Rosetta

[Marge Gunderson]

Cand esti "Made in Romania", din orice mediu te-ai trage, ai impresia ca saracia nu poate sa mai aiba pentru tine secrete si risti iluzia ca esti un om pornit de foarte jos si care a avut o enorma "distanta de recuperat" in raport cu semenii tai din "tarile civilizate". Si daca parasesti tara, esti destul de insensibil fata de saracia din locurile unde aterizezi si iti faci un rost. Si nu te oferi voluntar sa torni supa saracilor. Tu contribui tot in Romania. Pai, acolo, da, saraci care merita o soarta mai buna, iata un plasament sigur pentru bunele mele intentii!

Azi asa, maine asa... De altminteri, nici nu te poti gandi prea mult la ei, ca nu prea iti ies in cale, saracii locului. Ei sunt relativ discreti si tu stii sa nu te duci in cartierele X sau Y, ca nici n-ai ce sa vezi. Dar te enervezi si deplangi cu vecinii tai ambitia de a atrage atentia a mucosilor veniti de "acolo", care chinuie cu zgomot maxim niste penibile scootere, incercand sa simta betia vitezei si pe straduta voastra, unde doar masinile riveranilor s-ar cuveni sa se aventureze, nu-i asa?

Toate prejudecatile astea au explodat pentru mine dupa ce am vazut "Rosetta", din intamplare, pe un canal de cinema. Habar n-aveam ca e de fratii Dardenne, si ca a luat Palme d'Or la Cannes-ul in 1999.

Din zap in zap, vad o pustoaica fugarita printr-o fabrica, ca sa fie data afara, si ea tipand ca din gura de sarpe ca nu merita asta, ca ea munceste bine! Asa de tare dorea sa isi pastreze amaratul de job incat m-a intrigat si am lasat din mana telecomanda. Si-asa am devenit eu un om mai bun.

Pentru ca "Rosetta" m-a obligat sa urmaresc, ca prin gaura cheii, (se filmeaza mult cu camera in mana) o tanara sarmana, cu dresuri de bumbac si cizme de cauciuc... Cu obrajii sai rumeni, cu silueta ei de 17 ani, toata numai muschi, energie si vointa de a o scoate la capat si de a aduce "sistemul" de partea ei, Rosetta locuieste intr-o caravana, impreuna cu mama ei, acum betiva si depravata. In contrast cu aceasta din urma, natural, prin revolta adolescentina, fata si-a asumat o puritate totala si o morala de fier, in alb si negru. Nu ne dam seama cat de inteligenta este, fratii Dardenne au grija sa nu o puna in situatii din care sa ghicim. Nu conteaza! Este cert doar ca Rosetta poseda agilitatea si istetimea care intr-o lume civilizata ar trebui sa ii fie suficiente sa se descurce. Si asta e si telul ei - o existenta normala, anonima, saracuta si corecta, sa fie (macar) o figura din multime care dupa o zi de munca se indreapta spre un apartament dintr-un complex social unde isi mesteca absent cina, uitandu-se la televizor.

Dar ei ii este refuzata aceasta minima decenta. Ea in fiecare seara coboara din autobuz la marginea unei sosele, langa o padure, si strabate o zona mocirloasa ca sa intre printr-o spartura din gard in parcul de caravane unde "locuieste". Inainte sa o ia prin camp, se opreste langa o gura de canal si isi pune galosii care o asteapta ascunsi acolo, asa cum altii isi pun papucii la intrarea in locuinta.

Fratii Dardenne ne arata scena aceasta icnita, a schimbarii pantofilor "de oras" cu cizmele de cauciuc de sase-sapte ori. Nu cred ca exagerez. La inceput esti putin nedumerit si crezi ca tocmai ai dat peste vreun regizor aiurit, care nu si-a gasit stilul sau e doar sadic. A doua oara te enervezi. A treia oara incepi sa intelegi. A patra oara esti deja de partea cealalta a ecranului si ti se pare normal, da, iacata, am ajuns iarasi aici, trebuie pusi galosii, parca ar fi ai tai, asa esti de "in pielea personajului", stoic trecand prin rutinele oribile ale zilei, scrasnind din dinti si soptindu-ti ca vei obtine o slujba care sa te scoata la suprafata, fie ce-o fi! Scarlett O'Hara in scena juramantului de "a nu mai fi flamanda niciodata" era melodramatica si neconvingatoare pe langa Rosetta si galosii ei. Sau pe langa Rosetta, seara, cand inainte de a adormi, cu pumnii stransi, isi repeta o mantra: "You have a job. I have a job. You have a friend. I have a friend. You have a normal life. I have a normal life. Good night. Good night."

Daca n-ai fi atat de revoltat, ti-ar da lacrimile.

Ba la un moment dat m-a cuprins si teama. Am inteles ca Rosetta ar ucide pentru dreptatea ei. Focusul ei aproape arde ca un laser orice scrupule. Si e la un pas sa o faca. Atat de mult considera ea ca merita sa vanda clatite la o toneta, incat actualul detinator al stralucitorului job n-are decat sa dispara (desi este singurul om care incearca sa o ajute, el e acel "friend" din mantra ei, desi e tanar si dragut si... ei bine, indragostit de ea)! Rosetta ezita sa il salveze de la inec. Isi doreste un salariu si deci, o sansa, atat de mult incat e la un pas sa se dezumanizeze, sa sara in aer, moral vorbind!

Si departe de Rosetta ideea constiintei sociale sau alte asemenea concepte pentru oameni satui si care au timp sa gandeasca. E vrea "doar" sa isi salveze mama, sa o traga in sfarsit afara, dupa ea, acum ca are varsta legala pentru a munci. In plus, ii citesti in ochi oroarea de propria "decadere" - a carei "aducator" pare, poate din experientele nefericite ale mamei... barbatul. La varsta la care alte pustoaice nu se gandesc decat la baieti, haine, muzica, party-uri, Rosetta se imbraca mereu in aceleasi deloc sexy haine, nu stie sa danseze si este de o insensibilitate autoimpusa la atentiile clatitarului cu scooter. Ii ghicesti parca tot gustul traiului chinuit, un enorm teanc de zile obidite in varful carora se afla acum, gata sa ii dea cu piciorul, la gat cu streangul exasperarii si in vine cu energia imbatabila a tineretii - energie de care nimeni nu are nevoie. Rosetta e contrazisa in toate sperantele sale ca, daca nu va "urma exemplul mamei", daca va fi cinstita si onesta si muncitoare si nu va crede in promisiunile barbatilor, "va avea o viata normala".

Am privit cu greu acest film, cu inima stransa si complet hipnotizata. Desigur ca ne-am intersectat in spatii publice, eu si "Rosetta". Ne-om fi privit de mii si mii de ori fara sa ne vedem, caci si eu probabil as fi pentru ea neinteresanta, caci extraterestra, practic vorbind. Si la stilul segregat de viata in care traim, la care s-a adaugat iluzia mea ca saracii de aici sunt mai putin virtuosi decat cei din Romania, am inteles-o pe "Rosetta" (generic vorbind) abia acum, din filmul fratilor Dardenne, un adevarat pod peste clase sociale si natii. Asta da, cinema de arta.

La un alt nivel, Rosetta e omul "de tip Alpha", este "rechinul" din pildele de la cursul de management, e orice om care stie sa focuseze pe telurile sale atunci cand CREDE ca i se cuvine ceva cu tot dinadinsul si urmareste activ, trage cu dintii, nu se lasa pana nu obtine acel ceva. Romania e acum o Rosetta a Europei, isi vrea locul sau, chiar periferic, in Uniune, doar sa iasa din trailer park-ul economic si cultural in care a fost parcata atata vreme.

Minimalismul "Dogmatic" aproape al fratilor Dardenne pare sa scoata pe banda capodopere cu accent ascutit pe social. Si pe langa ca nu sunt tezisti, mai sunt si magicieni. Ei scot din jobenul de celuloid ca pe un iepure mort, prada putrefactiei, realitatea in care stiai ca traiesti dar pe care o ocoleai in gandurile si gesturile tale cu diverse scuze.. Magia se ingemaneaza cu oroarea si tu ramai tintuit in scaun, intrebandu-te cum de n-ai simtit miasmele acelea pana acum. Ca si altii poate, caut si eu acum o cale sa ii ajut pe saracii cei mai apropiati. Le zambesc mai din suflet vanzatorilor. Parca si scooterele ma deranjeaza mai putin... De aceea ziceam ca am devenit un om mai bun.

Unora li se va parea idiosincratic si irelevant. Mie mi se pare enorm. "Rosetta" e "doar" un film.

N-am vazut inca "L'Enfant". Mi-e frica...