Ședința foto în care Volodimir Zelenski și soția apar în revista Vogue a stârnit controverse

de Gloria Sauciuc în 31 Iul 2022
„Ideea că o zonă de conflict poate fi un fundal pentru o fotografie semnată de Annie Leibovitz pentru Revista Vogue este sinistră”

O serie de portrete realizate președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și primei doamne Olena Zelenska de către renumita femeie-fotograf Annie Leibovitz pentru un număr digital al revistei Vogue au generat controverse în toată lumea, scrie artforum.com.

Zelenski, președintele care - pus în fața invaziei neprovocate a Rusiei din februarie - a refuzat ofertele de evacuare cu replica „Am nevoie de muniție, nu de un taxi”, este portretizat în ținuta sa obișnuită: un tricou militar de culoare kaki. În brațe o ține pe soția sa, în palatul prezidențial din Kiev. Zelenska, îmbrăcată în haine semnate de designeri de modă ucraineni, apare singură pe coperta digitală, flancată de femei-soldat în echipament de luptă, la aeroportul Antonov de la Hostomel, de lângă Kiev, în fața epavei aparatului Antonov An-225, cel mai mare avion din lume, distrus de forțele rusești la începutul războiului.

„Să dăm deoparte ideea că un lider politic nu și-ar avea locul printre celebrități în mijlocul unei crize globale”...

Scena pozată a stârnit furia mai ales a politicienilor republicani din SUA: „Noi trimitem Ucrainei ajutoare de 60 de miliarde de dolari iar Zelenski face ședințe foto pentru revista Vogue. Oamenii aștia ne cred fraieri”, scria pe Tweeter deputata Lauren Boebert din Colorado. „Ce spune Biden: Hai să continuăm să trimitem miliarde de dolari ajutor în Ucraina, că au nevoie!”, scria deputata Mayra Flores din Texas.

Publicația care anunță știrea, Daily Mail, nota că nu există nicio dovadă că fondurile transmise în Ucraina de către administrația Biden ar fi fost folosite să plătească sesiunea foto.

Imaginile i-au deranjat pe mulți din lumea artei și a literelor, trezind răspunsuri sarcastice de la scriitori precum Zoe Samudzi și Greg Allen pe Twitter. „Aceasta reprezintă tot ceea ce este greșit în lume și cât de periculos se intersectează fotografia cu asta, scria artistul Adam Broomberg în cadrul unei postări devenite virale pe Instagram. Ideea că o zonă de conflict poate fi un fundal pentru o fotografie semnată de @AnnieLeibovitz pentru @Revista Vogue este sinistră... Undeva în sinea mea cred că aceste imagini confirmă nevoia noastră de a împărți lumea în bine și în rău, între un model desuet al masculinității alături de femeile care îi dau putere”.

Zelenski se întâlnește cu liderii occidentali și apare în reviste glossy pentru că este singurul mod în care poate face criza din țara sa să rămână vizibilă publicului american....

Nu toată lumea a fost totuși scandalizată. „Să dăm deoparte ideea că un lider politic nu și-ar avea locul printre celebrități în mijlocul unei crize globale - o noțiune pe care ar susține-o astăzi spiritele lui Winston Churchill și Franklin D. Roosevelt”, scria Sonny Bunch în Washington Post. „Hai să revenim la realitate”, continua sec. „Zelenski se întâlnește cu liderii occidentali și apare în reviste glossy pentru că este singurul mod în care poate face criza din țara sa să rămână vizibilă publicului american.”

Exploreaza subiecte similare:

Volodimir Zelenski

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 2 august 2022 22:58
Normal...lume invidioasa.
aiuritul99 pe 4 august 2022 08:33
Lumea invidioasa ?Ce parere are o mama ce si-a pierdut fiul pe front, despre acest derapaj al celebului cuplu ?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells