04.12.2022
Vineri, Zack Snyder a anunțat că noua aventură SF Rebel Moon și-a încheiat, oficial, filmările. Producția, care va avea premiera pe Netflix, se trage dintr-o abordare „mai matură” la Star Wars pe care Snyder a reușit-o înainte de preluarea de către Disney a Lucasfilm în 2012. Producția la noul film a început în aprilie anul acesta, dar o dată pentru premieră nu a fost încă stabilită.
Filmul este primul proiect de anvergură anunțat în cadrul unui contract pe doi ani între Netflix și compania de producție a lui Snyder, The Stone Quarry Productions. „Mulțumesc tuturor celor care au filmat Rebel Moon”, anunța postarea lui Snyder. „Mă simt onorat de simțul vostru artistic, de dedicarea, de munca grea și de prietenia voastră. Fără voi, pur și simplu n...Taguri: netflix:article, Anthony Hopkins, Cary Elwes, Fra Fee, Cleopatra Coleman, Ed Skrein, Corey Stoll, Jena Malone, Djimon Hounsou, Ray Fisher
01.07.2021
The Many Saints of Newark, prequelul la celebrul serial Clanul Soprano, cu fiul lui James Gandolfini, Michael, în rolul tânărului mafiot, are trailer oficial.
După 14 ani de la finalul ambiguu al serialului, iată prima perspectivă asupra noului Sopranos. Primul trailer pentru The Many Saints of Newark, prequel-ul serialului considerat de mulți cheia de boltă a televiziunii pe cablu, îl descoperă pe tânărul Tony Soprano (jucat de fiul lui James Gandolfini, Michael) devenind omul de oțel, șeful mafiei, pe fundalul violențelor rasiale din 1967 din Newark, New Jersey.
Prima privire asupra filmului marca New Line Cinema și Warner Bros, produs în parte de către creatorul seriei David Chase și în regia lui Alan Taylor, îl găsește pe tânărul Tony eșuând la studii dar în...Taguri: Michael Gandolfini, Ray Liotta, Goodfellas, Michela De Rossi, John Magaro, Billy Magnussen, Corey Stoll, Jon Bernthal, Leslie Odom Jr., Vera Farmiga
28.01.2018
Povestea lui Ambrus Attila, banditul originar din România, l-a atras atât de mult pe regizorul născut la Los Angeles Nimrod Antal, încât a decis să-i dedice ultimul său film. Pelicula Banditul Whisky a fost lansată oficial în România pe 26 ianuarie. Cu o săptămână înainte, se lansa pe marile noastre ecrane Darkest Hour. Ziua decisivă. Așadar, iată un bun moment pentru a trece în revistă filmele biografice ale lui 2018.
Banditul Whisky (în cinematografe)Ambrus Attila a ajuns unul dintre cele mai savuroase subiecte ale presei din toată Europa de Est începând cu anul 1993. Banditul legendar al Ungariei şi cel mai îndrăgit, un bărbat născut la Miercurea Ciuc și crescut în România comunistă, guvernată de Nicolae Ceaușescu, a fugit din țara noastră în 1988 ...Taguri: Cate Blanchett, Lucille Ball, Christian Bale, Rami Malek, Bohemian Rhapsody, Margot Robbie, Saoirse Ronan, Mary Queen of Scots, Corey Stoll, Ryan Gosling
12.05.2016
Cea de-a 69-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a demarat miercuri seară, ocazie cu care Woody Allen a pășit pe covorul roșu însoțit de Jess Eisenberg, Kristen Stewart, Blake Lively, Corey Stoll, adică distribuția filmului Café Society, ce a deschis festivalul. Woody Allen inaugurează Festivalul a treia oară, după Hollywood Ending în 2002 și Midnight in Paris în 2011. Corespondentul Cinemagia la Cannes vă va informa asupra celor mai interesante și relevante evenimente din cadrul celebrului festival. TV5 MONDE susține și anul acesta corespondența de la festival.
Café Society, prezentat în Selecția Oficială în afara competiției, este o poveste flamboaiantă a regizorului american, plasată în anii 1930 pe fundalul Los Angeles-ului și a Manhattan-ului, cu...Taguri: Vittorio Storaro, Corey Stoll, Blake Lively, Kristen Stewart, Jesse Eisenberg, Café Society, festival:cannes 2016
06.09.2015
Scenele cu Sienna Miller din Black Mass, următorul film al lui Johnny Depp, au fost brusc îndepărtate. Actrița de 33 de ani, care trebuia să o joace pe Catherine Greig, una dintre iubitele gangsterului Whitey Bulger (Depp), a fost scoasă din film.
Regizorul Scott Cooper a declarat pentru The Boston Globe că - deși Miller a jucat „fantastic” alături de Depp - a fost exclusă „pe criterii de narațiune”.
Black Mass a avut deja premiera mondială la Festivalul de film de la Veneția. Miller a vorbit, anul trecut, despre eforturile pe care le-a făcut pentru pregătirea rolului, spunând chiar și despre cum și-a dezvoltat accentul de Boston cu un coach de voce. „Am urmărit cu tenacitate toate filmele plasate în Boston, Good Will Hunting, Gone Baby Gone, The Town. Person...Taguri: The Town, Gone Baby Gone, Good Will Hunting, Kevin Bacon, Joel Edgerton, Dakota Johnson, Adam Scott, Corey Stoll, Benedict Cumberbatch, Scott Cooper
31.07.2015
Ce poate fi mai rău: un gangster violent şi gata mereu de crimă - sau forţele de ordine care mereu îl lasă să scape? Aceasta este premisa noului trailer pentru Black Mass, filmul despre celebrul interlop Whitey Bulger (Johnny Depp).
Primul teaser era dedicat personajului lui Depp, care omoară, ameninţă, fiind un gangster pur şi dur. Whitey a evoluat în Boston, datorită unor relaţii care l-au protejat, fiind fratele unui politician cu popularitate, Billy (Benedict Cumberbatch) şi având aliaţi oameni corupţi ai legii, precum agentul FBI John Connelly (Noel Edgerton), care îi trece cu vederea activităţile ilegale.
"Cum de nu l-a înfundat nimeni pe Bulger?", remarcă Fred Wyshak (Corey Stoll), procuror general adjunct. Şi când Connelly încearcă să-l contrazică, în...Taguri: Corey Stoll, Jesse Plemons, Dakota Johnson, Benedict Cumberbatch, Johnny Depp, Black Mass
14.04.2015
Primul full trailer al lui Ant-Man a fost publicat ieri pe canalul youtube al Marvel şi a avut deja peste trei milioane de vizualizări. După un teaser dezamăgitor lansat acum trei luni, iată că trailerul face dreptate personajului şi aduce în atenţie melanjul de acţiune şi comedie care ar putea transforma premiera din 17 iulie într-un succes de casă.
Cel mai entuziasmant detaliu al noului trailer este apariţia lui Yellowjacket, inamicul de moarte al lui Ant-Man. Yellowjacket, alterego malefic al cercetătorului Darren Cross (Corey Stoll), dispune de un costum similar cu cel al lui Ant-Man, amândoi eroii fiind în stare să-şi micşoreze dimensiunile după bunul plac. Poate nu îţi dai seama din prima secundă, dar şi Ant-Man este prezent în imaginea ataşată acestui ar...Taguri: Peyton Reed, Corey Stoll, Michael Douglas, Evangeline Lilly, Paul Rudd, Ant-Man
10.04.2015
Un alt film din „avalanşa Marvel”, Ant-Man, se lansează în această vară, iar după ce supereroul şi-a făcut apariţia în câteva imagini şi secvenţe video, este rândul lui Yellwjacket, viillain-ul central al filmului, să apară în prim-plan. O primă imagine oficială cu acesta a fost publicată de revista Entertaiment Weekly.
Cei de la Marvel au lansat o imagine concept-art cu antagonistul şi la începutul acestui an (ataşată mai jos), din care se poate remarca că cât de avansat este costumul purtat de Darren Cross, aka Yellowjacket (interpretat de Corey Stoll) faţă de cel pe care Scott Lang (Paul Rudd), viitorul Ant-Man, îl primeşte de la mentorul său. „Costumul Ant-Man al lui Hank Pym nu are niciun fel de armă, în vreme ce Yellowjacket este înarmat cu...Taguri: Peyton Reed, Corey Stoll, Ant-Man
08.01.2015
Mai sunt mai bine de şase luni până la premiera mondială a lui Ant-Man, aşteptatul film Marvel care a lansat ieri primul teaser trailer. Iată un material în care descriem mizele, dar şi posibilităţile de entertainment ale filmului cu Paul Rudd în rolul supereroului ce-şi poate reduce dimensiunile până la cele ale unei furnici.O dată cu apariţia trailerului s-a anunţat şi faptul că Paul Rudd, care oferă o interesantă schimbare de direcţie în carieră cu Ant-Man, este creditat ca scenarist pe genericul producţiei Marvel. Sunt toate şansele ca actorul cunoscut pentru rolurile sale comice să fi ajutat la cizelarea scenariului şi nu este deloc exclus ca anumite reacţii ale sale, improvizate în timpul filmărilor, să fi fost păstrate în montajul final. Ce este in...Taguri: Adam McKay, Get Hard, Ant-Man, Corey Stoll, Evangeline Lilly, Michael Douglas, Paul Rudd
21.07.2014
În ciuda unei surprize de proporţii de la finalul celui de-al treilea sezon, apreciatul serial Showtime Homeland o ia de la capăt la începutul lunii octombrie, cu agenta Carrie Mathison (Claire Danes) din nou în centrul atenţiei. De această dată acţiune se mută din Statele Unite în Pakistan şi Afganistan, unde Carrie trebuie să dejoace planurile unor noi terorişti, investigând planuri de atac asupra Statelor Unite.Iată mai jos trailerul noului sezon, în care îl putem vedea şi pe Suraj Sharma, protagonistul din succesul de casă şi critică Viaţa lui Pi, în rolul unui student la medicină a cărui cale se întretaie cu cea a lui Carrie. Mandy Patinkin şi Rupert Friend îşi reiau rolurile din sezoanele anterioare, iar printre noile achiziţii se mai numără Corey St
...Taguri: Homeland, The Strain, Corey Stoll, Mandy Patinkin, Suraj Sharma, Claire Danes
16.07.2014
Pe 13 iulie a debutat pe canalul FX un nou serial, recomandat fără îndoială de faptul că în spatele său se află nimeni altul decât Guillermo del Toro, regizorul mexican atât de cunoscut pentru multitudinea de monştri şi creaturi supranaturale adusă pe marile ecrane. Nu se putea găsi un teren mai familiar pentru el decât The Strain, care combină prezenţa unui virus misterios cu apariţia unui creaturi de coşmar, gata să cucerească insula Manhattan.În centrul atenţiei noului serial este Corey Stoll în lui Ephraim (pe scurt Eph) Goodweather, specialist CDC (Centrul pentru controlul bolilor şi epidemiilor din SUA) chemat de urgenţă pe aeroport când un avion cu 250 de pasageri venit de la Berlin rămâne nemişcat pe pistă după aterizare. Ajutat de colega (şi aman...Taguri: The Strain, Mía Maestro, Guillermo Del Toro, Corey Stoll
29.05.2014
Este unul dintre cele mai aşteptate seriale ale verii (laolaltă cu The Leftovers, detalii AICI) şi am scris despre el la începutul anului (click AICI), când nu apăruse decât un teaser ce nu explora deloc posibilităţile vizuale ale lui The Strain. Teaserul apărut ieri seara schimbă lucrurile, iar serialul pare a fi încă o dovadă că Guillermo del Toro, pe ale cărui cărţi scrise în colaborare cu Chuck Hogan se şi bazează, este un maestru al monştrilor în stare să ne declanşeze cele mai ascunse temeri.Poate că micile şi marile ecrane ne-au bombardat în ultima vreme cu filme şi seriale despre vampiri, dar de ce am spune nu unuia nou, mai ales când del Toro promite că schimbă mitologia şi fiziologia acestor creaturi iubitoare de întuneric? Primul teaser avea tag...Taguri: The Strain, Corey Stoll, Guillermo Del Toro
25.01.2014
După ce Syfy a lansat la începutul anului Helix (detalii AICI), viruşii cu efecte dezastruoase se vor dezlănţui şi în vară, când postul FX aduce pe micile ecrane americane The Strain, un serial creat de Guillermo del Toro. Zilele trecute a fost lansat un teaser misterios (îl găseşti la finalul acestui articol), dar cele care ne-au atras atenţie sunt mai degrabă premisele serialului. Iată mai jos de ce ar putea uimi acesta.În afară de faptul că în spatele său se află unul dintre regizorii cu cea mai bogată imaginaţie de la Hollywood, The Strain promite să reinventeze mitologia vampirilor, aducând ceva nou într-un gen abordat până la epuizare în ultima vreme. În noiembrie s-a dat undă verde pentru un prim sezon de 13 episoade, iar pilotul comandat de FX i-a im...Taguri: David Bradley, Mía Maestro, Carlton Cuse, Corey Stoll, Helix, The Strain, Guillermo Del Toro
20.11.2013
FX TV – companie a Fox Entertainment Group – a comandat primul sezon de 13 episoade din drama apocaliptică cu vampiri a lui Guillermo del Toro, anunţă Vulture. Compania a vizionat anul trecut un pilot al seriei imaginate de Guillermo del Toro şi Chuck Hogan şi a fost cucerită de spectaculozitatea poveştii, pe care au programat-o să ruleze din iulie anul viitor.
Serialul va avea la bază cele trei cărţi scrise de Del Toro şi Hogan, o trilogie al cărei titlu a şi dat numele producţiei TV, The Strain. Intriga este dată de răspândirea bruscă a unui virus ce transformă oamenii în vampiri. Cel desemnat să investigheze problema şi să oprească epidemia care ameninţă să cuprindă întreg Globul este Dr. Ephraim Goodweather, conducătorul Centrului pentru Controlul Bo...Taguri: The Strain, Leslie Hope, Mía Maestro, Sean Astin, Kevin Durand, House of Cards, Corey Stoll, Guillermo Del Toro