A fost ales Ant-Man

de Cristina Grigore în 19 Dec 2013
Partitura viitorului supererou Marvel ce va vedea lumina marelui ecran i-a revenit lui Paul Rudd

Fața viitorului film despre care se presupune că va deveni viitoarea franciză Marvel a fost aleasă, scrie Variety.com, actorul aflat acum în negocieri pentru rolul lui Ant-Man fiind Paul Rudd. Actorul din Role Models și This Is 40 a fost unul dintre favoriții studiourilor pentru rolul lui noului supererou Marvel ale cărui aventuri vor ajunge pe marele ecran, deși cu puțină vreme în urm declara că nu șite mai nimic referitor la acest proiect.

Rolul omului de știință devenit supererou (Henry Pym) a fost legat iniţial de actorul Joseph Gordon-Levitt, cei de la Variety menţionând că ar putea exista în fapt două scenarii ce vor fi luate în discuţie pentru film. Una dintre acestea ar reda povestea de început a lui Ant+Man (cu Paul Rudd în rol central), iar celălalt s-ar putea concentra pe anii ulteriori din viaţa personajului, când vicleanul Scott Lang îi fură lui Pym tehnologia care îl va transforma şi pe el în alt Ant-Man.

Filmul este programat să apară pe 21 iulie 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Ant-Man, Paul Rudd, Role Models, This Is 40, Joseph Gordon-Levitt, actor

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
OwYBeS pe 19 decembrie 2013 14:31
As fi preferat ca Simon Pegg sa fie Ant Man fiindca e prieten bun cu Edgar Wright, dar si Paul Rudd e o alegere buna.
spartacus pe 19 decembrie 2013 15:34
Imi place cum joaca actorul, dar, din păcate, pentru acest "erou" prevad un mare esec. Parerea mea, desigur...
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 14:02
Wow... Un actor obisnuit al comediilor romantice usoare, ce primeste un rol promitator in sfarsit. Sper sa aibe mare succes :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells