Premiul special al juriului secțiunii Generation 14plus al Berlinalei, scurtmetrajului românesc O noapte în Tokoriki

de Gloria Sauciuc în 20 Feb 2016
Secțiunea este dedicată producțiilor realizate de tineri și inspirate din universul lor

Scurtmetrajul O noapte în Tokoriki, regizat de Roxana Stroe, ce a avut premiera mondială luni, 15 februarie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, a luat premiul pentru Cel mai bun film, în cadrul secțiunii Generation 14plus, unde a concurat cu alte 15 scurtmetraje internaționale.

Premiul special al juriului internațional Generation 14Plus pentru Cel mai bun film, însoțit de suma de 2500 euro din partea Bundeszentrale fur Politische Bildung (Agenția Federală pentru educație civică) din Germania, au fost acordate filmului O noapte în Tokoriki cu următoarea motivație:  „Cu o voce ieșită din comun, filmul reușește să transmită pe un ton degajat un mesaj sensibil, dar grav. Cu o punere în scenă amuzantă, fără dialog și cu o utilizare ironică a muzicii de film, această poveste spusă cu măiestrie e despre iubirea la țară și consecințele ei”.

O noapte în Tokoriki e construit în jurul petrecerii de majorat a Geaninei. Se lasă seara și e agitație mare în Tokoriki, discoteca din sat. Luminile de neon se aprind la geam, sala este decorată cu baloane, părinții Geaninei își ocupă regulamentar locurile la masă, DJ-ul comunei își pregătește playlist-ul cu hituri, iar Geanina își așteaptă invitații. Curând, discoteca se animă iar tinerii se dezlănțuie pe ringul de dans. Însă Alin pare preocupat de ceva... ochii îi sclipesc de fiecare dată când întâlnește privirea Geaninei, lucru care nu trece neobservat de prietenul ei. În final, Geanina va avea parte de o mare surpriză, pe care nimeni nu o va uita prea curând.

O noapte în Tokoriki este al treilea scurtmetraj important al Roxanei Stroe, după Plante Perene (Premiul Criticii acordat de U.C.I.N. în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CINEMAIUBIT - 2013) și Black Friday (Premiul pentru Cel mai bun Scurtmetraj Romanesc in cadrul Zilelor Filmului Romanesc la TIFF - 2015). Este, de asemenea, filmul său de absolvire a masteratului la UNATC.

Exploreaza subiecte similare:

A Night in Tokoriki

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells