Articole The Social Network

Scenaristul Aaron Sorkin (The West Wing, Charlie Wilson’s War) nu a fost niciodată mai prompt în acceptarea unui proiect decât în cazul filmului Rețeaua de socializare. Totul a început când a primit propunerea inițială de a prelua ideea din romanul lui Ben Mezrich, The Accidental Billionaire, sub forma unui extras de 14 pagini care i-a stârnit imediat lui Sorkin interesul de a afla adevărata istorie a Facebook. Sorkin a fost fascinat de traiectoria profesională a personajelor – și în special a co-fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, care, dintr-un hacker anarhist s-a transformat peste noapte într-un antreprenor de web vizionar și director executiv.
Sorkin a mai fost atras și de tema povestirii, care se referă la invențiile americane în domeniul tehnologiei – și de șansa de a diseca relațiile de prietenie, rivalitate și intrigă ale tinerilor iconoclaști, care apar toate epocile istorice și care descoperă sau inventează ceva ce ne schimbă vizibil viața de zi cu zi.

Cu cât discuta mai mult despre originile controversate ale Facebook, cu atât Sorkin era mai convins că acestea reprezentau un tablou veridic al acestei perioade din istoria americană – și totodată al unor oameni geniali, care au pendulat între lupta pentru putere și goliciune sufletească. Pentru că oricât de străluciți erau ei și de racordați la tehnologiile digitale, acești tineri de succes sunt, în portretul realizat de Sorkin, impetuoși, furioși, dar niciodată împliniți din punct de vedere emoțional.

“Cred că filmul este conceput în așa fel încât să poți înțelege personalitatea complexă a lui Mark Zuckerberg, care l-a dus pe culmile succesului, dar în același timp să obții o percepție diferită asupra sa, în funcție de cel care îi relatează povestea,” comentează Sorkin. ”Mark este un personaj mânat când de putere, când de slăbiciune, când de teamă, când de curaj, viziune sau experiență – iar filmul oscilează și el între cei doi poli ai personalității acestui personaj.”

El continuă: “Mark este un anti-erou care devine tragic la sfârșitul filmului, pentru că trebuie să plătească un preț pentru toate acestea. La bază, el este un hacker, iar hackerii sunt, prin natura lor, anarhiști. Ei dau cu tifla sistemului și dărâmă tot ce le stă în cale. Ei sunt oamenii care transformă lumea într-un loc ce-i face să se simtă nefericiți. Dar împotriva cui se revoltă Mark?

În cazul lui Mark, ideea de utilitate a valorii proprii s-a transformat în furie, o furie oarbă. Dar în același timp, pentru el, această furie este și un motor care-l împinge înainte, deși, după ce pune în practică această idee genială, el pare un om realizat. Dar ultimul lucru pe care ar vrea să-l facă– iar aceasta reprezintă o importantă temă din film – ar fi să ucidă Facebook, transformând proiectul în marfă, ca să producă bani, prin aceasta autorul renunțând la scopul său de a fi un anarhist. Aceasta e povestea care stă la baza filmului – drumul de la hacker la funcția de director executiv. Drumul său seamănă foarte mult cu cel al lui Horatio Alger, dar versiunea aceasta se referă la un copil singuratic dintr-o cameră de cămin, care devine în doi timpi și trei mișcări o celebritate a lumii în care trăim chiar acum.”

Povestea începe în februarie 2004, când viața de zi cu zi a fost modificată de lansarea site-ului numit atunci “thefacebook.com”, la Harvard University, un site programat de Zuckerberg, care la acea dată avea doar 19 ani. În prima lună, mai mult de jumătate din studenții Harvard-ului se înregistraseră ca utilizatori, iar până în decembrie 2005, site-ul avea 5,5 milioane de utilizatori, care-și postau cele mai intime detalii despre viața lor – de la cântecele favorite și până la partenerii cu care se întâlneau – ca să le vadă toată lumea.
Pe măsură ce se extindea mai întâi în școli și apoi la restul lumii, Facebook devenea proprietatea digitală comună a întregului glob – o modalitate extrem de amplă de interconectare și de stabilire a unor relații sociale între peste 500 milioane utilizatori (dacă Facebook ar fi un stat, el ar fi acum de 1,5 ori mai numeros decât Statele Unite, devenind cea de-a treia țară din lume, ca populație.)

În doar șase ani, Facebook a devenit o forță culturală independentă – un nou mecanism de a te împrieteni cu oamenii, într-o lume care astăzi este din ce în ce mai izolată, punându-și amprenta pe o generație care a întors pe dos toate perceptele și definițiile confidențialității și ale vieții private. Facebook a contribuit la construirea unei lumi mai curajoase, în care viața este on-line, toată lumea știe cu ce se ocupă ceilalți, în care oamenii își construiesc identitățile pentru public, sau pe care mulți îl folosesc pentru a-și înregistra toate evenimentele vieții lor. Ca și alte revoluții tehnologice dinaintea Facebook, acest fenomen a fost atât lăudat cât și demonizat din cauza impactului său uriaș – dar consecințele sale globale nu pot fi pe de-a întregul estimate nici măcar de către analiștii sociali cei mai iscusiți, pentru că e încă devreme să se pronunțe. Dezvoltându-se într-un ritm amețitor, compania nu are un potențial financiar publicat oficial, dar anumite voci au plasat-o recent la peste 25 miliarde dolari, în timp ce unele estimări provenind de pe Wall Street apreciază valoarea ei la sume mult mai mari.

Dar chiar în timp ce activitatea ei căpăta amploare, compania a început să fie măcinată de procese, iar fondatorii ei de conflicte – iar începuturile Facebook au devenit o serie nesfârșită de bătălii pentru drepturi de autor și recunoaștere legală. Un grup de foști colegi de clasă ai lui Zuckerberg, de la Harvard, între care și frații Winklevoss, au susținut că acesta le-ar fi furat ideea de creare a unei rețele de socializare; în timp ce fostul partener de afaceri al lui Zuckerberg și co-fondator al Facebook, Eduardo Saverin, a pretins că a fost îndepărtat din companie de către Zuckerberg, după ce i-a finanțat deschiderea firmei și primele extinderi.

Pentru a afla mai multe despre aceste întâmplări și despre părerea generală (și reacția publicului) în legătură cu Facebook, Sorkin și-a lansat propria sa pagină de web, cerând opiniile utilizatorilor; el a înregistrat peste 10.000 de accesări în scurta perioadă cât a ținut pagina deschisă. Sorkin a studiat și notițele făcute de Ben Mezrich (pentru că autorul își scria cartea chiar în timpul în care Sorkin scria scenariul, volumul fiind gata cu puțin timp înainte ca Sorkin să încheie lucrul la scenariul filmului) și a întreprins unele cercetări în dosarele judiciare referitoare la acest caz, a intervievat multe dintre persoanele care apar în film și care au participat la evenimente, dar și unele persoane care au participat la evenimente, dar care nu apar în film, toate dovedind cât de tulburi și contradictorii au fost începuturile Facebook.

Toate aceste surse de informații, integrate într-un ansamblu panoramic al problemei, au format scheletul scenariului. Lui Sorkin nu i s-a acceptat cererea de a se întâlni personal cu Zuckerberg, dar el n-a fost surprins de acest răspuns negativ. În schimb, el a studiat multe surse publice de informații, printre care reportaje și documente juridice, pentru a reuși să-și contureze o imagine cât de cât clară și unitară. “Facebook îl protejează cu strășnicie pe Mark, și cred că e normal să se comporte astfel,” spune Sorkin, care adaugă, “Sunt sigur că cei de la Facebook ar fi preferat să spunem povestea numai din punctul de vedere al lui Mark, dar noi nu am vrut să facem filmul în felul acesta.”

Pe când s-a apucat de scris, Sorkin era deja convins că, în ciuda faptului că povestirea era foarte documentată, el se va confrunta cu o serie întreagă de surse “nu foarte de încredere,” care fiecare avea părerea ei despre evenimente, și că după ani de zile, niciuna nu va mai cădea de acord cu opinia celeilalte. Cu toate acestea, el trebuia să colecteze aceste percepții personale pe care să le integreze într-un tablou unitar.
Aceasta a fost abordarea pe care a ales-o Sorkin pentru a dezvălui toate fricțiunile și chiar dușmănia care au însoțit crearea uneia dintre cele mai puternice rețele de socializare din lume. El a reușit s-o facă să funcționeze punând accentul pe dezvăluirea intențiilor și a obiectivelor belicoase ale fiecăruia dintre personaje.

“Acesta e un film care, atunci când poate, întoarce caleidoscopul pentru a-ți oferi o altă percepție asupra poveștii,” afirmă el. ”Eu cred că atuul unui film bun e acela că îți oferă mai multe puncte de vedere, dar lucrul esențial pentru ca eu să reușesc să integrez aceste puncte de vedere a fost acela că m-am documentat enorm. Dacă nu există o cercetare prealabilă, sau ancorarea în fapte reale, atunci avem de-a face cu o ficțiune, iar acest film nu e ficțiune.”

Sorkin a fost teribil de contrariat de contradicțiile interioare ale lui Mark Zuckerberg, care este un tânăr cu o inserție socială stângace, dar care reușește totuși să vină cu o idee genială prin care a transformat nevoia umană de a comunica într-o invenție informatică revoluționară. Chiar pe vremea când încă nu ajunsese la Harvard, Zuckerberg se gândea la un model matematic care să transpună concret, cu ajutorul unui “social graph,” legăturile ramificate și durabile ale oamenilor cu toți ceilalți oameni pe care ajung să-i cunoască de-a lungul timpului.
Pentru Sorkin, secvența de debut a filmului trebuia să stabilească tonul întregii pelicule.

”Vroiam ca filmul să înceapă cu o fată și un băiat într-un bar,” explică el, “fără pirotehnie, fără surle și trompete, doar doi oameni, Mark și prietena lui, iar fata se va despărți de el până la sfârșitul secvenței. Apoi el urma să se întoarcă în camera lui de la cămin, să înceapă să bea, să intre pe blog și apoi să creeze website-ul Facemash. Facemash se virusează iar noi întrerupem firul povestirii până la secvența în care lui Mark îi ies din gură cuvintele ‘Nu s-a întâmplat așa!’ Acel moment, tăietura noastră, îți dă cheia asupra structurii întregului film.”

Structura aceasta se confruntă mereu cu adevărul care este o noțiune subiectivă, ceva ce s-a dezvoltat în era internetului, unde o comunicare care rămâne scrisă poate transforma zvonul sau insinuarea în fapte reale, pentru că sunt general acceptate. Chiar unul dintre personajele din film îi spune la un moment dat lui Zuckerberg, “Internetul nu e scris cu creionul, Mark. E scris cu cerneală.”

În final, scenariul lui Sorkin sfidează ideea că ar exista un singur adevăr, provocându-ne la o dezbatere. Scenaristul concluzionează: “Aș fi încântat ca filmul să fie atât de controversat încât lumea să discute despre el chiar și în parcare. În cazul Rețelei de socializare, noi am selectat o serie de fapte și am construit un adevăr. De fapt, ca să fim sinceri, am construit trei adevăruri. Dacă te gândești la fapte ca la niște puncte independente pe care trebuie să le unești, putem spune că am conectat cele trei puncte și am realizat o imagine. Dar între aceste puncte se află a) personajul și b) faptul că tu trebuie să decizi care e adevărul. Noi nu-ți spunem ‘acesta e singurul adevăr,’ noi îți dăm un pumn de adevăruri pentru a porni în căutarea unui adevăr mai amplu despre… condițiile care au făcut totul posibil.”