, Cristian Bota
Categorii articole
Gossip
-
I-a ieşit porumbelul pe gură: de ce se ia toată lumea de Timothée Chalamet
Un comentariu al actorului, sursă de reacţii contondente şi surprinzătoare - Ryan Murphy a comis-o din nou? Daryl Hannah, acuzaţii grave la adresa serialului Love Story
- Elon, supărat pe Nolan: "şi-a pierdut integritatea". Are dreptate?
- Emilia Clarke s-a săturat de fantasy-uri
- George Clooney, înţepătură publică la adresa lui Tarantino
Ştiri cinema
-
Ameninţări cu moartea pentru noul profesor Plesneală
"Renunţă sau te omor", i s-a transmis lui Paapa Essiedu după ce a primit rolul jucat iniţial de Alan Rickman - Imposibilul s-a produs: a murit Chuck Norris
- Warner Bros. Pictures a dominat Premiile Oscar 2026
- Poţi vedea online filmul româncei laureate cu Oscar!
- Comedia românească, HOTARUL, intră în cinematografe din 13 martie
Producţie
-
Uite Buffy, nu e Buffy: Hulu renunţă la noul serial cu spaima vampirilor
Anunţat acum un an cu laureata cu Oscar Chloé Zhao la regie, serialul nu va mai fi produs - Creatorul jocului God of War ironizează prima imagine din ecranizarea Amazon: "stupidă"!
- Bad Bunny, hotărât să devină star (şi) de cinema
- Nancy Meyers se întoarce: pregăteşte o nouă comedie plină de staruri
- Primele imagini din noul Highlander!
Cronică
-
The Madison: hai să ne lingem rănile în sălbăticie
Serialul din universul Yellowstone reprezintă o îndepărtare de la spiritul acestuia, cu rezultate contradictorii - O comedie franceză despre salvarea pădurii – Vânătoarea de vecini 2
- X nu marchează mereu locul – Iepurele-Găină și secretul marmotei
- Începe Festivalul Filmului Francez: întâlnire cu Străinul, ecranizarea definitivă după Camus
- Hotarul: căminul fără femeie e ca fântâna fără căldare
Dosarele X
-
Val Kilmer n-a murit: actorul a fost readus la viaţă pentru un film
Familia actorului şi-a dat acordul ca el să fie recreat cu inteligenţa artificială pentru As Deep as The Grave - Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă
- Ce îşi doresc copiii şi adolescenţii de la filme şi seriale
- "Mama" lui Tilly Norwood e convinsă că "nici nu ne-am da seama" dacă filmele ar fi create cu inteligenţa artificială
- Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
Filme de urmărit la TV
FILM CAFE
22:20
|
The Silence of the Lambs(1991)Tăcerea mieilor
|
Warner TV
20:30
|
The Wedding Crashers(2005)Spărgătorii de nunți
|
Film +
22:00
|
Speed(1994)Speed: Cursa infernală
|
CineCloud
Absolution
Liceenii, în 53 de ore și ceva
Sasha Grey
Alyson Hannigan
Elena Satine
The Heartbreak Kid
Inconceivable
Épouse-moi mon pote
Dexter Fletcher
Blast from the Past
Good Will Hunting
Savva. Heart of the Warrior
The Marksman
Tinker Bell
Seeking Justice
Cate Blanchett
Ghar
Lady Gaga
The Darkest Minds
Hex
Geo Dobre
Riding In Cars With Boys
Patrick Warburton
Costel Constantin
Carmen Stănescu
Return to Never Land
The Basketball Diaries
Absolutely Anything
Vivir así
Dame chocolate
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Moana
- The Truth and Tragedy of...
- Shaun the Sheep: The Beast of...
- The Highest Stakes
- Sonic the Hedgehog 4
- Savage House
- Busboys
Filme populare
Premiere cinema
- The Last Whale Singer
- Silent Friend
- Open Season 2
- Chickenhare and the Secret of...
- Project Hail Mary
În curând la cinema
- Arco
- They Will Kill You
- The Magic Faraway Tree
- L'heureuse élue
- Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- La petite dernière
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- Mortal Kombat II
- Orwell: 2+2=5
- Hokum
- The Sheep Detectives
- Iron Maiden: Burning Ambition
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Top Gun: Maverick
- Top Gun
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Radu Botar


