Louisa May Alcott

Louisa May Alcott s-a născut la 29.11.1832, în Germantown (acum Philadelphia), Pennsylvania, SUA, și a decedat la 06.03.1888, în Boston, Massachusetts, SUA. A fost romancieră, nuvelistă și poetă americană, cel mai bine cunoscută ca autoare a romanului Little Women (1868) și continuările sale, Little Men (1871) și Băieții lui Jo (1886). Crescută în New England de părinții ei Abigail May, asistentă socială, Amos Bronson Alcott, educator, ea a trăit printre mulți intelectuali...

Louisa May Alcott s-a născut la 29.11.1832, în Germantown (acum Philadelphia), Pennsylvania, SUA, și a decedat la 06.03.1888, în Boston, Massachusetts, SUA. A fost romancieră, nuvelistă și poetă americană, cel mai bine cunoscută ca autoare a romanului Little Women (1868) și continuările sale, Little Men (1871) și Băieții lui Jo (1886). Crescută în New England de părinții ei Abigail May, asistentă socială, Amos Bronson Alcott, educator, ea a trăit printre mulți intelectuali cunoscuți ai vremii, inclusiv Margaret Fuller, Ralph Waldo Emerson, Nathaniel Hawthorne, Henry David Thoreau, Henry Wadsworth Longfellow. Louisa a avut trei surori: Anna Bronson Alcott, Elizabeth Sewall Alcott și Abigail May Alcott. Familia lor a suferit de dificultăți financiare și, în timp ce Louisa a lucrat pentru a ajuta familia de la o vârstă fragedă, a reușit să și scrie. A început să aibă succes critic pentru scrisul ei în anii 1860. La începutul carierei ei, a folosit uneori pseudonime precum AM Barnard, sub care a scris povestiri ciudate și romane de senzație pentru adulți, care se concentrau pe pasiune și răzbunare. Publicată în 1868, cartea Little Women are loc în casa familiei Alcott, Orchard House, în Concord, Massachusetts, și se bazează pe experiențele din copilărie ale lui Alcott cu cele trei surori ale ei, Abigail May Alcott Nieriker, Elizabeth Sewall Alcott și Anna Alcott Pratt. Romanul a fost bine primit la acea vreme și este și astăzi popular atât în rândul copiilor, cât și al adulților. A fost adaptat de multe ori pentru piese de teatru, filme și televiziune. Alcott a fost o aboliționistă și o feministă și a rămas necăsătorită de-a lungul vieții. Și-a petrecut viața activă în mișcări de reformă precum cumpătarea și votul feminin. Ea a murit în urma unui accident vascular cerebral la 6 martie 1888, la doar două zile după ce tatăl ei murise. Familia s-a mutat la Boston în 1834, unde tatăl lui Alcott a înființat o școală experimentală și s-a alăturat Clubului Transcendental cu Ralph Waldo Emerson și Henry David Thoreau. Opiniile lui Bronson Alcott cu privire la educație, opiniile dure despre creșterea copiilor și momentele de instabilitate mentală au modelat mintea Louisei Alcott cu dorința de a atinge perfecțiunea, un scop al transcendentaliștilor. Atitudinile sale față de comportamentul sălbatic și independent al acestei fiice și incapacitatea lui de a-și întreține familia au creat conflicte între Bronson Alcott, soția sa și fiicele lor. În 1840, după mai multe eșecuri cu școala, familia Alcott s-a mutat într-o cabană, situată lângă Râul Sudbury, în Concord, Massachusetts. Cei trei ani petrecuți la cabana Hosmer închiriată au fost descriși ca fiind idilici. Până în 1843, familia Alcott s-a mutat, împreună cu alți șase membri ai Familiei Consociate, în comunitatea Utopian Fruitlands pentru un scurt interval în 1843–1844. După prăbușirea Utopian Fruitlands, au trecut la camere închiriate și, în cele din urmă, cu moștenirea lui Abigail May Alcott și ajutorul financiar de la Emerson, au cumpărat o gospodărie în Concord. S-au mutat în casa pe care au numit-o Hillside, la 1 aprilie 1845, dar care în 1852 a fost vândută lui Nathaniel Hawthorne, care a redenumit-o The Wayside. Mutându-se de 21 de ori în 30 de ani, familia Alcott s-a întors din nou la Concord în 1857 și s-a mutat în Orchard House, o fermă cu două etaje, în primăvara anului 1858. Educația timpurie a Louisei Alcott a inclus lecții de la naturalistul Henry David Thoreau, care a inspirat-o să scrie Flautul lui Thoreau pe baza timpului petrecut la Walden Pond. Cea mai mare parte a educației pe care a primit-o, totuși, a venit de la tatăl ei, care era strict. Ea a primit, de asemenea, unele instrucțiuni de la scriitori și educatori, precum: Ralph Waldo Emerson, Nathaniel Hawthorne, Margaret Fuller, Julia Ward Howe, toți prieteni de familie. Mai târziu, ea a descris acești primi ani într-o schiță intitulată „Transcendental Wild Oats”. Schița a fost retipărită în volumul Silver Pitchers (1876), care relatează experimentul familiei de „viață simplă și gândire înaltă” la Fruitlands. Sărăcia a făcut ca Alcott să lucreze de la o vârstă fragedă ca profesoară, croitoreasă, guvernantă, ajutor de familie și scriitoare. De asemenea, surorile ei au întreținut familia, fiind croitorese, în timp ce mama lor s-a ocupat de asistență socială pentru imigranții irlandezi. Doar cea mai mică, Abigail, a putut să urmeze școala publică. Datorită tuturor acestor presiuni, scrisul a devenit o evadare creativă și emoțională pentru Louisa Alcott. Prima ei carte a fost Flower Fables (1849), o selecție de povești scrise inițial pentru Ellen Emerson, fiica lui Ralph Waldo Emerson. În 1847, ea și familia ei au servit ca șefi de gară pe calea ferată suberană, când au găzduit un sclav fugar timp de o săptămână și au avut discuții cu Frederick Douglass. Alcott a citit și a admirat „Declarația sentimentelor”, publicată de Convenția Seneca Falls privind drepturile femeilor, care pledează pentru dreptul de vot al femeilor și a devenit prima femeie care s-a înscris pentru a vota în Concord, Massachusetts, la alegerile consiliului școlar. Anii 1850 au fost grei pentru familia Alcott, iar în 1854 Louisa și-a găsit mângâiere la Teatrul din Boston, unde a scris The Rival Prima Donnas, pe care ulterior l-a ars din cauza unei neînțelegeri între actrițe despre cine va juca ce rol. La un moment dat în 1857, incapabilă să-și găsească de lucru și plină de disperare, Alcott a gândit să se sinucidă. În acel an, ea a citit biografia lui Elizabeth Gaskell despre Charlotte Bronte și a găsit multe paralele cu propria ei viață. În 1858, sora ei mai mică Elizabeth a murit, iar sora ei mai mare Anna s-a căsătorit cu John Pratt. În 1860, Alcott a început să scrie pentru Atlantic Monthly. Când a izbucnit Războiul Civil, ea a fost asistentă medicală la Spitalul Union din Georgetown, DC, timp de șase săptămâni în 1862–1863. Ea a contractat febră tifoidă, dar în cele din urmă și-a revenit. Scrisorile ei pentru acasă, revizuite și publicate în ziarul antisclavie din Boston, Commonwealth, și colectate ca Hospital Sketches (1863, republicată cu adăugiri în 1869), a adus prima ei recunoaștere critică pentru observațiile și umorul ei. Aceasta a fost prima ei carte și a fost inspirată de experiența ei în armată. Ea a scris despre gestionarea proastă a spitalelor, indiferența și insensibilitatea unora dintre chirurgii pe care i-a întâlnit și despre pasiunea ei de a vedea războiul direct. Personajul ei principal, Tribulation Periwinkle, arată o trecere de la inocență la maturitate și este un „martor serios și elocvent”. Romanul ei Moods (1864), bazat pe propria experiență, a fost și el promițător. După ce a servit ca asistentă, tatăl lui Alcott i-a scris o poezie sinceră intitulată „Către Louisa May Alcott. De la tatăl ei”. Poemul descrie cât de mândru este tatăl ei de ea pentru că a lucrat ca asistentă, a ajutat soldații răniți și a adus bucurie și dragoste în casa lor. El încheie poezia spunându-i că este în inima lui pentru că este o fiică credincioasă dezinteresată. Acest poem a fost prezentat în cărțile Louisa May Alcott: Her Life, Letters, and Journals (1889) și Louisa May Alcott, The Children's Friend, care vorbește despre copilăria ei și despre relația strânsă cu tatăl său. Între 1863 și 1872, Alcott a scris în mod anonim cel puțin treizeci și trei de „thrillere gotice” pentru reviste și ziare populare precum The Flag of Our Union, care au început să fie redescoperite abia în 1975. La mijlocul anilor 1860 ea a scris romane pasionate, înflăcărate și povești senzaționale sub numele de AM Barnard. Printre acestea se numără A Long Fatal Love Chase și Pauline's Passion and Punishment. Alte cărți pe care le-a scris sunt romanul A Modern Mephistopheles (1877), care a fost publicat în mod anonim și apoi considerat a fi opera lui Julian Hawthorne, și romanul semi-autobiografic Work (1873). Catherine Ross Nickerson îi atribuie lui Alcott una dintre cele mai timpurii lucrări de ficțiune polițistă din literatura americană, precedată doar de „Uciderile din strada Morgue” a lui Edgar Allan Poe și de celelalte povești ale lui Auguste Dupin, cu thrillerul din 1865 „VV, sau”. Comploturi și contraploturi.” Alcott a publicat povestea anonim și se referă la un aristocrat scoțian care încearcă să demonstreze că o femeie misterioasă i-a ucis logodnica și verișoara. Detectivul cazului, Antoine Dupres, este o parodie a Dupinului lui Poe, care este mai puțin preocupat de rezolvarea crimei decât de stabilirea unei modalități de a dezvălui soluția cu o înflorire dramatică. Alcott a avut și mai mult succes cu prima parte din Little Women: Meg, Jo, Beth and Amy (1868), o relatare semi-autobiografică a copilăriei ei cu surorile sale în Concord, Massachusetts, publicată de Roberts Brothers. Când Alcott s-a întors la Boston după călătoriile ei în Europa, a devenit redactor la o revistă, Merry's Museum. Acolo l-a întâlnit pe Thomas Niles, care a încurajat scrierea părții I a romanului, cerându-i să creeze o carte, în special pentru fete. Partea a II-a, cunoscută și sub numele de Soții bune (1869), le-a urmat pe surorile March până la maturitate și căsătorie. Little Men (1871) a detaliat viața lui Jo la Școala Plumfield pe care a fondat-o împreună cu soțul ei, profesorul Bhaer, după partea a doua din Little Women. Băieții lui Jo (1886) a finalizat „March Family Saga”. În Little Women, Alcott și-a bazat eroina „Jo” pe ea însăși. Cu toate acestea, Jo se căsătorește la sfârșitul poveștii, în timp ce Alcott a rămas singură de-a lungul vieții. Cu toate acestea, povestea de dragoste a lui Alcott pe când se afla în Europa cu tânărul polonez Ladislas „Laddie” Wisniewski a fost detaliată în jurnalele ei, dar apoi a fost ștearsă de Alcott însăși înainte de moartea ei. De asemenea, fiecare dintre personajele ei pare să aibă paralele cu oamenii din viața lui Alcott - de la moartea lui Beth, care o oglindește pe cea a lui Lizzie, până la rivalitatea lui Jo cu cea mai tânără, Amy, deoarece Alcott a simțit o rivalitate pentru (Abigail) May, uneori. Deși Alcott nu s-a căsătorit niciodată, ea a luat-o pe fiica lui May, Louisa, după moartea prematură a lui May în 1879, având grijă de micuța „Lulu” în următorii opt ani. Pe lângă faptul că s-a inspirat din propria ei viață în timpul dezvoltării Little Women, Alcott a preluat influența mai multor lucrări anterioare, inclusiv „The Sisters’ Trial”, „A Modern Cinderella” și „In the Garret”. Personajele din aceste nuvele și poezii, pe lângă propria familie și relațiile personale ale lui Alcott, au inspirat conceptele generale și bazele pentru multe dintre personajele din Little Women și romanele ulterioare ale autoarei. Cartea Little Women a fost bine primită, criticii și publicul au considerat că este o reprezentare proaspătă, naturală a vieții de zi cu zi, potrivită pentru multe grupe de vârstă. Alături de Elizabeth Stoddard, Rebecca Harding Davis, Anne Moncure Crane și alții, Alcott a făcut parte dintr-un grup de autoare în timpul Epocii de Aur, care au abordat problemele femeilor într-o manieră modernă și sinceră. În 1877, Alcott a fost unul dintre fondatorii Uniunii Femeilor Educaționale și Industriale din Boston. După ce sora ei mai mică, May, a murit în 1879, Louisa a preluat îngrijirea nepoatei sale, Lulu, care a fost numită după Louisa. Alcott a suferit probleme cronice de sănătate în ultimii ei ani, inclusiv vertij. Ea și primii ei biografi au atribuit boala și moartea otrăvirii cu mercur. În timpul Războiului civil american, Alcott, bolnavă de febră tifoidă, a fost tratată cu un compus care conținea mercur. Analiza recentă a bolii lui Alcott sugerează că problemele ei cronice de sănătate ar fi putut fi asociate cu o boală autoimună, nu cu expunerea la mercur. Cu toate acestea, mercurul este un declanșator cunoscut și pentru bolile autoimune. Alcott a murit în urma unui accident vascular cerebral la vârsta de 55 de ani, la Boston, pe 6 martie 1888, la două zile după moartea tatălui ei. Ea este înmormântată în Cimitirul Sleepy Hollow din Concord, lângă Emerson, Hawthorne și Thoreau, pe un deal cunoscut acum sub numele de "Authors' Ridge". Nepoata ei, Lulu, avea doar opt ani când a murit Louisa. A fost îngrijită de Anna Alcott Pratt, apoi s-a reunit cu tatăl ei în Europa și a trăit în străinătate până la moartea ei, în 1976. Casa Alcotts' Concord, Massachusetts, Orchard House, unde familia a trăit timp de 25 de ani și unde a fost scrisă și plasată acțiunea din Little Women în 1868, este o casă muzeu istorică din 1912 și aduce un omagiu familiei Alcott. Louisa May Alcott a fost inclusă în National Women’s Hall of Fame în 1996. Au fost realizate multe ecranizări după Little Women, printre care se numără: versiunea din 1933, regizată de George Cukor, cu Katharine Hepburn, Joan Bennett; adaptarea din 1949, regizată de Mervyn LeRoy, cu Elizabeth Taylor; versiunea din 1978, cu Robert Young, William Shatner, Greer Garson, Susan Dey; ecranizarea din 1994, regizată de Gillian Armstrong, cu Winona Ryder, Susan Sarandon, Kirsten Dunst, Claire Danes, Gabriel Byrne; serialul din 2017, regizat de Vanessa Caswill, cu Kathryn Newton, Dylan Baker, Emily Watson, Angela Lansbury, Michael Gambon; adaptarea din 2018, regizată de Clare Niederpruem, cu Lea Thompson, Sarah Davenport; versiunea din 2019, regizată de Greta Gerwig, cu Saoirse Ronan, Florence Pugh, Meryl Streep, Laura Den, Eliza Scanlen, Emma Watson.