Turneul Forumistilor: White1 ne propune All That Jazz

Film: All That Jazz

Propus de: White1

Perioada de votare: 24 septembrie 2012 - 30 septembrie 2012

Oricine vede filmul poate vota fie Thumbs up fie Thumbs down, cu conditia sa comenteze alegerea. Pentru Thumbs down e suficienta vizionarea primelor 60 de minute.

[Federico]

Doar o scribulatie irelevant de subiectiva, nu va impacientati. Pe langa faptul ca nu mai tin minte nimic din All That Jazz, oricum trec printr-o perioada in care simt ca nu mai sunt in stare sa zic nimic despre un film. Dar tin minte ca mi-a placut mult filmul din cazul de fata. Eram in stagiul in care abia incepusem sa sap in istoria cinemaului, cand imi displaceau mai toate filmele mai vheci de 3-4 ani. Dar asta era unul din primele care ma captivase. Mi-ar placea sa-l revizitez cu ocazia asta, si poate mi-ar mai veni si ceva idei, dar sa vad ce pot sa fac; ar fi multe telefoane de dat.

[reivan]

Parca ideea era ca filmul sa fie mai putin cunoscut...
All That Jazz e destul de celebru...cred ca toata lumea de aici l-a vazut.

[robertsandu]

Sunt unele filme care merită văzute și de cinci ori.

Eu unul nu l-am vazut, nu mi s-a parut chiar un film pe care sa-l fi vazut majoritatea.

[reivan]

Eu unul nu l-am vazut, nu mi s-a parut chiar un film pe care sa-l fi vazut majoritatea.

ciudat..chiar si eu un om de pe stadion am vazut fimul. Poate nu tu , dar cred ca majoritatea da.
ar trebuii sa-l vezi. e bun de tot

Cand l-a propus, White m-a intrebat daca mi se pare prea cunoscut. Mie nu mi s-a parut, deci e vina mea ca a intrat in turneu. Insa daca e atat de bun, poate merita si revazut, cum zicea Federico. Nu cred ca l-ati vazut recent, e totusi un film de acum 30 si ceva de ani.

[marcusARCUS]

Sunt unele filme care merită văzute și de cinci ori.

Nu asta.

[rvn]

ar trebuii

T, ar trebuiiiiiii, neaparat!
eu o sa ma uit. si de-abia astept sa carcotesc! hi! hi! hi!.
p.s. reivan, eu sunt majoreta, deci tot de pe stadion.

[Liviu-]

Ba asta.

No ca m-ati facut curios, il iau acum.

Well, no. Stilistic vorbind e un film foarte reusit. Dar dupa o ora in care mi s-a repetat de 10 miliarde de ori ca personajul nostru (practic singurul) e un afemeiat si e genial in meseria sa, imi venea sa ma dau cu capul de monitor. Roy Scheider scoate ce poate dintr-o caracterizare paper-thin in cel mai bun caz si o gluma proasta in cel mai rau. Scena in care Joe studaza latina (?) in vestiarul unui cabaret (?!) si e hartuit sexual de dansatoare (?!?) e atat de ridicola incat goes off the scale.

Pe de alta parte All That Jazz are clipe in care surprinde excelent niste trairi legate de dans. Pasiunea reala de a dansa, emotia si ambitia de a reusi, astea sunt lucrurile pe care le iau din filmul asta. Dar nu sunt suficiente si se ineaca in excesul de stil.

Thumbs down

[robertsandu]

Eu am revăzut All That Jazz astăzi dimineață, pentru că trecuseră câțiva ani buni de când îl vizionasem inițial. Și mi-a plăcut aproape la fel de mult ca prima dată, cu mențiunea că există, într-adevăr, câteva exagerări - pe care sunt tentat să le pun pe seama substratului satiric al filmului și încercării sale de a caricaturiza nu neapărat o meserie cât un stil de viață, care, inevitabil, te formează ca om (într-un fel sau în altul. Câteodată, pentru a sugera ceva foarte important, este recomandabil să mergi over the top. Un bun exemplu ar fi Network-ul lui Lumet, o capodoperă recunoscută ca fiind mult exagerată. Și care, de altfel, vizează cam aceeași zonă a show-bizului precum o face All That Jazz (a televiziunii însă, nu a musicalurilor).

Pentru mine, filmul, excluzând lungimea sa probabil prea consistentă, este unul de foarte mare calitate - atât din punct de vedere stilistic, cât și din punct de vedere al poveștii care stă în spatele tuturor acestor reflectoare și cortine. Se poate spune că avem parte de o peliculă aproape completă, pentru că modul în care ne sunt prezentate imaginile creează semnificații la fel de multe pe cât creează și conținutul lor. Să luăm, de exemplu, secvența în care producătorii stau la masă și calculează cheltuielile filmului respectiv (evident, pentru a aprecia dacă sau cum vor ieși pe plus). Scena respectivă ne este introdusă în tandem cu aceea în care personajul lui Roy Scheider stă întins pe masa de operație, iar doctorii îi tot umblă prin cavitatea sa toracică. Altfel spus, showbizul este showbiz, nu-i pasă de X sau Y, de oamenii care îi dau o voce cum se zice. Moare unu, ce dacă?, vine altu în loc. Bun sau rău, mecanismul rămâne fix același, de schimbat se schimbă doar fețele.

În altă ordine de idei, nu cred că filmul este doar despre viața unui singur om, deși nu puține sunt filmele de mare valoare care spun povești strict personale. în pare parte da, All That Jazz se concentrează mai mult pe rutina asta auto-distructivă care macină, ca picătura chinezează, existența și așa mizerabilă pe care o duce, zi de zi, Gideon. Poate că povestea sa nu este chiar nemaiauzită. Afemeiați, fumători înrăiți și alcoolici sunt peste tot.

Ceea ce face însă ca filmul să fie extraordinar este că, prin intermediul lui Gideon sau, mai bine zis, prin viața sa vicioasă și obositoare; prin conversația pe care o are cu acel presupus înger al morții; prin modul alegoric în care ne este înfățișată, artistic, viața sa, ni se prezintă nu doar "încă o poveste banală despre un tip" și nici "încă un film sofisticat plin de metafore". Ci un film care, raportându-se (mai ales) la traiul unui coregraf recunoscut ca fiind printre cei mai buni din branșă, spune povestea omului care uită ce contează cu adevărat în viață. Însă chiar și dacă refuzăm extrapolarea și ne mulțumim doar cu o poveste autobiografică, eu cred că nu e deloc puțin lucru. Mai ales că filmul arată bine - pe alocuri, chiar strălucitor.

Thumbs Up.

[MinRep]

Am vazut "All That Jazz" de doua ori, intr-un interval de timp relativ scurt (cateva saptamani, cred), acum vreo 7 ani, cand a fost dat la TV. Prima data nu mi-a placut si cred ca nici nu l-am vazut pana la capat. A doua oara a mers mult mai bine - am fost captivat de numerele de dans extravagante, de interpretarea nevrotica a lui Roy Scheider (cel mai iconic rol al sau, chiar daca probabil nu cel mai bun) si de modul in care Fosse foloseste muzica. Spre deosebire de filmele anterioare ale sale, precum "Cabaret" sau "Sweet Charity", care erau si un fel de fresce sociale ale epocilor in care se petrec, "All that Jazz" este un film cu adevarat personal, iar muzica nu face niciun comentariu asupra lumii exterioare, ci pare sa vina direct din trairile, nevrozele si imaginatia autorului. Cred ca asta il face sa fie un film cu adevarat fellinian si nu doar un remake jucaus cum este "Sweet Charity".

Si totusi, pe final am avut impresia ca filmul se stinge prea incet, ca isi pierde vlaga si lancezeste o jumatate de ora in plus. S-ar putea sa ma insel si acea parte a filmului sa fie tocmai partea geniala si motivul pentru care toata lumea adora "All That Jazz". Ca sa ma conving, ar trebui sa revad filmul, dar nu cred ca o sa am timp sa-l revad saptamana aceasta. Cu toate rezervele pe care le am, insa, mi-a placut "All That Jazz" a doua oara cand l-am vazut si, dintr-unele puncte de vedere, consider ca e un film mare. Dar prefer sa nu votez doar din amintiri.

[robertsandu]

toata lumea adora "All That Jazz"

Nu chiar toată lumea. Uite!, Twinsen i-a dat thumbs down.

[marcusARCUS]

Nu chiar toată lumea. Uite!, Twinsen i-a dat thumbs down.

Nici eu nu-l ador.Nici macar nu-l plac,asa,remotely.

[White1]

Despre problema cu popularitatea filmului...am avut retineri in a ma inscrie in turneu tocmai din cauza asta-rar vad filme obscure, sansele sa fie si foarte bune sunt destul de mici. Am asteptat sa vad ce filme se propun si multe dintre ele au fost destul de cunoscute. Oricum, sincer sa fiu nu prea ma incanta faptul ca la toate turneele de pana acum s-a mers pe filme mai putin cunoscute. De ce? Foarte multe filme bune (si celebre) raman nediscutate. Daca tot s-a ajuns la comparatia dintre El metodo si 12 angry men...exista macar o singura pagina pe Cinemagia in care sa se discute doar despre filmul lui Lumet? Nu cred.

Acum, despre All That Jazz (cu spoilere) . Prima data cand l-am vazut mi-a transmis o stare de epuizare pe care am mai simtit-o la filmul lui Pollack, They Shoot Horses, Don't They? Filmele astea doua seamana in destul de multe privinte (lucru nu foarte surprinzator pentru ca vin din aceiasi perioada a cinemaului american, si anume New Hollywood) dar cel mai interesant punct comun e faptul ca ambii protagonisti sunt pusi fata in fata (literally, in cazul lui Gideon) cu moartea. Doar atitudinile sunt radical diferite, chiar opuse: pentru Gloria moartea vine ca o eliberarea dupa o perioada arida care a lasat-o complet pustiita emotional si fara nici un strop de vointa pentru a continua sa traiasca. Gideon, dimpotriva, a gustat cu prea multa voluptate din toate bucuriile vietii pentru a putea renunta la ele (si la ea). Paradoxul e ca tocmai lucrurile care ii fac viata sa merite traita il imping spre moarte. Si aici trebuie sa il contrazic pe robertsandu: nu cred ca filmul e satiric. Satira presupune o atitudine critica fata de "obiectul" satirizat, ori aici modul de viata al lui Gideon (si show business-ul in general) e ilustrat in toata uratenia si frumusetea lui. Ca predomina mai mult o latura sau alta...cred ca asta decide fiecare privitor in parte. De altfel e si un schimb de replici foarte explicit in ceea ce priveste aspectul asta: Gideon: Oh boy, do I hate show business! Kate:Joe, you love show business. Gideon: Oh that's right. I love show business. I'll go either way.
Din punctul meu de vedere unul din principalele "motoare" ale filmului il reprezinta modul in care Fosse imbraca o realitate brutala in haine stralucitoare si apoi te loveste din cand in cand cu cate un contrapunct bine plasat( imaginea seaca a cadavrului lui Gideon dupa grandiosul numar final, de exemplu.)
Si doua lucruri referitoare la genul filmului. Nu am vazut foarte multe muzicaluri, nu stiu daca e cazul la toate, dar, de obicei, e foarte deranjant modul in care se "completeaza" numerele muzicale cu restul filmului. De obicei personajele pur si simplu se apuca sa cante out of the blue de parca ar fi absolut normal ca oamenii sa se exprime tot timpul in felul asta. Aici, numerele muzicale sunt perfect integrate in povestea filmului. Si al doilea lucru, muzicalurile au intrat de mult in moarte clinica, mai dau din cand in cand cate un semn firav de viata dar nu cred ca se vor mai trezi vreodata. Nu stiu daca e intentionat (ma bazez iar pe Gideon: Ohh Jesus don't take me out now...what's the matter, don't you like musical comedy? ) dar All That Jazz e un cantec de lebada prea frumos pentru a fi ignorat (parerea mea).

[rvn]

l-am vazut si oscilez in a-mi exprima votul, fiindca mi-a placut dar, in acelasi timp, emotional, nu m-a atins. n-am simtit mare lucru vizavi de ceea ce s-a vazut la nivel de spectacol artistic de inalta clasa. redarea cu destula fidelitate a lumii si atmosferei din plina era de glorie a varieteului, n-a fost deloc o munca usoara pentru regizor si nici pentru dansatori. dincolo de momentele de virtuozitate ale dansului, absolut minunate, cu tot cu costume, expresia fetelor, miscarile ritmice a dansatorilor, toata mizanscena, exista motivul pentru care am fost invitati in aceasta lume salbatica, incredibil de vie, colorata strident, plina de excese, care se afla in spatele cortinelor din cabaret. parca am asistat la o punere in balanta a realizarilor, succeselor, pe de o parte si a esecurilor personale, pe de alta parte, ca o greutate care contrasteaza cu gloria si sclipiciului acestui gen de spectacol, foarte la moda dealtfel, in perioada cand s-a realizat filmul.
Roy Scheider n-a dezamagit spectatorul. nu stiu de ce, l-am asociat tot timpul cu rolul din "Falci" si poate ca, acela ramane emblematic. ceea ce am observat la el, este acea privire fixa, uneori dura, metalica, alteori plina de suferinta interioara, greu exprimabila in cuvinte, mai usor transmisa prin mimica si gesturi.in cazul nostru, prin coregrafie si dans. arta cere sacrificii si de cele mai multe ori, epuizeaza fizic si psihic. da, Gideon, era afemeiat, dar, nu el cauta femeile, ci, se lasa cucerit si ademenit de ele, fiind de fapt, celalalt drog, alaturi de pastile. cu siguranta, ii placea stilul acesta de viata. il ura si-l adora in acelasi timp, constient fiind ca, intensitatea cu care traia toate momentele zilei si noptii, il distrugea. mi-a placut modul cum a fost redat ritualul zilnic, cel cu prim-planul pe flaconul de pastile si radiocasetofon, apoi pe ochiul unde se picura ceva. repetitivitatea acestor secvente, iar si iar, o noua zi, cu inca un dram de autodistrugere, este cat se poate de relevanta, pentru ceea ce avea sa urmeze in final. coma dansanta a fost momentul culminant. lung, infernal, dar minunat filmat.
sincera sa fiu, am o dilema in ceea ce priveste votul. eu cred ca astfel de filme cumva unice. au parfumul lor, sunt pline de culoare, riguros realizate. din pacate, asa cum spunea si White, epoca muzicalului a murit si sunt slabe sperante sa mai fie inviata vreodata. asadar, ar trebui sa ne bucure din cand in cand reintalnirea cu un astfel de film, fiindca, daca cineva sau ceva, n-ar constitui pretextul, ar ramane vesnic uitate si sunt convinsa ca ar fi pacat.
THUMBS UP. pentru inspiratia lui White de a-l alege.

[robertsandu]

@White, culmea e că mi-ai redeschis pofta pentru musical-uri, un gen destul de pretențios după părerea mea. Am revăzut ieri The Wizard of Oz și m-am distrat cum nu mai mai distrat de câteva luni bune la un film. Cred că este cel mai bun musical pe care l-am văzut vreodată, iar momentul Over the Rainbow cu Judy Garland e fantastic. I-am dat replay de vreo 20 de ori pe youtube zilele astea.

[robertsandu]

Foarte multe filme bune (si celebre) raman nediscutate. Daca tot s-a ajuns la comparatia dintre El metodo si 12 angry men...exista macar o singura pagina pe Cinemagia in care sa se discute doar despre filmul lui Lumet? Nu cred.

Asta îmi displace și mie, ca să fiu sincer. Eu de discutat discut și dacă îmi place, și dacă nu îmi place filmul, dovadă că am lăsat multe comentariii la Ex Drummer - un specimen de peliculă postmodernistă abominabil după părerea mea.

Cred că principala valoare a turneului constă în discuție, în dialog. Mai puțin îmi pasă cine propune filmul sau ce punctaj scoate, cât îmi pasă de discuțiile pe care le generează acesta - aș prefera să văd un 12 Angry Men de 5 ori decât un film ca Ex Drummer o dată.