Wiki
Completează paginaContribuie la pagina actorului şi câştigă DVD-uri!
Pe regizorul-scenarist Radu Potcoavă l-am descoperit în 2025, când comedia lui, Băieții buni merg în rai, a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul secundar al lui Sergiu Costache. Cel mai recent film al său, Kîzîm, nu putea să fie totuși mai diferit. Titlul se traduce prin „draga mea” și, deși menține același ton distractiv și profund, scenariul scris de actorul Elias Ferkin se încadrează mai degrabă la genul filmului romantic de aventură, creionând un portret al comunității tătărești din România, dar și al generațiilor actuale de liceeni. Din distribuție fac parte tineri debutanți talentați, dar și nume cunoscute precum Tudor Chirilă, Judith State și traperul Amuly (Hameed Amil).
Filmul se deschide cu o secvență de botez, ocazie prin care...
Taguri:
Kîzîm, Luca Fieraru, Amuly, Matei Saizescu, Yeliz Mustafa, Elias Ferkin, Judith State, Tudor Chirilă
Unul dintre cele mai scumpe filme românești realizate vreodată (cu un buget estimat la aproximativ 20 de milioane de euro), Cravata galbenă este un proiect ambițios, care redă mai bine de șapte decenii din viața celui mai important dirijor român, Sergiu Celibidache. Regizorul este nimeni altul decât propriul său fiu, Serge Ioan Celebidachi, care a scris scenariul împreună cu James Olivier - aceștia fiind responsabili și pentru lungmetrajul Octav.
O peliculă bine făcută, emoționantă, bogată în secvențe muzicale, ce recreează diverse epoci din secolul XX și surprinde viața și cariera extraordinare a lui Celibidache, Cravata galbenă este o performanță remarcabilă. Prezența unor actori de calibru precum John Malkovich și Sean Bean conferă filmului un aer de bi...
Taguri:
Octav, Dan Rădulescu, Judith State, Kate Phillips, Anton Lesser, Serge Ioan Celebidachi, Charlie Rowe, Sean Bean, Ben Schnetzer, Peaky Blinders
În ultimul său film, scenaristul și regizorul Cristian Mungiu pare influențat de atitudinea Vechiului Testament, unde Dumnezeu e un fel de trickster divin; pentru a-și duce argumentul la capăt, testează limitele progeniturilor sale; lui Iov îi ia totul, pe Avraam îl provoacă să își omoare propriul fiu iar omenirii în general îi sparge graiul în bucăți ca să învețe la loc să se înțeleagă: Turnul Babel era o rezolvare prea simplă.
Izul preapocaliptic al prezentului s-a aliniat deci cu apetența jurnalistică a lui Cristian Mungiu, cu dorința lui de a ficționaliza cazuri reale. Prin această atitudine a sa, el ne transmite o anume solidaritate față de vinovăția pe care o resimțim cu toții în tot contextul climatic, pandemic, beligerant, complet deschis și v...
Taguri:
Radu Muntean, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Occident, Everything Everywhere All at Once, Fa yeung nin wa, Kar-Wai Wong, Andrei Finti, Macrina Bârlădeanu
R.M.N., cel mai recent lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, a avut sâmbătă seara premiera mondială la Cannes Film Festival, unde concurează pentru Palme d'Or. Pe 2 iunie filmul are avanpremiera în România, la Sala Palatului, unde se pot deja achiziționa bilete de către publicul larg.
O radiografie a satului multi-etnic, R.M.N. prezintă conflicte de neintegrare a muncitorilor din Asia (subiect real, amplu comentat la știri, la vremea sa), cu scene greu de digerat, ca tăierea porcului, care - în Amintiri din Epoca de Aur - era tratată cu umor, abatorul (omniprezent anul acesta pe Croazetă, pe ecran), cu spitalul de la Cristi Puiu, din Moartea domnului Lăzărescu (unde asistenta era superba Monica Bîrlădeanu și doctorul, cinicul Mihai Brătilă) sau de la Corneliu Po...
Taguri:
R.M.N., Un pas în urma serafimilor, Le concert, Judith State, Morgen, Moromeţii, Pădurea spânzuraţilor, Pororoca, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, Moartea domnului Lăzărescu
R.M.N., cel mai recent lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, se va lansa pe 3 iunie în cinematografele din țara noastră, conform siteului oficial al distribuitorului filmului, voodoofilms.ro. Premiera românească va avea loc în imediat după încheierea Festivalului de Film de la Cannes (17-28 mai 2022), unde producția R.M.N. rulează în principala secțiune competițională. Fie că se va întoarce acasă cu trofeul Palme d'Or ori cu un alt premiu, fie că nu, R.M.N. va profita de valul de interes suscitat de prezența la cel mai important festival de film al lumii.
Cristian Mungiu este la a șasea participare cu un film la celebrul festival. Reprezentant al Noului Val românesc, Cristian Mungiu lua Palme d'Or pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, 4 luni, 3 săptămâni ...
Taguri:
Mircea Olteanu, Tata mută munții, Simona Pădureţu, Malmkrog, András Hatházi, Orsolya Moldován, Macrina Bârlădeanu, Judith State, Marin Grigore, Steven Spielberg
Produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa, Malmkrog de Cristi Puiu va putea fi văzut pe marele ecrane din țară începând din 1 octombrie 2021. Premiera în cinematografe a celui mai așteptat film românesc al ultimilor doi ani a fost inițial amânată din cauza normelor de siguranță impuse de autorități la acea vreme.După un parcurs internațional remarcabil care a început în 2020 la Berlinale - unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun Regizor în cadrul secțiunii Encounters a festivalului și a continuat cu premiera franceză urmată de multiple aprecieri din partea criticii de specialitate, Malmkrog a fost prezentat în cadrul Selecției Oficiale la New York Film Festival, Moscova IFF sau la Sarajevo, dar și în cele mai importante festiv...
Taguri:
Frédéric Schulz-Richard, Diana Sakalauskaité, Malmkrog, Anca Puiu, Tudor Vladimir Panduru, Judith State, Sorin Dobrin, Edith Alibec, István Teglas, Ugo Broussot
Cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie și va putea fi văzut pe marile ecrane din toată țara.Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai, China și a fost selectat de curând în cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc la cea de-a 20-a ediție a TIFF ce va avea loc la Cluj între 23 iulie și 1 august.Inspirat dintr-o întâmplare reală, Tata mută munții spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul. Când băiatul lui Mircea (interpretat de Adrian Titieni) se pierde accidental pe un traseu de munte în plină iarnă, tatăl e gata să treacă peste orice și investește toata tenaci...
Taguri:
Un pas în urma serafimilor, Radu Botar, Elena Purea, Tudor Smoleanu, Judith State, Valeriu Andriuţă, Tudor Reu, Mircea Olteanu, Tudor Vladimir Panduru, Adrian Titieni
Tata mută munții, cel de-al doilea film de lungmetraj regizat de Daniel Sandu după Un pas în urma serafimilor, a fost selecționat și va participa în competiția celei de-a 24 ediție a Festivalului de Film de la Shanghai, desfășurată între 11 și 20 iunie.
Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul.
Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată și spune o poveste despre vinovăție și dragoste, despre echitate și compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-și salva fiul
Adrian Titieni interpretează rolul principal. Scenariul și regia sunt semnate de Daniel Sandu, imaginea de Tudor Vladimir Panduru, scen...
Taguri:
Valeriu Andriuţă, Radu Botar, Tudor Smoleanu, Judith State, Tudor Vladimir Panduru, Un pas în urma serafimilor, Daniel Sandu, Tata mută munții
Poate că nu a reuşit să impresioneze publicul din România (doar aproximativ 30.000 de bilete vândute în cele patru luni petrecute pe ecrane), dar La Gomera cu siguranţă i-a impresionat pe profesioniştii din industria de film. Voturile acestora au făcut ca filmul lui Corneliu Porumboiu să-şi adjudece nu mai puţin de nouă statuete la cea de-a 14-a ediţie a Premiilor Gopo, într-o gală organizată luni seara în aer liber.
Vezi aici trailerul filmului pentru care Jennifer Hudson ar putea câştiga un nou Oscar.
La Gomera a câştigat categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun actor într-un rol secundar (István Téglás), Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Rodica Lazăr), Cel mai bun scenariu, Cea mai bună imagine, Cel mai bun montaj, Cel mai ...
Taguri:
Marona's Fantastic Tale, Maria Regina României, Dolor y gloria , Touch Me Not, Distanţa dintre mine şi mine, Judith State, Monștri., Iulian Postelnicu, Rodica Lazăr, István Teglas
Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), Monștri. (r. Marius Olteanu), Parking (r. Tudor Giurgiu) și Touch Me Not (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
22 de lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2019 au fost luate în considerare de juriul din acest an pentru desemnarea nominalizărilor la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo.
Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: La Gomera (13 nominalizări), Heidi (10 nominalizări), Monștri (9 nominalizări...
Taguri:
Sunset, Leto , The House That Jack Built, The Favourite , Dolor y gloria , Timebox, Omul care a vrut să fie liber, Jurnalul familiei -escu, Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole, Distanţa dintre mine şi mine
După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Înainte de lansarea filmului, publicul din țară va avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul și protagoniștii filmului la proiecțiile de gală din Timișoara (19 septembrie), Brașov (20 septembrie), Sfântu Gheorghe (21 septembrie), Cluj-Napoca (25 septembrie), Iași (26 septembrie) și Ploiești (28 septembrie). Bucureștenii vor urmări filmul în avanpremieră, în prezența echipei, pe 24 septembrie, la Cinema Elvire Popesco.
„Remarcabil, inteligent, surprinzător, plin de compasiune”, după cum îl descrie publicația internațională Variety, debutul regizorului Mariu...
Taguri:
Alexandru Potocean, Dorina Lazăr, Şerban Pavlu, Cristian Popa, Judith State, Marius Olteanu, Monștri.
Monștri., unicul lungmetraj românesc inclus anul acesta în selecţia festivalului de la Berlin, captivează cu o provocare lansată publicului, dar şi cu o abordare de tip puzzle şi o invitaţie la o şedinţă de terapie şi introspecţie. Interpretările convingătoare, problematica modernă şi atenţia pentru detalii transformă primul film al lui Marius Olteanu într-unul din cele mai vizionabile filme româneşti ale anului. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la Monştri..
Structurat în trei capitole, Monştri. ne-o arată întâi pe Dana (Judith State). Aceasta coboară din tren la Gara de Nord, o vedem plângând în toaletă şi apoi agresată verbal de un taximetrist (Alexandru Potocean). Dana insistă totuşi să se urce în taxiul acestuia, iar conversaţia va oferi cu...
Taguri:
Alexandru Potocean, Cristian Popa, Judith State, Marius Olteanu, Monștri.
Monștri., lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu (Scor alb, 2015), a fost selectat la Berlin International Film Festival (7-17 februarie 2019), secțiunea „Forum”.
Filmul, singura producţie românească selectată în această secţiune a Berlinalei 2019, prezintă o zi din viaţa unui cuplu căsătorit.
Dana și Arthur au 40 și un pic de ani și sunt împreună de 10 ani. Formează un cuplu pe care toată lumea îl iubește. Luați separat, însă, fiecare e detestat/detestabil. Pentru opțiunile lor, dar mai ales pentru „monștrii” interiori, se vede pe pagina oficială a filmului de pe FB. Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt? Mai ales atunci când vine ziua în care trebuie să decizi dacă cea mai mare dovadă de iubire nu e t...
Taguri:
Monștri., Cristian Popa, Judith State, Scor alb, Marius Olteanu
Lungmetrajul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii.
Astfel, până pe 6 decembrie 2016, la Los Angeles, sunt programate mai multe proiecții speciale ale filmului și întâlniri cu presa și critica americană.
Actorii Rolando Matsangos și Judith State sunt prezenți la toate proiecțiile dedicate membrilor Academiei Americane de Film.
Participarea actorilor români dar și campania de promovare a filmului în cursa pentru Oscar este susținută de Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cinematografiei.
„Sieranevada”, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru,...
Taguri:
Ilona Brezoianu, Catalina Moga, Marin Grigore, Ana Ciontea, Sorin Medeleni, Dana Dogaru, Mimi Brănescu, Judith State, Rolando Matsangos, Cristi Puiu
Propunerea României la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, lungmetrajul „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu ajunge de săptămâna viitoare în cinematografele din toată țara.
Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache, va rula pe marile ecrane din 9 septembrie.
„Sieranevada” va putea fi văzut la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Movieplex, Hollywood Multiplex, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa), Alba Iulia (Cinema Colours), ARAD (Cinema City Arad Atrium), Bacău (Cinema City), Baia Mare (Cinema Dacia), Bârlad (Cityp...
Taguri:
Bogdan Dumitrache, Ilona Brezoianu, Catalina Moga, Rolando Matsangos, Marin Grigore, Judith State, Ana Ciontea, Sorin Medeleni, Dana Dogaru, Mimi Brănescu
Articole Judith State