Anca Damian va contesta rezultatele concursului CNC

de Ştefan Dobroiu în 3 Oct 2014
Noi acuzaţii grave aduse comisiei de evaluare a proiectelor de lungmetraj

Anca Damian, regizoarea multi-premiată pentru filmul Crulic - drumul spre dincolo, va contesta decizia Centrului Naţional al Cinematografiei de a descalifica cel mai recent proiect al ei, Moon Hotel Kabul, la cea mai recentă sesiune a concursului de proiecte.

Iniţial clasat pe locul doi în ordinea punctajelor la categoria "lungmetraj ficţiune", proiectul a pierdut puncte după ce comisia a decis că punctajul tehnic al regizoarei nu ar trebui să beneficieze de avantajul oferit de succesul filmului Crulic - drumul spre dincolo, acesta fiind considerat un documentar.

Iată mai jos comunicatul trimis de compania de producţie Aparte Film şi descrierea mai multor nereguli privind organizarea concursului şi evaluarea proiectelor.

Reacţia Ancăi Damian nu este singura care pune sub semnul întrebării buna organizare a celui mai recent concurs CNC. Ieri compania de producţie Parada Film organiza consiliul de administraţia CNC că nu e la curent cu o precizare din regulamentul de concurs care ar majora suma primită de proiectul Ana, mon amour de la 1,59 la 2,79 milioane de lei (detalii AICI). Astăzi, regizorii Adrian Sitaru, Paul Negoescu, Bogdan Mustaţă, Gabriel Achim şi Marian Crişan au semnalat nereguli importante în organizarea concursului, alegerea membrilor comisiei şi în calcularea punctajelor proiectelor (detalii AICI).

Comunicat

Având în vedere rezultatele de la aceastムsesiune CNC, Aparte film constată cu tristeţe următoarele nereguli privind analizarea şi punctarea proiectului intitulat €œMoon Hotel Kabul : în cadrul concursului I din 2014, punctajul tehnic iniţial al dosarului œMoon Hotel Kabul însuma 31.70 de puncte. Punctajul tehnic, cumulat cu punctajul scenariului, clasau proiectul pe locul 2 în ierarhizarea finală la secţiunea "€œlungmetraj ficţiune".

Înainte de confirmarea rezultatelor, comisia de concurs a revenit asupra clasamentului şi a decis anularea punctelor corespunzătoare calităţii artistice ale regizorului din punctajul tehnic. Motivaţia acestei decizii a fost că filmul  €œCrulic - drumul spre dincolo este încadrat în genul documentar, regizorul neputând fi punctat la categoria "€œfilm de ficţiune". În acelaşi timp, în cadrul aceleiaşi sesiuni de concurs, la categoria "€œdocumentar", a fost permisă punctarea tehnică a regizorilor cu filme de ficţiune, diferite de genul care încadra secţiunea. Acestea de mai sus indică clar o interpretare arbitrară şi neuniformă a legii, spiritul legii obligând la o citire şi aplicare nediferenţiată a normelor legale de concurs.

Mai mult, din 2006, Ordinul Nr. 2335 din 14 august 2006 care stă la baza Regulamentului de Concurs nu a fost niciodată intrerpretat astfel, depunerea dosarelor făcându-se conform cu intrerpretarea juridică comunicată chiar de Centrului Naţional al Cinematografiei. În luna septembrie -€“ după ce ierarhia proiectelor era deja făcută, a apărut această nouă viziune juridică, care cu siguranţă poate fi foarte slab susţinută de textul legii. Presupunând că, după o dezbatere juridică, Centrul Naţional al Cinematografiei ajunge la concluzia că nouă intrerpretare juridică poate fi considerată valabilă, aceasta trebuie anunţată înainte de alcătuirea dosarelor pentru concurs şi în niciun caz retroactiv.

Totodată, considerăm că filmul €œCrulic - drumul spre dincolo este chiar un exemplu de hibrid, fiind un film experimental, o docu-dramă pe suport de animaţie. În acest sens, amintim că filmul a fost selecţionat şi premiat în peste 20 de festivaluri la categoria ficţiune precum festivalurile de la Locarno, Londra, Varşovia, Cottbus, Istanbul, New Director, New Films New York şi multe altele.

Ne exprimăm în acest sens uimirea şi regretul profund că aceste decizii luate conform sintagmei "uite legea, nu e legea" şi nu pe un regulament ferm de concurs au fost luate cu lipsă de responsabilitate de o comisie de concurs, eliminând filmul Moon Hotel Kabul de pe lista câştigătorilor.

Aparte Film va transmite aceste nereguli Ministerului Culturii printr-o contestaţie.

Exploreaza subiecte similare:

Anca Damian, Crulic - drumul spre dincolo

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 3 octombrie 2014 18:46
Sa fim seriosi: toata lumea a vazut cum se face selectia filmelor/scenariilor la concursurile astea. O dovada in plus: calitatea filmelor vs. spectatori atrasi la cinema. Ca un exemplu: lipsesc total filmele istorice, lucru de neinteles la ce istorie avem, nu mai vorbesc despre filme de actiune, spionaj etc. - filme cu priza la public. Succes cu scenariile voastre pe viitor, deja se stie cat de dezamagitoare vor fi. SI ma indoiesc ca in tara asta nu sunt oameni care sa scrie scenarii pt genul de filme cu priza la public, doar ca nu sunt lasati "la suprafata" din cauza sistemului cretin PCR. Atat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells