Zavera, de Andrei Gruzsniczki, de vineri în cinematografe

de Cinemagia în 28 Nov 2019
Drama Zavera îl are în centru pe Ștefan, inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existența lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic

Lungmetrajul Zavera, regizat de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguță, Șerban Pavlu și Ioana Flora în distribuție, va avea vineri, 29 noiembrie, premiera în cinematografele din România, fiind distribuit de Bomb Film Production.

Drama Zavera îl are în centru pe Ștefan Caragioiu (Dorian Boguță), inginer constructor în vârstă de 50 de ani. Existența lui intră într-un blocaj odată cu moartea celui mai bun prieten al său, arhitectul Nic Papahonțu (Șerban Pavlu), de care e legat prin tot ce a făcut până acum. Nic reprezintă tot ceea ce și-ar fi dorit Ștefan de la viață: carismă, talent, dezinvoltură, o mare cultură și o știință a oamenilor. El moare accidental, iar Ștefan este obligat să deschidă ochii asupra vieții din jurul lui și să ia decizii. Descoperă că toate adevărurile în care a crezut până acum se clatină serios, inclusiv prietenia lui cu Nic.

Cel de-al treilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki a avut premiera mondială la sfârșitul săptămânii trecuteîn competiția internațională a celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cairo.

Din distribuție mai fac parte Ioana Talașman, Maria Talașman, Medeea Marinescu, Ana Ioana Macaria, Liana Mărgineanu, Dan Tudor, Floriela Grapini, Viorel Iosif, Florentina Năstase, Coca Bloos, Ioan Isaiu, Ciprian-Valentin Lighean, Ilie Gâlea, Ioana Abur, Richard Bovnoczki, Irina Cornișteanu, Ioana Chițu și Silvia Năstase.

Zavera va rula în București (Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa), Bistrița (Happy Cinema, Centrul Cultural Dacia), Botoșani (Cinema Unirea), Buzău (Happy Cinema), Craiova (Cinema Modern), Cluj-Napoca (Cinema Arta, Cinema Victoria), Focșani (Happy Cinema), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Ateneu), Pitești (Cinema Trivale, Cinema „Sebastian Papaiani”), Sibiu (Centrul Cultural “Ion Besoiu” – în cadrul „ESTE Filmul de Miercuri”), Târgu Mureș (Cinema Arta).

Lungmetrajul va fi proiectat în avanpremieră joi 28 noiembrie la Slobozia (Casa de Cultură, ora 18:00) și Brașov (Visssual, ora 19:00). Regizorul Andrei Gruzsniczki și actorii vor fi prezenți la proiecțiile din București de la Cinema Elvire Popesco (vineri, 29 noiembrie, ora 20:30) și Happy Cinema (marți, 3 decembrie, ora 19:30).

Zavera va avea premiera la Arad vineri, 13 decembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Din 19 decembrie, filmul va rula la Cinema „Bela Lugosi” din Lugoj.

Filmografie Andrei Gruzsniczki

Absolvent al Universității de Teatru și Film din București în 1994, Andrei Gruzsniczki a devenit regizor secund al lui Lucian Pintilie și a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” și „Niki Ardelean, colonel în rezervă”. Filmul de debut „Cealaltă Irina” a câștigat Marele Premiu și Premiul FIPRESCI  la CinePécs Moveast IFF 2008, a fost desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009 și a primitTrofeul ANONIMUL în același an. Al doilea lungmetraj al lui „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) și Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014). 

Zavera are la bază un scenariu dezvoltat în cadrul programului Script Development Workshop Sources 2 și prezentat la Cinelink - work in progress (Sarajevo IFF, 2018), unde a obținut premiul TRT.

Andrei Gruzsniczki a regizat Zavera după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Mircea Stăiculescu, iar Lia Bugnar a fost consultat pentru scenariu. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru, în timp ce Dana Bunescu s-a ocupat de montaj și sound design. Muzica a fost compusă de Cristian Lolea, scenografia a fost realizată de Raluca Ioanovici, iar costumele, de Brândușa Ioan. Machiajul și coafura au fost realizate de Sandra Pătrăuceanu, respectiv Sorina Giurescu. Marius Obretin s-a ocupat de sunet. Producător este Alexandru Teodorescu.

Exploreaza subiecte similare:

Zavera, Andrei Gruzsniczki

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells