Cele mai bune filme pentru copii la ediția aniversară KINOdiseea

de Cinemagia în 2 Nov 2018
The Breadwinner, produs de Angelina Jolie, Supa Modo, Anastasia, de la cei mai importanți realizatori de filme animate independente, în program

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea va avea loc la București, în perioada 8-13 noiembrie. Nouă filme se vor afla în competiție pentru trofeul festivalului.

Cele mai bune nouă filme pentru copii ale anului vor putea fi urmărite în premieră națională în competiția internațională a festivalului, împreună cu cinci calupuri de scurtmetraje pentru diferite categorii de vârstă și singurul film românesc pentru copii realizat în ultimii ani. Filmele din festival vor rula la Cinema Eforie, Cinema Gloria, Cinema Pro și la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Festivalul va debuta pe 8 noiembrie, la Cinema Pro,  cu așteptata animație franceză „Colț Alb”,  în regia lui Alexandre Espigares,  considerată a fi cea mai fidelă adaptare a cărții lui Jack London.

Un alt film foarte așteptat este animația nominalizată anul acesta la Oscar, The Breadwinner/Parvana – O copilărie în Afganistan, în regia Norei Twomey, de la producătorii The Secret of Kells și Song of the Sea, producător executiv Angelina Jolie. Sinopsis: The Breadwinner urmărește povestea extraordinară a unei fete afgane de 11 ani, Parvana, născută într-o lume de conflict și opresiune în continuă schimbare, care își găsește tăria în iubirea din familia ei. În Kabulul controlat de talibani, femeile și fetele nu au voie să părăsească casa fără să fie escortate, să câștige bani sau să cumpere mâncare din piață. Când tatăl Parvanei este închis pe nedrept, aceasta trebuie să se deghizeze în băiat pentru a deveni singurul susținător și suport al familiei sale.

Laureat la Berlinale 2018, Supa Modo este o extraordinară co-producție între Kenya și Germania. Jo, o fetiță de 9 ani, suferă de o boală terminală. În momentul în care puține mai pot fi făcute pentru ea, părăsește spitalul și se întoarce acasă. Mama ei, Kathryn și sora ei adolescentă Mwix unesc micuțul sat Maweni pentru o cauză comună – aceea de a o convinge pe Jo că are puteri speciale și că este de fapt o super-eroină.

Filmul islandez Șoimii va fi proiectat în prezența regizorului Bragi Thor Hinriksson, care va intra în dialog cu publicul prezent în sala de cinema. Hinriksson este unul dintre cei mai îndrăgiți regizori islandezi, ale cărui filme pentru publicul tânăr au concurat cu succes în sălile de cinema producții de la Hollywood.

În afara competiției, filmul pentru copii „Străjerii” (regia Liviu Mărghidan) va avea parte de o proiecție specială, urmată de o întâlnire și un dialogîntre public și echipa care a lucrat la primul lungmetraj românesc cu și despre copii de după 1989.

Filmul care va închide cea de-a X-a ediție KINOdiseea, proiectat imediat după gala de închidere este îndrăgita animație Anastasia, în regia lui Gary Goldman și Don Bluth, unii dintre cei mai importanți realizatori de filme animate independente din lume. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar în anul 1997 și spune povestea prințesei Anastasia Romanov, unul dintre cele mai mari mistere ale secolului XX.

Detalii despre toate filmele, precum și informații despre rezervări și bilete, pe www.kinodiseea.ro și https://eventbook.ro/program/kinodiseea

Ateliere

Ca în fiecare an, KINOdiseea va avea și ateliere cu participare gratuită pentru cei mici. Câteva dintre atelierele de la această ediție sunt:
atelier de acrobație cu Nadia Buduruși
atelier de animație frame-by-frame cu regizoarea Vera Surățel
atelier de decoruri modelate cu Kinder Express
atelier de scenografie cu Adeline Bădescu
atelier de magie cu Magitot
atelier Set Designer, susținut de eematico (efecte speciale, greenscreen, iluzii)

Gala de Premiere a festivalului va avea loc pe 13 noiembrie, de la ora 19.00, la Cinema Eforie.

Festivalul Internațional de Film KINOdiseea este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România, finanțat de Primăria Sector 3.

Exploreaza subiecte similare:

The Breadwinner , Supa Modo , Străjerii

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells