Cel mai recent vizionat film.

[cosmin742000]

Everest (2015) , fiind ata de jignit si acuzat la articole ca nu ma uit la blockbustere am facut greseala sa vad Everest (2015)Credeam ca o sa vad un film catastrofa , cand colo am vazut o catastrofa de film.Este fara indoiala filmul cu cele mai multe greseli vazut de mine.Aproape tot atatea greseli cate cadre.Scenariul e atat de plat incat parca e alcatuit din interviurile Simonei Halep(numai platitudini)Filmul intra direct in subiect insa pe tot parcursul lui nu se petrece nimic .Deci scenariu 0 , poveste 0 , suspans 0 , regie 0 ,actori 2 , media o faceti voi.

Daca tot te-ai uitat la ceva pe subiectul asta, ieseai mult mai castigat cu Meru, despre care am scris inainte.

[edinaa]

The Imitation Game ( 2014) - nota 10/10 - un film exceptional, foarte bine construit ca si scenariu si bine redat. Benedict Cumberbatch a facut un rol de milioane.

[cosmin742000]

Daca tot te-ai uitat la ceva pe subiectul asta, ieseai mult mai castigat cu Meru, despre care am scris inainte.

O sa il caut.Marturisesc ca nu auzisem de el . Oricum nu voiam sa vad neaparat cevaa pe tema asta.Voiam sa-mi mai racoresc creierul cu un film usor.Noroc ca am circumvolutiuni adanci , , altfel era pericol de nivelare a creierului cu vizionarea Everestului.E adevarat ca filmul e facut pt cei ce nu mai au ce nivela .

Am avut norocul sa prind doua filme reusite in mini-vacanta asta.

Housebound e o combinatie comedie/horror/thriller despre o tipa tough as nails care e condamnata la arest la domiciliu pentru jaful unei banci. Doar ca domiciliul e cel al mamei, de unde plecase de ceva vreme. Si mai e si bantuit. Interactiunea dintre protagonista rebela si mama ei tipicara ofera o gramada de momente distractive, iar partea "horror" desi ocazional scary is mostly played for (rather dark) laughs.

7/10


Coherence e unul din foarte putinele filme care m-a speriat in ultimul timp. Facut in traditia The Twilight Zone, actiunea se petrece mostly la o reuniune intre opt prieteni, intr-o seara in care pe langa pamant trece o cometa. E un film in care se discuta mult - si teroarea vine in buna masura din confruntarea fiecaruia atat cu proprii demoni cat si cu cei a celor din jur. Si totul amplificat la un alt nivel de prezenta cometei si a efectelor reale sau imaginare pe care le are. E un film construit inteligent, care nu te lasa sa ghicesti usor ce se petrece si care la final chiar are sens. Fara a fi profund, Coherence reuseste sa te faca sa te simti acolo, cu adevarat acolo, ceea ce nu se intampla niciodata in filme care se bazeaza pe efecte speciale sau cheap scares.

7.5/10

Madoka: Rebellion

M-a intrebat mai mult lume de-a lungul timpului de ce ma uit la filme de vreme ce marea majoritate nu imi plac si le gasesc destule defecte. Raspunsul e ca uneori, rar, am o experienta extrordinara atunci cand descopar ceva care imi vorbeste cu adevarat. E un high pe care e greu sa nu-l urmaresti, desi, la fel cum e cazul in general cu lucrurile astea, devine tot mai dificil de atins pe masura ce experimentezi mai mult si toleranta creste.

Madoka Magika e ultimul serial anime care m-a marcat si au trecut deja cativa ani de la aparitie. In doar 12 episoade de 20 de minute, trecea de la o aparenta de desen dragut pentru copii pana la aparitia unei noi divinitati si in esenta a unui nou univers. Impactul pe care l-a avut in Japonia a fost urias, ceea ce a dus la crearea a trei filme pentru release cinematografic. Primele doua nu sunt decat o redesenare la o calitate grafica superioara a originalului. Al treilea e Madoka: Rebellion, continuarea povestii.

Nu m-am grabit sa-l vad atat pentru ca initial a fost greu de gasit cat si pentru ca ma gandeam ca va fi foarte comercial, deoarece finalul serialului nu lasa mult loc de o continuare. Si inceputul parea ca-mi confirma temerile, dar era la fel de inselator ca si inceputul serialului original, lasand in curand sa se reverse aceeasi creativitate unica. Esenta ramane povestea care merge in directii pe care ti-e practic imposibil sa le prevezi, dar la asta se adauga acum si grafica la un nou nivel si nu vorbim doar de "efecte speciale" ci de valoarea artistica a imaginii. Pe scurt, cel mai bun film pe care l-am vazut de mai bine de un an si nu ma refer doar la animatii.

[White1]

Cool. Daca nu ai fi scris deespre Madoka la anime nu as fi rezistat mai mult de 3 episoade (trecusem de faza "Sailor Moon" inca de atunci, totusi). Si da, serialul e incredibil de "deceitful" te pacaleste ca e colorat si dragutz si cu fetitze micutze cu puteri magice si devine treptat incredibil de cinic si de brutal. Stiam si de filme da nu intelesesem exact ce e cu ele.

Nu stiu daca "incredibil de cinic si de brutal" e o descriere buna. E cu siguranta violent si socant, dar din punct de vedere artistic esential e ce vrei sa transmiti printr-o moarte de exemplu, nu moartea in sine. Cred ca nu rareori inteligenta e confundata cu cinismul. Cinism e gramada in Excel Saga de exemplu, care bagatelizeaza si face misto de orice. In Madoka violenta are un impact profund, nu e luata in deradere sau privita ca un lucru pozitiv, dupa cum pe de alta parte seria nu isi propune nici sa fie o lectie morala. Eu vad in Madoka si generozitate extrema si prietenie adevarata si iubire si multe lucruri pozitive. E un joc continuu intre lumina si intuneric, ceea ce e pana la urma aproape de realitate.

[bremen1980]

Coherence e unul din foarte putinele filme care m-a speriat in ultimul timp. Facut in traditia The Twilight Zone, actiunea se petrece mostly la o reuniune intre opt prieteni, intr-o seara in care pe langa pamant trece o cometa. E un film in care se discuta mult - si teroarea vine in buna masura din confruntarea fiecaruia atat cu proprii demoni cat si cu cei a celor din jur. Si totul amplificat la un alt nivel de prezenta cometei si a efectelor reale sau imaginare pe care le are. E un film construit inteligent, care nu te lasa sa ghicesti usor ce se petrece si care la final chiar are sens. Fara a fi profund, Coherence reuseste sa te faca sa te simti acolo, cu adevarat acolo, ceea ce nu se intampla niciodata in filme care se bazeaza pe efecte speciale sau cheap scares.

7.5/10

''Realite'' - Quentin Dupieux -2014 - Tot o imbarligatura din asta asemanatoare cu filmul tau .Se amesteca de toate in acest film in film in film , vis in vis in film , s.a.m.d. Nu-ti mai dai seama daca toata bucla sta asta vreun capat sau poate rula asa la infinit .
Are ceva din Mulholland Drive & alte filme de genul asta , dar in varianta low budget .
7/10

https://www.youtube.com/watch?v=Zyljl85qVxI

Suna interesant, am sa-l incerc.

Well, am incercat. Prima jumatate de ora adica. Nu mi-a spus nimic in afara de un joc intelectual mai degraba arid si neinteresant. Ciudatenia nu tine loc de caracterizare sau plot. Poate e mai bine mai incolo, dar daca dupa prima treime a filmului n-ai fost in stare sa faci un personaj ce care sa iti pese sau sa exprimi vreo idee interesanta, atunci cam nasol.

[bremen1980]

Well, am incercat. Prima jumatate de ora adica. Nu mi-a spus nimic in afara de un joc intelectual mai degraba arid si neinteresant. Ciudatenia nu tine loc de caracterizare sau plot. Poate e mai bine mai incolo, dar daca dupa prima treime a filmului n-ai fost in stare sa faci un personaj ce care sa iti pese sau sa exprimi vreo idee interesanta, atunci cam nasol.

Vezi dacă n-ai trecut prin filmele " maestrului " Dupieux . Rubber - cauciucul ucigaş m-a pregătit pentru lucruri profunde şi greu de digerat de către raţiune . " Realite " mi s-a părut acum un desert care nu m-a balonat .

Imi plac prostioarele astea pentru ca au scenarii imprevizibile .

[Bogdan.Alexandru]

The Revenant (The Revenant: Legenda lui Hugh Glass) - 2015

Din perspectiva unui om care vede un film cand vrea sa se recreeze, ci nu a unui cinefil, mi s-a parut pur si simplu incredibila interpretarea lui Leonardo DiCaprio.

http://www.cinemagia.ro/filme/the-revenant-590899/

[rvn]

[Bmi s-a parut pur si simplu incredibila interpretarea lui Leonardo DiCaprio.

din pacate, mie, din nici o perspectiva nu mi se pare incredibila...
intamplator, am citit pe fb., recenzia ctpista, care se distribuia de zor, pentru distractia si "reveneala" cinefilica. este adevarat, jurnalistul, are momentele lui de glorie, uneori. ..
mi se par de bun simt observatiile lui referitoare de rufele ude, fiindca am o experienta indelungata si nepretuita in domeniu. doar sunt o gospodina model.

Reveneala” – o telenovelă Animal Planet
2016-01-21 11:53:00

Am văzut mii de filme de la 5 ani și până aseară. Mi-a crescut, prin urmare, un soi de organ care îmi prevestește cam cât de bun sau prost e filmul pe care îl voi vedea.

Ați auzit de „The Revenant”? Trebuie să fi auzit, căci e împănat cu 12 nominalizări, cele mai multe, la Oscarurile care se dau peste câteva zile. Regizorul, Alejandro Iñárritu, este autorul marelui câștigător al premiilor Oscar de anul trecut, „Birdman”. A mai realizat un film superb, poate l-ați văzut, „Babel”, și alte câteva memorabile: „Amores perros”, „Biutiful” și „21 de grame”. Impresionant, deci.

Totuși, n-am ajuns în sala de cinema cu organul meu cinefil foarte vioi, îmi transmitea mai degrabă să șed blând. Dar... o asemenea prăpastie, hău, genune între ce așteptam și ce mi-a intrat prin ochi și prin urechi mărturisesc că n-am trăit în toată viața mea din cinema. Și cuvintele se sparie...

O telenovelă Animal Planet, cu titlul cel mai potrivit în românește, „Reveneala”.

Sau: „Sânge, Mațe și Zăpadă”.

Sau: „Iisus și vindecarea spontană a rănilor de urs la temperaturi scăzute”.

Sau: „Frumusețile Nordului înghețat, cu oameni care se agită prin el”.

Personajul real, vânătorul Hugh Glass, a cărui odisee, după ce fusese părăsit ca decedat în munți, în America începutului de secol XIX, stă la baza filmului, nu a avut un copil cu o nevastă indiancă, care copil nu i-a fost, deci, omorât de camaradul Fitzgerald, nu s-a răzbunat pe Fitzgerald, cel care îl abandonase, doar i-a cerut înapoi pușca furată. Peripețiile lui Glass nu s-au petrecut în Canada Arctică, în zăpezile veșnice, dar pe undeva prin Dakota și Nebraska. Iar pe grizzly-ul care îl atacă, nu l-a dovedit singur, ci împreună cu alți doi vânători.

Toate acestea ar ține de, am mai auzit asta, „libertatea adaptării”, „ficționalizare”, „artisticizare”, căci „nu e un documentar!”. Da, nu e. În schimb e melodramă de doi bani, vârâtă în povestire ca să crească vânzările de bilete.

Cu cât sunt mai mari eforturile naturaliste ale lui Iñárritu, care vrea să fie ursul ucigaș-urs (și nu e, nu i-au dat voie, e digital), munții-munți, copacii adevărați, zăpada așijderea, să vedem organe pline de sânge mușcate cu sete de oameni și săgeata indiană intrându-i albului între ochi, în prim-plan, cu atât relațiile interumane în acest film sunt mai clișeice și artificiale: anglo-saxonul cel bun căsătorit cu o femeie piele-roșie, anglo-saxonul malefic pedepsit de indienii cei buni, înfruntarea finală unu la unu etc. Plus niscai voice over cu recitări din lirica indienilor Pawnee în momentele „poetice”, plus secvențe onirice în care moarta nativ americană levitează la orizontală. Mi-a fost dat să aud, ține-mă, Doamne, că „Dom`le, e mare Iñárritu, e Tarkovsky, ce să mai...”. I-aș spune bipedului care a articulat asta că tânăra soție din „Oglinda” lui Tarkovsky doarme în aer pe spate, în vreme ce consoarta lui Hugh Glass o face pă burtă, dom`le.

Dar avem, ce-i drept, și un plagiat vizual sută la sută, copacii înalți și subțiri filmați în neștire de jos în sus, „din groapă”, imagine luată din Terrence Malick, „The Thin Red Line” sau Denys Arcand, „Les Invasions Barbares”.

Ca să nu mai vorbesc de muzica „Revenelii”, tautologic-educativă, cam ca în filmele românești din anii `50: se apropie pe deal indienii, călări, periculoși, cu tomahawkuri – bamm, bamm, bamm-babamm, eroul Glass o ia la fugă din varii motive – tîm, tîm, tam, tam, tîm, tîm, tam, tam, apoi are viziuni ale fostei sale căsnicii interrasiale fericite, în vreme ce degeră: u, uu, uuu, uu-u, ș.a.m.d.

Singurul lucru bun din film e Răul, interpretat remarcabil de Tom Hardy.

Mi-e lehamite să mai pomenesc de faptul că după ce înoată într-un râu printre ghețuri, îmbrăcat în piei și blănuri, DiCaprio iese la mal și își vede mai departe de fizicații (altceva nici nu prea are ce să joace) fără să se transforme în statuie – o gospodină cinstită i-ar da în cap regizorului cu rufele întinse iarna pe frânghie. Sau calul care galopează de-a dreptul în râpă, căzând ca o ghiulea: orice bidiviu din lumea asta frânează brusc în fața unei gropi sau unui obstacol de netrecut, aruncându-și, eventual, călărețul peste cap, domnule regizor...

N-are rost. Pentru că întrebarea principală sună așa: cine e, de fapt, Alejandro González Iñárritu? Cineastul de mare finețe, debordând de idei cinematografice memorabile, de umor și metafizică bine strunită din „Birdman”-ul de acum un an? Sau confecționerul acestui gablonț hemoragic-hivernal, hollywoodian în cel mai de jos sens al cuvântului?

Să nu fie cumva o coincidență de nume.

P.S.

Dacă ați fost la „The Revenant”, vă rog să vedeți și „Man in the Wilderness”, ecranizarea din 1971 a aceleiași legende a lui Hugh Glass, în regia lui Richard C. Sarafian, cu Richard Harris și John Huston. O să vă mai dregeți.

[Bogdan.Alexandru]

din pacate, mie, din nici o perspectiva nu mi se pare incredibila...
intamplator, am citit pe fb., recenzia ctpista, care se distribuia de zor, pentru distractia si "reveneala" cinefilica. este adevarat, jurnalistul, are momentele lui de glorie, uneori. ..
mi se par de bun simt observatiile lui referitoare de rufele ude, fiindca am o experienta indelungata si nepretuita in domeniu. doar sunt o gospodina model.

Reveneala” – o telenovelă Animal Planet
2016-01-21 11:53:00

Am văzut mii de filme de la 5 ani și până aseară. Mi-a crescut, prin urmare, un soi de organ care îmi prevestește cam cât de bun sau prost e filmul pe care îl voi vedea.

Ați auzit de „The Revenant”? Trebuie să fi auzit, căci e împănat cu 12 nominalizări, cele mai multe, la Oscarurile care se dau peste câteva zile. Regizorul, Alejandro Iñárritu, este autorul marelui câștigător al premiilor Oscar de anul trecut, „Birdman”. A mai realizat un film superb, poate l-ați văzut, „Babel”, și alte câteva memorabile: „Amores perros”, „Biutiful” și „21 de grame”. Impresionant, deci.

Totuși, n-am ajuns în sala de cinema cu organul meu cinefil foarte vioi, îmi transmitea mai degrabă să șed blând. Dar... o asemenea prăpastie, hău, genune între ce așteptam și ce mi-a intrat prin ochi și prin urechi mărturisesc că n-am trăit în toată viața mea din cinema. Și cuvintele se sparie...

O telenovelă Animal Planet, cu titlul cel mai potrivit în românește, „Reveneala”.

Sau: „Sânge, Mațe și Zăpadă”.

Sau: „Iisus și vindecarea spontană a rănilor de urs la temperaturi scăzute”.

Sau: „Frumusețile Nordului înghețat, cu oameni care se agită prin el”.

Personajul real, vânătorul Hugh Glass, a cărui odisee, după ce fusese părăsit ca decedat în munți, în America începutului de secol XIX, stă la baza filmului, nu a avut un copil cu o nevastă indiancă, care copil nu i-a fost, deci, omorât de camaradul Fitzgerald, nu s-a răzbunat pe Fitzgerald, cel care îl abandonase, doar i-a cerut înapoi pușca furată. Peripețiile lui Glass nu s-au petrecut în Canada Arctică, în zăpezile veșnice, dar pe undeva prin Dakota și Nebraska. Iar pe grizzly-ul care îl atacă, nu l-a dovedit singur, ci împreună cu alți doi vânători.

Toate acestea ar ține de, am mai auzit asta, „libertatea adaptării”, „ficționalizare”, „artisticizare”, căci „nu e un documentar!”. Da, nu e. În schimb e melodramă de doi bani, vârâtă în povestire ca să crească vânzările de bilete.

Cu cât sunt mai mari eforturile naturaliste ale lui Iñárritu, care vrea să fie ursul ucigaș-urs (și nu e, nu i-au dat voie, e digital), munții-munți, copacii adevărați, zăpada așijderea, să vedem organe pline de sânge mușcate cu sete de oameni și săgeata indiană intrându-i albului între ochi, în prim-plan, cu atât relațiile interumane în acest film sunt mai clișeice și artificiale: anglo-saxonul cel bun căsătorit cu o femeie piele-roșie, anglo-saxonul malefic pedepsit de indienii cei buni, înfruntarea finală unu la unu etc. Plus niscai voice over cu recitări din lirica indienilor Pawnee în momentele „poetice”, plus secvențe onirice în care moarta nativ americană levitează la orizontală. Mi-a fost dat să aud, ține-mă, Doamne, că „Dom`le, e mare Iñárritu, e Tarkovsky, ce să mai...”. I-aș spune bipedului care a articulat asta că tânăra soție din „Oglinda” lui Tarkovsky doarme în aer pe spate, în vreme ce consoarta lui Hugh Glass o face pă burtă, dom`le.

Dar avem, ce-i drept, și un plagiat vizual sută la sută, copacii înalți și subțiri filmați în neștire de jos în sus, „din groapă”, imagine luată din Terrence Malick, „The Thin Red Line” sau Denys Arcand, „Les Invasions Barbares”.

Ca să nu mai vorbesc de muzica „Revenelii”, tautologic-educativă, cam ca în filmele românești din anii `50: se apropie pe deal indienii, călări, periculoși, cu tomahawkuri – bamm, bamm, bamm-babamm, eroul Glass o ia la fugă din varii motive – tîm, tîm, tam, tam, tîm, tîm, tam, tam, apoi are viziuni ale fostei sale căsnicii interrasiale fericite, în vreme ce degeră: u, uu, uuu, uu-u, ș.a.m.d.

Singurul lucru bun din film e Răul, interpretat remarcabil de Tom Hardy.

Mi-e lehamite să mai pomenesc de faptul că după ce înoată într-un râu printre ghețuri, îmbrăcat în piei și blănuri, DiCaprio iese la mal și își vede mai departe de fizicații (altceva nici nu prea are ce să joace) fără să se transforme în statuie – o gospodină cinstită i-ar da în cap regizorului cu rufele întinse iarna pe frânghie. Sau calul care galopează de-a dreptul în râpă, căzând ca o ghiulea: orice bidiviu din lumea asta frânează brusc în fața unei gropi sau unui obstacol de netrecut, aruncându-și, eventual, călărețul peste cap, domnule regizor...

N-are rost. Pentru că întrebarea principală sună așa: cine e, de fapt, Alejandro González Iñárritu? Cineastul de mare finețe, debordând de idei cinematografice memorabile, de umor și metafizică bine strunită din „Birdman”-ul de acum un an? Sau confecționerul acestui gablonț hemoragic-hivernal, hollywoodian în cel mai de jos sens al cuvântului?

Să nu fie cumva o coincidență de nume.

P.S.

Dacă ați fost la „The Revenant”, vă rog să vedeți și „Man in the Wilderness”, ecranizarea din 1971 a aceleiași legende a lui Hugh Glass, în regia lui Richard C. Sarafian, cu Richard Harris și John Huston. O să vă mai dregeți.

Probabil multe din ce cele ce le-ai spus sunt adevarate. Nu te pot contrazice nici daca as vrea, deoarece nu am nici atata experienta cinematografica, nici varsta mai mult ca sigur.

P.S.

Dacă ați fost la „The Revenant”, vă rog să vedeți și „Man in the Wilderness”, ecranizarea din 1971 a aceleiași legende a lui Hugh Glass, în regia lui Richard C. Sarafian, cu Richard Harris și John Huston. O să vă mai dregeți.

P.S.: Multumesc pentru recomandare

[rvn]

ah, sper ca-i multumesti lui ctp pentru recomandare, fiindca recenzia ii apartine tot lui, asa cum am spus..

[claudiu-daniel-lugoj]

Ultimul film vazut este jupiter ascending care mi sa parut slab,adica nu e la cea ce ma asteptam eu sa fie.

[sigalia]

Aseara am adormit la “MacBeth” , cu tot cu Fassbender si cu imaginile super faine pe care le are filmul.Limbajul lui Shakespeare m-a dat gata.Si nu in sensul bun.Versetele mi-au hurducait prin creieri vreun sfert de ora,dupa care am atipit.

“The Revenant” – Cel mai sexy rol al lui Di Caprio !
Sa-i dea odata Oscarul acela, ca-i strigator la cer: daca nici lupta corp la corp cu grizzly nu e de ajuns, nu stiu ce i se mai poate pretinde acestui om.
Inarritu a facut exact ce trebuie pentru un film popular, adica a imbracat istoria autentica intr-un basm (filmat wow), in care spectatorul abia asteapta deznodamantul bine cunoscut.Daca nu-l macelarea Leo pe Fitzgerald, o faceam eu.
Dincolo de forta de supravietuire despre care vorbeste, povestea lui Hugh Glass ne reda increderea in dreptatea universala si aici e tot schepsisul si motivul pentru care forma nu impieteaza asupra esentei.

“The Danish Girl” – Plat, si pe ansamblu anost.Finalul mai salveaza ceva,pentru ca sfarsitul povestii te intristeaza,insa doar cu ochii aceia de Sandy Bell,vesnic inlacrimati, Eddie Redmayne nu reuseste sa faca un personaj. Alicia Vikander e una din frumusetile momentului.

“ Room” – Parul ca matasea si limbajul ingrijit ale pustiului mi-au lezat putin bunul simt.Nici un copil crescut in captivitate nu poate arata asa,dar trecem peste,ca nu asta conteaza.
Subiect puternic,care nu a putut fi distrus de nota de sentimentalism dulceag a filmului.Relatia mama-fiu,penduland intre dependenta-intimidate-sustinere( povestea din inside) si desprindere-separare-autonomie(partea a doua), e bine redata.
Foarte interesanta,desi in plan secund - prezenta prin absenta a lumii.
Faza preferata : cea cu soricelul in camera,urmata apoi in oglinda, de cea cu cainele,afara.
Votez cu Brie Larson pentru cel mai bun rol feminin,desi n-am vazut-o inca pe Blanchette in “Carol”. Rampling pierde din considerente de scenariu (pacat de prestatia ei, toata tevatura cu “obsesia vechii iubiri”, din “45 Years” e apa de ploaie)

“Love” - Nu stiu despre ce se vrea a fi filmul asta, dar am rabdat sa ma uit o ora la el( pe parcursul a doua zile) si l-am abandonat. Boring!

In fine ,”Mustang” – Un deliciu, cap coada.
Tot ce vezi te umple,asa, de un sentiment de tandrete fata de viata.
Secventa cu fetele urland la meci si femeia care a lasat tot satul fara curent, sa nu descopere nelegiuirea lor barbatii aflati in fata televizoarelor, e de-men-tiala !

[rvn]

“Love” - Nu stiu despre ce se vrea a fi filmul asta...

sa stii ca pe la jumatatea lui, nici mie nu prea imi era clar, desi, dupa atata efort depus de actori pentru a ne face sa pricepem, ar trebui sa fie lesne de inteles.si totusi...ce-i cu filmul asta? exact asa m-am intrebat si eu si nu stiu daca am gasit vreun raspuns care sa corespunda realitatii, fiindca ar fi prea simplu sa-l incadrezi doar la xxx, mai ales daca nu ai deloc idee despre stilul lui Gaspar Noe, asa ca, avand norocul sa vad inaintea lui Love, Enter the Void, imi dau seama ca Noe are conturat un domeniu in care exceleaza si delimitat, un teren pe care se simte in largul lui:sexul.
aparent, suntem tentati sa consideram ca Noe a sarit de data aceasta gardul, intinzand prea mult registrul interpretativ in interioare micute si dezordonate, unde, protagonistii, isi consuma fara nici un fel de inhibitii, relatia de iubire bazata pe dorinta de a experimenta sexual cat se poate de intens si de mult. este un efort demn de apreciat din partea actorilor, mai ales al actorului, care, din punctul meu de vedere, si-a depasit partenera la capitolul transmis senzatii. chestia asta mi s-a parut un pic iesita din cliseu, fiindca, de regula, in filmele erotice, femeia este aceea in jurul careia pluteste senzualitatea si erotismul, insa, in Love, barbatul mi s-a parut a avea aceasta calitate inaintea femeii. si pana la urma....Love?poate as gresi daca as spune ca este un maraton sexual impotriva conventionalismului care domina relatiile de iubire, dar mie asa mi-a dat de inteles, mai ales ca, drama, punctul culminant, destramarea acestei epuizari fizice, s-a produs tocmai din cauza unui motiv care tine de conventionalism, de moralitate.

[sigalia]

Buna,rvn

Tu ai abordat mai serios filmul, spre deosebire de mine care mi-am bagat doar putin nasul,sa vad ce si cum.Probabil principalul motiv din cauza caruia l-am ratat a fost lipsa reala de curiozitate M-am prins eu ca se petrece un soi de drama pe-acolo:drog,obsesie,psihoza,dar totul era atat de incoerent si innecat in pacla, ca am zis pas.

poate as gresi daca as spune ca este un maraton sexual impotriva conventionalismului care domina relatiile de iubire, dar mie asa mi-a dat de inteles, mai ales ca, drama, punctul culminant, destramarea acestei epuizari fizice, s-a produs tocmai din cauza unui motiv care tine de conventionalism, de moralitate.

Interesant ,e de dezvoltat ideea.