Cannes Film Festival, în imagini: ziua 6

de Alexandra Fechete în 23 Mai 2023
Marion Cotillard, Michelle Yeoh, Alicia Vikander, însoțită de Michael Fassbender, supermodele, printre vedetele care s-au perindat pe covorul roșu cannez, în cea de-a șasea zi a celebrului festival de film

Cea de-a șasea zi a festivalului a adus din nou vedetele pe covorul roșu. Jude Law, care în filmul Firebrand este de nerecunoscut în rolul lui Henric al VIII-lea al Angliei, a fost, din fericire, ușor de identificat pe covorul roșu. Alicia Vikander, protagonista, a venit însoțită de Michael Fassbender, care, după proiecție, o privea cu admirație și o sorbea din priviri, părând a fi mișcat de interpretarea sa.

Firebrand spune povestea reginei Catherine Parr, dintr-un unghi feminist, fiind singura soție care i-a supraviețuit regelui Henric al VIII-lea al Angliei. A fost de altfel și prima regină (și femeie) care a publicat o carte cu numele ei propriu (Prayers or Meditations).

Henric divorțase de primele două, le decapitase pe următoarele două, iar a cincea murise la scurt timp după ce născuse. Un familist convins acest Henric.

A urmat Guillaume Canet cu Acide. În 2003 frângea inimi cu Jeux d'enfants, dar dacă e să ne luăm după mulțimea adunată în jurul Palatului care îi scanda numele, încă nu și-a pierdut șarmul. Spre deosebire de Alicia și Michael, la brațul său nu s-a aflat Marion Cotillard, partenera sa de viață, ci protagonista Laetitia Dosch. Cei doi joacă rolul unui cuplu despărțit, dar forțat să lucreze din nou împreună când un dezastru natural le amenință viețile.

Ziua pe covorul roșu s-a încheiat cu filmul Talchul: Project Silence, un horror/thriller sud corean. Printre scenariștii filmului se numără și Joo-Suk Park, responsabil și pentru Train to Busan, care este unul dintre cele mai bune filme de tip „survival horror” din toate timpurile.

Vezi galeria foto

Exploreaza subiecte similare:

Jude Law, Alicia Vikander, Michael Fassbender, Guillaume Canet, Jeux d'enfants, Marion Cotillard, Laetitia Dosch, Joo-Suk Park, Irina Shayk, Cécile De France, Sandra Hüller, Gigi Hadid, Naomi Campbell, Carla Bruni, Michelle Yeoh, Karim Ainouz, Parasite, Acide, Firebrand, Talchul: Project Silence

Alte știri din cinema

Bioshock nu a murit: noutăţi despre mult aşteptata ecranizare

Netflix reconfingurează în acest moment anvergura pe care o va avea retro SF-ul

Unde se va opri Inside Out 2? Noi recorduri pentru animaţia Pixar

Continuarea a încasat 1,44 miliarde de dolari, dar totalul s-ar putea să fie considerabil mai mare

Primul serial Alien termină filmările: acţiunea are loc pe Terra!

Alien: Earth îi are în rolurile principale pe Sydney Chandler şi Timothy Olyphant

Animaţie cu spermatozoizi, pregătită să... ejaculeze pe ecrane

Animaţia Spermageddon promite să fie la fel de ireverenţioasă ca Sausage Party

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells