Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
Sergiu Nicolaescu - Comisarul Moldovan se întoarce!
Celebrul personaj revine pe marele ecran din 11 aprilie, cînd are loc premiera celui mai recent film semnat Sergiu Nicolaescu. Produs de MediaPro Pictures, ”Supravieþuitorul” reprezintã cel de-al 72-lea film al maestrului care va împlini 78 de ani pe 13 aprilie. ÃŽn urma a douã intervenþii chirurgicale pe creier, regizorul s-a dovedit a fi un adevãrat supravieþuitor, dupã ce a învãþat sã vorbeascã ºi sã meargã din nou.
Articol de: Cãtãlina Matei (Pro TV MAGAZIN)
- Aþi trecut prin douã operaþii dificile. Cît de dificilã a fost recuperarea?
La cîteva luni dupã terminarea filÂ*mãrilor, am cãzut pe scãri ºi m-am ales cu un hematom pe creier. Am fost operat de douã ori. Acum sînt bine, însã nu a fost uºor. Am învãþat sã vorbesc ºi am învãþat sã merg din nou, la aproape 78 de ani. Am fãcut atîtea cascade la viaþa mea, cu mîini ºi picioare rupte, dar n-am fost niciodatã atît de aproape de moarte. Nu ºtiu ce mi-a dat putere sã trec peste acest moment... probabil, luptãtorul din mine. Sînt un Berbec feroce, nãscut într-un an de foc, aºa cã am luptat sã trec peste necaz. ªi, ca orice Berbec, am avut probleme cu capul – punctul sensibil al zodiei mele.
- Cînd v-aþi încãpãþînat cel mai tare în ce priveºte filmul?
Am terminat Politehnica în ’52, cînd am intrat în uzinã, unde am muncit timp de doi ani. Cînd au vrut sã mã facã director la un I.M.S. – unde m-ar fi controlat tot timpul, am ”fugit” ºi am fãcut schimb cu un coleg care era repartizat la cinematografie. Aºa am intrat în lumea filmului, ca inginer. Pentru cã îmi plãceau scufundãrile, m-am ambiþionat sã fac primul film documentar românesc cu imagini filmate subacvatic. Am fãcut scufundãri în Marea Neagrã, la vreo 30 de metri adîncime, ceea ce era un record pe atunci, marea noastrã fiind ºi foarte întunecatã. Filmul l-am numit ”Scoicile nu au vorbit niciodatã” ºi a fost al ºaselea film documentar din lume filmat sub apã. La aceastã producþie, regizor a fost Virgil Calotescu. Eu am fost doar operatorul. De la el am primit prima lecþie de regie pe malul mãrii.
- Care au fost cele mai spectaculoase cascade pe care le-aþi fãcut interpretîndu-l pe comisarul Moldovan?
Au fost foarte multe. La un moment dat, eram într-o cabinã telefonicã, iar un camion vine ºi o împinge pînã ajunge într-un zid, iar eu am sãrit din cabinã în ultimul moment. Apoi, a mai fost coborîrea clãdirii Poliþiei din geam în geam – o cascadã pe care nu cred cã a mai fãcut-o cineva. Cînd mi-am rupt mîna la ”Mihai Viteazul”, am terminat ziua de filmare ºi apoi m-am dus la spital ca sã-mi punã ghipsul. A doua zi, eram iar la filmare, aºa cã mi-am legat sabia de ghips. ÃŽn ”Supravieþuitorul” nu sînt prea multe cascade. Mai degrabã în ”Orient Expres”, chiar dacã este o dramã. Atunci, am fãcut una dintre cele mai grele cascade din viaþa mea, cînd eram pe calea feratã, iar trenul venea direct spre mine. Am sãrit exact cînd trenul mai avea puþin ºi mã izbea. Povestea comisarului...
- Comisarul Moldovan este, de fapt, întruchiparea unchiului dvs. Care e povestea lui?
ÃŽl chema Gheorghe Cambrea ºi era fratele mamei mele. A fost arestat în 1950 ºi a stat în puºcãrie pînã în 1965, la Fãgãraº. A murit la doi ani dupã ce a fost eliberat. Norocul meu a fost cã a reuºit sã-mi vadã filmul ”Dacii”. Era un bãrbat înalt ca mine, foarte vesel ºi ºtia tot ce miºca în poliþie, el fiind la rîndul lui poliþist. De la el am preluat obiceiurile pe care le vedeþi la comisarul Moldovan, la început - Miclovan.
- Nu numai cã aþi fãcut filme istorice, dar aþi trãit istoria...
Am trãit anii ’40, cu apariþia legionarilor ºi cãderea lui Carol al II-lea, învestirea lui Antonescu, rãzboiul... ÃŽn ’47, am intrat la ªcoala de ofiþeri din cadrul Marinei. ªtiam bãtãliile navale din primul ºi al doilea rãzboi mondial pe dinafarã. ÃŽn ’48, unchiul meu mi-a zis cã ar fi mai bine sã mã retrag de la Marinã pentru cã urmau vremuri grele, mai ales cã tatãl meu fusese arestat. Astfel, am ajuns muncitor la Ford, iar în toamnã am dat admiterea la Politehnicã, în Bucureºti.
- Cînd aþi fost prima datã la cinematograf?
Cînd aveam 4 ani, la Tîrgu Jiu, oraºul în care m-am nãscut. Apoi, ne-am mutat la Timiºoara, unde mergeam aproape zilnic la cinema. Mã ºtiau angajaþii ca pe un cal breaz. ªterpeleam sticlele cu lichior ale tatei ºi le dãdeam lor ca sã mã lase sã intru la film. Aveam un fel de a mãsura filmul: îl apreÂ*ciam dupã cît timp mã gîndeam la el. Adicã: ”La filmul ãsta, mã gînÂ*desc de trei zile la el. Deci... e bun! E foarte bun!”. Cel mai mult îmi plãceau producþiile care descriau anii ’30-’40, în Statele Unite. Cu frigiderul în avion
- De ce-aþi rãmas în România?
Prima mea plecare din þarã a fost în ’62, dupã ce ”Memoria trandaÂ*firului”, un scurt-metraj pe care l-am regizat, plecase la Cannes cu o delegaþie de 12 persoane, printre care eu – regizorul – nu eram. Americanii au vrut sã cumÂ*pere filmul, dar au pus condiþia ca eu sã fiu regizorul. A doua zi, m-a chemat Constanþa Crãciun, minisÂ*trul culturii ºi educaþiei socialiste de atunci, ºi mi-a pus paºaportul pe masã ºi biletul de avion. Atunci am vãzut pentru prima datã în viaþã cum aratã un paºaport. M-am dus repede la mama, i l-am arãtat ºi i-am spus: ”Mamã, eu nu mai vin!”. Iar ea mi-a rãspuns: ”Bine, nu mai veni! Iar dacã þie þi-o fi bine, sã ne chemi ºi pe noi care mai trãim!”. Am ajuns la Cannes, unde producãtorii americani m-au primit extraordinar. La fel ºi cei europeni. Chiar am primit propuneri de la americani pentru a face filme, timp de 3 ani, apoi 7 ani, însã am fost mai tentat de propunerile unor francezi de origine românã, ca Henry DeutschÂ*meister. Lui îi datorez întreaga mea carierã internaþioÂ*nalã. ªi m-am întors în România de fiecare datã. Cu primii bani, pe care i-am primit de la americani, m-am dus la Galeriile ”Lafayette” ºi am cumÂ*pãrat un frigider mare, electric, pe care i l-am trimis mamei prin avion. Din acel moment, nu mi-am mai pus niciodatã problema sã rãmîn în strãinãtate. Ceea ce am fãcut în România nu fãceam în altã parte. E adevãrat cã aº fi fost de o mie de ori mai bogat, dar n-aº fi avut aceleaºi satisfacþii.
- Ce vom vedea în ”Supravieþuitorul”?
Producþia are o altã abordare faþã de filmele vechi cu Moldovan, deºi, din cînd în cînd, seamãnã. Pentru cã experienþa comisarului Moldovan este alta dupã cei 15 ani de închisoare, iar aici m-am inspirat iarãºi din viaþa unchiului meu. ÃŽn film, sînt prezentate douã epoci, douã perioade diferite, aºa cã am ales actori de vîrste diferite, care seamãnã între ei. De exemplu, pentru personajul jucat de George Mihãiþã, l-am ales pe fiul lui ca sã interpreteze varianta ”tînãrã”. Aºa cã-i vom vedea pe tatã ºi fiu jucînd acelaºi rol, la vîrste diferite. Lucian Viziru este un alt tînãr care îmi place foarte mult, chiar dacã nu are studii de specialitate. Joacã foarte bine! La fel ºi Ileana Lazariuc, cea care o interpreteazã pe Zaraza, este o tînãrã deosebit de frumoasã. Nu mai zic de Simona Pãtruleasa. ÃŽntotdeauna am ales actori frumoºi, mai ales femei frumoase. E plãcut sã lucrezi cu femei deºtepte ºi frumoase.
- Jean Constantin este un alt ”supravieþuitor”. Ce vã atrage la el?
Jean este un actor de comedie pe care eu l-am luat în mari filme ºi i-am dat sã joace ºi roluri dramatice. De exemplu, a jucat în ”Nemuritorii” un rol extraordinar. El ºtie cã are un loc întotdeauna în filmele mele. Bineînþeles cã apare ºi în ”Supravieþuitorul”, jucîndu-l pe Limbã.
Nici o scenã cu sãrut
- Vã plac poveºtile de dragoste?
Bineînþeles. Ele sînt prezente în multe dintre filmele mele, chiar ºi în ”Supravieþuitorul”. ÃŽnsã în nici o producþie nu veþi vedea vreo scenã cu sãrut. Am considerat cã dragostea poate fi sugeratã ºi prin alte imagini decît cele cu sãrut sau cu cine stã deasupra...
- Care este povestea dvs. de dragoste?
Au fost mai multe. Prima datã, am iubit douã fete la grãdiniþã, apoi – o nemþoaicã pe care au luat-o ruºii. A treia poveste a fost tot cu o nemþoaicã, la Politehnicã. ªi au urmat ºi alte poveºti frumoase despre care nu comentez... Au rãmas amintiri frumoase.
- Ce vã place la tinerii din ziua de azi?
Totul. Tinereþea este cea mai frumoasã perioadã din viaþã. Din pãcate, tinerii din ziua de azi nu ºtiu sã profite de ea. Eu, din pãcate, am prins prea puþin din copilãrie ºi deloc din adolescenþã. Îmi plac ºi tinerii regizori care sînt din ce în ce mai apreciaþi pe plan mondial, însã îi sfãtuiesc sã nu uite trecutul cinematografic românesc.
|