Am plecat de la animaţia de familie Richard the Stork/Bărzoiul Richard cu zâmbetul pe buze, cu gândul la păsările pe care le vedem zilnic în oraş – vrăbiuţele care îşi fac cuibul sub o streașină, ori porumbeii care se strâng în parcuri, hrăniţi de oameni inimoşi. Eu şi copilul am început să ne imaginăm poveşti şi dialoguri simpatice între păsări, inspiraţi şi încântaţi de aventura recent văzută în avanpremieră, prin amabilitatea distribuitorului (va intra în cinematografele noastre pe 28 aprilie).
Povestea puiului de vrabie cu numele Richard începe trist, căci îşi pierde familia. Dar o mămică barză îl ia sub aripa ei protectoare şi, în curând, puiul are o nouă familie – şi un frăţior… Fericirea lui este întreruptă de toamnă, anotimp în care berzele migrează… Însă mica vrăbiuţă nu este o pasăre migratoare, aşa că, în ciuda rugăminţilor mamei berze, şi a fratelui vitreg, Richard este lăsat în urmă… Încrezător în forţele proprii şi convins că face totuşi parte din neamul berzelor, el porneşte în zbor, gata să traverseze întinderile mari de apă şi uscat, până în Africa.
Pe parcurs, îşi face prieteni – o bufniţă pitică şi un papagal cântăreţ şi narcisist. Aceştia îl vor ajuta să îşi îndeplinească dorinţa de a ajunge alături de familie şi a dovedi că este şi el o barză adevărată.
Plin de viaţă şi încăpăţânat, dar şi foarte ataşat de cei alături de care a crescut, Richard va stârni emoţiile celor mici, care vor sta cu sufletul la gură să vadă cum scapă din ghearele liliecilor, ale ciorilor mafiote din San Remo (aici face cunoștință cu Don Croleone), de impactul cu avioanele, porumbeii obsedaţi de „reţea” sau din colţii unui prădător înfometat… Vizual, animaţia este extrem de reuşită – personaje expresive, culorii vii, cadre naturale fotografice.
Povestea are de câştigat şi datorită personajelor secundare. Bufniţa Olga este un fel de Dory a lui Nemo (cu o meteahnă dată de impactul pe care l-a avut asupra ei faptul că a fost respinsă de familie). Kiki ne duce cu gândul la papagalii din Rio cu apetența lui pentru spectacol şi cântat.
Sunt momente mai lente şi momente pline de suspans în desfăşurarea acţiunii, însă cele mai savuroase sunt cele în care protagoniştii noştri se așază pe cablurile preferate de porumbei. Pe lângă electrocutarea de rigoare, ce le ridică toate penele, Richard, Dory şi Kiki descoperă „conectarea”. Scenariștii au dat lovitura cu acest artificiu modern, de actualitate, căci expresiile şi exclamaţiile păsărilor, captivate total de accesul rapid la informaţii şi reţelele sociale, au stârnit în sală nişte hohote de râs straşnice. „Dacă ratez vreun test de personalitate?” sau „Vai, totul e atât de real!”, exclamă o porumbiţă atunci când consoarta o desprinde de fir, pentru a le veni în ajutor protagoniştilor…
Amuzant este şi papagalul Kiki atunci când, într-un moment tensionat, întrebat dacă vede oase de animal, răspunde: „De unde să ştiu eu, sunt vegan”.
Povestea lui Richard merită urmărită cu atenţie de cei mici, care vor învăţa de la Richard că, uneori, pentru a fi acceptat, trebuie să depui un efort pe măsura refuzului primit. Iar pentru cei marginalizați din cauza înfățișării, ca Olga, există întotdeauna şi suflete deschise, gata să le fie prietene. În plus, vor învăța că nu este cazul să devii rău şi intolerant, chiar dacă nu ai fost tratat întotdeauna corect. Bărzoi sau nu, micul Richard spune o poveste care arată tuturor membrilor familiei, dar şi prietenilor, cât de important este să rămână împreună.
