Arhivă

  • The Midnight Sky: poetic, pompos şi mult prea uitabil

    16.12.2020 Articol The Midnight Sky: poetic, pompos şi mult prea uitabil Era ceva incredibil de ataşant în premisa poveştii unui echipaj de astronauţi care, după ce explorează un posibil nou cămin al umanităţii, se întoarce pe un Pământ distrus de o misterioasă apocalipsă. Cum ar fi ca cea mai bună veste din istoria omenirii să se trezească, pe neaşteptate, fără principalul destinatar? Iată ce ne-a atras pe noi spre The Midnight Sky, filmul lui George Clooney care se lansează pe Netflix pe 23 decembrie şi care era prezentat de revista Variety drept un concurent de frunte la Oscarurile de la anul. Lucrurile nu stau, din păcate, chiar aşa. Fără să-i lipsească şi alte elemente ataşante, acest SF despre cum un succes al ştiinţei devine practic imponderabil într-un nou context social îşi scoate prea multe obstacole în faţă şi ... citeşte
  • SF-ul Triburile Europei, cu Ana Ularu, are trailer oficial

    16.12.2020 Articol SF-ul Triburile Europei, cu Ana Ularu, are trailer oficial 2074: Europa așa cum o cunoaștem nu mai există. La 45 de ani după o catastrofă misterioasă, vechile națiuni au dispărut, iar continentul este divizat în mici state și microstate în care triburi diferite luptă pentru dominanță, se vede în sinopsisul oficial al celui mai nou serial Netflix, numit Triburile Europei. Aventura sci-fi desfășurată pe parcursul a șase episoade o are pe Ana Ularu în distribuție; se va lansa pe platforma de streaming anul viitor, pe 19 februarie. Streamerul a lansat miercuri trailerul oficial și o galerie de imagini. Trei frați din tribul Origines se află în centrul acestei povești fantastice. Cei trei frați sunt Kiano (Emilio Sakraya), Liv (Henriette Confurius) și Elja (David Ali Rashed). Ei se trezesc prinși în acest conflict sângero... citeşte
  • Urmăriți scena de început din Wonder Woman 1984!

    16.12.2020 Articol Urmăriți scena de început din Wonder Woman 1984! Odată cu lansarea filmului Wonder Woman 1984 în unele cinematografe din mai multe teritorii (printre care Bulgaria, Marea Britanie, Olanda, Grecia etc), studiourile Warner Bros. dezvăluie publicului larg începutul filmului - mai exact primele trei minute jumătatate. Secvența din deschidere ne duce în Themyscira, un oraș-stat suveran fictiv și națiune insulară arhipelagică de o rară frumusețe, ce aparține amazoanelor. Scena este un flashback ce descrie niște jocuri olimpice organizate de amazoane, în care personaj central este o Diana copil. Fetița va participa ea însăși la competiții, alături de adulți, iar anvergura stadionului și ingeniozitatea (sau improbabilitatea?) probelor de concurs, ne taie răsuflarea. Efectele speciale fac tot posibilul să ne uimească.... citeşte
  • Henry Cavill, accidentare pe platoul de filmare al The Witcher

    15.12.2020 Articol Henry Cavill, accidentare pe platoul de filmare al The Witcher Așa cum precizează o știre publicată prima oară de tabloidul The Sun și acoperită mai târziu de către Deadline, Henry Cavill a suferit o accidentare la picior în timp ce filma la studiourile Arborfield sezonul 2 al The Witcher. Actorul își făcea cascadoriile în aer la o înălțime de șase metri, purtând un ham de siguranță, atunci când s-a accidentat. Perspectiva este ca actorul să rămână departe de producție pentru recuperare, iar filmările să continue cu scenele care nu au nevoie de el. The Sun a publicat citatele unei surse anonime, care descriu momentul accidentului: „Filmările au fost afectate din cauza accidentului lui Henry. Filma o scenă de acțiune și s-a rănit la picior. S-a ridicat brusc și era evident că avea dureri. Nu era clar dacă un obiec... citeşte
  • Michael Douglas și Christoph Waltz vor fi Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov într-o mini-serie

    15.12.2020 Articol Michael Douglas și Christoph Waltz vor fi Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov într-o mini-serie Michael Douglas și Christoph Waltz urmează să joace rolurile președintelui american, Ronald Reagan, respectiv al celui sovietic, Mihai Gorbaciov, într-un serial scurt, adaptare după cartea lui Ken Adelman „Reagan at Reykjavik: Forty-Eight Hours That Ended the Cold War”. Intitulat Reagan & Gorbachev, proiectul aparține studiourilor Paramount și -, anume summitul între Reagan și Gorbaciov din Islanda, în 1986 - un punct de cotitură al Războiului Rece. Regizorul James Foley (Fifty Shades Darker, Fifty Shades Freed) va semna regia. De asemenea, regizorul va fi și producător, alături de Douglas și de Waltz. Cu cei doi actori din rolurile principale în echipă, Paramount se pregătește să vândă filmul televiziunilor și serviciilor online, iar interesul acestora pare ri... citeşte
  • Ce vedem la cinema în 2021

    14.12.2020 Articol Ce vedem la cinema în 2021 Independența Film, una dintre cele mai vechi case de distribuție de film independent din România, anunță o parte din titlurile pe care și-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor. Printre acestea se regăsesc „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, și „Three Floors”, noul film al cineastului italian Nanni Moretti, a cărui premieră este așteptată în 2021. „The Human Voice”, scurtmetrajul celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului și, ulterior, prezentat în cadrul Festivalului de la Veneția. Actrița britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, prima pro... citeşte
  • Ana de Armas se alătură lui Ryan Gosling și lui Chris Evans în The Gray Man

    14.12.2020 Articol Ana de Armas se alătură lui Ryan Gosling și lui Chris Evans în The Gray Man Deadline anunță că actrița Ana de Armas a semnat angajamentul de a juca alături de Ryan Gosling, colegul său din Blade Runner 2049, respectiv alături de Chris Evans din Knives Out, în producția The Gray Man. Este vorba de un thriller de acțiune marca Netflix, cu buget mare, semnat de regizorii Avengers: Endgame, Anthony și Joe Russo. Inspirat de romanul din 2009 al lui Mark Greaney, The Gray Man îl pune pe Gosling în rolul asasinului plătit și fost agent CIA Court Gentry (cunoscut și ca The Gray Man) care se trezește vânat pe întregul glob de fostul coleg CIA Lloyd Hansen (Evans). The Gray Man are scenariul semnat de frații Russo, alături de colaboratorii lor obișnuiți Christopher Markus și Stephen McFeely, care au scris scenariul. Tot ei semnează regia, dar și pr... citeşte
  • Căderea unui star. Cum a ajuns Johnny Depp persona non grata

    13.12.2020 Articol Căderea unui star. Cum a ajuns Johnny Depp persona non grata Pe 2 noiembrie anul acesta, o instanță din Marea Britanie a decis împotriva lui Johnny Depp, într-un proces de calomnie cu o miză mare, contra tabloidului britanic The Sun ce îl descria drept „un bătăuș de neveste”. Mai mult, judecătorul confirma clar că, în opinia lui, Depp a agresat-o pe fost soție Amber Heard de numeroase ori, astfel încât aceasta se temea pentru viața ei. Rezultatul nu a întârziat să apară. Peste numai câteva zile, studiourile Warner Bros. îl eliminau pe Depp din distribuția Fantastic Beasts 3 - o concediere făcută publică - în timp ce alte surse au declarat pentru The Hollywood Reporter că actorul nu va mai juca nici în prestigiosul proiect TV despre Harry Houdini al lui Jerry Bruckheimer, cel mai puternic aliat al actorului.   De-a l... citeşte
  • The Prom: toată lumea râde, cântă şi danzazză

    13.12.2020 Articol The Prom: toată lumea râde, cântă şi danzazză În 2010, o elevă dintr-un orăşel american a făcut senzaţie în presă în urma a ceea ce părea un mic scandal de provincie: pentru că eleva, Constance McMillen, voia să meargă la balul de absolvire cu iubita ei şi pentru că nu i se putea interzice acest drept fără consecinţe juridice, consiliul părinţilor din liceu a decis - nici mai mult, nici mai puţin - anularea balului. Ce s-a întâmplat apoi a făcut vâlvă în media, iar ulterior a devenit subiect de muzical pe Broadway. Pe 11 decembrie s-a lansat pe Netflix versiunea de cinema, The Prom/Balul, în regia lui Ryan Murphy, subiectul acestei cronici scurte şi lipsite de entuziasm. Trebuie spus de la bun început că vizionarea acestui film gata de orice ca să te binedispună a fost umbrită - cel puţin din punctul... citeşte
  • Netflix: ce au urmărit românii în 2020

    12.12.2020 Articol Netflix: ce au urmărit românii în 2020 Producțiile video ne-au unit anul acesta mai mult ca oricând și, chiar dacă nu am putut călători, aceleași povești au trecut granițele și au unit oameni cu gusturi, gânduri și emoții similare. Prin urmare, lista celor mai urmărite titluri Netflix reflectă spectrul complet al stărilor de spirit pe care le-am împărtășit cu toții. Iată care au fost producțiile Netflix preferate de români în 2020. Am evadat în lumi diferite de ale noastreAdrenalina s-a numărat constant printre cele mai căutate senzații de către abonații Netflix din România. Ne-au fascinat exploziile, luptele și urmăririle din cele mai populare filme de acțiune de anul acesta: Extraction, The Old Guard și Project Power. În plus, să nu uităm de seria ultra apreciată La casa de papel, care... citeşte
  • Kim Ki-duk a murit în urma complicațiilor asociate Covid-19

    11.12.2020 Articol Kim Ki-duk a murit în urma complicațiilor asociate Covid-19 Regizorul sud-coreean Kim Ki-duk a murit în urma complicațiilor asociate Covid-19, în Letonia, scrie hotnews.ro, citând The Korea Herald. Regizorul se afla în această țară de la mijlocul lunii noiembrie. Unul dintre cei mai controversaţi regizori coreeni, Kim Ki-duk a fost de nenumarate ori apreciat la nivel internaţional pentru filme precum Primăvară, vară, toamnă, iarnă... și din nou primăvară (premiat la Locarno IFF 2003 ), 3-Iron (câştigator în 2004 al Leului de Argint şi premiului FIPRESCI la Veneţia), Samaritan Girl (Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlinale 2004) sau Arirang, distins cu Marele Premiu al secţiunii Un Certain Regard în 2011. Cu Soom/Breath, Kim Ki-duk concura pentru Palme d'Or 2007, la Festivalul de Film de la Cannes. Criticul... citeşte
  • Disney dă o nouă lovitură cinematografelor: 80% din noile producţii se vor lansa online

    11.12.2020 Articol Disney dă o nouă lovitură cinematografelor: 80% din noile producţii se vor lansa online Corporaţia Disney, care şi-a promovat foarte eficient platforma de streaming Disney+ cu ajutorul serialului The Mandalorian, pare hotărâtă să îmbrăţişeze hotărât online-ul în detrimentul cinematografelor: pe parcursul unui eveniment de patru ore organizat joi pentru acţionarii companiei au fost anunţate 63 de seriale şi 42 de lungmetraje, 80% dintre acestea fiind rezervate exclusiv platformei Disney+. 20 dintre noile seriale vor lărgi universurile cinematografice Star Wars şi Marvel. “There is truly a new Star Wars story for everyone” (“Chiar avem câte o poveste Star Wars pentru fiecare”), a comentat preşedinta Lucasfilm Kathleen Kennedy, dar analiştii industriei au înţeles cu totul altceva din suita de anunţuri: cel mai mare producător de entertainment de ... citeşte
  • SF-ul The Midnight Sky, cu George Clooney, are trailer oficial

    11.12.2020 Articol SF-ul The Midnight Sky, cu George Clooney, are trailer oficial Cerul de la miezul nopții/The Midnight Sky, în regia lui George Clooney, care este și protagonistul filmului, are trailer oficial. Această producție cu puternic mesaj ecologist se va putea urmări pe Netflix din 23 decembrie. Publicația rogerebert.com îl numește un „un SF ambițios” , făcut după „o rețetă” în care „filmul Gravity este baza - de altfel Clooney însuși se referă la Gravity ca la principala influență - alături de The Revenant, un praf de The Road, un strop de Interstellar, o dușcă de Ad Astra, o măsură de The Martian, și un vârf de Children of Men pentru aromă”. Publicația continuă în termeni mai puțin culinari - „deși cu toate aceste referințe și în pofida faptului că puțin mai este lăsat spectatorului spre reflecție, filmul... citeşte
  • Nestemate puţin cunoscute: sitcom-ul The Goldbergs

    10.12.2020 Articol Nestemate puţin cunoscute: sitcom-ul The Goldbergs Ne uităm la Modern Family sau la Schitt's Creek, dar puţini dintre noi au auzit vreodată de The Goldbergs/Reşedinţa Goldberg, al cărui al optulea sezon s-a lansat pe 21 octombrie în Statele Unite. Cu una din cele mai simpatice familii disfuncţionale în centrul atenţiei, sitcomul explorează ce putem face pentru a rămâne uniţi în faţa diverselor provocări ale vieţii. Este mai mult decât surprinzător faptul că acest titlu de referinţă nu este disponibil acum în România.   Faptul că acţiunea are loc într-o suburbie americană în anii '80 este o mare atracţie pentru The Goldbergs, pentru că activează nostalgia pentru o perioadă în care viaţa era categoric mai simplă, iar ritmul ei mai lent. Dacă ţi-era dor de o poveste în care Facebook, Twitter, Instagra... citeşte
  • Un reboot True Blood este în cărți

    10.12.2020 Articol Un reboot True Blood este în cărți Odată cu ultimul sezon al serialului Chilling Adventures of Sabrina de pe Netflix, ce se va lansa pe 31 decembrie, creatorul seriei - Roberto Aguirre-Sacasa - lucrează din greu la următorul său proiect, care are o turnură supranaturală similară. Variety anunță că Aguirre-Sacasa este în faza de dezvoltare a unui remake a dramei cu vampiri True Blood. Aguirre-Sacasa și Jami O' Brien, creatorul NOS4A2, vor lucra împreună la scenariu și vor fi producători executivi, în timp ce Alan Ball, creatorul originalului True Blood, va semna producția executivă. Nu se mai știe altceva la ora actuală despre continuare, și nu este clar dacă distribuția inițială se va menține. Serialul, care a rulat la HBO între 2008 și 2014, urmărea povestea unei chelnerițe cu puteri telepat... citeşte
  • Trei Peter Parker vor salva lumea în Spider-Man 3. Alfred Molina revine ca Doctor Octopus

    09.12.2020 Articol Trei Peter Parker vor salva lumea în Spider-Man 3. Alfred Molina revine ca Doctor Octopus Un clip care acum nu mai este public al Sony a alimentat ipoteza că Tobey Maguire și Andrew Garfield își vor relua rolul supereroului ce lansează pânze de paianjen în viitorul film Spider-Man 3, scrie cbr.com. Dacă revenirea celor doi, alături de protagonistul jucat de Tom Holland nu e anunțată oficial, Alfred Molina e confirmat ca Doctor Octopus în Spider-Man 3, scrie The Hollywood Reporter. Acesta din urmă va fi cel de-al doilea villain confirmat al filmului, după Electro. Sony Channel Latin America a postat un video ce compila scene din trilogia originlă Spider-Man semnată de Sam Raimi, dar și din filmele Amazing Spider-Man al lui Marc Webb și Spider-Man: Homecoming plus Far From Home, semnate de Jon Watts. „Care este Spider-Man-ul tău favorit?” întreabă o voce ... citeşte
  • România şi aşa-zisa „moarte a cinematografelor”

    08.12.2020 Articol România şi aşa-zisa „moarte a cinematografelor” Au zbârnâit multe tastaturi de vineri dimineaţa, când s-a aflat că studiourile Warner Bros. pregătesc lansări hibride - în cinema şi pe platforma HBO Max - pentru toate premierele lor din 2021, inclusiv titluri mult aşteptate precum Dune şi The Matrix 4. Analiştii de la Hollywood, distribuitorii şi reprezentanţii cinematografelor au pronunţat nu o dată expresia „moartea cinematografelor”, prevestind un viitor sumbru pentru industria exploatării de filme. Dar oare această „moarte” nu e o exagerare? În primul rând, ar trebui să discutăm ce efecte va avea decizia Warner Bros. pentru români. Ei bine, niciuna, cel puţin deocamdată. HBO Max nu este disponibil din România, iar planurile HBO vizează a doua jumătate a anului 2021 pentru extinderea în Europa şi ... citeşte
  • Studiourile Warner Bros., acționate în instanță pentru difuzarea Dune și Godzilla pe HBO Max

    08.12.2020 Articol Studiourile Warner Bros., acționate în instanță pentru difuzarea Dune și Godzilla pe HBO Max Legendary Entertainment a dat în judecată Warner Bros. pentru decizia studiourilor de a difuza Dune (Denis Villeneuve) și Godzilla vs. Kong (Adam Wingard) pe HBO Max, în paralel cu distribuția în sălile de cinema. Conform publicației Deadline, Legendary „a trimis sau va trimite scrisori legale către Warner Bors. începând de astăzi”. Warner Bros. a anunțat săptămâna trecuta că întregul pachet de premiere pentru 2021 va adopta aceeași strategie de premieră ca și Wonder Woman 1984, difuzând în săli și pe HBO Max simultan. Toate filmele vor fi disponibile pe streaming. Sursele publicației au declarat pentru Deadline că la Legendary Entertainment conducerea a aflat despre Dune și Godzilla vs. Kong că se pregătesc de o premieră mixtă, atât în salile de cinem... citeşte
  • Controversa legată de lansarea Monster Hunter arată de ce Hollywood-ul nu trebuie să depindă de China

    07.12.2020 Articol Controversa legată de lansarea Monster Hunter arată de ce Hollywood-ul nu trebuie să depindă de China Monster Hunter al studiourilor Sony trebuia să fie revelația weekendului în materie de rezultate la box office. Filmul, cu regia semnată de către Paul W.S. Anderson, cu Milla Jovovich și Tony Jaa protagoniști, trebuia să aibă weekendul acesta premiera în China. Totuși, a fost retras aproape peste noapte după o aparentă plângere privind o replică, una care a părut ofensatoare pentru publicul chinez. La momentul actual, inclusiv varianta de a edita scena și de a proiecta varianta filmului fără scena respectivă a fost respinsă. Considerând că premiera filmului conta pe publicul din China, cu siguranță există o problemă, comentează publicația Forbes. În secvența respectivă, două personaje, un personaj masculin de rasă albă și unul asiatic (Jin Au-Yeung) disc... citeşte
  • Cea care ar fi putut prelua rolul central din Black Panther 2, implicată într-o controversă în social media

    06.12.2020 Articol Cea care ar fi putut prelua rolul central din Black Panther 2, implicată într-o controversă în social media Pentru Letitia Wright totul pare să fie pregătit pentru a prelua îndatoririle Panterei Negre din mult-așteptatul sequel Black Panther. După moartea tragică și bruscă a actorului Chadwick Boseman, au apărut numeroase speculații despre cine urmează să apară în rolul Panterei Negre în Marvel Cinematic Universe, iar actrița părea să fie persoana cea mai potrivită pentru noul rol. Totuși, tânăra a stârnit un val de controverse în rândul publicului datorită opiniilor de pe social media, iar acum fanii filmului cer să fie dată afară din Black Panther 2. Într-o postare pe Twitter, acum ștearsă, Letitia Wright a preluat un videoclip în care se exprimă dubiile legate de vaccinul împotriva COVID-19. Sursa videoclipului este canalul YouTube On the Table, un canal cun... citeşte
Articole 2461 - 2480 din 37757

Cronică

jinglebells