21.07.2023
Câștigătorul Palme d’Or la Cannes, Anatomie d'une chute, regizat de către Justine Triet, va putea fi urmărit în premieră, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, ediția a XIV-a. Anul acesta festivalul va avea loc între 20 și 29 octombrie în București, dar și în alte orașe din țară.
Filmele care au obținut cele mai prestigioase premii din lumea cinematografului de autor vor putea fi văzute în premieră în cadrul festivalului.
Anatomie d'une chute, câștigătorul Palme d’Or 2023, îi urmărește pe Sandra, Samuel și pe fiul lor cu deficiențe de vedere, Daniel, care locuiesc de un an într-o zonă montană izolată. Când Samuel este găsit mort în fața casei, începe o anchetă pentru a investiga moartea lui petrecută în circumstanțe suspecte...Taguri: Nicolas Philibert, Toni Erdmann , Sur l'Adamant, Harrison Ford, Indiana Jones and the Dial of Destiny, Martin Scorsese, Killers of the Flower Moon , Natalie Portman, Johnny Depp, Robert De Niro
30.05.2022
Pe lângă promisiunea întâlnirii cu opera sa, acest documentar ne invită să descoperim bucătăria unui mare artist. Prin interviurile pe care le oferă, prin vorbele sale măsurate, prin poveștile și ideile sale nemăsurate, prin frământările sale și prin amintirea lor, regizorul Jacques Audiard ne poartă prin culisele unei forțe creatoare care l-a consacrat drept unul dintre autorii principali ai cinemaului francez contemporan.
După ce a lucrat ca scenarist și monteur, la 42 de ani Jacques Audiard a debutat ca regizor cu Regarde les hommes tomber (1994), însă abia cu al treilea său film, Sur mes lèvres (2001), și-a dezvoltat cu adevărat viziunea. Un realism liric, dar conținut. Poezia de pe stradă, din suburbii, din penitenciare, din sufletele unor oameni margina...Taguri: Jacques Audiard - Le cinéma à coeur, Michel Houellebecq, Les Olympiades Paris 13e, Tahar Rahim, Un prophète, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Les frères Sisters, Dheepan, Romain Duris
04.05.2022
Cu ocazia festivalului de pe Bulevard Croisette, care urmează să se desfășoare pe 17-28 mai, TV5 Monde vă propune ca pe parcursul lunii mai să vizionați o scurtă, dar diversificată selecție de filme cu adevărat speciale.
Faptul că aceste filme au ajuns în topul festivalier înseamnă că sunt tratate drept descoperiri în lumea filmului. Simpla lor participare le atestă drept valori, fie în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs, fie în cadrul Semaine de la Critique sau în selecția oficială a festivalului. Iar dacă cea principală este dedicată marilor descoperiri, celelalte două devin mai deschise experimentelor, propunerilor brute, sau mai puțin poleite, sau mai exotice și insulare.
Însă selecția lunii mai reunește titluri din toate aceste secțiuni de-...Taguri: Catherine Frot, cristian mungiu, Albert Serra, Ruben Östlund, Hirokazu Koreeda, Claire Denis, Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, David Cronenberg, Jacques Audiard
11.03.2022
La cei șaptezeci de ani ai săi, cu o impresionantă carieră în spate, regizorul Jacques Audiard a realizat, anul trecut, un film cu totul neașteptat. Să amintim capodoperele sale, „De battre mon coeur s'est arrêté” (2005), „Un prophète” (2009), precum și laureatul Palm D`Or, „Dheepan” (2015). Toate aceste filme sunt fie de un suspans naturalist și amețitor, fie de o sensibilitate captivantă în subiectele grele, dar delicate pe care le tratează, precum colonialismul sau conflictele emigranților în Franța și, în general, viețile unor indivizi prinși între moarte și o înălțare artistică.
Acum, Audiard a făcut, probabil, cel mai lejer și totodată cel mai erotic film al său. Prin relațiile amoroase tumultoase și nestatornice ale unor mileniali pariz...Taguri: Noémie Merlant, Jehnny Beth, Lucie Zhang, Makita Samba, Portrait de la jeune fille en feu, C'mon C'mon, The French Dispatch, The Tragedy of Macbeth, Belfast, Un prophète
07.03.2022
Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film.
Jacques Audiard a transformat şi adaptat trei romane grafice ale ilustratorului newyorkez Adrian Tomine într-o poveste alb-negru despre rătăcirile a patru tineri adulți.
Émilie, Camille, Nora și Amber sunt patru tineri ale căror vieți se intersectează în Paris, Arondismentul 13, cunoscut ca Les Olympiades. Émilie își închiriază camera liberă unui profesor, Camille, și în scurt timp devin colegi de apartam...Taguri: Dheepan, Un prophète, De battre mon coeur s'est arrêté, Un heros tres discret, Jules et Jim, Jehnny Beth, Portrait de la jeune fille en feu, Noémie Merlant, Makita Samba, Lucie Zhang
22.11.2021
Titane, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, Titane a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției. Filmul i-a adus regizoarei Julia Ducournau trofeul Palme d’Or, care astfel a devenit a doua femeie din istoria festivalului câștigătoare a prestigiosului premiu.„În urma unei serii de crime misterioase, un părinte îşi regăseşte fiul dispărut cu zece ani în urmă. Titan: metal extrem de rezistent la căldură şi coroziune, potrivit pentru aliaje durabile.” Acesta este sinopsis-ul filmului pe care publicația americană The Hollywood Reporter îl descrie drept „impertinent și coios”, Sig...Taguri: Ari Folman, Where Is Anne Frank, Jacques Audiard, Les Olympiades Paris 13e, Asghar Farhadi, Ghahreman, Joachim Trier, Verdens verste menneske, Nanni Moretti, Tre piani
15.07.2021
Primul lungmetraj al regizorului egiptean Omar El Zohairy a luat premiul cel mare la competiția paralelă de la Cannes numită La Semaine de la Critique/Săptămâna Criticii, câștigând Marele premiu Nespresso.
Feathers este o comedie dramatică despre o femeie care are de-a face cu unele consecințe dramatice atunci când o vrajă scapă de sub control.
Săptămâna Criticii de la Cannes a avut în competiție 13 lungmetraje care au concurat în secțiunea paralelă, dintre care Feathers a fost în premieră mondială. În fruntea juriului a fost regizorul român Cristian Mungiu, marcând cea de-a 60-a ediție a secțiunii, cunoscută pentru promovarea tinerelor talente.
Premiul Discovery Prize a mers la regizoarea chineză Zou Jing cu filmulLili Alone (Duo Lili), iar regizorul col...Taguri: Julie Lecoustre, Emmanuel Marre, Rien à foutre, François Ozon, Justin Kurzel, Nadav Lapid, Jacques Audiard, Leos Carax, Olga, Raphaëlle Desplechin
12.04.2019
A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
La Cinema Muzeul Țăranului va fi proiectat în deschidere, de la ora 18:00, filmul The Old Man and The Gun, în regia lui David Lowery, ce-l are pe Robert Redford într-un ultim rol al carierei sale actoricești și continuă cu proiecția filmului Puzzle, de la 20:30.
În weekend, proiecțiile în premieră continuă la Cinema PRO cu spectaculosul Vox Lux, care îi are în distribuție pe Natalie Portman și Jude Law – film ce va benef...Taguri: Les frères Sisters, What You Gonna Do When the World's on Fire?, Roberto Minervini, Sebastian Stan, Mid90s, Skate Kitchen, First Reformed, Jacques Audiard
19.03.2019
De-a lungul ultimilor câţitva ani, studioul Annapurna a devenit sinonim cu şansa acordată filmelor de autor de a avea bugetul necesar pentru a-şi putea construi viziunea. Din acest motiv, studioul a fost apreciat de către public, de către criticii de film şi de presa de specialitate. Compania a produs numeroase filme precum The Master, al lui Paul Thomas Anderson, Her al lui Spike Jonze şi American Hustle al lui David O. Russell, printre altele, scrie IndieWire. „Ei patronează artele”, nota Jeff Bock, analist de box office. Mai mult, Annapurna a câştigat anul acesta două Oscaruri, fiind multiplu nominalizată. Cu toate acestea, studioul a pierdut cel puţin 8 milioane dolari cu If Beale Street Could Talk, filmulDestroyer a adus pierderi de 7 milioane de dolari iar produc...Taguri: American Hustle, Her, The Master, Jacques Audiard, The Sisters Brothers , Destroyer, Barry Jenkins, If Beale Street Could Talk , Vice
27.02.2019
Cea de-a treia ediție a American Independent Film Festival va avea loc între 12 și 18 aprilie la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului. Festivalul prezintă în premieră în România western-ul The Sisters Brothers, cel mai nou film al lui Jacques Audiard, filmat aproape integral în România și premiat la Veneția 2018 cu Leul de Argint pentru Cea mai bună regie.
The Sisters Brothers/Frații Sisters (traducerea românească) este o co-producție Franța – România – Spania – Belgia – Statele Unite care i-a adus în țară pe multipremiatul regizor francez, dar și pe unele dintre cele mai populare nume de la Hollywood, actorii John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal și Riz Ahmed, care fac parte din distribuție. Filmul va fi lansat în România pe 19 aprilie, fi...Taguri: Patrick Dewitt, Jacques Audiard, Riz Ahmed, Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, John C. Reilly, The Sisters Brothers
07.05.2018
Iată o selecţie a celor mai bune filme şi seriale programate săptămâna aceasta pe micile noastre ecrane. Consultaţi Programul TV de pe cinemagia.ro pentru oferta completă.
Acţiune. Salt (2010)
luni, 7 mai, ora 20:30, PRO TV
Scenaristul Kurt Wimmer concepuse rolul lui Salt ca pe un rol masculin. În film, Evelyn Salt este ofițer operativ al CIA ; ea este acuzată că ar fi un spion în conservare al Rusiei. Deși toată lumea se întoarce împotriva ei, Salt trebuie să își dovedească nevinovăția – dar faptul că ea fuge de urmăritori nu face decât să sporească îndoielile stârnite împotriva ei.
Serial TV. Fear the Walking Dead (2015)
marţi, 8 mai, ora 00:00, AMC
În al patrulea sezon din „Fear the Walking Dead”, lumea protagonistei Madison Clark...Taguri: Dheepan, Jacques Audiard, Paul Walker, 2 Fast 2 Furious, Richard Gere, American Gigolo, The Terror , Stellan Skarsgård, Pierce Brosnan, Meryl Streep
12.09.2017
Actorii Joaquin Phoenix („You Were Never Really Here”/”Gladiatorul”/”Walk the Line”/ „Her”) și John C. Reilly („Boogie Nights”/ „Magnolia”/ „Chicago”) se află în România pentru filmările producției internaționale „The Sisters Brothers”, în regia lui Jacques Audiard. Cu ocazia prezenței lor la București, American Independent Film Festival organizează sâmbătă, 16 septembrie, o serie de proiecții speciale. De la ora 19.00, la Cinema PRO va fi proiectat filmul „The Little Hours”, regia Jeff Baena (2017) și de la 20:45, la Cinemateca Eforie ,„Hard Eight”de Paul Thomas Anderson (1996), ambele în onoarea lui John C. Reilly, iar la ora 21:00, la CinemaPRO, este programat filmul lui Spike Jonze, „Her”, cu Joaquin Phoenix în rol principal...Taguri: Boyhood, Born to be Blue, Barry Jenkins, Her, The Little Hours , Jacques Audiard, The Sisters Brothers , John C. Reilly, Joaquin Phoenix
09.07.2017
La Bucureşti, în clădirea fostei redacţii Universul, pe strada Ion Brezoianu 23-25, este în plină desfăşurare selecţia figuraţiei pentru filmul american The Sisters Brothers, în regia lui Jacques Audiard, cu Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix, John C. Reilly şi Riz Ahmed protagonişti, film pe care compania românească Mobra Films îl va coproduce. Filmările vor avea loc în ţara noastră, din 18 august.
Cinemagia a stat de vorbă cu directoarea de casting responsabilă cu selectarea figuraţiei, Christel Baras. Misiunea ei este de a găsi în România, pe parcursul a trei zile, peste 600 de bărbaţi, de tipologii cât mai variate şi în jur de 40 de femei pentru a juca alături de cei patru actori de prim rang de la Hollywood. Cu frumoşii ei ochi albaştri îşi scrutea...Taguri: Patrick Dewitt, Stanley Kubrick, Riz Ahmed, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Jacques Audiard, Christel Baras
11.05.2017
Descoperiți starurile cinematografului mondial prin intermediul interviurilor în exclusivitate realizate de Patrick Simonin pentru TV5MONDE și anul acesta la Cannes, în direct, de pe La Croisette! Cea de-a 70-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 17 – 28 mai. TV5MONDE îi dedică întreaga lună.
Serile de mai sunt rezervate selecției speciale de filme premiate sau prezente în Selecția Oficială a festivalului, de-a lungul timpului. Programul cuprinde și o serie de documentare-omagiu aduse marilor staruri ale cinematografului francez, precum Jacques Tati, Olivier Assayas sau Jean-Louis Trintignant. Nume mari, care și-au lăsat amprenta în istoria Cannes-ului.
O selecție a câtorva dintre filmele, documentarele și emisiunile de divertisment programate, mai...Taguri: Jacques Audiard, Un heros tres discret, Gérard Depardieu, Sous le soleil de Satan, Le jour se leve, La pirogue, Souleymane Seye Ndiaye, Mathieu Kassovitz, Stéphanie Blanchoud, Pierre-Isaie Duc
04.09.2015
Unul dintre cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes, Dheepan, în regia lui Jacques Audiard, distins cu Palme d’Or și elogiat de presa internațională, va fi proiectat în premieră în România, la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO. Anul acesta, organizatorii au pregătit festivalul împreună cu spectatorii săi: pentru prima dată, în urma voturilor pe site-ul oficial www.filmedefestival.ro, ei au ales atât a treia sală de proiecție, CinemaPRO, cât și posterul ediției.
În cinci ani, Les Films de Cannes à Bucarest a devenit unul dintre cele mai ample evenimente culturale din Capitală. Anul trecut, a adus peste 14.000 de spect...Taguri: Dheepan, Jacques Audiard