Premierele săptămânii 22-28 februarie 2013

de Ştefan Dobroiu în 22 Feb 2013
Află ce-i de văzut în weekend la cinema

Avem de-a face cu unul din acele weekenduri în care ţi-e imposibil să prevezi preferatul publicului. Ce actor va fi preferatul weekend-ului? Jessica Chastain şi Denzel Washington, nominalizaţi la Oscar? Sau Rooney Mara şi Jude Law? Cu siguranţă nu-i uităm nici pe Dan Chiorean şi Alin State, actorii principali din Rocker, al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan! Află din materialul de mai jos oferta cinematografelor din ţară şi consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile tale de weekend.

Zero Dark Thirty/Misiunea: 00.30 A.M.
Un film care promite să arunce lumină asupra lungilor ani de investigaţii încununaţi de misiunea de capturare a lui Osama bin Laden, inamicul numărul 1 al SUA timp de aproape un deceniu. Cu o Jessica Chastain excelentă în rolul unei agente CIA, Maya, gata de orice pentru a urni greoaia maşinărie a birocraţiei americane pentru ca misiunea să primească undă verde, filmul lui Kathryn Bigelow nu este un action în toată puterea cuvântului, dar fii sigur că o să te ţină în tensiune pe durata tuturor celor 150 de minute. Excelent gândit şi ritmat, este şi îmbucurător de sobru, evitând să alunece pe panta slăvirii eroismului american.

Side Effects/Efecte adverse
Un film dificil de analizat având în vedere că orice mic detaliu dezvăluit despre subiect ţi-ar putea strica plăcerea vizionării. Important este că Jude Law, în rolul unui psihiatru pus la zid după ce una dintre pacientele sale suferă misterioase efecte adverse din cauza medicamentelor prescrise, face unul dintre cele mai energice roluri ale carierei, secondat de o Rooney Mara la fel de bună. Catherine Zeta-Jones şi Channing Tatum trec şi ei eficient prin cadru, iar Steven Soderbergh creează cu ajutorul lor un thriller inteligent (deşi cu o scăpare greu de ignorat), alert şi stilat, chiar dacă subiectul este supărător de familiar.

Flight/Zborul
Nu doar două nominalizări la premiile Oscar, dintre care una pentru apreciatul Denzel Washington, recomandă acest nou film de Robert Zemeckis, ci şi un subiect ce explorează o situaţie extrem de gri. Washington este Whip Whitaker, un pilot de avion care reuşeşte să readucă la sol un avion avariat, salvând viaţa celor mai mulţi dintre pasagerii respectivului zbor. Whitaker devine imediat erou naţional, dar o anchetă dezvăluie că Whitaker are probleme cu băutura şi că în timpul zborului în sângele său exista încă alcool. Zemeckis urmăreşte atât transformarea personală a eroului, cât şi evoluţia sa în ochii opiniei publice.

Rocker
Al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan (după Morgen) explorează drama lui Victor (Dan Chiorean), un „rocker” ajuns la vârsta medie, al cărui fiu (Alin State), membru al unei trupe rock, este toxicoman. Pe lângă faptul că abordează un subiect încă ignorat, deşi problema drogurilor a devenit tot mai urgentă în România, Rocker prezintă şi o relaţie tată-fiu ieşită din comun: pentru a asigura fericirea fiului, tatăl ajunge să fure şi să se umilească. Poţi vedea filmul în cinematografele din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Târgu Mureş, Ploieşti, Oradea, Craiova şi Târgu Jiu.

Tu la ce film mergi în weekend?

Exploreaza subiecte similare:

Zero Dark Thirty, Side Effects, Flight, Rocker

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 22 februarie 2013 11:57
Side effects
Nimicdinceparafi pe 22 februarie 2013 12:58
Idem
wildinthecountry pe 22 februarie 2013 14:45
sa vedem cum va fi..pe seara il vad si postez review
KarGo pe 22 februarie 2013 13:03
Ma intereseaza decat Side Effects Zero Dark Thirty l-am vazut pe net Flight la fel
SANDA45 pe 22 februarie 2013 14:10
side effects
wildinthecountry pe 22 februarie 2013 14:45
asa sanda in sfarsit zici si tu ceva adevarat si corect
wildinthecountry pe 24 februarie 2013 10:08
doar in privat
Mishu25 pe 22 februarie 2013 14:47
In sfarsit un weekend bun, dupa 2 slabute. Le-as vedea pe toate 4, din pacate Rocker e distribuit foarte restrans
legolas05 pe 22 februarie 2013 14:52
Doar Side Effects ma intereseaza,da nu stiu daca o sa il vad
Razvan600 pe 22 februarie 2013 15:24
Side Effects
AndreBlack pe 22 februarie 2013 16:18
Decat Side Effects ma intereseaza . Flight si Zero Dark Thirty le-am vazut . Oricum Zero Dark Thirty sigur va cuceri Box-Office-ul .
Mishu25 pe 22 februarie 2013 16:37
Deja 2 din 7 comentarii au 'Decat' ..de obicei nu ma cramponez de greseli de limba, dar asta e chiar penibil
radu3455 pe 22 februarie 2013 18:55
side effects
Fourleaf22 pe 22 februarie 2013 23:47
Ce bine ca Side Effects e si in Timisoara, oh wait, ce chestie...e in toate celelelalte doar.
Fourleaf22 pe 22 februarie 2013 23:48
*celelalte
monicarusu25 pe 23 februarie 2013 11:32
ma intereseaza efecte adverse.
rizea.alex70 pe 24 februarie 2013 14:54
Zero Dark Thirty,Flight si Rocker sunt de urmarit.
alex_il_fenomeno pe 14 martie 2013 21:33
E
alex_il_fenomeno pe 14 martie 2013 21:34
Eu sunt cel mai atras tocmai de Rocker, fiind unul dintre acele filme romanesti cu adevarat promitatoare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells