"Drillbit Taylor"

[Pitbull]

"Drillbit Taylor" - Imprevizibil de previzibil
Ciuruitul colegilor ca materie de bac

Era clar încã de-acum zece ani cã notoriul Columbine n-a fost un caz izolat. Fãrã a intra într-o analizã aprofundatã a fenomenului, ajunge sã spunem cã pandemia de violenþe din rândurile adolescenþilor de peste ocean e rezultatul unui cumul de factori psihosociali care-n ultimele douã secole s-au escaladat treptat, pentru a atinge acum masa criticã. Dac-ar fi sã comentãm dezastrul în termenii umorului negru, am putea trasa o paralelã cu psihopatologia sinucigaºã a lemmingilor.
Ceea ce n-ar fi tocmai rãu, de vreme ce umorul negru (savurat ºi de subsemnatul, datoritã paradoxurilor sale implicite - zi-i "A Clockwork Orange", ºi gata!) e, totuºi, umor - ºi, prin urmare, presupune ºi inteligenþã. Ceea ce colcãie prin pelicula "Drillbit Taylor" nu se poate numi nici umor, nici inteligenþã, ci numai iresponsabilitate nãtântoalã - pentru cã transformã în (non-)comedie ieftinã marasmul social cu accente de genocid despre care vorbeam mai sus. Altfel spus, hai sã facem hohã, când mai avem puþin ºi-n ºcolile americane va deveni materie de bac ciuruitul colegilor ºi al profesorilor într-o veselie continuã.
S-au mai fãcut filme d-astea, cu ghiotura. Unele, mai ales când se inspirau din Stephen King (la care tema vestiþilor bullies din ºcoli e recurentã), erau mai mult sau mai puþin consistente; altele eºuau încã de pe-atunci în comicãrii ratate. Te-ntrebi, prin urmare, cât de tãlâmbi pot fi diletanþii producãtorului Judd Apatow pentru ca, dupã ce-au frecat-o repetitiv cu "Superbad", "Knocked Up", "The 40 Years Old Virgin" ºi alte ofense la adresa adolescenþei, cu tot farmecul, dramatismul, problemele ºi sinuozitãþile ei, sã recidiveze încã o datã, cu o lãlãialã stupefiat de plicticoasã, în care singurul lucru care surprinde e mãsura în care fiecare moment, idee, procedeu ºi soluþie repetã ceea ce-am mai vãzut în majoritatea filmelor anterioare de sub-gen. Efectiv, nu te-aºtepþi ca ºi de data asta sã le foloseascã pe tot alea ºi tot alea; pe scurt, e imprevizibil de previzibil.
Drillbit Taylor e un militar dezertor, macho, blond, sexy, deºtept, cinstit ºi boschetar, care locuieºte-ntr-o cutie ºi-ºi face toateta-n fiecare dimineaþã sub duºul de pe plajã, la poponeþu' gol, drept în vãzul maºinilor ºi-al domniºoarelor care trec pe esplanadã (de ce? Ca sã ne râdem de ele cum dau cu nasu-n stâlpi zgâindu-se la el - ºi ca sã-l vadã peste o orã ºi unul din cei bãtãuºi, astfel demascându-i impostura de doctor/profesor suplinitor sub care-ºi face datoria de bodyguard particular al celor trei puºti târnosiþi). Din capul locului, personajul e o combinaþie de poncife ºi mãcãneli - iar de-aici, lucrurile merg din rãu în mai rãu. Povestea curge cum nu se poate mai liniar, fãrã întorsãturi ingeniose, jalonatã doar de pseudo-rãsturnãri mimate. E drept cã cei trei fârtaþi au ceva mai mult farmec ºi veracitate decât fantoºele alea antipatice din "Superbad", dar ce folos, când au de-a face cu cel mai nesãrat protagonist din câþi a cunoscut ecranul? Mai graviteazã abulic în jurul lor niºte pãrinþi parcã loviþi cu leuca, un director prost de zici cã i s-a aºezat ta-su pe cap când era mic, inevitabila profiþã sexy care cade-n limbã dupã focosul suplinitor, ºi obligatoria elevuþã ochelaristã care finalmente va face cuplu cu unul dintre ei. De filmat, e filmat nu greºit, ci doar trenant ºi anost. Iar cel mai interesant aspect este cel al aºa-zisei comedii. Fanii genului se jurã cã s-au tãvãlit pe jos de râs tot timpul. Adversarii acuzã gagurile de agresivitate scremutã puternic. Cum eu nu umblu nici cu dracul, nici cu lumânarea, vã spun cu mâna pe cord: n-am remarcat... nu nici o poantã... ci nici mãcar vreo încercare de poantã - aºa, de sãmânþã, mãcar...

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
5 iunie, 2008, h. 22:45-23:18
Bucureºti, România

[EgOisM]

sau in 2 cuvinte...film de duzina!!!!!!