Unul dintre cele mai scumpe filme românești realizate vreodată (cu un buget estimat la aproximativ 20 de milioane de euro), Cravata galbenă este un proiect ambițios, care redă mai bine de șapte decenii din viața celui mai important dirijor român, Sergiu Celibidache. Regizorul este nimeni altul decât propriul său fiu, Serge Ioan Celebidachi, care a scris scenariul împreună cu James Olivier - aceștia fiind responsabili și pentru lungmetrajul Octav.
O peliculă bine făcută, emoționantă, bogată în secvențe muzicale, ce recreează diverse epoci din secolul XX și surprinde viața și cariera extraordinare a lui Celibidache, Cravata galbenă este o performanță remarcabilă. Prezența unor actori de calibru precum John Malkovich și Sean Bean conferă filmului un aer de biopic hollywoodian, în timp ce interpretarea lui Ben Schnetzer în rolul tânărului Celibidache este electrică: el portretizează cu măiestrie gestica și caracterul excentric și plin de energie al genialului dirijor român.
Povestea alternează între două planuri: cel al profesorului în vârstă (jucat de Malkovich), care predă arta dirijatului și gestionează o relație complicată cu fiul său, Miki (Charlie Rowe), și cel al maturizării lui Celibidache, de la copilul crescut de un tată sever (Sean Bean) până la despărțirea de familie și plecarea în capitala Germaniei, unde a devenit studentul compozitorului Heinz Tiessen și, ulterior, a dirijat la Filarmonica din Berlin după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin toate aceste experiențe, dar și prin călătoriile sale în America de Sud și Italia, se remarcă caracterul încăpățânat al lui Celibidache, care nu a renunțat niciodată la pasiunile și convingerile sale - mai ales aceea că muzica trebuie ascultată în direct, nu înregistrată. Iar cravata galbenă devine simbolul iubirii și acceptării tatălui: inițial acordată ca premiu pentru intrarea la Politehnica din București, apoi luată înapoi atunci când Sergiu alege calea muzicii împotriva dorințelor părintești.

John Malkovich în Cravata galbenă
Producția se ridică la standarde înalte, iar scenograful Vlad Vieru împreună cu echipa sa au recreat fidel numeroase epoci, de la Iași și București în perioada interbelică la Berlinul anilor '30 și '40 și până la cea de-a doua jumătate a secolului XX în Peru, Italia și România anilor '70. Scenariul este bine scris și generează tensiune prin relația complicată dintre Sergiu și tatăl său Demostene, dar și prin momentele dificile din viața sa. Printre acestea se află și supraviețuirea situațiilor haotice din Germania de la finalul anilor '30, când protagonistul este forțat să se dezbrace pentru a demonstra soldaților naziști că nu este evreu, dar și fuga din calea bombardamentelor. Un moment straniu este acela când, aproape singur pe stradă, pare că toate avioanele aliaților îl vizează direct pe tânărul Celibidache, care începe să fugă printre explozii, găsind refugiu într-o hală uriașă. Deși generează multă tensiune, acea situație este neverosimilă și introdusă doar pentru a dinamiza filmul. Scenele cele mai impresionante rămân cele în care dirijorul conduce orchestrele din întreaga lume, iar compozițiile maiestuoase precum cele ale lui Stravinski sau Ravel (Bolero) umplu sălile de spectacol.
O decizie creativă care ar putea deranja unii spectatori este aceea că personajele românești vorbesc în limba engleză. Dacă la început Demostene este decorat de un bărbat care rostește câteva replici în română, acela schimbă brusc limba în engleză, iar apoi toate personajele vorbesc în engleză sau în germană, în funcție de locul în care se află. Așa se întâmplă adesea și în marile producții de la Hollywood (vezi Ferrari), în care actori americani sau britanici interpretează rolurile unor europeni - cum este și în cazul de față -, dar odată ce această convenție este acceptată, este destul de ușor să te pierzi în lumea filmului. Pe lângă faptul că distribuția este alcătuită din actori străini, alegerea este probabil justificată și de împrejurarea că regizorul Serge vorbea frecvent cu tatăl său în engleză sau germană, dar acea tranziție inițială de la română la engleză tot rămâne puțin bizară.
În Cravata galbenă, actorii își fac treaba cu prisosință, iar Ben Schnetzer se remarcă prin paleta largă de emoții pe care o transmite. Nu doar că seamănă fizic cu Celibidache, ci chiar ajunge să se transforme în acesta în timpul concertelor de muzică clasică, atunci când îi împrumută gesticulația, mimica feței și privirea pătrunzătoare. Acesta dă atât senzația unei aroganțe tinerești, cât și a pasiunii pentru muzică și a dorinței constante de cunoaștere. John Malkovich conferă greutate și profunzime dirijorului - simțim că suntem în prezența unui geniu -, secvența de la final fiind extrem de emoționantă. Sean Bean îl întruchipează bine pe tatăl sever și, în ciuda puținelor replici ale personajului său, transmite multă emoție prin priviri. În film mai apar și alți actori cunoscuți precum Anton Lesser (Game of Thrones) și Kate Phillips (Peaky Blinders), iar publicul românesc îi poate recunoaște în anumite secvențe scurte pe Judith State, Dan Rădulescu și Alma Boiangiu.
Cravata galbenă onorează viața și moștenirea lui Sergiu Celibidache și prezintă povestea fascinantă a unui român care a cutezat să meargă pe propriul său drum, în ciuda tuturor greutăților, printre care se numără și lipsa de sprijin din partea familiei. Secvențele muzicale grandioase, prezența actorilor de prim rang și parcurgerea a numeroase epoci alături de dirijorul român stau la baza unei pelicule emoționante și impresionante, care merită văzută la cinema.





Părerea ta
Spune-ţi părereaUn film ce nu trebuie ratat cu o distribuție de excepție: John Malkovich si Sean Bean!
O poveste despre o viața și cariera unui om despre care în zilele noastre se vorbește foarte puțin, dirijorul și compozitorul român, Sergiu CELIBIDACHE!
Felicitări regizorului, nimeni altul decât fiul său, pentru o realizare de excepție!